Categorie: Arme americane
PrSM se duce spre 700 de km raza
Grecia taie fata Turciei
Ajutata in mod direct de catre Franta si Statele Unite, Grecia va ajunge relativ repede sa detina o superioritate aeriana foarte sanatoasa in raport cu Turcia, tinand cont de faptul ca fortele aeriene turce sunt discriminate (daca vreti) de NATO, iar americanii deloc binevoitori in ultima vreme. Stim cu totii…
India interesata de submarine nucleare
Convorbiri oficiale între ministrul apărării naționale și secretarul american al apărării
Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, s-a întâlnit miercuri, 20 octombrie, la sediul MApN, cu secretarul apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd J. Austin III, în cadrul vizitei pe care oficialul american o efectuează în România. În debutul întrevederii, ministrul român al apărării a reiterat consistenţa şi soliditatea relațiilor bilaterale:…
Prea ambitios, prea scump?
Cel de-al treilea si deocamdata ultimul „Zumwalt” Sau doar o tehnologie care deocamdata nu merita aruncata in lupta. Distrugatoarele din clasa Zumwalt au facut parte dintr-un efort tehnologic foarte ambitios al US Navy si intr-un final s-au oprit la doar trei unitati si alea incomplete. Printre altele, navelor le lipsesc…
General Motors Defense. ISV
General Motors are o istorie îndelungată în domeniul producției de vehicule militare și nu numai. În 2003, compania a decis vânzarea subsidiarei sale din domeniul producției militare către General Dynamics. Cum compania a continuat să aibă tangențe cu domeniul militar și după vânzarea subsidiarei sale iar oportunitățile din piața de…
Rusii continua dezvoltarea platformei de artilerie autopropulsata Koalitsiya, iar americanii ERCA
Prin presa rusa umbla zvonuri cum ca cei de la Uralvagonzavod ar dezvolta un obuzier autopropulsat de calibru 152mm integrat pe platforma Armata. Desi programul se afla inca in faza de cercetare&dezvoltare, tot la modul zvonistic se vorbeste despre o varianta a turelei obuzierului 2S35 Koalitsiya-SV. Koalitsiya SV poate folosi…
F 16 vs F 35
NGEW testat cu SABR pentru F-16
Este vorba de noul sistem de razboi electronic destinat aeronavelor F-16 – NGEW (Next Generation Electronic Warfare) – dezvoltat de Northrop Grumman si testat cu succes pentru interoperabilitatea cu radarul AN / APG-83 SABR (Scalable Agile Beam Radar) in mediu realist si complex. A fost confirmata interoperabilitatea deplina a celor…