BUTOIUL ZBURATOR 6

George GMT

4 ani ago

Continuam, trecem la capitolul armament J-29 Tunnan, toate variantele! Deci, la Arme camarazi!

Incepem cu tunul de bord fiindca oricarui “vanator” care se respecta ii trebuie…pusca. Bine, in cazul Tunnan-ului, un tun!

LvAkan m/41, tun automat calibrul 20 mm care a dotat J-29 Tunnan in majoritatea variantelor, era produs de catre Bofors AB sub licenta franco-spaniola Hispano-Suiza 404/HS-404. Dar inainte de a executa “trageri” cu acest tun, putina istorie!

La origine, compania HS nu e franceza ci spaniola derivand din compania La Cuadra infintata in 1898 la Barcelona de catre capitanul de artilerie spaniol Emilio de la Cuadra Albiol –compania producand automobile cu motoare cu combustie interna, ulterior si cu motoare electrice, fiind prima companie producatoare de auto din istoria Spaniei (in 1898, impreuna cu inginerul Frances Bonet Dalmau, patenteaza primul automobil spaniol numit Bonet/4,50 CP/motor monocilindric Daimler. La doar doi ani, in 1900, a urmat altul acesta avand motor de 7,40 CP/1,1 L. Ambele masini erau moderne pentru vremurile de inceput ale automobilului avand 4 roti –rotile spate erau directionale, ambreiaj, cutie de viteze in 3 trepte, transmisie cu lant si suspensie cu arc foaie. Designul automobilelor apartinea inginerului elvetian Marc Birkigt, acesta traind in Barcelona, angajat de Cuadra. Birkigt era un vizionar, inginer stralucit considerat unul dintre pionierii industriei auto si aeronautice. A fondat compania Hispano-Suiza si a creat compania Dewoitine impreuna cu Emile Dewoitine. A devenit faimos cu motoarele de aviatie si tunurile proiectate la Hispano-Suiza fiind nominalizat la titlul de “Inginerul Anului” pentru luxosul automobil Hispano-Suiza H6/coupe/1919. De asemenea, in calitate de inginer-sef la Hispano-Suiza/Franta a creat celebrele motoare HS-8/V8 racite cu lichid care au echipat vanatorii SPAD VII/XIII din WW I -140 CP/100 kW si 330 CP/250 kW. A proiectat celebrul tun HS-404, calibrul 20 mm, tun produs sub licenta de multe state, inclusiv Suedia ).

Marc Birkigt

In 1902, compania Cuadra se confrunta cu probleme financiare fiind cumparata de Jose Maria Castro Fernandez, unul dintre creditori, devenind Fabrica Castro de Automoviles, insa noua companie a dat rapid de greu fiind in prag de faliment in decembrie 1903 din lipsa de comenzi. In 1904, Birkigt impreuna cu Fernandez, in incercarea de a salva compania si a continua proiectele ramase neterminate, redenumeste compania Fabrica Hispano-Suiza de Automoviles cu sediul tot in Barcelona. Au introdus in portofoliul de productie 4 motoare noi doar intr-un an si jumatate –un motor cu 4 cilindri de 3,80 L +un motor cu 4 cilindri de 7,40 L + doua motoare cu cate 6 cilindri, reusind sa evite falimentul (in 1903-1904 au scos primul automobil cu motor de 10 CP numit Castro 10 CP/1885 cc, automobil care avea caracteristici avansate pentru acea vreme, radiator tip fagure, transmisie cardanica eliminand zgomotosul lant. Acest automobil a salvat fabrica aducand rapid 5 comenzi. Birkigt a introdus rapid un motor si mai puternic, 14 CP/2545 cc). Compania a ramas la Barcelona/Calle Floridablanca Nr.54-60 pana in 1946 producand automobile, autobuze, camioane, motoare de aviatie si armament (in speta, tunuri destinate aeronavelor si tunuri AA). In 1908-1909 s-a construit o noua fabrica HS in La Sagrera/district din Barcelona fiind deschise agentii de vanzare la Geneva/Elvetia si Paris/Franta (in 1911, Birkigt se muta cu familia la Paris, tot atunci se construieste o noua fabrica la Levallois-Perret, o comuna aflata la 6 km de centrul Parisului, fabrica purtand numele de Hispano France. I-a urmat in 1914 o noua fabrica in comuna Bois Colombes, situata la 9 km de centrul Parisului). In 1923, filiala franceza devine semi-autonoma, compania mama spaniola detinand 71% din actiuni. Noua companie e cunoscuta drept Societe Francaise Hispano-Suiza si avea mare independenta financiara, proiectare si productie, fabrica din Bois Colombes devenind principal fabrica de automobile de lux din Franta. Tot in 1923, Societe Francaise Hispano-Suiza incepe productia de motoare de avion la Bois Colombes, V8/150 CP/racit cu apa sub directa supraveghere a inginerului elvetian Marc Birkigt, devenind unul dintre principalii producatori de astfel de motoare din tara cocosului galic (in 1936, dupa ce produsese 2500 de automobile de lux, fabrica a fost nationalizata de statul francez, Birkigt incetand sa mai fabrice automobile orientandu-se strict pe productia de motoare de avion si tunuri automate destinate cu precadere armatei si aviatiei franceze. Cam in aceasta perioada a realizat legendarul motor de aviatie HS-12Y derivat din HS-V8, motor capabil sa atinga 1000 CP/750 kW ce s-a bucurat de mare success fiind construit sub licenta in Cehoslovacia, Spania, Elvetia si URSS/Klimov M-100 –in 1939 l-au modernizat la standard Klimov M-105/1100 CP/820 kW, in 1940 a zburat prioma data cu vanatorul LAGG-1, 600 kmh la 5000 m altitudine).

In 1933, Marc Birkigt proiecteaza tunul automat HS-404, calibrul 20 mm, o arma care va deveni extrem de populara in WW II echipand vehicule blindate si aeronave britanice (britanicii ii mai spuneau Birkigt type 404 si l-au produs la subsidiara britanica Hispano-Suiza din Grantham, numita British Manufacture and Research Company/BMARC. L-au produs sub licenta sub numele de Hispano Mk.1 dotand prima data cu acest tun vanatorul greu bimotor Westland Whirlwind in 1940/580 kmh la 4600 m altitudine. Din 1941 au realizat varianta ameliorata Hispano Mk.II), americane (au produs varianta britanica Hispano Mk.II sub licenta. A purtat numele de M1 si a fost revizuita de specialistii de la International Harvester Company. Americanii au urmarit dezvoltarea armei de catre britanici, cand acestia au realizat varianta Hispano Mk.V au adoptat-o fabricand-o sub licenta sub numele de M3/M24. Insa armele americane aveau probleme fiind produse in numar mic, majoritatea aeronavelor americane fiind dotate cu Browning M2), franceze (tunul a zburat pentru prima data cu vanatorul Bloch MB-150/1939/viteza maxima 500-509 kmh/2 tunuri HS-404+2 mitraliere MAC 1934 calibrul 7,50 mm si cu vanatorul Dewoitine D-520/1938/viteza maxima 560 kmh/un tun HS-404+4 mitraliere MAC 1934. Ca fapt divers, in 1938 compania Hispano-Suiza era foarte bine dezvoltata in Franta, 5500 de oameni lucrau in fabrici care insumau 87000 m/patrati, avand capital de 10600000 de franci), elvetiene (produs sub licenta sub numele de “20 mm Flugzeugmotorkanone Hispano-Suiza FM-45”. Au realizat o varianta revizuita numita “20 mm Flugzeugmotorkanone Hispano-Suiza FF-45 HS” cu viteza proiectilului marita la 875 ms. Au dotat cu el/ele vanatori locali produsi sub licenta, Doflug D.3800/3802/3803 –Morane Saulnier MS-406/Franta. Au realizat la Oerlikon sub licenta si varianta Hispano Mk.V/20 mm Kanone 1948/73 armand cu el Schutzenpanzer 63/73 –M113A2 american echipat cu turela suedeza produsa de compania Hagglunds din orasul Ornskoldsvik/Marea Baltica –astazi apartine BAE Systems), argentiniene (variantele Hispano Mk.II si Hispano Mk.V via Marea Britanie. Au echipat cu ele bombardierul usor I.Ae.24 Calquin, bimotorul de vanatoare I.Ae.30 Nancu si vanatorul cu reactie FMA I.Ae.33 Pulqui II) si iugoslave (au echipat cu el vanatorii Ikarus IK-2 si Rogozarski IK-3). Exista surse independente care sustin ca tunul sovietic Berezin B-20/20 mm introdus in 1944 a fost inspirat de Hispano-Suiza HS-404, chestie neconfirmata pana acum de rusi.

Hispano-Suiza HS-404 avea urmatoarele caracteristici: tun automat calibrul 20 mm aparut in 1938; greutate fara magazia de munitie 38-43 kg/cu magazia de munitie 68,70 kg; lungime teava 1,33-2,32 m/totala 2,18-2,52 m; rata de foc 600-700 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului 840-880 ms; greutate proiectil incendiar+HE, 130 grame/antiblindaj 168-170 grame; magazine de munitie cu 60 de proiectile. In 1941, Martin Baker/Marea Britanie a reproiectat usor Hispano Mk.I aducandu-l la standard Hispano Mk.II –incarcator tip banda, greutate redusa, dotand cu el Hawker Hurricane Mk.II (4 Hispano Mk.II au inlocuit cele 8 mitraliere Browning 303 Mk.II/7,70 mm) si Supermarine Spitfire (majoritatea Supermarine Spitfire produse aveau 2 Hispano Mk.II/V+mitraliere Browning 303). Tot britanicii au realizat cea mai buna versiune Hispano-Suiza 404 cunoscuta drept Hispano Mk.V, tunul fiind scurtat cu 30,50 cm insa avea rata de foc marita la 820 proiectile pe minut/cu cel putin 100 mai mult decat la Hispano Mk.II, insa viteza initiala a proiectilului a fost redusa datorita scurtarii tevii tunului insa nu cu mult (britanicii l-au exportat si sub numele de HS-804. Iugoslavii l-au produs sub licenta din 1951 sub numele de Zastava M55 in mai multe variante –tun antiaerian tractat cu 3 tevi M55-A4B1 si M55-A4B1 turelat la BOV-3 APC. Se afla si astazi in uz). Tunurile britanice si americane, conform surselor independente, aveau tendinta de a se bloca/ingheta la altitudini mari datorita temperaturilor scazute, acest fapt facand ca americani sa le utilizeze in numar redus.

Suedezii l-au produs si ei sub licenta la Bofors AB sub numele de LvAkan m/41 sau Lvakan m/41, povestea tunului varianta locala incepand in 1940 cand Flygvapnet are ocazia de a achizitiona cateva sute de tunuri automate HS-404 (ca fapt divers, compania suedeza Bofors si-a castigat renumele cu tunul Bofors calibrul 40 mm, utilizat, produs sub licenta si copiat de multi, o arma extraordinara despre care vom vorbi intr-un articol separat. Bofors AB/Aktiebolaget s-a infintat in 1873 la Karlskoga/centrul Suediei, oras prin care trece Paraul Bofors, de unde isi trage numele. Initial era otelarie insa din 1883 trece la productia de armament, cu deosebire tunuri. Cele mai mari tunuri produse pana astazi de Bofors au avut calibrele 283 mm/M-12/Marina suedeza -tragea un proiectil de 225 kg la 30.300 m distanta, elevatie 45◦ si 305 mm/M-16/Apararea de Coasta suedeza -8 tunuri. 4 au fost vandute Norvegiei fiind capturate de germani). Tunurile HS-404 erau destinate Frantei insa pentru Armee de l’Air a fost prea tarziu pe motiv de invazie germana. Erau fabricate de Hispano-Suiza Elvetia/Hispano-Suiza Suisse/HSS fiind cumparate de suedezi la prima mana (HS-404 se fabricau si in Franta la Bois-Colombes inca din 1938, dotand aeronave de vanatoare/atac la sol/bombardament usor din dotarea Armee de l’Air/Fortelor Aeriene, cu precadere vanatori Dewoitine D-520 si Morane-Saulnier MS-406. Aceste tunuri erau montate si in axul elicei avand incarcator tambur cu 15/30/60 de proiectile. Armee de l’Air n-a fost multumita de dispunere datorita faptului ca operatia de realimentare cu munitie era greoaie si dura prea mult, basca faptul ca rezerva de munitie era considerata “mica”. Drept urmare au solicitat echiparea tunului cu incarcator tip banda ceea ce Hispano-Suiza a si facut pana in 1940. Din cate se cunoaste au testat la Essais de l’Etablissement Technique de Versailles in 1939-1940/probabil iulie-noiembrie 1939 noua varianta a HS-404 numita HS-405 –lungime si greutate reduse, incarcator tip banda arma putand fi utilizata si in turela. HS-405 avea urmatoarele caracteristici: tun experimental calibrul 20 mm; lungime totala 1,74 m; greutate totala 31,50 kg/fara munitie 25 kg; rata de foc 760/820 proiectile/minut;viteza initiala a proiectilului 526/578 ms; greutate proiectil 210,50 grame, cu 39,50 grame mai usor decat la HS-404; lungime proiectil 7,40 cm; incarcatura exploziva HE -13,80 grame. Noul tun calibrul 20 mm era destinat, conform surselor independente, si tanchetelor si autosenilatelor armatei franceze, foarte probabil sub numele de HS-407). Ca fapt divers, suedezii la acea vreme fabricau si ei arme automate la Bofors (20 mm Automatkanon m/40. Akan –Automatkanon/Tun automat) si Ericsson (mitraliera Akan m/39/39A calibrul 13,20 mm, varianta sub licenta a Mitrailleuse d’Avion Browning Calibre 13,20 mm, fabricata de catre compania belgiana Fabrique National Herstal/FN Herstal din 1939. Flygvapnet o avea pe SAAB 18/21 si pe FFVS J-22. Vom vorbi despre ea in cursul articolului, mitralierele mai apar sub denumirea de Kulspruta/Ksp/Mitraliera. Akan m/39 s-au numit mitralierele fabricate in Belgia, cele produse local s-au numit Akan m/39A. Mitraliera era considerata “eficienta”, arma automata fiind utilizata si ca arma antiaeriana de armata suedeza –au montat-o si in turela pe tanchete si autoblindate). Suedezii au denumit tunurile HS-404 importate, LvAkan m/41 (LvAkan –LuftvarnsAutomatkanon/Tun automat antiaerian), iar pe cele produse local, Akan m/41A. Interesant e faptul ca Bofors producea din 1940 un tun automat calibrul 20 mm numit “20 mm Automatkanon m/40”, arma avand mai multe variante utilizate de armata si marina suedeza (tun antitanc/anticar, tun antiaerian) pana in 1969/1970 –era o arma capabila, raza maxima de actiune era de 5000 m/6 proiectile pe minut/incarcator tambur cu 20/25 de proiectile. Insa tunul Bofors nu putea fi montat pe aeronave, se fac dese confuzii intre tunul Hispano-Suiza si cel Bofors datorita calibrului si denumirii asemanatoare.

In sfarsit, LvAkan m/41&41A aveau caracteristici similare HS-404: tun antiaerian utilizat de toate fortele suedeze, Aviatie (tun de bord, tun antiaerian-apararea bazelor aeriene), Armata Terestra (tun antiaerian-apararea bazelor militare, in turela sau nu pe diverse platforme blindate si neblindate) si Marina (tun antiaerian-apararea navelor si bazelor navale) pana in 1974, calibrul 20 mm. Conform surselor suedeze, singurele aeronave Flygvapnet dotate cu tunuri produse local de Bofors, LvAkan m/41A, au fost SAAB J-21A-1 –un singur tun (a avut si 4 mitraliere calibrul 13,20 mm, Akan m/39A, inlocuite ulterior cu Bofors calibrul 12,70 mm) si SAAB T-18B –versiunea de atac la sol&torpilor a T-18 (a avut 2 tunuri sub bot); LvAkan m/41A tragea proiectile HE, HE-I, AP-T pana la 2000 m distanta. Din surse independente aflam ca acest tun a fost strict destinat aeronavelor neavand varianta pentru Marina si Armata, iar proiectilul antiblindaj penetra blindaj de 25 mm/10 m distanta, 23 mm/100 m distanta, 17 mm/500 m distanta, 14 mm/1000 m distanta, 8 mm/1500 m distanta, 2 mm/2000 m distanta. Incarcator tambur cu 60 de proiectile, greutate proiectile 250-260 de grame, lungime proiectil 11 cm, rata de foc probabila 300 proiectile/minut. Interesant e faptul ca toate tunurile LvAkan m/41A de pe SAAB J-21A-1 au fost recuperate dupa pensionarea aeronavelor si montate pe transportorul blindat pe senile Pansarbandvagn 301/Pbv-301, in serviciu 1960-1971.

SAAB J-21A-2/A-3 si J-21R au avut cate un tun LvAkan m/45, tun proiectat initial in 1936-1938 de catre Bofors, intrat in productie tarziu, in 1945, datorita faptului ca existau suficiente LvAkan m/41A pentru dotarea aeronavelor Flygvapnet. LvAkan m/45 avea urmatoarele caracteristici: calibrul 20 mm, in serviciu 1945-1971; greutate 49,50 kg; lungime totala 2,01 m; lungime teava 1,30 m; rata de foc 725 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului 825 m/s; incarcator tip banda; raza de actiune 1500 m/eficienta 800 m. Tunul tragea aceleasi proiectile ca si LvAkan m/41A, greutate proiectil 130 grame –incarcatura exploziva marita. Tunul a dotat si Pansarbandvagn 301/Pvb-301 si Pansarbandvagn 302/Pvb-302 (APC, din 1966. A fost inlocuit din 1993 cu Stridsfordon 90/Strf.90/CV-90/Vehicul de Lupta 90). In 1949, Bofors a inceput sa lucreze la o varianta modernizata, LvAkan m/49 avand urmatoarele caracteristici: calibrul 20 mm, in productie 1956-1979; greutate 59 kg; lungime totala 2,01 m; lungime teava 1,40 m; rata de foc 775-850 proiectile/minut; incarcator tip banda. Tunul tragea aceleasi proiectile ca si LvAkan m/41A, greutate proiectil 130 grame –incarcatura exploziva marita. Tunul a dotat SAAB J-32 Lansen, 4 tunuri cu 180 de proiectile rezerva. Tunul a dotat si Pansarbandvagn 301/Pvb-301, posibil si Pansarbandvagn 302/Pvb-302. De asemenea, tunul a dotat nave de patrulare si torpiloare ale Marinei suedeze pana la sfarsitul anilor *70/sec.XX.

Hispano-Suiza Mk V

J-28 (De Havilland Vampire) si J-30 (De Havilland Mosquito) au adus in Flygvapnet varianta Hispano-Suiza Mk.II Model 46 a HS-404, tunul fiind cunoscut in Aviatia suedeza drept 20 mm Akan m/46A. Nu e clar daca suedezii l-au produs sub licenta dar cu certitudine nu a dotat aeronave de productie indigena. Se stie insa ca in timpul proiectarii J-29 Tunnan s-a luat in considerare varianta HS-404 numita Hispano-Suiza Mk.V, varianta dezvoltata de britanici (arma a fost produsa la Birmingham Small Arms Company Limited/BSA. 42.500 de tunuri HS-404 in mai multe variante au fost produse de britanici), tun considerat a fi mai fiabil si mai ieftin decat cel produs local de Bofors, “20 mm Akan m/45”. Hispano-Suiza Mk.V –versiune HS-404 modificata de catre britanici la BSA avand: cilindrul de armare anulat, arma fiind armata manual; teava tunului micsorata putand fi adapostita complet in interiorul aripii reducandu-se astfel rezistenta la inaintare economisindu-se combustibil si crescand viteza. Datorita incastrarii complete se reducea riscul de inghet si blocare la altitudini mari, problema intalnita la HS-404 si variantele care i-au urmat. Arma a fost vanduta la export si sub numele de Hispano-Suiza 804. Flygvapnet a luat contact cu acest tun odata cu intrarea in dotare a reactorului J-33/De Havilland Venom/4 tunuri, fiind fabricata sub licenta britanica sub numele de “20 mm Akan m/47”. Se stie ca suedezii au realizat tunul in 2 versiuni numite B si C la Carl Gustafs Stads Gevarsfaktori/Fabrica de Arme Carl Gustaf din Eskilstuna, coasta de sud-est a Suediei (intre anii 1943-1991 a purtat numele de Forsvarets Fabriksverk/FFV/Fabrica Fortelor Armate. Fabrica a fost infintata in 1812, astazi apartine BAE Systems). Varianta B avea incarcator tip banda cu 150 de proiectile, iar varianta C avea incarcator tip banda cu 180 de proiectile. Variantele B si C aveau rata de foc mai mica decat a originalului britanic HS Mk.V, 700 proiectile/minut fata de 750-820 proiectile/minut, modificare facuta de suedezi pentru a creste durata de viata a tunurilor. Varianta B a intrat in serviciul Flygvapnet in 1949 cu J-28B/Vampire Mk.50/atac la sol dar a dotat si J-28C/De Havilland DH-115 Mk.55/Vampire T.11 si J-33/De Havilland Venom. Din 1950, “20 mm Akan m/47C” a zburat si cu J-29A Tunnan, ulterior si cu J-29 Tunnan B/D/E/F. Dupa ce J-28, J-33 si J-29 Tunnan s-au pensionat, tunurile “20 mm Akan m/47B&C” au fost recuperate si modificate la standard D intrand in dotarea Pansarbandvagn 302/Pvb-302 si Pansarterrangbil 203/Patgb-203 (transportor amfibiu blindat pe roti, 8×8, produs de Patria Vehicles/Finlanda sub numele de SISU XA-203/SISU Pasi/Patria Pasi din 1984, modernizate in prezent. Suedezii au luat 150 de exemplare in 2001 –ambulanta, punct de comanda, depanare, transport trupe. Sunt si astazi in uz. Finlandezii il opereaza cu mitraliera telecomandata calibrul 12,70 mm). “20 mm Akan m/47D” are rata de foc redusa la 480 de proiectile/minut, viteza initiala a proiectilului 805 m/s, incarcator tip banda cu 135 de proiectile. Se pare ca astazi nu mai folosesc incarcator tip banda ci incarcator tip tambur cu 30 de proiectile antiblindaj. Cert e faptul ca se afla si azi in uz avand frumoasa varsta de 72 de ani. La multi, multi ani ii uram noi!

Automatkanon m/39&Akan m/39 a fost arma principala a majoritatii aeronavelor Flygvapnet in WW II –suedezii o considera un M2 local, a intrat in dotare incepand din 1939. Nu a fost niciodata utilizata in lupta insa a avut o lunga cariera in Flygvapnet, pana prin anii *60/sec.XX. Suedezii aveau sa puna mana si pe Browning M2 odata cu intrarea in dotarea Flygvapnet a P-51D Mustang/J-26, calibrul 12,70 mm, ceea ce a facut ca mitraliera Akan m/39 sa fie recalibrata de Bofors AB la 12,70 mm deoarece munitia de acest calibru era mai ieftina si mai usor de procurat, SUA avand cantitate mare de munitii de acest calibru ramasa din WW II –conversia s-a facut in perioada 1947-1949 la Bofors AB (alte surse FFV/Eskilstuna), dupa 1950, vechile mitralierele Akan m/39 (mitraliere importate) si Akan m/39A (mitraliere produse local sub licenta de Ericsson) au tras doar cu proiectile calibrul 12,70 mm in Flygvapnet. Mitraliera a dotat J-21A-1/4 Akan m/39A (recalibrata ulterior la 12,70 mm), J-21A-2/3 -4 Akan m/39A (recalibrata ulterior la 12,70 mm. In Flygvapnet apar in inventar “12,7 mm Automatkanon m/39”), J-21R/4 Akan m/39A (recalibrata ulterior la 12,70 mm. Unele exemplare au avut mitraliera Browning M2 numita in inventarul Flygvapnet “12,7 mm Automatkanon m/45” –Akan m/45), J-22A/2 Akan m/39A, J-22B/4 Akan m/39A, B-18A/3 Akan m/39A, B-18B/2 Akan m/39A, T-18B/2 Akan m/39A.

Din 1970, atat “12,7 mm Automatkanon m/39” cat si “12,7 mm Automatkanon m/45” au fost montate in container FFV fiind utilizate pentru antrenament, conform surselor independente, de J-29 Tunnan (nu e o certitudine, putin probabil), J-32 Lansen, J-35 Draken, J-37 Viggen si Sk.60/SAAB 105. Containerul a purtat numele de “FFV 30 mm Automatkanonkapsel/30 mm Akankapsel” si era produs de catre Forsvarets Fabriksverk/FFV din Eskilstuna. “12,7 mm Automatkanon m/45” a ramas in inventarul Flygvapnet cel mai probabil pana in 2005 –atunci a inceput pensionarea Viggen-ului, insa se stie ca ultima achizitie de munitie de acest calibrul a fost facuta de Flygvapnet in 2001.

FFV 30mm pe Saab 105

“FFV 30 mm Automatkanonkapsel/30 mm Akankapsel” continea un tun “30 mm Akan m/55” (ADEN 30 mm, tun revolver. Echipa Lansen, Draken si Hawker Hunter/J-34 in Flygvapnet) sau o mitraliera “12,7 mm Automatkanon m/45” (datorita faptului ca munitia calibrul 12,70 mm era mai ieftina decat cea de 30 mm, pentru antrenament tunul calibrul 30 mm era inlocuit cu mitraliera calibrul 12,70 mm). 120 de astfel de containere au fost produse, cateva fiind exportate austriecilor odata cu Draken si SAAB-105. Au fost casate in perioada 2000-2005. FFV 30 avea urmatoarele caracteristici: container cu un tun calibrul 30 mm/pentru antrenament o mitraliera calibrul 12,70 mm; rezerva tun 150 proiectile/mitraliera 100 proiectile; lungime tun 1,08 m/mitraliera 81,60 cm; lungime container 3,85 m (marime datorata rezervei de munitie dispusa in spatele tunului); greutate container+tun 363 kg; rata de foc tun 1380 proiectile pe minut/mitraliera 800 proiectile pe minut; viteza initiala a proiectilului calibrul 30 mm -800 ms/calibrul 12,70 mm -900 ms; lungime proiectil tun 11,30 cm (proiectilul antiblindaj creat de suedezi penetra blindaj inclinat la 30◦ de 10 mm grosime de la 2000 m distanta. Ogiva continea 22 grame de trotil). Ca fapt divers, Flygvapnet a utilizat/utilizeaza mai multe tipuri de containere denumite astfel: Kulsprutekapsel/Kspkaps –mitraliera containerizata; Automatkanonkapsel/Akankaps –tun automat containerizat; Jaktraketkapsel/Jrakkaps –container rachete aer-aer/vanatoare; Attackraketkapsel/Arakkaps –container PRND/rachete aer-sol. Au exportat astfel de containere/canistre cu rachete nedirijate produse de Malmo Flygindustri, cunoscute fiind Raketkapsel ABEL/7 rachete Frida/HE sau Bofors/antiblindaj calibrul 75 mm (aparute in 1971, foarte probabil. A echipat aeronava SAAB MFI-117, varianta atac la sol a SAAB Safari. Cu container PRND a fost exportata in Sierra Leone si Zambia. Astfel de containere au echipat si elicoptere ale Armatei si Fortelor Aeriene suedeze, Bell-204 Huey/Helikopter/HKP.3A si HKP.9A/MBB Bo.105) si Kulsprutekapsel UNI-POD 0127 (o mitraliera FN HERSTAL M3M calibrul 12,70 mm cu 200 de proiectile. Mitraliera apare in evidente si sub numele de Kulspruta 88/Ksp.88. A echipat si elicoptere ale Armatei si Fortelor Aeriene suedeze, Bell-204 Huey/Helikopter/HKP.3A si HKP.9A/MBB Bo.105, 2-4 containere. Foarte probabil a fost exportat in Italia). Containere PRND&mitraliere au fost/sunt si in dotarea SAAB-105.

Automatkanon m/39&Akan m/39A avea urmatoarele caracteristici: licenta FN Herstal/Belgia –Mitrailleuse d’avion Browning-FN Calibre 13,2 mm. Produsa de catre compania Ericsson in Stockholm cu concursul expertilor in Arme de la Carl Gustafs Gevarsfaktoriet din Eskilstuna din 1939. S-a produs in peste 2000 de exemplare pana in 1946 fiind ulterior recalibrata -12,70 mm (foarte probabil sa fie de fapt vorba de mitralierele importate+cele produse sub licenta). Akan m/39 –mitraliera originala belgiana, Akan m/39A –mitraliera produsa sub licenta in Suedia; greutate 24,30 kg; greutate teava 3,30 kg; lungime 1,41 m; lungime teava 81,60 cm; rata de foc 600/1080/1500 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului 810-900 ms; raza de actiune eficienta 1000 m; incarcator tip banda –alimentarea se putea face si pe stanga si pe dreapta; darea focului –electric; racita cu aer; lungime proiectil 13,60-13,70 cm. Folosea proiectile HE, Blindpatron/Antiblindaj, HE-I.

Va urma.

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet

www.airvectors.net › avj29

militaryfactory.com

modelist-konstruktor.org

www.saab.com › brazil › stories

plane-encyclopedia.com › saa…

saabveteranernatrollhattan.com