Categorie: Propaganda
Primul zbor al unui pilot român, în cadrul Centrului European de Instruire F-16
Luni, 15 ianuarie, a avut loc primul zbor al unui pilot român instruit în cadrul Centrului European de Instruire F-16 (European F-16 Training Center – EFTC), cu o aeronavă F-16 pusă la dispoziție de Forțele Aeriene Regale ale Țărilor de Jos, împreună cu un instructor aparținând companiei Lockheed Martin. În…
Invitație de participare la procedura de atribuire pentru revitalizarea și modernizarea a 10 aeronave IAR-99, transmisă către Avioane Craiova S.A.
Direcția generală pentru armamente din cadrul MApN a transmis miercuri, 20 mai, către Avioane Craiova S.A., invitația de participare la procedura de atribuire prin negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare a produsului „Revitalizarea și modernizarea a 10 aeronave IAR-99 Standard…
11 noiembrie – Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații, în București și în garnizoanele în care există unități militare care au executat misiuni în teatrele de operații au fost organizate sâmbătă, 11 noiembrie, ceremonii militare și religioase. În Capitală, de la ora 10.30, la Monumentul Eroilor căzuţi în Teatrele de Operaţii…
Primele cinci aeronave – pentru Ucraina – ale Centrului European de Instruire F-16 au aterizat la Fetești
Cinci aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Regale Olandeze au aterizat marți, 7 noiembrie, în Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță” din Fetești. Aeronavele vor deservi Centrul European de Instruire F-16 (European F-16 training center- EFTC), înființat ca urmare a colaborării dintre Ministerul Apărării Naționale, prin Forțele Aeriene Române și…
Beretta dezvaluie noua platforma pentru pusti de asalt (NARP – New Assault Rifle Platform)
Diferenta majora fata de o platforma clasica AR: arcul recuperator este in „upper receiver”, nu l-au mai lasat in pat. In felul asta poti avea pat pliabil, ca la XM7/MCX-Spear, castigator in programul NGSW. Aviz MApN-istilor… Multumiri lui AlexandruP pentru sesizare, legatura catre articolul cu detalii: DSEI 2023 – Beretta…
Ucraina…Sevastopolul atacat noaptea; ziua si drona pe la noi…
Transgaz prin Vestmoldtransgaz preia operarea SNT din Republica Moldova
Astazi, SNTGN TRANSGAZ SA, prin subsidiara sa din Republica Moldova, Vestmoldtransgaz SRL, compania care opereaza, exploateaza si dispecerizeaza gazoductul Ungheni-Chisinau si care este certificata pe modelul separarii proprietatii (OU), a semnat Contractul de locatiune prin care preia activitatea de operare, exploatare, dispecerizare si transport al gazelor naturale din Republica Moldova,…
Ce, nu credeti? Chestia cu Polonia si fundul sacului… elicoptere AH-64E Apache
WASHINGTON, 21 august 2023 – Departamentul de Stat a luat o hotărâre de aprobare a unei posibile vânzări militare străine către Guvernul Poloniei a elicopterelor AH-64E Apache și a echipamentelor aferente, pentru un cost estimat de 12,0 miliarde de dolari. Agenția de Cooperare pentru Securitate a Apărării a eliberat astăzi…