Romania Military

Ce forte militare mentin britanicii in Insulele Falkland?

V-ati intrebat vreodata? Eu da si cu greu am gasit un raspuns, dar se vede treaba ca patiti odata cu “buna vecinatate” a “pumelor”, locuitorii insulelor britanice din Atlanticul de Sud nu mai cred in Mos Craciun.

Astfel, prezenta militara britanica in Falkland este destul de importanta mai ales daca o comparam cu ce au gasit argentinienii acolo cand au debarcat pe 2 aprilie 1982, adica doar o mana de puscasi marini, fara aviatie, fara artilerie, fara nimic.

Astazi situatia este mult diferita si britanicii au o prezenta importanta, totul gravitand in jurul bazei aeriene Mount Pleasant, construita in sudul capitalei – orasul Stanley. Personalul militar atinge cifra de 1500 de oameni.

Apararea anti-aeriana se bazeaza pe un sistem Sky Sabre, care are la baza racheta CAMM (CAMM ER cand aceasta varianta va fi disponibila) si un radar cu raza lunga AMB 3D, in timp ce RAF contribuie cu patru aparate Eurofighter Tranche 1. Acestea vor ramane operationale si dupa sfarsitul anului 2025 atunci cand Royal Air Forces va retrage restul aparatelor Tranche 1, in jur de 26 de unitati, urmand ca totalul aparatelor de vanatoare al RAF sa ramana spre 107 unitati Eurofighter Tranche 2 FGR4.

Royal Navy mentine si ea o prezenta permanenta in zona (prin rotatie) cu nave de tip OPV din clasa River.

Astfel incat britanicii au ce sa arate, mentinand o prezenta militara serioasa mai ales daca tinem cont ca insulele Falkland au o populatie de doar putin peste 3600 de locuitori la care se adauga cei 1500 de militari britanici. Dar odata ce s-au ars cu ciorba…

In acest context, recenta achizitie a Argentinei a 24 de F 16 MLU din Danemarca nu pare sa-i sperie pe britanici, adevarat ca nici Argentina numai este condusa de o junta militara tembela.

GeorgeGMT

Exit mobile version