Categorie: Al Doilea Razboi Mondial
MINI TANCURI 3

Dupa „lupte seculare” am ajuns la „mini-testoasele” noastre…Inainte de a trece la mansa „brichetelor” astea, asa cum mentionam la debutul acestei serii, ne vom opri asupra companiei Ansaldo, una dintre cele mai vechi si mai importante companii de inginerie mecanica si nu numai din Italia, companie care a existat intre…
La Putini Ani!..Republicii Rupte din Trupul Patriei, Romania!

Maia Sandu – inca Presedinte ales al Republicii Moldova: „Republica Moldova sărbătorește, astăzi, 30 de ani de la proclamarea Independenței. În această zi, legământul nostru este că vom construi o Moldovă prosperă și liberă, o casă primitoare pentru toți cetățenii și oaspeții ei. O vom construi împreună. E datoria noastră…
Manifestări dedicate Zilei Eroilor

Ministerul Apărării Naționale desfășoară joi, 10 iunie, în marile garnizoane din țară, precum și la mausoleele eroilor și la cimitirele și parcelele de onoare, ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor, în cadrul cărora vor fi rostite simbolic nume ale eroilor poporului român căzuți la datorie în războaiele purtate de…
Summit-ul B9; Întâlnire a miniștrilor român și polon ai apărării, la sediul MApN

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, l-a primit luni, 10 mai, la sediul MApN, pe ministrul polon al apărării, Mariusz Błaszczak, aflat în România în contextul participării la Summit-ul B9, care are loc la București. Agenda întrevederii a inclus subiecte precum dezvoltarea cooperării în domeniul apărării în format bilateral, în context…
Republica Moldova – republica bananiera

Azi am convocat ședința Consiliului Suprem de Securitate. Am avut un singur subiect pe agendă, și anume acțiunile anticonstituționale care au avut loc astăzi în Parlament. Ce s-a întâmplat în clădirea de peste drum este foarte grav. Parlamentul nu are dreptul să scoată din funcție judecătorii de la Curtea Constituțională.…
SISTEM DE OCHIRE IAR 80 (II)

Pentru ca sistemul de armament al avionului de vânatoare IAR 80 să fie eficace, a fost necesară armonizarea reglajului mitralierelor și a tunurilor, cu cele ale aparatului de ochire și fotomitralierei. Dacă în timpul Primului Război Mondial se foloseau 1-2 mitraliere care trăgeau prin planul elicei la distanțe și viteze…
SISTEM DE OCHIRE IAR 80 (I)

Pentru un avion de vânătoare, un sistem de ochire performant este esențial pentru îndeplinirea misiunilor de luptă. Pentru primele avioane IAR 80 produse (1-20), a fost folosit un colimator tip grilă, care avea numeroase dezavantaje și limitări. Inelul era folosit pentru a estima distanța fața de țintă, iar cătarea pentru…
TUNURILE ANTI-CAR DIN DOTAREA ARMATEI ROMANE LA DECLANSAREA OPERATIUNII BARBAROSA
TUNURILE ANTI-TANC DIN DOTAREA ARMATEI ROMANE LA DECLANSAREA OPERATIUNII BARBAROSA

(PARTEA 1 – Calibrul 37mm) Dupa cum multi dintre cititorii nostri, pasionati de tehnica militara dar si de istorie, cunosc, Romania a intrat in razboi alaturi de Germania nazista la data de 22 iunie 1941, odata cu trecerea Prutului de catre diviziile romanesti si germane. Operatiunea Barbarosa a fost…