25 Octombrie – Ziua Armatei Române

La 25 octombrie Armata României prezintă onorul eroilor neamului nostru, care s-au jertfit de-a lungul istoriei pentru unitatea şi integritatea naţională a statului român. Această zi, a rămas în conştiinţa românilor ca un moment simbolic, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet. În ziua de 25 octombrie 1944, Armata Română…

Continue reading

Europa redescoperă serviciul militar obligatoriu

  Serviciul militar obligatoriu este suspendat, sub o formă sau alta, în peste 20 de state din Europa. (n.r. – azi se împlinesc 10 ani de când România a desființat serviciul militar obligatoriu la 23 octombrie 2006. Aceasta a luat naștere datorită unui amendament constituțional din 2003 care a permis Parlamentului…

Continue reading

Nave celebre – Episodul 7: Fregate americane – Partea I

Din punctul meu de vedere, flota navală a Statelor Unite ale Americii reprezintă unul din mijloacele diplomatice prin care guvernul american îşi face cunoscut punctul de vedere pe glob. O forţă fără egal, necontestată de niciun alt stat, cu excepția poate a Chinei. Nici un alt stat de pe Terra…

Continue reading

Sfarsit de drum pentru Eurofighter Typhoon?

Sau adio si-un praz verde?! Din pacate pentru europenii implicati in programul avionului de vanatoare (mai tarziu devenit si multirol) european Eurofighter Typhoon  sfarsitul productiei acestuia se vede deja cu ochiul liber. Daca nu se intampla ceva spectaculos – un mega-contract gen India – doua din liniile de fabricatie se…

Continue reading

Minciuna si manipularea, prostia si tradarea

Si continuam seria de articole incomode despre Siguranta noastra Nationala Toate laolalta produc una dintre cele mai mizerabile manipulari plecate – din pacate – direct din cadrul MApN acolo unde exista astazi o atitudine profund anti-nationala. Si am proprietatea termenilor folositi! Sa le luam pe rand… Ni se spune de…

Continue reading

O opinie…

Vorbe grandioase despre o “Uniune Europeana a Apararii” risca sa expuna slabiciunea Europei Ideea unei armate europene este atat de veche precum speranta unitatii europene.  Dupa crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, embrionul actualei Uniuni Europene, cele sase tari fondatoare au ajuns in 1952 la intelegerea de a forma…

Continue reading

SPERIETOAREA (partea 3)

MI-24 Hind si-a aratat pe deplin puterea in Afganistan. Desi Afganistanul n-a fost nicidecum primul conflict la care Hind-ul a participat, debutul in lupta avand loc in perioada 1977-1978, Razboiul din Ogaden dintre Etiopia si Somalia (vom reveni asupra acestui conflict zonal), ne vom opri intai asupra acestuia, si-asta deoarece…

Continue reading

SPERIETOAREA (partea 2)

MiL MI 24 A  – RDG 1974 Revenim la “Sperietoare”, porecla pe care si-a atras-o MI-24 odata cu aparitia in Republica Democrata Germana, in perioada 1973-1974, porecla primita din partea militarilor SUA/NATO –“Bogeyman/Sperietoarea”. Est-germanii si militarii sovietici i-au spus “Krokodil/Crocodilul” datorita camuflajului specific. “Tancul Zburator” a fost si ramane principal…

Continue reading

SPERIETOAREA (partea 1)

MiL MI 24A in zbor Un nume neobisnuit pentru tehnica militara…Dar potrivit, as zice, pentru eroul articolului de fata, si-asta pe buna dreptate, deoarece a adus multe inovatii in lumea elicopterelor, basca imensa putere de foc. Da, dragi cititori, ne vom opri asupra unui elicopter legendar sovietic ce-a dat timp…

Continue reading

65 de ani de la înființarea Serviciului de Luptă în Aviația Militară Română

15 septembrie 1951 – 15 septembrie 2016 Debutul anilor ’50 a adus cu sine decizia istorică de dotare a aviației de vânătoare din compunerea unităților Comandamentului Forțelor Aeriene Militare (CFAM) cu aeronave de vânătoare cu motor reactiv, tendință imprimată de conducerea politico-militară a URSS tuturor țărilor din sfera sa de…

Continue reading