Romania Military

Ce militari români se repatriază din Afganistan

Corneliu Dobriţoiu, ministrul Apărării Naţionale, şi şeful Statului Major General, generalul-locotenent Ştefan Dănilă, participă miercuri la ceremonia de repatriere din Afganistan a militarilor din Modulul NATO de comunicaţii şi informatică dislocabil – DCM ‘E’, care va avea loc la Centrul 48 comunicaţii şi informatică strategice de la Otopeni.

Modulul este prima structură NATO de acest tip dislocată pe teritoriul României şi încadrată în totalitate cu personal românesc. Pentru a asigura operaţiunile tehnologice timp de opt luni în teatrele de operaţii din Afganistan, militarii români au fost pregătiţi şi evaluaţi de structurile NATO. ‘Modulul NATO s-a înfiinţat în 2010 pe baza hotărârii Parlamentului României şi a fost operaţionalizat exclusiv cu personal românesc. După ce au parcurs etapele de pregătire şi au fost evaluaţi de structurile NATO, au primit misiunea în 2012, în perioada ianuarie-august să asigure componenta de comunicaţii şi informatică a comandamentului NATO din Kabul. Este singura unitate de acest tip’, a declarat pentru Agerpres maiorul Vasile Florean.

Modulul NATO de comunicaţii şi informatică este alcătuit din aproximativ 40 de militari români specializaţi în domeniul IT. ‘O particularitate este că această structură asigură componenta de comunicaţii şi informatică pentru un comandament strategic, începând de la telefonul comandantului de pe birou şi terminând cu fluxul de sateliţi care deserveşte un întreg comandament. Cei aproximativ 40 de militari din acest modul au pregătire exclusiv IT. Hotărârea pentru desfăşurarea în teatrul de operaţii a unui modul nu o ia România, ci o ia NATO. Militarii noştri au fost apreciaţi de componenta NATO, de partea străină pe care au deservit-o. Noi nu am oferit servicii părţii române dislocate în Afganistan, ci unui comandament naţional’, a explicat Vasile Florean.

 

Ziuaveche

 

Exit mobile version