Facem o scurta istorie pentru a vedea tabla de sah, sa zicem, fortele SUA si cele nord-vietnameze, ce aveau si ce faceau pe tabla razboiului deoarece plusurile si minusurile se vor regasi, in mare parte, in invataturile Top Gun!
2 martie 1965, SUA incep operatiunea Rolling Thunder impotriva Vietnamului de Nord urmarind sa-i determine pe „comunisti” sa inceteze sprijinul acordat gherilelor Viet Cong/Frontul National pentru Eliberarea Vietnamului de Sud -nascut pe 20 decembrie 1960 in Vietnamul de Nord cu sprijin URSS, China si alte state comuniste. De asemenea, SUA doreau sa „reanime” Vietnamul de Sud si sa acorde un sprijin substantial fortelor armate locale care, sa fim cinstiti, nu prea aveau chef sa lupte in ciuda tehnologiei furnizate de Uncle Sam, basca faptul ca erau „virusate” de agenti nord-vietnamezi. Cu alte cuvinte, ARVN/Armata Republicii Sud-Vietnameze cam era ciuca batailor in ciuda consilierilor americani, trupelor americane si tehnologiei de ultima ora adusa de Uncle Sam! Operatiunea Rolling Thunder a avut 5 etape: martie-iunie 1965, fortele SUA bombardeaza din aer tinte strategice precum depozite de munitii, cazarmi, amplasamente radar/AA/SAM cu rezultate sub asteptari datorita faptului ca multe obiective se aflau in imediata apropiere a zonelor locuite de civili, ba chiar in sate si orase, cu deosebire capitala Hanoi; iulie-1965-ianuarie 1966, fortele SUA bombardeaza din aer infrastructura critica a Vietnamului de Nord precum drumuri, poduri, porturi, cai ferate si depouri, vase, locomotive si vagoane etc cu rezultate bune dar cu pierderi mari.
B-52&ROLLING THUNDER
Ehhh, asta i-a determinat pe nord-vietnamezi&Viet Cong sa-si croiasca drumuri prin jungla, acestea fiind greu de localizat; ianuarie-octombrie 1966, fortele SUA bombardeaza tinte economice de mare importanta pentru sustinerea frontului, depozite de combustibil, fabrici si manufacturi –faceau gloante si bombe rudimentare precum si capcane (astea erau teribile, temute de infanteristii americani! Teribile si mortale erau tepusele din lemn dispuse in gropi camuflate cu frunze extrem de greu vizibile. Ca sa fie letale ungeau tepusele cu fecale, carne aflata in putrefactie si otravuri din plante producand rani oribile si infectii letale); octombrie 1966-mai 1967, fortele SUA bombardeaza tinte strategice industriale precum instalatii industriale si centrale electrice cu rezultate multumitoare; mai 1967-octombrie 1968, fortele SUA bombardeaza ce a mai ramas din infrastructura, obiective industriale etc. Ei bine, rezultatele bombardamentelor sunt discutabile, nu i-a adus pe nord-vietnamezi la sentimente „pacifiste”, ba din contra, i-a ambitionat sa-si intareasca apararea antiaeriana si asta se va vedea in anii ce-au urmat. In ciuda superioritatii tehnologice americane covarsitoare, USAF/US Navy/US Marines au pierdut, asa cum arata Departamentul Apararii intr-o nota informativa scapata in presa pe 9 ianuarie 1967, 599 de avioane si 255 de elicoptere, total 854 de aeronave, un numar imens care nu s-a oprit aici! Pana pe 2 noiembrie 1968 cand operatiunea a fost anulata, SUA a pierdut 922 de aeronave si 1054 personal navigant, pierderile sud-vietnameze ramanand necunoscute si-n ziua de astazi (ca fapt divers, bombardierele USAF, inclusiv B-52, au lansat asupra Vietnamului de Nord in perioada 1965-1973 -6,166 milioane de tone de bombe, de trei ori mai mult decat in WW II -2,150 milioane de tone. Un tonaj ametitor si fata de Coreea -454.000 de tone). De ce oare s-a ajuns la asa pierderi in randul zburatorilor si zburatoarelor americane? Pai haideti sa vedem insa un lucru e sigur, daca iti desconsideri adversarul deja ai pierdut!
Ei bine, dragi cititori, inca inainte de binecunoscutul incident din Golful Tonkin/Marea Chinei de Sud din 2-4 august 1964, apararea AA nord-vietnameza era formidabila si in progres rapid, fapt neluat in seama de serviciile de informatii americane. Prima estimare -repet estimare, ceea ce nu e deloc egal cu certitudinea -CIA cu privire la apararea antiaeriana nord-vietnameza dateaza de la inceputul lui 1965 -1039 de tunuri si mitraliere antiaeriene dintre care 322 calibrele 14,50 mm si 37 mm, 709 tunuri calibrul 57 mm si opt calibrul 85 mm, toate de provenienta URSS si China. Ehhh, de fapt estimarea era complet eronata, nord-vietnamezii avand in jur de 8000 de tunuri antiaeriene, inclusiv calibrul 100 mm, si peste 2000 de mitraliere grele in jurul anului 1966-1967, asta insemnand ca CIA-ul s-a inselat amarnic in 1965 dand un numar cu mult mai mic! Viet Cong-ul avea si el mitraliere grele cu duiumul, multe capturate de la americani si sud-vietnamezi…Pe astea CIA nici nu le-a bagat in seama! Conform raportului CIA din 1965, nord-vietnamezii aveau aproximativ 298 de amplasamente baterii antiaeriene majoritar grupate in jurul Hanoiului si a portului strategic Haipong, pe drumurile si podurile strategice…Eeee, CIA-ul ii linistea pe strategii Aviatiei SUA mentionand ca 161 dintre ele sunt inactive! Mare greseala, nu erau inactive, pilotii USAF considerand ca apararea antiaeriana nord-vietnameza e de luat in seama, fotografiile aeriene combatand flagrant spusele agentilor americani. Mai mult decat atat, USAF era ingrijorata de prezenta masiva in Vietnamul de Nord a consilierilor sovietici, fiind evident faptul ca aia nu se aflau acolo sa faca turism –se pare ca CIA-ul stia si el de existenta „consilierilor sovietici” de la dezertori din armata nord-vietnameza. Cert e faptul ca peste 15.000 de consilieri sovietici se aflau la Hanoi, majoritatea fiind ofiteri specialitatea „Artilerie si rachete antiaeriene”. Bine, bine, dar unde erau rachetele! Erau acolo dar CIA-ul a minimizat numarul acestora dupa cum vom vedea in randurile care urmeaza!
Pe 17 noiembrie 1964, la scurt timp dupa incidentul din Golful Tonkin, Politburo/Biroul politic, organismul central de guvernare si conducere politica al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice sub directa indrumare a lui Leonid Brejnev/Secretar General si a lui Aleksei Kosighin/Prim-ministru, hotaraste amplificarea ajutorului acordat Vietnamului de Nord. Interesant e faptul ca pana atunci URSS, sub conducerea si la indicatia lui Nikita Sergheevici Hrusciov –tocmai fusese indepartat din fruntea URSS in octombrie 1964 –se limitase la a furniza Vietnamului comunist informatii, consilieri tehnici si sprijin moral/ideologic tinandu-se relativ departe de problemele regimului de la Hanoi, fapt care-i nemultumea profund pe chinezi si…conducerea armatei sovietice (multi generali si amirali din aripa dura a Armatei -cei care doreau anihilarea „imperialistilor” prin orice mijloace -erau nemultumiti ca URSS nu se implica mai activ in „tara prietena” care dorea sa mearga pe „calea luminoasa a socialismului”). Insa lucrurile erau pe cale sa se schimbe, Kosighin ajungand la Hanoi in februarie 1965 semnand un tratat cu liderii comunisti nord-vietnamezi si comandantii NVA, oferindu-le sprijin financiar, politic, informativ si militar extins. Si de aici totul a decurs rapid…Kosighin a declarat, inclusiv pentru urechile americanilor, citez: „Republica Democrata Vietnam/DRV, avanpostul taberei socialiste in Asia de Sud-Est, joaca un rol important in lupta imperialismului american si isi aduce contributia la apararea pacii in Asia si in intreaga lume. Guvernele URSS si DRV au examinat atent situatia…Ambele guverne condamna cu hotarare actiunile agresive ale SUA din 5 august 1965 si mai ales atacurile barbare ale aeronavelor americane pe teritoriul DRV din 7 si 8 februarie 1965…URSS nu va ramane indiferent in a asigura securitatea unei tari socialiste fratesti si va acorda DRV ajutorul si tot sprijinul necesar”. Si a facut-o, si nu din 1965 ci mult mai dinainte!
Un raport CIA datat 23 noiembrie 1965 stipuleaza: „O sursa sovietica care ne-a furnizat informatii de incredere si-n trecut, ne informeaza ca URSS a acordat Hanoiului peste 300 de milioane de dolari ajutor militar doar in 1965. Cu mult peste ajutorul militar oferit Hanoiului in perioada 1953-1964 care s-a ridicat la peste 200 de milioane de ruble, ajutor constand in principal in armament de infanterie, avioane, munitii, artilerie, tancuri, tancuri amfibii, transportoare blindate si echipamente de comunicatii. In urma incidentului din Golful Tonkin, URSS a avut capacitatea sa trimita rapid in Vietnamul de Nord echipamente militare in valoare de 32 de milioane de ruble, la care s-au adaugat alte 15,60 milioane de ruble in rachete si alte echipamente destinate apararii antiaeriene. De asemenea, sovieticii au oferit instructori militari care sa-i invete pe nord-vietnamezi sa utilizeze noile echipamente. URSS s-ar fi oferit sa trimita in Vietnamul de Nord aeronave de vanatoare cu pilot la bord care sa ajute la formarea pilotilor nord-vietnamezi, inclusiv operatori baterii de rachete antiaeriene si radar, insa Hanoiul a refuzat acceptand doar sa trimita piloti in URSS la antrenament, acestia revenind in patrie la bordul noilor avioane donate. In februarie 1965, URSS a trimis nord-vietnamezilor echipamente de geniu si materiale specifice impreuna cu specialisti in valoare de 295 milioane de ruble, toate acestea pentru crearea de aerodromuri si instalatii militare. Si celelalte tari socialiste ajuta Vietnamul de Nord la ordinele Moscovei, cu deosebire Cehoslovacia si Republica Democrata Germana. Doar in perioada 1953-1964 aceste tari au acordat Vietnamului de Nord ajutor economic si militar in valoare totala de 317 milioane de ruble. Doar URSS a acordat 40% din ajutorul economic primit pana in 1964 de Hanoi.
Aproape trei sferturi din acest ajutor acordat de URSS a constat in fabrici industriale complete trimise in lazi. Se spera ca pana in 1967 sa fie date in folosinta 185 de noi fabrici in Vietnamul de Nord. In prezent, sunt in functiune 85 de asemenea fabrici industriale. Pentru a ajuta la dezvoltarea economica a Vietnamului de Nord, sursa ne informeaza ca URSS a trimis 2148 de specialisti in aceasta tara incepand din 1955”. Ajutor fratesc, ce mai! Oricum, dupa 1985 cand Gorbaciov lucra la „Glasnost/Deschidere”, URSS a recunoscut oficial ca aproximativ 3000 de militari sovietici au „servit” in Vietnamul de Nord in timpul razboiului ca „experti militari”, nicidecum combatanti, 16 dintre acestia pierzandu-si viata „accidental” (mda, o fi fost de la vodca sau rachetutele si bombitele au facut poc fara de voie? Mister! Ca doar bombitele americane n-or fi avut tupeul si nesimtirea sa le cada-n cap!). Rusia ca Rusia, dar China a recunoscut ca a trimis din 1965 cateva mii de trupe de geniu in Vietnamul de Nord pentru a ajuta la construirea si repararea infrastructurii strategice –drumuri, cai ferate, piste de aterizare, aerodromuri, instalatii militare etc. In 1967 erau, conform CIA, 170.000 de militari chinezi in Vietnamul de Nord. In 1971 numarul acestora era de peste 320.000 –o adevarata armata, zic! CIA estimeaza ca doar pana in 1970 cel putin 1000 de militari chinezi si-ar fi pierdut viata, in mare parte datorita bombardamentelor americane, acestia aflandu-se „intamplator” in apropierea instalatiilor si obiectivelor militare. Beijingul a furnizat Hanoiului si cantitati mari de echipamente militare, cu deosebire munitii, camioane, artilerie, tancuri si armament de infanterie.
RACHETA SOL-AER SA-2 SI NORD-VIETNAMEZI BELICOSI
Ei bine,conform multor experti occidentali, rusi, vietnamezi si americani, marile pierderi suferite de Aviatia SUA, cu deosebire in randul bombardierelor, s-au datorat in mare masura rachetelor antiaeriene sovietice S-75 Dvina/SA-2 Guideline, rachete care la momentul Vietnam erau considerate „vechi” de catre americani, fapt ce s-a dovedit o mare greseala (operationala din 1957)! Racheta era binecunoscuta de catre SUA, luand „contact” cu ea prima data pe 1 mai 1960, binecunoscutul incident U-2&Gary Powers (ca fapt divers, in 1965 URSS impanzise tarile satelite cu SA-2, inclusiv propriul teritoriu –CIA identificase 870 de site-uri SAM SA-2 fiecare avand 6 lansatoare+alte 160 de site-uri aflate in diferite stadii de operationalizare. Insa, in 1965, unul dintre cei mai mari operatori de SAM SA-2 era…Vietnamul de Nord. Primele 5 site-uri SA-2 au fost identificate de CIA in Vietnamul de Nord in aprilie 1965, descoperirea lor socandu-i si surprinzandu-i pe planificatorii si strategii USAF, acestia cerand bombardarea lor imediata! Dar, asa cum s-a intamplat deseori in conflictele militare cand politicul isi baga coada, cererea militarilor n-a fost initial luata in seama ducand la pierderi inutile de vieti omenesti…Din randul militarilor, nicidecum al politicienilor! Ei bine, secretarul apararii SUA de atunci Robert McNamara, credea ca America trebuie sa fie moderata, concilianta, ordonand ca site-urile SAM sa fie „ignorate” pentru a nu lovi consilierii sovietici. Mda, de parca aia erau acolo sa planteze panselute si sa lanseze porumbei albi, porumbei ai pacii! La acea vreme, nicio aeronava utilizata de SUA in razboi nu era prevazuta cu contramasuri impotriva rachetelor sol-aer, basca faptul ca pilotii habar n-aveau cum sa evite rachetele care-i vizau fiindca nu fusesera instruiti in acest sens. O alta misiune care ii va reveni scolii Top Gun! A fost nevoie de cateva luni si numeroase experiente dureroase ca expertii sa puna la punct echipamente si strategii adecvate de combatere a noii amenintari. Spre exemplu, o strategie pe care o invatau pilotii la Top Gun era urcatul in fortaj pe directia soarelui imediat ce detectau rachete cu cap de ghidare IR. In cazul rachetelor cu ghidaj radio, precum SA-2, pilotii erau invatati sa evite racheta prin manevre bruste la unghi mare -schimbarea brusca de directie zapacea racheta care pierdea contactul…Cand aeronavele au fost dotate cu sisteme de alarmare si bruiaj, rata de succes a rachetelor sovietice nord-vietnameze a scazut simtitor!).
In fine, nord-vietnamezii si-au dezvoltat rapid apararea antiaeriana, conducerea NVA fiind constienta de faptul ca Aviatia lor nu se va ridica nicicum la valoarea celei americane, fapt subliniat, conform gurilor rele, de catre consilierii sovietici si chinezi. In 1965, NVA avea doar un singur batalion SAM SA-2 operational langa Hanoi, insa dupa doar un an numarul acestor batalioane crescuse la 25, o crestere masiva in doar cateva luni! In 1967-1968, conform CIA, erau cel putin 35-40 de batalioane SAM dispuse cu precadere langa Hanoi si Haipong, ulterior site-uri SAM aparand in jurul obiectivelor strategice –poduri, baraje, centrale electrice, fabrici, depozite de munitii si carburanti etc. Si pregatirea rachetistilor nord-vietnamezi s-a imbunatatit…In primele 11 luni de exploatare, in 1965-1966, acestia lansau cam 30 de rachete lunar. In iulie 1966-octombrie 1967, numarul lansarilor lunare a crescut la 270 de rachete, un numar imens daca ne gandim ca pentru nord-vietnamezi tehnologia rachetelor era ceva nou!
RADAR SPOON REST
Cele mai vulnerabile aeronave americane erau F-105 Thunderchief „Thud” si B-52, insa odata ce americanii au introdus incepand cu decembrie 1965 containerul activ de bruiaj Westinghouse AN/ALQ-119 ECM, initial doar pe F-105, ulterior pe F-4/EF-4C Wild Weasel si pe alte aeronave, eficienta SAM s-a redus substantial (pana la jumatatea anului 1966 containerul ECM devenise dotare standard „Thud”F/G, spre exemplu! In carlinga, pilotul avea o luneta cu o cruce cu trei linii concentrice. Pe un stroboscop copilot/Electronic Warfare Officer/EWO vedea directia si distanta pana la statia radar care ilumina aeronava –P-12 „Spoon Rest A”/VHF, raza maxima de detectie 200 km, detecta aeronave care zboara la altitudinea de maxim 25 km, putere 180 kW, in cazul SA-2. Nord-vietnamezii au primit acest radar montat pe camion Zil. Pilotii SUA au inventat termenul „trei sunete”, acesta indicand lansarea si apropierea unei rachete SA-2. Daca era detectata o lansare se aprindea un bec rosu la bord si se auzea in casti un sunet de avertizare care se repeta de maxim 3 ori –daca il auzeai a treia oara era deja prea tarziu ca sa mai poti ceva. Interesant e faptul ca primul sistem ECM aparut in Vietnam a fost General Electric QRC-160/AN/ALQ-71 botezat „MIG Sweep/Maturatorul de MIG”, acesta avand capacitatea de a bruia semnalul radar emis de statiile sovietice, inclusiv de cele care ghidau SA-2. QRC-160 a aparut initial pe F-100 Super Sabre, ulterior de F-4, F-105, B-52, A-4 si altele. De ce i-au spus „Maturatorul de MIG”? Fiindca odata cu introducerea ECM radarele de descoperire si ghidare SAM devenisera „oarbe” eficienta scazand simtitor, drept urmare NVA a fost nevoita sa ridice MIG-urile tot mai des pentru a combate bombardierele americane. SUA au adus si rachete antiradiatie AGM-45 „Shrike”, acestea facand praf radarul Spoon Rest in doar 50 de secunde, spre exemplu, lansata de un F-105, de la 25 km distanta. AGM -45 costa in 1966 cam 7000$, iar un singur batalion SAM SA-2 compus din 6 lansatoare, radare si alte marafeturi sarea de un milion de dolari, doar o racheta SA-2 costand la acea vreme 100.000$. Cu toata tehnologia de ultima ora, pretul platit de Aviatia SUA pentru bombardarea Vietnamului de Nord era mare. Spre exemplu, la sfarsitul lui 1967, peste 325 de F-105 au fost pierdute deasupra Vietnamului de Nord, majoritar datorita SAM si a focului mitralierelor si tunurilor antiaeriene, ceea ce era de neacceptat pentru strategii SUA! Pai da, doar in noiembrie 1967 nord-vietnamezii au tras intre 590-740 de rachete SA-2, fiecare costand 100.000$. Rachetistii nord-vietnamezi nu erau nicicum prosti, invatau din mers si se adaptau sub „tutela” sovieticilor…
F-105 WILD WEASEL
Operatorii SAM nu mai tineau radarul aprins tot timpul, acestia „inchizandu-l” cand aeronava inamica se afla la 40 km distanta, calculand matematic timpul de sosire pana la aproximativ 1,60-2 km de amplasamentul bateriei SAM SA-2. Cand aeronava inamica se afla la aceasta distanta deschideau radarul de achizitie tinte si ghidare al rachetelor SRN-75 Fang Song A/raza maxima de detectie 60-75 km, un singur radar putand ghida spre tinta maxim 3 rachete SA-2. Acest fapt a redus substantial eficienta SA-2, basca faptul ca multi operatori SAM preferau sa tinteasca optic pentru a nu se pune in pericol. Cert e faptul ca si eficienta ECM s-a dus, pod-urile de bruiaj devenind inutile!Cu toate inconvenientele, SUA au ramas „pe cer”…In 1965, conform analistilor USAF, nord-vietnamezii „cheltuiau” 18 rachete SA-2 pentru a dobori un american/proportie 18 la 1 in favoarea americanilor…In 1967 proportia era de 57 la 1 in favoarea americanilor, iar in 1968 ajunsese la 107 la 1! Insa, asa cum ne spune colonelul Jack Broughton, pilot de F-105 veteran din Vietnam, SA-2 „era deosebit de periculoasa chiar si pentru pilotii experimentati. Am vazut cum colegi de-ai mei cu multa experienta de lupta au cazut datorita acestor rachete…Erau norocosi daca puteau catapulta. Nu apucai sa vezi un SAM, auzeai doar tipatul strident al alarmelor. Si vedeai colegi invaluiti intr-o minge mare de foc de culoarea ruginii, apoi aeronava iesind din minge aparent intreaga…Auzeai in casca, uneori, cuvinte dureroase care-ti strangeau inima –Trebuie sa ies. Ne vedem baieti! Am invatat sa le respectam!”. Si generalul de brigada Robin Olds, 17 victorii aeriene in WW II si Vietnam, pilot de vanatoare pe F-4 ne spune, citez:”Au tras 22 de rachete in mine pe timpul misiunilor in Vietnam. In ciuda reducerii eficientei acestor rachete datorita sistemelor de bruiaj, acestea sunt responsabile pentru pierderea multor avioane americane. Doar in perioada octombrie 1967-aprilie 1968, intre 115-128 de avioane au fost pierdute datorita SA-2. In timpul operatiunii Linebacker II, datorita planificarii gresite a zborului bombardierelor B-52, acestea zburand la doar 9000 m altitudine, ideal pentru SAM, in doar 11 zile am pierdut 15 dintre ele, alte cateva zeci suferind avarii, nord-vietnamezii tragand peste 1200 de SA-2”. Nord-vietnamezii sustin ca au doborat in 11 zile 32 de B-52, ucigand 43 de aviatori, deci sa luam cu paine, zic!). Am vazut parerea pilotilor SUA, haideti sa vedem ce zic si vietnamezii!
Dam cuvantul generalului in rezerva vietnamez, Nguen van Phiet…Acesta s-a alaturat armatei nord-vietnameze in 1960 servind ca artilerist antiaerian. Cinci ani mai tarziu, tanarul locotenent e trimis impreuna cu alti 1000 de camarazi in URSS pentru a invata sa opereze sistemul SA-2 Guideline. Sa-i dam cuvantul: „Timp de noua luni am studiat si am facut exercitii 14 ore pe zi. Nu stiam nimic despre rachete si rachetism. Am invatat suficienta rusa si ne-am familiarizat cu instructorii nostri din armata sovietica. Nu totul a fost bine…Sovieticii ne dadeau in mod regulat slanina ceea ce ne provoca deranjamente stomacale, noi fiind obisnuiti cu dieta vietnameza bogata in orez si legume. Pana la urma ne-am obisnuit cu carnea grasa. Ne-am incheiat pregatirea printr-un test de tragere in poligon. Impreuna cu echipa mea am reusit sa doboram cu doua rachete SA-2 cele doua avioane fara pilot alocate, sarbatorind victoria cu sampanie impreuna cu instructorii nostri. Cand m-am intors in Vietnam am fost trimis in provincia Hoa Binh, la sud-vest de Hanoi. Bateria comandata de mine era compusa din 6 lansatoare SA-2, doua radare, vehicule de suport etc. Rachetele erau dispuse la aproximativ 2 km distanta de vehiculele de suport. In dupa-amiaza zilei de 22 octombrie 1966, cu consilierii sovietici asistandu-ne, am primit de la cartierul general din Hanoi informatia ca aproximativ 40 de aeronave americane veneau din directia Thailanda. Cand formatia americana se afla la 60 km distanta de locatia bateriei mele am ordonat operatorilor sa porneasca radarul de urmarire raportand consilierilor sovietici si superiorilor ca am localizat tintele. Mi s-a ordonat sa trag cand sunt gata, ceea ce am si facut lansand o racheta SA-2. Desi eram increzator in abilitatile si pregatirea noastra am fost totusi surprins ca am reusit sa lovim, la prima tragere, un F-105 Thunderchief apartinand USAF. Aeronava a explodat efectiv. Ca toti soldatii care lucram cu SA-2, rar am avut permisie sau zi libera. Cand nu eram in alarma motaiam in camioane sau corturi, sau pur si simplu pe pamant in aer liber. Armata ne trimitea orez si alte ratii pe care o imbogateam cu carne proaspata si produse aduse de civili. Viata de rachetist era istovitoare dar ne putem considera norocosi fata de miile de soldati nord-vietnamezi care luptau la sol, trimisi in sud de unde multi nu s-au mai intors niciodata. In timpul razboiului am lansat 89 de rachete SA-2 doborand 21 de aeronave cu deosebire F-105 si B-52. Initial, cu totii, ne-am temut de B-52 despre care SUA spunea ca e „invicibil”. Dar, dupa ce l-am doborat pe primul intr-o noapte, am stiut ca B-52 nu e invicibil putand fi distrus la fel ca orice aeronava. SUA au spus ca vor sa bombardeze Vietnamul aducandu-l inapoi in epoca de piatra. Aceasta a fost o mare greseala, o aroganta fara de folos. Puterea si forta n-au reusit sa distruga vointa oamenilor nostri”.
Si general-colonelul in rezerva Nguyen Dinh Kien ne spune cam acelasi lucru, citez:”Eram student la facultate, studiam pentru a deveni inginer agronom, cand m-am alaturat NVA in 1965. Am fost trimis, datorita studiilor pe care le aveam, la pregatire timp de patru luni pentru SA-2. Dupa terminarea stagiului de pregatire am fost repartizat la un batalion de rachete antiaeriene aflat la sud de Hanoi. Consilierii sovietici veneau in vizita o data pe luna pentru a se asigura ca totul functioneaza corect si pentru a raspunde intrebarilor noastre si a ne invata. Intrebarile n-au lipsit niciodata desi ei ne-au spus si aratat totul! Pentru noi SA-2 era o arma deosebit de complexa care necesita in permanenta intretinere. Sovieticii ne-au spus sa fim atenti fiindca o singura racheta SA-2 costa 100.000 de dolari. Pe 28 februarie 1968, am vazut prima lupta adevarata…Am urmarit pe radar un Intruder A-6 al US Navy. Cand se afla la aproximativ 20 de km de locatia noastra am lansat doua rachete SA-2. Ne-am temut ca va riposta si va lansa rachete antiradar facandu-ne praf, insa asta nu s-a intamplat. A trebuit sa plecam, totusi…Batalioanele SAM isi schimbau des locatia pentru a evita localizarea si distrugerea de catre Aviatia americana. Mutarea catre noile locatii de lansare se facea doar noaptea, deplasarea tehnicii insemnand chiar si 30-40 km parcursi, 10-15 ore de mars. Unui batalion bine instruit ii lua cam 2,50 ore sa stranga tot echipamentul si cam 3 ore pentru a-l instala din nou. In decembrie 1972, regimentul meu a doborat 4 B-52 langa Hanoi, ceea ce ne-a facut foarte mandri! Asa am servit natiunea si ne-am pus in slujba ei! ” (ei bine, ca fapt divers daca tot vorbim de SA-2, NATO stia ca la sfarsitul anului 1960 doar patru state membre comuniste aveau operational sistemul S-75 Dvina/SA-2 Guideline –URSS, evident, Republica Democrata Germana cu 6 site-uri SAM, la Glau, Juterbog, Damm, Rauen, Klosterfelde si Proetzel, Bulgaria cu 3 site-uri SAM la periferia Sofiei, si Albania cu un singur site SAM in apropierea orasului Durres. Romania apare in anuarul NATO un an mai tarziu alaturi de Ungaria, documentul intern strict secret NATO stipuland ca ambele tari au primit din URSS sisteme S-75 Dvina. Romania ar avea cel putin 7 sisteme Dvina, iar Ungaria cel putin 10 site-uri SA-2 dispuse in jurul Budapestei. Cert e faptul ca in Romania sistemul S-75 Dvina a fost prezentat oficial pentru prima data la parada din 23 august 1961/Bucuresti. Primele regimente de rachete antiaeriene S-75 Dvina s-au infiintat in perioada 1961-1962 in zona Bucuresti-Ploiesti/Regimentul 4 Ra.AA, urmat in 1963 de Regimentul 15Ra.AA de la Hunedoara. Romania, doar in perioada 1960-1965, a alocat suma astronomica pe atunci de 6157 milioane lei pentru inarmare. 4236 milioane lei/1157 milioane ruble erau destinate importului de tehnica militara denumite „produse speciale” -104 MIG-21, sisteme SA-75 Dvina si S-73 M3 Volhov/primele sisteme au venit in 1964, radiolocatoare, aparatura radio din URSS, Ungaria si RDG, tractoare de artilerie si camioane din URSS si Polonia, 423 de tancuri T-54A din Polonia. In 1957/1961, primii ofiteri superiori romani trimisi in URSS la scolarizare pentru SA-2 Dvina au fost generalul-maior Laurentiu Cupsa si colonelul Laurian Medvedovici, acestia petrecand acolo 3 luni. In 1974-1975, Romania avea, conform CIA&NATO, 9 sisteme operationale S-75 Dvina, avand aprobare pentru import URSS in cincinalul 1976-1980 a 160 de rachete modernizate V-750VM pentru S-75 Dvina, asta insemnand 2,5 rachete per lansator. Insa in 1977 URSS a informat tarile din Pact ca inceteaza productia de rachete V-750VM anul urmator, Romania importand rapid inca 140 de rachete/9,13 milioane de ruble+1,50 milioane de ruble pentru combustibil si piese de schimb, devenind astfel unul dintre cei mai mari utilizatori de Dvina. S-75 Dvina trebuia scos din exploatare in 1985 conform planificarii, insa a trecut in sec.XXI ca asa-i la noi!).
Cert e ca viata pilotilor americani in Vietnamul de Nord nu era nicicum usoara, si avea sa se inrautateasca constant…Desi SUA aveau superioritate aeriana deasupra Vietnamului de Nord, pe parcursul razboiului vietnamezii cei comunisti au reusit sa doboare 190 de aeronave cu SAM in ciuda superioritatii tehnologice evidente! La sfarsitul lui 1966, in Vietnamul comunist erau 150 de site-uri SAM, 25 de batalioane in 1968+250 site-uri+peste 350 sisteme radar diverse. SUA au executat pana la sfarsitul razboiului 299.054 zboruri deasupra Vietnamului de Nord, pierzand, oficial, 609 avioane –rata de pierdere recunoscuta de catre SUA este de 0,20% la 1000 de zboruri. Nord-vietnamezii, Vietnamul, spun altceva…Doar in perioada 24 iunie 1965-15 mai 1967, trupele SAM care constituiau baza apararii lor antiaeriene, au doborat 396 de avioane americane cheltuind in medie 3 rachete per avion (SUA recunosc doar 110 aeronave doborate de SAM in timpul razboiului. USAF recunoaste prima pierdere datorata SA-2 pe 24 iulie 1965, o aeronava F-4C Phantom). Ei spun ca incepand din 15 mai 1967 artileria si rachetele antiaeriene au dat jos 1900 de aeronave americane, majoritar apartinand USAF, Aviatia SUA inregistrand pierderi mari in echipamente si piloti.
Va urma.
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.
https://historycollection.com › …
https://airandspace.si.edu › sov…
https://www.researchgate.net › …
https://owlcation.com › World..
https://www.history.navy.mil › histories › pdfs
https://warbirdswalkaround.wixsite.com ›
http://www.aviation-history.com › …
militaryaviationchronicles.com
https://www.defense.gov › it-…
Tails Through Time: The Ault Report: Improving USN Fig
TOPGUN: The Navy’s First Center of Excell
Ault Report Archives – Aerotech News & Review