Deci, ce au în comun UK, România şi lupta antisubmarin? Păi, amândouă se confruntă cu ameninţarea submarină iar România are foarte multe de învăţat de la UK în domeniu. Dar să detaliem.
Puţină istorie
După cum ştie toată lumea, submarinele au fost întrebuinţate cu succes încă din Primul Război Mondial. Cel de-Al Doilea Război Mondial a venit atât cu o evoluţie tehnologică cât şi cu noi tactici de luptă. Celebrele „haite de lupi” au făcut ravagii în Atlanticul de Nord şi nu numai. Statisticile seci ne arată că submarinele US Navy, deşi erau în număr foarte mic în raport cu flota US Navy iar torpilele utilizate nu erau încă suficient puse la punct, au scufundat totuşi un număr impresionant de nave de luptă si comerciale japoneze . Pentru cei curioşi, recomand acest articol despre submarine scris de subsemnatul.
Nici România nu a fost lipsită de ameninţarea submarinelor ruseşti în cel de-Al Doilea Război Mondial, însă condiţiile erau extrem de diferite de cele ale britanicilor în Atlanticul de Nord. Asta nu înseamnă că provocările României erau mai mici decât cele ale Marii Britanii, doar condiţiile şi soluţiile erau diferite. Una din soluţiile României, pe lângă clasica operaţiune de convoiere, a fost instalarea unor baraje de mine anti-submarin de-a lungul rutelor convoaielor astfel cum am descris aici.
Una din soluţiile Marii Britanii în această luptă a fost corveta de clasă Flower alături de alte soluţii implementate în urma numeroaselor pierderi din primii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial. Dacă la începutul Primului Război Mondial amiralii britanici priveau cu dispreţ noua armă submarină, considerând-o lipsită de orice onoare, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial britanicii dezvoltaseră deja o obsesie. Din cauza acestei obsesii, britanicii au devenit unii dintre cei mai buni luptători anti-submarin din lume. Iar navele lor reflectă acest lucru prin nivelul tehnologic cu care au fost înzestrate în scopul luptei anti-submarin.
Revoluţia în domeniul submarinelor s-a numit USS „Nautilus” şi racheta balistică intercontinentală purtătoare de vectori nucleari, ceea ce a făcut din aceste submarine actuala „capital ship”. În timpul Războiului Rece zona GIUK a fost locul principal de „joacă” al NATO şi al URSS, britanicii ocupând un loc „privilegiat” în acest context. Ceea ce a impus menţinerea unei importante forţe aero-navale dedicate războiului anti-submarin.
Un scurt intermezzo l-a constituit războiul pentru recuperarea Insulelor Falklands, unul din care britanicii au învăţat nenumărate lecţii utile, pe care le-au aplicat ulterior în construcţiile lor navele.
Apariţia propulsiei anaerobe – Air Independent Propulsion, este bomboana de pe coliva luptătorilor anti-submarin. Relativ ieftină prin comparaţie cu un submarin nuclear, această propulsie permite submarinelor clasice diesel-electrice o autonomie crescută în imersiune, o silenţiozitate de invidiat, dar cu preţul unei viteze foarte reduse în imersiune, de circa 4-5 Nd.
În zilele noastre
Am văzut nenumărate discuţii în ultima vreme pe marginea programului australian de dotare cu fregate, program câştigat de proiectul BAE Systems – Global Combat Ship, denumită Type 26 – „City” de britanici şi „Hunter” de australieni. Toată lumea pare să fie convinsă de faptul că australienii au ales nava britanică pe criterii strict politice. Probabil că afirmaţiile de acest gen vor fi reluate când Global Combat Ship va câştiga şi competiţia canadiană, după cum cred eu că se va întâmpla.
Personal, tind să am o părere diferită: Global Combat Ship a câştigat competiţia australiană şi are şanse mari să o câştige pe cea canadiană pentru simplul fapt că este un proiect deosebit de bun. Desigur, detractorii de serviciu vor spune: dar uite, nu a fost aleasă şi în competiţia US Navy – FFG(X)! Motivele pentru care nu a fost aleasă în competiţia FFG(X) sunt simple: americanii vor o cocă pe care să-şi monteze propriile sisteme, vor una care a trecut de bolile copilăriei, şi în niciun caz nu vor o platformă scumpă, optimizată pentru lupta anti-submarin cu un deplasament aproape la fel de mare ca al distrugătoarelor de clasă „Arleigh Burke”.
Pentru că, domnilor, britanicii chiar ştiu să facă nave destinate luptei anti-submarin! Nu voi face aici un istoric al navelor anti-submarin produse de Marea Britanie de-a lungul timpului, însă vom vorbi despre Type 26 – clasa „City” la britanici, „Hunter” la australieni, despre Type 23 – clasa „Duke” şi, tangenţial, vom atinge subiectul Type 22 – clasa „Broadsword”.
HMS „Argyll” Sursa: seaforces.org
În opinia mea, Type 23 a beneficiat atât de tradiţia britanică în domeniul luptei anti-submarin, cât şi de lecţiile învăţate de britanici în Falklands, rezultatul fiind una dintre cele mai bune nave de luptă anti-submarin aflată în prezent în serviciu, în ciuda concepţiei din anii 1980.
Principalele cerinţe pentru proiectanţii Type 23 au fost:
-
platformă silenţioasă pentru a nu interfera cu sonarul tractat. Aceasta a condus la adoptarea unui sistem de propulsie care presupune lipsa cavitaţiei la viteza maximă de tractare a sonarului, preferându-se elicea clasică cu pas fix şi diametru mare în detrimentul sistemului de tip pump-jet;
-
platformă capabilă să opereze elicoptere grele în condiţii de mare montată fără a fi necesară schimbarea cursului navei pentru operaţiunile de apuntare, pentru a diminua tangajul sau ruliul. Planul de forme al navei a fost elaborat utilizându-se un program computerizat – GODDESS – în scopul diminuării tangajului / ruliului navei. Sistemul de manipulare al elicopterului şi armamentului acestuia a fost proiectat astfel încât să scadă la maxim numărul de membri ai echipajului alocaţi acestui scop;
-
facilităţi de întreţinere a elicopterului la bordul navei prin alegerea unui hangar fix, optimizat în acest scop.
Toate cerinţele de mai sus vor rămâne întotdeauna valabile pentru orice navă al cărei principal scop este lupta anti-submarin.
Elicea fregatelor Type 23 cu pas fix şi diametru mare concepută astfel încât să elimine cavitaţia la vitezele aferente utilizării sonarului tractat Sursa: wikipedia
La proiectarea corpului şi a suprastructurii navei a fost avută în vedere reducerea semnăturii radar iar în urma lecţiilor învăţate în Falklands s-au efectuat numeroase optimizări ale sistemului de ventilaţie şi al celui de pompe pentru îmbunătăţirea sistemelor de combatere a avariilor.
O schiţă a propulsiei CODLAG în genul celei instalate pe Type 23, prima navă de luptă cu o astfel de propulsie Sursa: wikipedia
O noutate a constituit-o şi adoptarea propulsiei hibride diesel-electric-gaz, într-un aranjament de tip CODLAG – Combined Diesel Electric and Gas, propulsie adoptată şi de alţi constructori navali, mulţi ani mai târziu. De altfel, totul la bordul navei este gândit să producă cât mai puţin zgomot, generatoarele fiind de exemplu instalate pe suporţi flexibili şi izolate fonic.
Noile generatoare ale Type 23, tip MTU 4000. Remarcaţi modalitatea de montaj la bordul navei, generatoarele fiind amplasate pe suporţi elastici într-un spaţiu izolat fonic Sursa: savetheroyalnavy.org
Type 23 – date tehnice
Caracteristici generale
- Lungime 133 m
- Lăţime 16,1 m
- Pescaj maxim 7,3 m
- Deplasament maxim 4.200 t
- Viteză maximă 28 Nd
- Viteză de croazieră (diesel-electric) 15 Nd
- Autonomie 7.800 Mm la 15 Nd
- Echipaj 12 ofiţeri, 169 trupă
Armament iniţial
- Tun de 114 mm L55 Mk 8 Mod 1 1
- Oerlikon/BMARC 30mm
- Rachete anti-navă Harpoon SSM
- Seawolf 32
- 2 x 2 tuburi lanstorpilă Mk 32
- Rezerve de 36 de torpile Stingray
- Sonar în chilă şi sonar tractat
Elicopter: Sea Lynx HAS 8 sau Merlin HMA.
Propulsie
- Turbine Rolls-Royce Spey SM-1A/C 2 x 15,550 shp
- Generatoare diesel Paxman Valenta 12RP2000CZ 4 x 1,750 shp
- Motoare electrice GEC 2 x 2,200 shp
- Elice Stone Vickers
Ansamblul şi spaţiul ocupat de un sonar tractat Sursa: thinkdefence.co.uk
Type 23 a beneficiat de toate aceste soluţii fiind, în acelaşi timp, o navă multifuncţională, cu capabilităţi anti-navă şi anti-aeriene, limitate la apărarea proprie. Este probabil una dintre cele mai reuşite fregate pe care le-a avut Royal Navy de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace. Iar recenta modernizare o menţine încă actuală şi relevantă pe câmpul de luptă al secolului al XXI-lea.
Cu Type 26 britanicii nu au făcut decât să rafineze toate aceste soluţii, beneficiind de progresul tehnologiei. Un expert, despre clasa „Hunter”, direct în engleză:
Australia will be buying a variant of the British Type 26 frigate, optimised for local conditions and needs. “The new Australian ships will differ significantly from the RN’s Type-26s, with a US combat system fitted and mainly US weapons used,” Mr. Clark says. “But there will still be commonality, particularly in terms of ASW capability, that will assist in interoperability with the UK.”
At some 149 metres in length, the Hunter class doesn’t suit the ‘small’ part of a frigate’s definition. That’s as big as Australia’s Hobart-class specialist air-warfare destroyers. But it’s a very different ship. Where destroyers need to be fast and nimble, frigates must be quiet. They’re hunting submarines. And it’s a deadly game where the hunter is often being hunted.
It’s all intended to carry the complex network of computers, guns, missiles, radars, sonars — and an MH60 helicopter — into harm’s way. That includes its 180-strong crew.
The BAE Systems warship is wrapped around two electric motors and a gas turbine. They’re designed to propel the 8800-tonne vessel through the water at 27 nautical miles per hour (knots). Idling along at 15 knots, the Type 26 is believed to have a range of about 11,000km — or an endurance of 60 days.
Just as submarines seek invisibility through silence, so do frigates. They must coast quietly along the surface, enabling the ‘ears’ of its sonar arrays to pick up — and isolate — the mildest mechanical noise coming from below. Then they must sneak within range to launch their torpedoes — or direct a helicopter to drop a similar weapon from above. To achieve this, great care — and expense — must be sunk into the frigate’s hull design and construction. Heavy machinery must sit on ‘dampers’ — essentially large rubber blocks that prevent vibrations from transferring into the hull. Noise insulation must be packed throughout the hull.
And, like the submarines they are chasing, the Type 26 ships can turn off their noisy engines and creep about on near-silent battery-power. The frigates’ primary weapon will be its Type 2087 towed-array sonar. This sensor pod is unwound from the stern of the ship to allow its listening devices to be lowered. This negates the ability of submarines to hide among the sound-distorting layers of water at different depths. There’s a second S2150 hull-mounted sonar as a backup.
Once located, hostile submarines can be attacked by a helicopter-dropped torpedo. In Australian service, this is likely to be the MH60 Romeo Seahawk helicopter.”
Vă recomand un articol detaliat despre capabilităţile Type 26 pentru o mai bună înţelegere a ceea ce înseamnă o navă modernă anti-submarin.
Type 26 – date tehnice
- Deplasament maxim: + 8000 t
- Lungime: 149,9 m
- Lăţime: 20,8 m
- Propulsie: CODLOG (Combined Diesel Electric or Gas)
- Viteză maximă: + 26 Nd
- Autonomie: + 7000 Mm
- Echipaj: 180, cu capacitate pentru 208
- Aviaţie: 1 Wildcat + 1 Merlin + UAV, helipad care suportă Chinook
Nu am insistat asupra celorlalte sisteme ale celor două nave, am vrut doar ca fiecare să înţeleagă foarte clar cam ce înseamnă să construieşti astăzi o navă dedicată luptei anti-submarin. Pentru că, de multe ori, lucrurile care nu se văd, contează!
Flota noastră – o alternativă la actualele planuri
Şi astfel ajungem la noi în bătătură… O primă concluzie care cred că merită spusă cu voce tare este că, cel mai probabil, în acest moment fregatele Type 22 R nu mai îndeplinesc unele dintre cerinţele enunţate mai sus. Şi mă refer aici la silenţiozitatea navei în sine. Britanicii înşişi au recunoscut că Type 22 nu a atins niciodată nivelul de silenţiozitate urmărit de proiectanţii săi. Mai mult decât atât, prima serie, Batch 1, nu s-a încadrat nici în normele de stabilitate avute în vedere iniţial, britanicii fiind nevoiţi să ajusteze corpul navelor. Şi când zicem să ajusteze ne referim la o lungire a corpului navei cu nu mai puţin de 15,3 m, lăţimea navei rămânând aceeaşi, 14,8 m.
The larger hull also improved sea keeping, but never achieved the expected quietness with towed arrays, according to Captain Doug Littlejohns of the Type 22, HMS London (due to failure to raft mount the diesel generators) in operations in the UK-Iceland- Greenland gap where they were expected to play an important role in preventing and monitoring the passage of Soviet naval units a critical stage of the Cold War.
Propulsia de tip COGOG – Combined Gas or Gas, 2 turbine pentru viteză de croazieră şi 2 turbine pentru atingerea vitezei maxime este şi ea una nefericită întrucât din Marea Neagră lipsesc… submarinele nucleare. Avem însă şase Improved Kilo capabile să lanseze celebrele Kalibr şi experimentul „Alrosa”, tot un Kilo, dar cu pump jet care au la dispoziţie un spaţiu de joacă de 423.488 km².
În cazul în care n-aţi „marcat” cifra, v-o mai spun o dată: 423.488 km² Şi nişte particularităţi ale mării în sine care le avantajează, pe ele, submarinele… În schimb, alte particularităţi dezavantajează navele de luptă anti-submarin.
Mai sus puteţi vedea o fregată Type 22 Batch 2, HMS „Sheffield”, apoi aceeaşi navă, astfel cum a fost transformată de chilieni, „Almirante Williams” şi o posibilă modernizare a Type 22 R cu rachete MBDA.
O primă concluzie care se desprinde este că Type 22 R nu mai sunt cea mai potrivită platformă de luptă anti-submarin prin prisma zgomotului produs de navă, dar păstrează unele calităţi:
-
capacitatea de a opera şi găzdui elicoptere mari, din gama 10-11 t;
-
platforme navale stabile, concepute pentru Atlanticul de Nord.
Oricare dintre elicopterele de mai sus, cu un plus pentru Merlin care ajunge spre 15 t la încărcare maximă, ar fi o opţiune bună/optimă pentru a efectua operaţiuni de luptă antisubmarin în Marea Neagră.
Una din întrebările pe care mi le tot pun este: ce vrem noi să facem cu Type 22R? Ce vor face fregatele, ce vor face corvetele? Iar de aici încolo încep opiniile proprii şi personale aparţinând subsemnatului.
Retragerea din serviciul activ a fregatei „Mărăşeşti” de îndată ce prima corvetă multifuncţională este introdusă în serviciul flotei.
Modernizarea Type 22 R, ca nave de comandament şi luptă antiaeriană.
Ca să mă explic voi prezenta „fişa” navei pe scurt:
- Deplasament: 4.800 t
- Lungime: 146.5 m
- Lăţime: 14.8 m
- Pescaj: 6.4 m
- Viteză maximă: 30 Nd
- Echipare iniţială elicoptere: 1–2× Lynx Mk. 8
Vorbim prin urmare de două fregate de 4800 de tone, care pot opera şi găzdui până la două elicoptere din gama 5-6 tone sau cel puţin un elicopter din gama 10-11 tone. Principalul dezavantaj al acestor nave îl constituie faptul că nu au fost concepute de la bun început pentru a utiliza sisteme de lansare verticală a rachetelor. Nu voi începe acum să dau cu flexul, voi enumera doar cerinţele pe care le consider minimale pentru echiparea acestor nave în urma proiectatei modernizări:
- radar de descoperire cu o rază operativă de minim 300 km, ideal 400 km;
- două radare de iluminare a ţintei;
- contramăsuri;
- capacităţi de coordonare a unui grup de nave;
- sistem CIWS, reactiv şi/sau artileristic;
- sistem de rachete antiaeriene cu rază medie (aprox. 50 km), minim 16 – maxim 64 de rachete ambarcate;
- sistem de rachete anti-navă, minim 4 – maxim 8 rachete;
- sonar în chilă;
- sonar tractat;
- elicopter din gama 10-11 tone, all-weather, echipat cu radar, balize acustice, sonar, ideal şi cu MAD (Magnetic Anomaly Detector), torpile şi rachete anti-navă.
Pe termen mediu, înlocuirea navei „Mărăşeşti” cu două fregate second hand, propunerea mea fiind să se urmărească achiziţia a două fregate Type 23, dintre cele deja modernizate.
Uniformizarea dotării prin echiparea celor două noi fregate cu acelaşi tip de sistem de conducere a luptei, acelaşi tip de rachete anti-aeriene, CIWS, respectiv rachete anti-navă.
Reînfiinţarea „Careului de Aşi” din cel de-Al Doilea Război Mondial, Type 22 R fiind redenumite „Mărăşeşti”, respectiv „Mărăşti” iar noile fregate fiind denumite „Regele Ferdinand”, respectiv „Regina Maria”.
Corvetele achiziţionate vor fi configurate de la bun început ca nave de luptă anti-submarin, urmărindu-se respectarea cerinţelor enumerate mai sus cu ocazia proiectării fregatelor Type 23.
Cerinţe minimale corvete:
- deplasament + 3000 t;
- pescaj maxim 4 m;
- propulsie hibridă, diesel-electrică;
- raportul lungime lăţime mai mic pentru o mai bună stabilitate naturală pe mare montată;
- elemente active de stabilizare a navei pe mare montată, de ex. chile antiruliu;
- radar de descoperire cu o rază operativă de minim 200 km;
- un radar de iluminare a ţintei;
- contramăsuri;
- sistem CIWS artileristic;
- sistem de rachete antiaeriene cu rază scurtă (aprox. 1 – 25 km), minim 16 rachete ambarcate;
- sistem de rachete anti-navă, minim 4 – maxim 8 rachete;
- sonar în chilă;
- sonar tractat;
- facilităţi de realimentare, întreţinere şi reînarmare a elicopterului ambarcat. Facilităţi de depozitare a muniţiei – torpile;
- elicopter din gama 10-11 tone, all-weather, echipat cu radar, balize acustice, sonar, ideal şi cu MAD (Magnetic Anomaly Detector), torpile şi rachete anti-navă.
Achiziţionarea unor avioane de patrulare maritimă şi luptă antisubmarin şi anti-navă.
P8 şi P3. Poseidon şi Orion. Arc peste timp Sursa: wikipedia
Bineînţeles, aceasta este opinia personală a autorului si trebuie tratată ca atare. Orice asemănare cu flote sau nave reale este pur întâmplătoare. 🙂
Nicolae Hariuc
Surse:
https://ukdefencejournal.org.uk/type-23-duke-class-frigate-guide/
https://www.thinkdefence.co.uk/the-type-26-frigate/type-26-global-combat-ship-gcs-capabilities/