Episodul 3 – Cuirasate pentru Marina Militara Romana ?
Evident, este vorba despre perioada interbelica.
Asa cum spuneam in Episodul 2 – Programul naval interbelic al Romaniei, Ministerul Apararii s-a gandit in repetate randuri ca ar fi bine sa achizitionam cateva nave mai mari, macar crucisatoare, desi nu stim exact cam la ce dotari si performante s-au gandit.
Astfel, in 1924 se gandeau la 3 crucisatoare usoare, in 1929 se gandeau doar la 2 iar programul naval din 1937 prevedea doar un crucisator, fara a spune daca se gandeau la unul usor sau la unul greu. A mai urmat un program fantasmagoric cu 180 de nave dar n-am gasit date privind componenta “pachetului”.
Totusi, atat Wikipedia cat si alte forumuri de discutii pe teme navale citeaza cartea Black Sea Fleets: War on the Black Sea 1939-1945, aparuta in 2008 sub semnatura lui Mike Bennighoff si care mentioneaza discutiile purtate de autoritatile romane cu firme italiene pentru achizitionarea unor cuirasate de buzunar si/sau crucisatoare.
Textul preluat din carte, pe unul din forumuri, suna cam asa:
“Ajutate de subsidii generoase din partea statului, santierele navale italiene ofereau cele mai bune targuri/oferte pentru puterile de rang 2 si 3 in cautare de noi nave. Consortiul Ansaldo a prezentat o serie de schite de crucisatoare. Multe erau variante ale crucisatorului “Duca degli Abruzzi”, aflat in constructie pentru marina italiana.
Inspirat de “cuirasatele de buzunar” germane, Proiectul UP90 instala 6 tunuri de 10in (254mm), intr-o pereche de turele triple, pe coca unui crucisator usor de 8000 to. Avea un puternic armament antiaerian pentru o nava de marimea ei, cu o duzina de tunuri de 4in (102mm), 8 de 40mm si 16 de 20mm. Niciunele dintre arme nu erau dupa standardele italiene; cele mai multe dintre ele ar fi fost modele suedeze Bofors, in linia distrugatoarelor romanesti construite in santierele italiene. Nava ar fi dispus de 3 hidroavioane si de sase tuburi lanstorpila.
Nava era proiectata pentru o viteza de 30 noduri, cu turbine furnizand 60.000 CP (comparativ cu 100.000 CP si 34 noduri pentru Abruzzi). Ar fi avut o centura blindata de 4in (102mm) si o protectie la punte de 2.5in (cca 63.5mm) – fata de 100+30mm la centura si 40+10/15mm la punte, la Abruzzi. De asemeni, era o schema de blindaj considerabil mai buna decat a modelului german.
Instalarea tuturor acestora pe 8000to ar fi fost o realizare enorma si este extrem de improbabil ca ar fi indeplinit aceste cerinte. „Deutschland”, modelul lor german, atingea 11.700 tone cu blindaj mai subtire, masini putin mai slabe si o coca cu doar 5m mai lunga. UP90 probabil ar fi avut un deplasament similar…
Ansaldo a oferit proiectul si statului Chile si amandoi prezumtivii clienti au manifestat dubii privind abilitatea firmei de a o livra la un deplasament atat de mic. Sperand sa salveze proiectul, proiectantii au remodelat-o ca un crucisator usor conventional. Armamentul principal a devenit 9 x 6in (152.4mm) in trei turele triple de tipul celor instalate pe cuirasatele clasei Littorio si, in speranta vanzarii navei catre marina italiana drept noul crucisator al programului 1939, tunurile au revenit la modelele italiene standard.
Marina italiana a preferat o nava mai mare in timp ce Romania si Chile s-au dovedit sovaielnice in a renunta la tunurile calibru mare. Romanii au cerut un nou design cu tunuri de 11in (283mm) precum cuirasatele de buzunar germane iar Ansaldo a prezentat Proiectul 102. Aceasta nava avea un deplasament rezonabil – 10.500to, cu o coca mai lunga decat Proiect 90 pentru a realiza 31 noduri pe baza a 75.000CP. Dar acesta era un proiect scump, ca si Proiect 90, iar romanii au ezitat.
Sesizand oportunitatea, firma rivala OTO a prezentat un crucisator mult mai mic, in gama de pret ceruta de Romania. Pastrand practica italiana, acesta ar fi fost un “model de export” al classei Abruzzi, cu cca jumatate din deplasamentul acesteia si cu 6 tunuri de 6in montate la prova in doua turele triple, identice cu cele ale clasei Littorio. Puntea pupa a fost rezervata pentru o catapulta si un sistem de gestionare a hidroavioanelor, facand din nava o versiune minuscula a clasei japoneze Oyodo. Acesta acoperea necesitatile Romaniei pentru cercetare indepartata si se incadra in bugetul sau dar, desigur, nu furniza prestigiul unui cuirasat de buzunar iar aceasta a dezamagit unii amirali.
Micul crucisator purtator de hidroavioane ar fi fost alegerea cea mai probabila dar izbucnirea razboiului in 1939 a schimbat prioritatile Romaniei. Achizitiile din strainatate ale Romaniei s-au indreptat catre tancuri, avioane si artilerie care puteau fi livrate imediat, spre deosebire de nave care ar fi petrecut cativa ani pe calele de montaj ale unui santier strain.”
Site-ul care a preluat textul vorbeste chiar despre 2 cuirasate de buzunar, „Mihai Viteazul” si „Stefan cel Mare”, precum si despre 2 crucisatoare-cercetas, „Calugareni” si „Selimbar”. Un alt site pomeneste de trei cuirasate de buzunar.
Pentru a intelege de la ce s-a pornit, sa aruncam o privire pe caracteristicile clasei Duca degli Abruzzi (Garibaldi, dupa alte surse). Clasa Duca degli Abruzzi a fost a 5a si cea mai puternica subclasa a seriei de crucisatoare usoare Condottieri si cuprindea 2 nave: Duca degli Abruzzi si Giuseppe Garibaldi.
Clasa Duca degli Abruzzi / Garibaldi
Caracteristici:
Deplasament: 9.440to standard, 11.575to full (Garibaldi avea cca 400to mai putin);
Dimensiuni: 187 x 18.9 x 6.9m;
Propulsie: pacura 1700t, 8 boilere Yarrow, turbine Parsons, 100.000CP, 2 elici;
Performante: 34 noduri, autonomie cca 4200 NM / 17 noduri;
Blindaj (mm): centura: 100+30, punti: 40+10/15, barbete: 100-30, turele 135, comanda 140-30;
Armament: 10x6in/55 Ansaldo 1934, 8×100/47 OTO 1928, 8×37/54 Breda 1932, 8×13.2/76,
6x533TT, 2 lansatoare grenade AS (12buc), 80-108 mine (Bollo / Elia / P200);
Aviatie: 2 catapulte, 4 hidroavioane ( Cant.25 / Ro.43 / Ro.44);
Echipaj: 640-692.
Sa vedem variantele propuse Romaniei:
| Proiect | UP90 | P102 (initial) | P102 (modificat) |
| Deplasament standard (to) | 8.000 | 10.500 | 10.500 |
| Dimensiuni (m) | 176 x 19 x 5.6 | 187.5 x 21 x 5.8 | 187.5 x 21 x 5.8(?) |
| Propulsie (CP) | 60.000 | 75.000 | 75.000 |
| Viteza (noduri) | 30 | 31 | 31 |
| Blindaj centura/punte (mm) | 100/63 | 100/63 | 100/63 |
| Artilerie principala | 2x3x254mm | 2x3x283mm | 2x3x283mm |
| Artilerie secundara | – | 6x2x120mm DP | 4x2x150mm |
| Artilerie AA grea | 6x2x102mm | – | 6x2x102mm |
| Artilerie AA medie | 4x2x40mm | 8x2x40mm | – |
| Artilerie AA usoara | 8 x 2 x20mm | 8x2x20mm | 20x1x20mm |
| Torpile | 2x3x533mm | 2x3x533mm | 2x3x533mm |
| Catapulta | 1 | 1 | 1 |
| Hidroavioane | 3 | 2 | 3 |
Singurul desen din care ne-am putea face o idee despre proiectul P102 (varianta propusa de italieni) nu este foarte clar dar ne arata influentele claselor Condottieri si Deutschland, diferentele fata de proiectul german (pe langa artileria secundara si AA) fiind schimbul de locuri dintre catapulta si lanstorpile, la P102 pupa fiind destinata catapultei in timp ce lanstorpilele sunt amplasate putin dupa castelul prova, in fiecare bord.
Dupa parerea mea, combinatia propusa de italieni, ca protectie antiaeriana, mi se pare mai buna, dorinta alor nostri de a avea o artilerie secundara de 150mm facandu-i sa renunte la tunurile Bofors de 40mm, extrem de utile impotriva avioanelor de atac in picaj, asa cum aveau s-o dovedeasca in campaniile din Pacific si nu numai.
Sa ne uitam la armamentul de la bord si la posibilii furnizori pentru acesta.
Ne vom uita intai la suedezi, preferatii romanilor, apoi vom cauta si alte optiuni.
Tunurile calibrul 283mm
Suedia
Tunul tip 28.3cm/45 model 1912 a dotat cuirasatele costiere clasa Sverige.
Intrat in serviciu in 1917, s-a dovedit foarte performant pentru vremea lui, cu o cadenta de tragere de 3-4 lov./ minut si o precizie foarte buna.
Tragea lovituri AP de 305kg cu 870m/s.
Bataia maxima era de 19.600m, la o elevatie de 18 grade. Introducerea modelului de proiectil Arrow Nose, in 1930, a crescut bataia maxima la 30.000m la o elevatie de 25 grade.
Penetra bordaj de 350mm la 6.000m si 155mm la 18.000m. Tot la 18.000m perfora punti de 87mm.
Instalat in turele duble cu masa de 400to. Elevatia era limitata de modelul constructiv al navei si de conceptia de utilizare. Viteza de rotatie a turelelor era de 4 grade/s.
Unghi de incarcare: 0 grade.
Germania
Nemtii au produs tunuri de 283mm inca din 1890, imbunatatindu-le constant, crescandu-le cadenta de tragere si bataia maxima.
Printre ele si tunurile 28cm/45 SK L/45 care au servit in primul razboi mondial pe cuirasatele clasei Nassau si pe crucisatorul de batalie Von der Tann iar in cel de-al doilea razboi mondial au ajuns tocmai pe malul Marii Negre, in dotarea bateriilor Tirpitz si Lange Bruno.
Cu o cadenta de 3 lovituri/ minut, trimiteau proiectile de 284kg la 36.900m.
Ma voi opri la modelele produse in perioada interbelica si care au intrat in dotarea navelor de lupta germane in WWII.
Tunul tip 28cm/52 SK C/28, intrat in serviciu in 1930, a dotat cele 3 cuirasate de buzunar ale clasei Deutschland.
Cu o cadenta de 2.5 lov./minut, tragea proiectile APC si HE de 300kg cu o viteza initiala de 910m/s.
Bataia maxima era de 36.475m la o elevatie de 40 grade.
Perfora bordaj de 340mm la cca 8000m si 160mm la 20.000m
Instalat in turele triple de 600to, cu viteza de rotatie de 6-7.2 grade/s.
Unghi de incarcare: +2 grade.
Tunul tip 28cm/54.5 SK C/34, intrat in serviciu in 1938, a dotat cele doua cuirasate ale clasei Scharnhorst iar dupa planificata trecere a acestora la tunuri de 380mm ar fi urmat sa doteze crucisatoarele clasei P, proiect abandonat.
Cu o cadenta de 3.5 lov./minut, tragea proiectile APC de 330kg cu o viteza initiala de 890m/s
Bataia maxima era de 40.930m la o elevatie de 40 grade.
Tunul a inregistrat una dintre cele mai lungi lovituri la tinta din timpul razboiului, Scharnhorst lovind portavionul britanic HMS Glorious de la 24.200m.
Proiectilul perfora 460mm bordaj la 7.900m si 291mm la 18.300m, distanta la care penetra 48mm blindaj punte.
Era instalat in turele triple de 750to, cu viteza de rotatie de 7.2 grade/s.
Unghi de incarcare: +2 grade.
Candidatul optim ar fi fost suedezul 28.3cm/45 Model 1912, datorita cadentei ridicate si preciziei dar cu conditia sa produca si o turela tripla.
A doua optiune ar fi fost neamtul SK C/28 in turelele triple ale clasei Deutschland, poate un pic upgradate ca blindaj. Dupa cum s-au derulat operatiunile navei Admiral Graf Spee in Atlanticul de Sud, inclusiv in batalia de la River Plate, tunurile meritau banii cu prisosinta.
SK C/34 intra in serviciu abia in 1838 si era putin probabil sa ni-l livreze noua, fara a mai spune ca in perioada discutiilor pe proiect, Romania era in tot felul de Antante menite sa ne apere de tendintele expansioniste ale germanilor si prietenilor acestora.
Tunurile calibrul 150mm Aici intra cele de 150mm si cele de 6in (152.4mm)
Suedia
15.2cm/50 Model 1912, intrat in serviciu in 1917, a dotat navele clasei Sverige.
Cu o cadenta de 3-4 lovituri/minut, tragea proiectile AP de 46kg cu 850m/s.
Bataia maxima era de 13.700m la o elevatie de 30 grade.
Instalat in turele duble cu masa de 80-90to sau in turele simple.
15.2cm/55 Model 1930, intrat in serviciu in 1934, a dotat crucisatorul purtator de hidroavioane Gotland.
Cu o cadenta de 5 lovituri/minut, tragea proiectile AP de 46kg cu 900m/s.
Bataia maxima era de 24.400m la o elevatie de 45 grade.
Instalat in turele duble cu masa de 71 to sau in cazemate.
Germania
Germanii au produs tunuri cal 150mm inca din 1895 dar ma voi referi doar la tunurile care intrasera in serviciu in perioada proiectului si au operat pe nave de lupta in al doilea razboi mondial.
15 cm/45 (5.9″) SK L/45, intrat in serviciu in 1908, in WWI a servit ca artilerie secundara pe navele capitale germane si ca artilerie principala pe numeroase clase de crucisatoare. In WWII a echipat crucisatoarele auxiliare (raider) care au operat in Atlantic si Oc.Indian.
Cu o cadenta de tragere de 5-7 lovituri/minut, tragea lovituri AP, HE de 45.3kg cu 835m/s.
In WWII, bataia maxima a fost de 19.400m la o elevatie de 30 grade.
Durata de viata a tevii era de 1400 lovituri.
Instalat pe piedestale simple, pe punte sau in cazemate.
15 cm/60 (5.9″) SK C/25, intrat in serviciu in 1929, a echipat crucisatoarele Nurnberg, Leipzig si cele 3 nave ale clasei Konigsberg.
Cu o cadenta de 6-8 lov/minut (Konigsberg si Lepizig) si 10-12 lov/minut (Nurnberg), tragea lovituri APC si HE de 45,5kg cu 960m/s.
Capacitatea de penetrare era de 60mm bordaj la 3.200m si 20mm la 11.200m.
Bataia maxima era de 25.700m la o elevatie de 40 grade.
Durata de viata a tevii era de 500 lovituri.
Instalat in turele triple cu masa de 137-147to si viteza de rotatie de 6-8 grade/s.
Unghi de incarcare +3 grade.
15 cm/55 (5.9″) SK C/28, intrat in serviciu in 1934, a echipat navele claselor Deutschland, Scharnhorst si Bismark, ca artilerie secundara.
Cu o cadenta de tragere de 6-8 lov/minut, tragea lovituri APC si HE de 45.3kg cu 875m/s.
Bataia maxima era de 23.000m la o elevatie de 40 grade.
Durata de viata a tevii era de 1100 lovituri.
Era instalat pe piedestaluri simple sau in turele duble cu masa de 110-120to si viteza de rotatie de 9 grade/s.
Unghi de incarcare +3 grade.
Marea Britanie
Britanicii au produs si mai multe tipuri de tunuri de 6in, fata de nemti, dar ma voi opri la cele mai moderne aflate in serviciu in momentul proiectului si care au operat pe nave de lupta in WWII.
6″/50 (15.2 cm) BL Mark XXII , intrat in serviciu in 1921, a servit ca artilerie secundara pe cuirasatele clasei Nelson.
Cu o cadenta de 5 lov./minut, tragea lovituri CPBC si HE de 45.3kg cu 898m/s.
Bataia maxima era de 23.590m la o elevatie de 45 grade.
Durata de viata a tevii era de 600 lovituri.
Era instalat in turele duble, cu masa de 76.2to si viteza de rotatie de 5 grade/s.
Unghi de incarcare: +5 grade.
6″/50 (15.2 cm) BL Mark XXIII, intrat in serviciu in 1933, a echipat ca artilerie principala crucisatoarele claselor Leander, Perth, Arethusa, Southampton, Edinburgh, Fiji, Ceylon, Swiftsure.
Cu o candenta de 6-8 lov./minut, tragea lovituri CPBC si HE de 50.8kg cu 841m/s.
Bataia maxima era de 23.300m la o elevatie de 45 grade.
Capacitatea de penetrare era de 76mm bordaj la 11.430m si 51mm punte la 20.120m.
Durata de viata a tevii era de 1100 lovituri.
Instalat in turele duble (92to), triple si cuadruple, cu o viteza de rotatie de 5-7 grade/s.
Unghi de incarcare: de la -5 la + 12.5 grade.
Franta
152 mm/55 (6″) Model 1930, intrat in serviciu in 1935, a servit ca artilerie pricipala pe crucisatoarele claselor Emile Bertin, La Galissonniere si De Grasse iar ca artilerie secundara, DP, pe cuirasatele clasei Richelieu.
Cu o cadenta de 5-9 lov/minut, tragea lovituri SAP si HE (55-56kg) cu 870m/s
Bataia maxima era de 25.474m cu elevatie de 45 grade.
Capacitatea de penetrare era de 122mm bordaj la 9.970m.
Durata de viata a tevii era de 300-350 lovituri.
Instalat in turele triple, SP (172to) la crucisatoare si DP (228t) la cuirasate, cu o viteza de rotatie de 12 grade/s.
Unghi de incarcare de la -5 la +12 grade la turelele SP si oricare la cele DP.
Italia
152 mm/53 (6″) Models 1926 / 1929, intrat in serviciu in 1929/1930, a dotat crucisatoarele familiei Condottieri, mai putin ultimele 2 (Duca degli Abruzzi si Garibaldi).
Cu o cadenta de 5-8 lov./minut (M1929), tragea proiectile AP de 47.5kg cu 850m/s si HE de 44.3kg cu 950m/s. Modelul 1926 tragea lovituri AP de 50kg cu 1000m/s, cu 4lov/minut.
Bataia maxima era de 22.600m cu AP47.5kg, 24.600m cu HE44.3kg si 28.400m cu AP50kg.
Instalat in turele duble de 85to-M1926, cu o viteza de rotatie de 6 grade/s.
Unghiul de incarcare era de +20 grade pentru M1926 si oricare pentru M1929.
Aceasta era oferta momentului pentru calibrul 150-152mm, in caz ca nu vroiam sa luam de la rusi.
Cel mai probabil, alegerea s-ar fi facut intre neamtul 15 cm/55 (5.9″) SK C/28, britanicul 6″/50 (15.2 cm) BL Mark XXIII si italianul 152 mm/53 (6″) Model / 1929. Alte variante ieseau din calcul din cauza razei reduse de lovire / cadentei scazute / duratei reduse de viata a tevii.
Tunurile calibrul 120mm DP
Chiar daca mai multe tari produceau tunuri de 120mm DP, favoritul clar, daca se decidea dotarea navelor cu calibrul acesta, ar fi fost 12 cm/50 (4.7″) Skoda-Bofors Mk4.
Tunul echipa deja, in turele simple, distrugatoarele clasei Regele Ferdinand.
In 1929 tunul a echipat monitorul Ardeal iar intre 1936-1939 monitoarele clasei Bratianu, toate cu turele simple.
Mai tarziu, in 1942-1943, monitorul Basarabia avea sa fie dotat cu doua turele duble 120mm/50, DP, cu elevatie de 70 grade, exact tipul propus de italieni pentru P102.
Caracteristici:
Intrat in serviciu in 1928, a echipat distrugatoare suedeze si olandeze.
Cu o cadenta de 10 lov./minut, tragea lovituri HE de 24kg cu 900m/s.
Bataia maxima era de 19.500m cu elevatie de 45 grade, plafonul maxim fiind de cca 11.000m.
Instalat in turele simple de 10to si duble de cca 20to.
Tunurile antiaeriene calibrul 100mm
La fel, chiar daca multe tari produceau calibrele 100, 102, 105, favoritul ramane 102mm/45 care avea sa fie instalat pe puitorul Amiral Murgescu.
Unele surse il indica de tip Bofors, dar nu am gasit date care sa confirme.
Foarte posibil sa fi fost cumparate din Marea Britanie, vorbind despre modelul 4″/45 (10.2 cm) QF Mark XVI sau XVII .
Intrat in serviciu in 1936, tunul a fost produs in cantitati mari si a dotat de la cuirasate si portavioane pana la distrugatoare, fregate, sloop-uri, puitoare de mine, transportoare de trupe si alte nave auxiliare, fiind utilizat si de canadieni si australieni.
Cum Romania avea o relatie buna cu britanicii de la care importam deja tunuri antiaeriene de 75mm Vickers, foarte probabil sa fi cumparat si tunurile pentru Murgescu.
Pozele initiale cu Amiral Murgescu arata tunurile dotate cu scuturi, montaj tipic Mark XX intalnit pe distrugatoarele si fregatele australiene.
Amiral Murgescu, la inceput de cariera, cu scuturi
Cu o cadenta de 15-20 lov/minut, tunul tragea lovituri SAP (17.35.kg) si HE (15.88kg) cu 811m/s.
Bataia maxima era de 18.150m cu elevatie de 45 grade si plafonul maxim era de 11.890m.
Instalat in turele simple si duble, cu actionare manuala, cele duble avand variante actionate electric, in WWII.
Tunul a fost foarte eficient, Murgescu doborand 12 avioane sovietice.
Tunurile antiaeriene cal. 40mm
Aici, fara urma de indoiala, este Bofors, Romania achizitionand tunuri antiaeriene Bofors 40mm/60 Model 1936, pentru trupele terestre.
Trebuie precizat ca modelul este cel original, suedez, inainte ca britanicii si americanii sa-l reproiecteze si sa-l produca la scara industriala, cu performante imbunatatite.
Pana la razboi, suedezii au produs 182 tunuri, varianta terestra, pentru uz propriu si 295 pentru export (inclusiv in Romania) si 11 tunuri navale pentru uz propriu si 61 sisteme pentru export. Au produs atat modele racite cu aer cat si cu apa, cu cca 15 modele de afet, cu una si doua tevi si pentru submarine. Variantele duble cu racire cu apa erau integrate cu telemetre Hazemeyer de 1.5 sau 2m.
Caracteristici:
Camp vertical de tragere: -5/+90;
Viteza initiala a loviturii: 850m/s;
Masa proiectilului: 0.95 kg;
Cadenta ciclica: 120 lov./minut;
Alimentare: 2 clipuri x 4 lovituri;
Raza maxima: 12.000m @45grade;
Plafon maxim eficace: 3800m;
Alte optiuni:
Germania
3.7 cm/L83 (1.5″) SK C/30, intrat in serviciu in 1934, a dotat aproape toate navele Kriegsmarine, cel putin pana in 1944, precum si navele aliatilor europeni din Axa.
Era un tun cu incarcare individuala, tragand lovitura cu lovitura, la o cadenta practica de 30-40 lov/minut.
Este foarte ciudat ca, desi germanii scot tunuri automate cal.37mm inca din 1935, acestea vor fi utilizate pentru trupele de uscat, marina aratandu-se interesata abia in 1943 sa se doteze cu un tun automat.
Caracteristici:
Tunul tragea proiectile HE-T si AP-T de 0.742kg cu 1000m/s
Bataia maxima era de 8.500m iar plafonul eficace de 4200-4.800m.
Instalat pe afeturi simple si in turele duble, deschise.
Italia
37 mm/54 (1.5″) Models 1932, 1938, 1939, intrat in serviciu in 1934, a echipat toate cuirasatele si crucisatoarele flotei italiene.
Cu o cadenta ciclica reglabila la 60/90/120 lov/minut, tragea proiectile HE de 0.823kg cu 800m/s.
Bataia maxima era de 7.800m iar plafonul eficace era de 5.000m
Instalat pe afeturi duble, cu racire cu apa (M1932), cu aer (M1938 sau pe afeturi simple, pliabile (M1939).
Tunurile antiaeriene calibrul 20mm
Oerlikon 20mm/70, intrat in serviciu in 1939, a echipat puitorul Amiral Murgescu.
Cu o cadenta ciclica de 450 lov/minut, tragea lovituri HE, HE-I, HE-T, SAP, AP-T de 0.123kg, cu 835m/s
Bataia maxima era de cca 4400m, cea eficace de cca 1000m iar plafonul maxim era de cca 3000m
Era alimentat de un incarcator cu 60 lovituri.
A fost intens produs de aliati, in variante simple si duble, varianta simpla fiind cea preconizata si pentru Mihai Viteazul. L-au utilizat si nemtii, mai restrans, sub denumirea 20/70 Flak28, 29.
2cm/65 C/30, C38. Primul intra in serviciu in 1934, al doilea in 1940, dotand aproape toate navele Kriegsmarine si ale aliatilor din Axa.
Cu o cadenta ciclica de 280 lov/minut (C/30) si 480 lov/minut (C/38), trageau lovituri HEI de 0.134kg cu 835m/s si APT de 0.148kg cu 800m/s.
C/30 folosea un incarcator de 20 lovituri iar C/38 unul de 40 lovituri.
Bataia maxima era de 4.900m iar plafonul maxim de 3.700m.
Instalate pe afeturi simple, C/38 avand o varianta quadrupla, Vierling L/38, si doua variante, una simpla si una dubla, pentru submarine.
Probabil, optiunea initiala ar fi fost 20mm/70 dar in mod sigur ar fi urmat trecerea la C/38, eventual si varianta quadrupla.
Torpilele cal. 533mm
Aici optiunea se indrepta clar spre torpilele italiene, utilizate deja pe distrugatoarele clasei Regele Ferdinand si pe submarinul Delfinul.
53.3 cm (21″) Si 270/533.4 x 7.2 „M”, model Silurifico Italiano, a echipat crucisatoarele si distrugatoarele flotei italiene.
Masa 1.700kg, lungime 7.2m, incarcatura de lupta 270 kg.
Raza de actiune: 4.000m la 46noduri, 8.000m la 35noduri si 12.000m la 29noduri.
Observatii privind proiectul P102:
- Mi se pare prea mic pescajul de doar 5.8m. Clasa Deutschland, cu blindaj mai subtire, mai putina artilerie antiaeriana si masini mai slabe, calca 7.25m. Probabil ca pe acolo ar fi ajuns si „Mihai Viteazul”.
- Nu cred ca deplasamentul preconizat pentru Proiect 102, de 10.500tone, ar fi fost cel real. Mai degraba un 12.000to standard si 14.000to full.
- Cresterea de deplasament ar fi avut ca efect si o scadere de viteza, probabil la 28-29 noduri;
- In privinta echipajului, daca clasa Deutschland avea echipaj de 619 oameni, „Mihai Viteazul”, cu surplusul de artilerie antiaeriana, ar fi trebui sa se apropie de 670-680 oameni.
- Nava fusese proiectata pe modelul de raider, avand catapulta si avioane, lucru nenecesar intr-o mare inchisa unde poti asigura cercetarea si acoperirea cu avioane de la coasta. Chiar si sovieticii si-au debarcat catapultele si avioanele de pe nave, la inceputul WWII.
- Spatiul eliberat la pupa l-as fi folosit pentru instalarea a 1-2 lansatoare triple de torpile si/sau pentru sine de lansare a minelor si grenadelor de adancime.
Acum, ca am trecut in revista detaliile tehnice, sa incercam sa ne gandim cat de utile ar fi fost navele cu pricina.
Sa vedem care era mediul in Marea Neagra.
Mediul era naspa rau: ditamai flota sovietica, aviatie multa in Crimeea, o caruta de submarine.
Submarinele sovietice
Nu stiu cate submarine aveau rusii in Marea Neagra, in 1937, dar la 22 iunie 1941 aveau 44 active, alte 9 in probe de mare si 4 in constructie.
Toate foloseau torpile de 533mm, cu incarcatura de lupta de 300kg (400kg mai tarziu).
Cum principala baza navala a Romaniei era Constanta, rusilor nu le ramanea decat sa urmareasca culoarele de iesire din barajele de mine si sa astepte nava sa intre/iasa.
Evident ca se executa o schema de protectie antisubmarin, la intrarea/iesirea navelor, dar era suficient un submarin costier, greu de observat, sa-l nimereasca cu una din cele doua torpile.
Schema de blindaj a navei nu era stralucita, probabil mai slaba decat a clasei Duca degli Abruzzi, asa ca o torpila l-ar fi scos din functiune cateva luni in timp ce 2 sau 3 torpile l-ar fi dat cu rotile in sus. Pe langa pierderile de vieti, va dati seama cum ar fi exploatat mediatic sovieticii un astfel de succes.
Tot schema de blindaj o facea vulnerabila la minele antinava.
La fel, trimiterea navei in misiuni de escorta a convoaielor spre Bosfor o expunea atacurilor submarinelor, luand in calcul viteza mica de deplasare a convoaielor (9-12noduri).
Aviatia sovietica a Flotei Marii Negre
Aceasta era mai mare decat toata aviatia noastra militara, numarand cca 200 bombardiere si cca 200 vanatori, alaturi de avioane de recunoastere si de transport.
In situatia asta, executarea de actiuni de recunoastere cu nave de suprafata sau de atac pe timp de zi iesea din discutie, navele neavand posibilitatea sa se apropie de obiective fara a fi depistate si atacate de aviatia si flota adversa.
Flota sovietica de suprafata
- Parijskaya Komuna:
– deplasament 23.300/26.900to initial, 27.060/30.395to in 1941 (adaos blistere antitorpila);
– lungime: 181.2m initial, 184.9m in 1941;
– latime: 26.9m initial, 32.5m in 1942 (blistere);
– putere instalata: 42.000 CP (carbuni) initial, 60.600 CP (pacura) 1941;
– viteza maxima: 23 noduri initial, 22.5 noduri 1941;
– blindaj centura: 225mm initial, 275mm 1941 (blistere);
– blindaj punti: 38+25+12mm;
– blindaj frontal si lateral turele: 205mm;
– blindaj plafon turele: 76mm initial, 152mm 1941;
– artilerie principala: 4x3x305mm/52;
– cadenta: 2.2 lov/minut;
– elevatie: 25 grade initial, 40 grade 1941;
– bataie maxima: 24.600m initial, cca 35.000m 1941;
– penetrare blindaj vertical: 352mm/9140m, 207mm/18.300m, 127mm/27.430m;
– penetrare punti: 60mm/18.300m, 140mm/27.430m;
– artilerie secundara: 16x120mm/50;
– cadenta: 7 lov/minut;
– elevatie maxima: 20 grade;
– bataie maxima: 13.700m;
Pe scurt, cuirasatul nu era o nava cu care sa vrei sa te intalnesti. Daca-ti propuneai sa ataci un convoi sau un port advers, trebuia sa fii sigur ca nu e si dihania prin zona.
Mai degraba il lasai in seama minelor, submarinelor si avioanelor.
Chiar si dupa modernizare, blindajul ii permitea sa reziste la o torpila cu cap exploziv de 170kg, fata de 270kg cat carau torpilele noastre. In plus, la punti era o paine de mancat pentru bombardiere si Stukas-uri.
O confruntare cu oarece sanse ar fi fost sa-i apari prin surprindere sub 7000m, preferabil noaptea, ca tunurile tale de 283mm sa-i penetreze centura blindata si turelele principale, eventual sa-l si torpilezi. Cadenta dubla a tunurilor si viteza de rotatie dubla a turelelor tale ti-ar fi dat o sansa buna sa-l gauresti iar daca-l prindeai si cu turelele intoarse in alta directie, apucai sa-i bagi 2-3 salve inainte sa raspunda. In plus, artileria ta secundara (4x150mm si 6-8x102mm) ii surclasa cele 8x120mm si le-ar fi scos din lupta, devastand si suprastructura. Oricum, era o lupta din care aveai mai mult de 50% sanse sa nu mai ajungi acasa, chiar daca-l scufundai.
O alta varianta ar fi fost sa stai dincolo de 30.000m, cat mai invizibil posibil, si de acolo sa incerci sa-i nimeresti puntea, slab blindata, incercand sa profiti de viteza si manevrabilitatea lui reduse. Dar asta depinde de avioane de recunoastere, de timpul in care te descopera, de ce nave il insotesc. Cel mai sigur, tragi cateva salve si te indepartezi inainte sa te descopere.
A treia varianta ar fi fost sa te afli langa coasta ta, protejat de campurile de mine si mascat de coasta si, cu sprijinul artileriei de la uscat, sa incerci sa-i plasezi lovituri pe puntea slab blindata.
- Crucisatoarele Voroshilov si Molotov
Aparent similare, navele sunt proiecte diferite, Molotov dispunand de blindaj de 70mm la centura, punte, barbete fata de 50mm la Voroshilov. Ca urmare, si deplasamentul era cu cca 1500 to mai mare.
In rest, navele erau identice:
- dimensiuni: 191.4 x 17.7 x 6.4m;
- putere instalata: 110.000 CP;
- viteza maxima 36.3 noduri;
- artilerie principala: 3x3x180mm/56;
- cadenta: 2 lov/minut;
- bataie maxima: 37.100-38.500m;
- artilerie secundara: 6x 100mm DP;
- cadenta: 10-12 lov/minut;
- bataie maxima: 22.241m;
- torpile: 2x3x533mm;
Navele se remarcau prin viteza foarte mare si raza foarte mare de lovire a tunurilor (principale si secundare).
Punctele slabe erau blindajul subtire, dispersia mare a loviturilor tunurilor de 180mm (asezate prea aproape unele de celelalte, in turele triple, pe model italian) si cadenta mica de tragere a acestora (5.5lov/minut la teste, 2 lov/minut in lupta).
Un alt dezavantaj il reprezenta durata redusa de viata (70 lovituri) a tevilor tunurilor de 180mm, datorata presiunii foarte mari. Practic, dupa un angajament intens de 30 minute, trebuia s-o intinda acasa sa schimbe tevile.
Navele erau foarte utile pentru raiduri impotriva unor obiective de pe coasta, asupra carora sa execute un atac rapid dupa care sa se retraga, bazandu-se pe viteza foarte mare. Doua exemple imi vin in minte: incursiunea din gura canalului Sulina, 1940, si atacul asupra Constantei, 1941.
In schimb, ca escorta a unor convoaie sau in alte situatii care presupuneau un angajament mai lung, daca nu rezolvau problema in prima jumatate de ora, riscau sa intre in belea.
In privinta unor confruntari cu ele, angajamentul optim ar fi fost in marja 9.000-18.000m unde diferenta de putere de foc era covarsitoare: 6300kg/minut – proiectile de 283mm si cca 2200kg/minut – lovituri de 150 si 102mm versus cca 2300kg/minut – proiectile de 180 si 100mm.
Sub 9.000m, proiectilele de 180mm rusesti puteau penetra centura blindata a navei iar, daca distanta scadea, puteau trece la atac cu torpile.
Peste 18.000m, tunurile de 150mm nu mai penetrau centura lui Molotov iar viteza si manevrabilitatea le permiteau sa ingreuneze tirul tunurilor de 283mm.
Pe scurt, dat buzna peste ele si foc de nimicire din toate gurile, cu cadenta maxima, ca sa nu se apropie si nici sa nu apuce sa fuga.
- Crucisatorul Krasny Kavkaz
Construit initial pe proiectul Admiral Nakhimov, s-a renuntat la tunurile de 203mm si a fost echipat cu 4 tunuri de 180mm/57. Dupa modificari repetate, avea sa ramana cu cele 4 tunuri x 180mm la care se adaugau 4x2x100mm DP si 4x3x533mm lanstorpile.
Centura blindata masura 75mm, dublata de un bulkhead de 50mm, puntile masurau 25+20mm. La o putere instalata de 55.000 CP, viteza maxima era de 29 noduri.
Diferenta de putere de foc este evidenta, angajamentul optim realizandu-se tot intre 9.000-18.000m, cu mare grija la distante pentru ca dispunea de 12 lanstorpile. Nefiind asa rapida, nava putea fi si urmarita, ca exercitiu de tir pentru turela prova 283mm.
- Crucisatorul Chervona Ukraina
Dezvoltat tot pe un proiect Admiral Nakhimov. Nava dispunea de 15 tunuri de 130mm/53 asezate in turele simple si in cazemate, numarul maxim de piese care trageau intr-un bord fiind 8x130mm si 4x100mm.
Viteza 29 noduri.
Tunurile 130mm erau puternice, cu o cadenta de 10-12 lov/minut, o bataie maxima de 25.500m si o capacitate de penetrare de cca 90mm la 15.000m.
Lor li se adaugau 3x2x100mm DP si 4x3x450mm torpile.
Centura blindata masura 75mm, dublata de un bulkhead de 50mm, iar puntile masurau 20+20mm.
O astfel de nava o rezolvai de la 15.000m, ca sa nu-ti produca pagube. O salva bine tintita, cu 6x283mm si 4x150mm o trimitea in lumea dreptilor. Sau o puteai urmari, sa te distrezi.
- Crucisatorul Krasny Krym
Clasa Svetlana, centura 75mm, dublata de un bulkhead de 50mm, punti 20+20mm.
15 tunuri x 130mm/53, in turele simple si in cazemate, si 9x76mm AA. 2x3x450mm torpile.
Viteza 29.5 noduri.
Solutia de la punctul 4.
- Crucisatorul Komintern
Transformat in puitor de mine, 12 noduri, 8 x130mm/53.
Nimic de comentat.
- Leaderele Moskva, Harkhov, Tashkent
Opere de arta:
40 noduri, 5x130mm/53 si 2x4x533mm torpile (primele doua);
43.5 noduri, 2x2x130mm/53 si 3x3x533mm torpile (ultimul);
Daca aveai sansa sa le prinzi, foc de nimicire pentru altfel o intind sau, mai rau, vin si te torpileaza.
- Distrugatoarele claselor Soobrazitelny (4 nave) si Gnevny (6 nave)
1612-1727 to, 39-40 noduri, 4x130mm/53, 2x3x533mm torpile.
La fel ca la punctul 7.
Nu mai discut despre distrugatoarele mai vechi si alte nave.
Luate individual, se puteau gasi solutii pentru combaterea navelor sovietice dar tabloul general arata ca URSS detinea suprematia in submarine si domina spatiul aerian iar o actiune de zi, cu cuirasatele de buzunar, prezenta riscuri prea mari pentru a fi luata in calcul.
Si atunci, care erau alternativele?
O optiune cu sanse mai mari de izbanda erau raidurile de noapte asupra porturilor si pozitiilor trupelor sovietice de pe coasta, cu deplasare rapida, bombardament si intoarcerea la Constanta, la viteza maxima, pentru a ingreuna interceptarea de catre submarine.
Pe modelul raidului asupra Constantei, se executa atacul incepand cu 2-3 dimineata, avand avantajul ca navele ramaneau in intuneric, venind dinspre vest, si nu se profilau pe cerul diminetii, cum s-a intamplat cu navele sovietice la Constanta.
Asta ar fi presupus o formatie cuprinzand cel putin un cuirasat de buzunar si doua distrugatoare gen Regele Ferdinand. Dupa atac, distrugatoarele puteau lansa si mine pentru a ingreuna o eventuala urmarire.
Pentru aceasta situatie intrebarea este: nu era mai ieftin ca de banii astia sa cumperi submarine care sa mineze intrarile in bazele inamice, culoarele convoaielor si sa execute vanatoare libera pe caile de comunicatii sovietice? Evident, da.
O alta optiune ar fi fost ca navele sa actioneze ca nave de aparare a coastei, sub protectia barajelor de mine si artileriei de coasta, mascandu-se sub mal si primind informatii de la avioanele de recunoastere care sa le corecteze si tirul. Cu antiaeriana puternica de la bord ar fi intarit si apararea bazei si orasului.
Si pentru aceasta situatie exista o intrebare: daca vrei sa-l folosesti pentru protectia coastei, de ce sa cumperi o nava noua, slab blindata, care fuge cu 31 noduri, cand ea va trebui sa se miste de colo-colo, la viteza redusa, in preajma unor obiective strategice?
La intrebarile acestea se mai adauga o problema: cat ar fi durat constructia navelor si cam cand ar fi intrat in dotare, luand in calcul peripetiile Delfinului: semnat contractul in 1926, inceput contructia in 1927, terminat in 1930, refuzata receptia datorita neconcordantelor fata de proiect, livrat in 1936. Daca asta s-a intamplat cu un submarin, nu e greu de imaginat ce putea sa se intample cu o nava complexa de 10-11.000to.
Pentru cazul in care se decidea achizitionarea unei nave grele pentru protectia litoralului, prima solutie ar fi fost comandarea ei in Suedia, care avea experienta cu nave de acest gen si era un furnizor serios. Singura problema era ca navele erau destul de scumpe iar constructia lor putea dura 5-6 ani. Daca incepeam discutiile in 1930, cu putin noroc, am fi avut livrate 2 nave la inceputul razboiului.
Se pare ca romanii ar fi purtat discutii si cu britanici pentru achizitonarea unor monitoare maritime clasa Gorgon (5746to, 94.5×22.4x5m, 12noduri, tunuri 2x254mm+secundare, centura 178mm, punte 64mm) dar nu s-a concretizat nimic.
Sverige
O alta solutie, mai accesibila dar care presupunea viziune, ar fi fost achizitionarea, la sfarsitul primului razboi mondial, a 2-3 cuirasate, modele mai vechi, pe care oricum marile puteri le-ar fi taiat (au si taiat un numar mare de cuirasate in baza Tratatului de la Washington, din 1922).
Am spus viziune pentru ca achizitia trebuia incheiata in perioada 1919-1921 deoarece Tratatul din 1922 interzicea expres transferul catre alte tari, sub orice forma, de cuirasate care ar fi putut fi reutilizate ca nave de lupta.
Cum alternativa era vanzarea la fier vechi, o oferta venita la timp si care sa propuna un pret ceva mai mare decat cel obtinut de la cimitirele de nave, ne-ar fi pus in posesia a 2-3 nave pe care puteam sa le modernizam treptat, pe masura ce faceam rost de bani.
Intervalul 1919-1921 a fost o fereastra foarte favorabila, in care Romania conta militar si politic si sprijinea activ interventia aliatilor in Razboiul Civil din Rusia.
In privinta modernizarilor:
– navele puteau sa ramana cu propulsie pe carbuni pentru ca nu aveau nevoie de viteza si raza de actiune crescute;
– ar fi trebuit instalate blistere anti-torpile (asa cum au facut si rusii cu Parijskaya Komuna);
– ar fi fost nevoie de cresterea blindajului puntii undeva la 152-155mm pentru a face fata tirului de la mare distanta al tunurilor de 305mm de pe cuirasatul sovietic dar si bombelor de aviatie;
– armamentul principal si secundar trebuiau debarcate si utilizate pentru artileria de coasta (tunurile peste 75mm calibru) sau pe nave auxiliare (tunurile calibru mic);
– trebuia instalat armament nou , de preferinta, cel inclus in specificatiile pentru Mihai Viteazul;
– sisteme de ochire si de comunicatii performante;
– sistem de dirijare a tirului din avion si de la observatoarele de pe coasta.
Dupa cum se vede, operatiunile puteau fi programate pe durata mai multor ani, pentru a nu incarca bugetul. Pana in 1930-1935, navele puteau fi bune de treaba.
Ca mod de operare, ar fi evoluat la viteza mica, aproape de coasta, in interiorul barajelor de mine, eventual protejate si cu plase antitorpila, si ar fi respins atacurile navelor si avioanelor adverse asupra Constantei.
Pentru a va face o idee, voi trece in revista, foarte rapid, navele taiate dupa WWI si care ar fi putut fi achizitonate:
Royal Navy
Pre-dreadnoughts
Clasa Majestic:
– livrate 1895-1898, 8 nave taiate in 1920-1921;
– 16.000to, 128x23x8.2m, 16 noduri;
– 2x2x305mm/35, 12x152mm, 16x76mm, 12x47mm, 5x450mm torpile;
– centura: 230mm, punte 64-114mm, barbete: 360mm, blindaj Harvey.
Clasa Canopus:
– livrate 1899-1902, 4 nave taiate in 1919-1921;
– 13.150to, 130x23x7.9m, 18 noduri;
– 2x2x305mm/35, 12x152mm, 10x76mm, 6x47mm, 4x450mm torpile;
– centura: 152mm, bulkheads 150-250mm, barbete 305mm, punte 25-51mm, blindaj Krupp.
Clasa Formidable:
– livrate 1901-1904, 5 nave taiate in 1920-1921;
– 14.500to, 131.4×22.9×7.92m, 18 noduri;
– 2x2x305mm/40, 12x152mm, 16x76mm, 6x47mm, 4x450mm torpile;
– centura: 229mm, bulkheads 229-305mm, barbete 305mm, punte 25-76mm, blindaj Krupp.
Clasa Duncan:
– livrate: 1903-1904, 3 nave taiate in 1919-1920;
– 13.270to, 132×23.1×7.85m, 19noduri;
– 2x2x305mm/40, 12x152mm, 10x76mm, 6x47mm, 4x450mm torpile;
– centura: 178mm, bulkheads 178-279mm, barbete 279mm, punte 25-51mm, blindaj Krupp.
Clasa King Edward VII:
– livrate 1905-1907, 6 nave taiate in 1920-1921;
– 350to, 138.23×23.8×8.15m, 18.5noduri;
– 2x2x305mm/40(45), 4x234mm, 10x152mm, 14x76mm, 14x47mm, 5x450mm torpile;
– centura: 229mm, bulkheads 203-305mm, barbete 305mm, punte 25-63.5mm, blindaj Krupp.
Clasa Swiftsure:
– livrate 1904, 1 nava taiata 1920;
– 12.175to, 144.9×21.7×8.3m, 19noduri;
– 2x2x254mm, 14x191mm, 14x76mm, 4x57mm, 2x450mm torpile;
– centura: 178mm, bulkheads 51-152mm, barbete 254mm, punte 25-76mm, blindaj Krupp.
Clasa Lord Nelson:
– livrate 1908, 1 nava taiata 1920;
– 15.358to, 135.18×24.23x8m, 18noduri;
– 2x2x305mm/45, 9x234mm, 24x76mm, 2x57mm, 5x450mm torpile;
– centura: 305mm, bulkheads 203mm, barbete 305mm, punte 25-102mm, blindaj Krupp.
Dreadnoughts
HMS Dreagnought
HMS Dreadnought
– livrat 1906, taiat 1921;
– 18.400to, 160.6x25x9m, 21noduri;
– 5x2x305mm/45, 27x76mm, 5x450mm torpile;
– centura: 279mm, bulkheads 203mm, barbete 279mm, punte 19-76mm, blindaj KC.
HMS Dreadnought – schema de blindaj
Clasa Bellerophon
– livrate 1909-1910, 3 nave taiate in 1921-1923;
– 18.900to, 160.3×25.1×8.2m, 21noduri;
– 5x2x305mm/45, 16x102mm, 3x450mm torpile;
– centura: 254mm, bulkheads 203mm, barbete 254mm, punte 19-102mm, blindaj KC.
Clasa St.Vincent
– livrate 1910, 2 nave taiate 1921-1922;
– 20.000to, 163.4×25.7×8.5m, 21noduri;
– 5x2x305mm/50, 20x102mm, 3x450mm torpile;
– centura: 203mm, bulkheads 203mm, barbete 254mm, punte 19-76mm, blindaj KC.
HMS Neptune
– livrata 1911, taiata 1922;
– 20.000to, 166.4×25.9×8.7m, 21noduri;
– 5x2x305mm/50, 16x102mm, 3x450mm torpile;
– centura: 254mm, bulkheads 203mm, barbete 254mm, punte 32-76mm, blindaj KC.
Clasa Colossus
– livrate 1911, 1 nava taiata 1921;
– 20.350to, 166.3×26.4×8.2m, 21noduri;
– 5x2x305mm/50, 16x102mm, 3x533mm torpile;
– centura: 279mm, bulkheads 203mm, barbete 279mm, punte 38-102mm, blindaj KC.
Clasa Orion
– livrate 1912, 2 nave taiate 1922;
– 22.274to, 177.1x27x9.5m, 21noduri;
– 5x2x343mm/45, 16x102mm, 3x533mm torpile;
– centura: 305mm, bulkheads 254mm, barbete 254mm, punte 25-102mm, blindaj KC.
HMS Agincourt
– livrata 1914, taiata 1922;
– 28.300to, 204.7×27.1×9.1m, 22 noduri;
– 7x2x305mm/45, 20x152mm, 10x76mm, 3x533mm torpile;
– centura: 229mm, bulkheads 152mm, barbete 229mm, punte 25-64mm, blindaj KC.
HMS Erin
– livrata 1914, taiata 1922;
– 27.940to, 170.54x 27.7×8.5m, 21noduri;
– 5x2x343mm/45, 16x152mm, 6x57mm, 3x533mm torpile;
– centura: 305mm, blindaj KC.
In total, britanicii au taiat 28 pre-dradnoughts si 12 dreadnoughts, in perioada 1919-1922.
Tot in aceeasi perioada au mai taiat:
Francezii: 5 pre-dreadnoughts si 1 dreadnought;
Italienii: 2 pre-dreadnoughts;
US Navy a retras din serviciu in perioada 1919-1922 5 pre-dreadnoughts si 1 dreadnought.
Germanii au taiat 12 pre-dreadnoughts si 5 dreadnoughts. In cazul lor trebuie spus ca inca 10 dreadnoughts s-au sabordat la Scapa Flow, dupa incheierea razboiului.
Austro-Ungaria a predat si ea, la sfarsitul razboiului, 8 pre-dreadnoughts si 2 dreadnoughts.
Daca adunam, ies cca 60 pre-dreadnoughts si 21 dreadnoughts scoase din serviciu si taiate inainte ca Tratatul de la Washington sa interzica transferul unor astfel de nave catre terti.
O piata foarte mare de pe care, daca ne miscam inteligent, puteam sa ne alegem, la bani putini, cu 2-3 nave bune ca blindaj si pe care, esalonat, le-am fi modernizat pentru nevoile noastre.
La o adica, pentru a usura tranzactia si a mai scadea pretul, puteam sa le luam si fara armament pentru ca oricum trebuia sa-l inlocuim.
Pana la urma, din marile noastre programe navale s-a ales praful, nefiind capabili sa cumparam decat 2 distrugatoare si trei vedete torpiloare, sa producem un puitor si o nava-baza si sa mai terminam 2 submarine spre sfarsitul razboiului.
Eroul Bula