Articol republicat dupa 2 ani
Intr-o Romanie in care valorile au fost rasturnate, in care reperele morale sunt tot mai rare, si unde continuitatea si respectul fata de valorile nationale au incetat sa mai existe, fiind inlocuite cu “atitudinea pro-europeana” sau “cetatenia europeana”, ziua de 9 mai si mai ales cea de 10 mai, nu mai creeaza nici un ecou in randurile populatiei, natiune fiind prea mult spus, care locuieste acest pamant. Ce ecou ar putea sa mai aiba termenul de “independenta”, cand pentru mare parte din clasa noastra politica este mai importanta subordonarea fata de Bruxelles si cedarea de suveranitate, iar nu relationarea, prin negociere in spiritul interesului national cu institutiile Uniunii Europene?!
Iar daca 9 mai este pentru fratii nostri basarabeni o zi de doliu, sarbatoare a ocupantului sovietic, motiv de isterii atat la Moscova dar mai ales la Chisinau, unde comunistii sustinuti de pro-rusi ameninta cu violente impotriva “fascistilor ocupanti romani” care “s-au inmultit ca iepurii”, poate ar fi bine sa ne gandim la acelasi gen de comemorare, in semn de solidaritate cu fratii de peste Prut. Insa pana una-alta, vrem-nu-vrem, 9 mai este ziua Europei, ca sfarsit al ultimului razboi mondial, desi pentru noi si alte tari din estul Europei aceasta zi a insemnat inceputul oficial al calvarului bolsevic ca rezultat al acordurilor intre marile puteri, calvar ale carui urmari le resimtim si astazi.
Acestea ar putea constitui motive in plus pentru a sarbatori Independenta dar si Statalitatea Romaneasca in data de 10 mai, care este data semnarii de catre Principele Carol I a Declaratiei de Independenta adoptate cu o zi inainte de catre Parlament, legiferand-o, dar si data transformarii Principatelor Unite in noul stat numit Regatul Romaniei, prin urcarea pe tron in 1881 a Majestatii Sale Regele Carol I.
Astfel am putea concentra atat de multe motive de mandrie nationala intr-o singura zi, demna a fi propusa sarbatoare nationala, in ziua imediat urmatoare doliului din Basarabia sau cel mult a sarbatorii Europei! Si asta ca sa nu uitam ca desi am obtinut independenta dupa 1877, acel razboi a fost inceputul unui nou sir de patimi, avand ca principala sursa Imperiul Tarist, care desi ne garantase integritatea teritoriala in razboiul in care intrasem ca aliati, ne-a lipsit cu prima ocazia de Basarabia istorica, adica de judetele Cahul, Bolgrad si Ismail (care acum sunt in componenta raionului Odessa din Ucraina), oferindu-ne la schimb Dobrogea.
Revenind la Armata Romana, institutia care ne-a permis la 1877 obtinerea Independentei cu pretul decimarii sale, institutie a Statului Roman care ar trebui nu doar sarbatorita ci si rasplatita cu fondurile si inzestrarea necesare, trebuie sa constatam ca lucrurile nu merg deloc bine…
Iar daca acum 1 an am scris articolul “Problemele majore ale inzestrarii armatei romane si ale industriei de aparare”, din pacate tot ceea ce am scris acolo ramane in picioare si astazi, mai jos fiind un extras edificator:
“Spre deosebire de situatia din ajunul intrarii Romaniei in Razboiul de Independenta alaturi de trupele Imperiului Rus, cand armata romana era antrenata si echipata la cele mai inalte standarde ale vremii prin grija conducatorilor de atunci ai Romaniei, astazi militarii nostri, desi o forta profesionalizata, sufera de o lipsa cronica de mijloace moderne de lupta.
Din pacate, situatia actuala seamana foarte mult cu cea din anii ’30 ai secolului trecut, atat din punctul de vedere al reasezarii sferelor de influenta in contextul crizei economice cat si din punctul de vedere al inzestrarii armatei Romaniei. Atunci, un control riguros al inzestrarii, efectuat de generalul Ion Antonescu, a dezvaluit precaritatea inzestrarii armatei romane, iar rezultatul inaintat fara menajamente intr-un raport acid dar corect i-a atras antipatia politicienilor dar si unei parti a militarilor care aveau anumite interese. Echipamentul pestrit si neperformant, majoritar din import si in stocuri mici, a creat un cosmar pentru inzestrarea cu piese de schimb si mai ales munitie, aceasta hiba devenind foarte vizibila in conditii de front, incepand cu 1941, existand spre exemplu cazuri cand anumite baterii de artilerie nu aveau munitie decat pentru cateva salve. Afacerea tunurilor Skoda a fost un episod emblematic al perioadei carliste a Romaniei. Aceasta stare de lucruri a stat si in spatele incapacitatii armatei romane de a reactiona la amputarile teritoriale ale fatidicului an 1940 iar in timpul celui de-al 2-lea razboi mondial, doar profilul psihologic al soldatului roman a fost cel care a salvat onoarea armatei romane, alaturi de slabe infuzii de tehnica germana si romaneasca si nicidecum echiparea la scara mare si logistica impecabila.”
Daca adaugam si faptul ca inclusiv la intrarea Romaniei in Primul Razboi mondial ne-au trebuit 2 ani de pregatire, pana in 1916, in care sa se aloce sume mari inzestrarii neglijate dupa razboaiele balcanice castigate facil, si chiar si asa rezultatul a fost mediocru, nereusind sa corecteze hibe cronice ale inzestrarii, tabloul e mult mai clar. De fapt, cu exceptia lui 1877, desi sunt voci care contesta si acest fapt, Armata Romana a intrat in razboaie slab pregatita si cu echipament inadecvat. Iar ceea ce ar fi putut face aceasta armata daca i s-ar fi dat partea sa, se poate vedea in excelentele rezultate din a doua parte a primului razboi mondial, cand cu ajutorul misiunii militare franceze conduse de generalul Berthelot, a fost echipata si instruita corespunzator.
In continuare va invit sa cititi integral articolul din ZiuaVeche, despre insemnatatea zilei de 9Mai si a Razboiului de Independenta…
Marius Zgureanu