Centenarul Tancurilor – 100 de ani de tancuri româneşti

George GMT

5 ani ago

La 1 august 1919 se înfiinţa primul batalion de care de luptă din România – o armă nouă, într-o ţară nouă, într-o lume nouă de după război. Cu mai puţin de 3 ani înainte, tancurile intraseră pentru prima dată pe câmpul de luptă, în Bătălia de pe Somme. De atunci, nu l-au mai părăsit niciodată. Cu toată masivitatea lor, primele tancuri au fost rapid depăşite tehnologic, înlocuite iar şi iar într-o cursă care a cuprins întreaga lume. O cursă la care România a luat parte ca producător şi exportator, într-un club select de ţări, poate pentru mai puţin timp decât ar fi avut capacitatea să o facă. Acum, în vremuri nici prea rele, nici prea bune, spiritul de luptă al tanchiştilor rămâne puternic, la fel ca speranţa de întremare a industriei naţionale de apărare.

Despre toate acestea ne vorbeşte domnul colonel Tc. (rz.) dr. Emilian Pîsu, membru al Asociației Ofițerilor în Rezervă din România (AORR), comandant şi formator de tanchişti pentru mai bine de un sfert din secolul pe care îl sărbătorim azi.

Despre Centenar – „În fruntea tancurilor”

Centenarul armei tancuri are, pentru mine, o deosebită rezonanţă, personală – sunt fiu de ofiţer de tancuri – şi profesională, întrucât din cei 34 de ani de activitate ca ofiţer, mai mult de 25 de ani i-am petrecut în această armă, inclusiv „în fruntea tancurilor”, după titlul unei cărţi semnate de unul dintre iniţiatorii conceptului Blitzkrieg, generalul Heinz Guderian.

Am un uşor regret pentru că, în ultimii ani, în panoplia armelor Armatei Române, această armă a fost uşor ignorată ca dezvoltare, importanţă, înzestrare şi, nu în ultimul rând, la încadrarea cu personal. Dar speranţa tanchiştilor moare odată cu tancurile.

Despre tanchişti – spiritul de turelă

Aş fi uşor nepoliticos faţă de militarii din celelalte arme dacă aş spune că ne distingem prin ceva, dar formarea personalului din arma tancuri are câteva caracteristici esenţiale, menţinute în echilibru: pregătirea tehnică multidisciplinară, pregătirea pentru executarea tragerilor cu armamentul de pe tanc în orice condiţii, cu probabilitate de lovire din prima lovitură, şi nu în ultimul rând o pregătire tactică specifică, caracterizată de reacţie imediată, spaţii largi, confruntări decisive. Tanchiştii se remarcă prin „spiritul de turelă”, rezintenţă fizică şi psihică, camaraderie specifică echipajului de tancuri.

Specific, în sinteză: putere de foc, mobilitate şi protecţie.

Tancul, rege (chiar şi) pe câmpul de luptă modern

Rolul de „vârf de lance” sau „forţă de izbire” al forţelor terestre a fost consacrat ca hotărâtor în marile bătălii ale celui de-al Doilea Război Mondial. În conflictele recente, războaiele din Golf, conflictul din Cecenia şi Georgia, războaiele din Orientul Mijlociu, Siria, au consfinţit rolul structurilor de tancuri în cadrul operaţiunilor duse de către grupările de forţe.

Dacă analizăm înzestrarea structurilor de forţe terestre, observăm tendinţa de a „blinda” infanteria, artileria, geniul, artileria antiaeriană, asigurarea medicală, tehnica şi logistica etc. În acest peisaj, tancul va rămâne şi în viitor „regele” câmpului de bătălie.

Printr-un alt tip de analiză, de această dată la nivelul organizării şi înzestrării armatelor altor state, în special a celor din Europa, observăm existenţa unor importante mari unităţi şi unităţi de tancuri dotate cu tehnică blindată de ultimă generaţie (generaţia 4 şi generaţia 5).

Pentru a consolida rolul structurilor de tancuri, la nivel operativ şi strategic, analizăm măsurile de întărire a flancului de est al NATO care, printre altele, a dizlocat în Europa o divizie de tancuri, iar în EST s-a reînfiinţat o armată de tancuri.

Tanchiştii români nu au participat la misiuni de luptă cu structurile de tancuri din Armata României, din multiple motive, dar au participat individual la misiuni în teatrele de operaţii din Balcani, Irak şi Afganistan. În ultimii ani, unităţile de tancuri din Forţele Terestre au participat la exerciţii în comun, interarme, în cadrul NATO. Ultimul exerciţiu, Saber Guardian 2019, s-a desfăşurat pe teritoriul României.

Despre istoria recentă – România în clubul select al producătorilor de tancuri

Încep prin a trece în revistă puţin din istoria industriei naţionale de apărare din România. De la mijlocul anilor `70 şi până la începutul anilor `90, în România s-au fabricat aproape toate categoriile de armament, muniţie şi tehnică de luptă necesare înzestrării Armatei şi satisfacerii cererilor din pieţele externe de armament. S-a produs toată gama de armament individual, guri de foc de artilerie de toate calibrele şi tipurile de muniţie aferentă, blindate pe roţi şi pe şenile, rachete de mai multe tipuri, nave de luptă pentru mare şi fluviu, tehnică de geniu şi de protecţie NBC, avioane de sprijin de luptă şi elicoptere de luptă etc.

Începând cu anul 1978, când s-a fabricat în România primul tanc, făceam parte din clubul select al celor 16 producători de tancuri din lume, iar ţări ca Italia, Turcia, Coreea de Sud, India, Japonia, Iugoslavia şi altele nu produceau tancuri.

Viitorul acestui tip de industrie trebuia abordat la nivel naţional şi de interes strategic pentru România, în cadrul unei strategii a industriei naţionale de apărare, al unor obiective şi etape de evolutie. Din păcate, în anul 2019, din bugetul alocat înzestrării Armatei României, industriei de apărare i-au fost alocate fonduri mai mici de 1%.

În prezent, în domeniul producţiei de tancuri putem vorbi numai de modernizarea parcului de tancuri din înzestrare, concomitent cu producerea derivatelor pe şasiu de tanc. Începând cu acest an, în Uzina Mecanică Bucureşti, în colaborare cu General Dynamics, se va produce transportorul blindat pentru trupe 8×8 „Piranha 5”. În viitor, probabil va continua programul transportor blindat pentru trupe 8×8 şi 4×4, flotabil, în cooperare industrială europeană.

În încheiere, menţionăm că Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul” Piteşti sărbătoreşte Centenarul Tancurilor pe 1 august, printr-un program la care pot participa cadrele militare active, în rezervă sau în retragere și veteranii de război.

Începând cu ora 10:00, la sediul Şcolii, se vor desfăşura:

– ceremonia militară și religioasă;

– depunere de coroane la Monumentul Tanchiștilor;

– dezvelirea plăcii comemorative;

– Ziua Porților Deschise: vizitarea bazei de antrenament și logistică didactică a școlii și a expoziției de blindate

Persoanele interesate sunt rugate să sune la 0722339000, începând cu ora 08:00.

GALERIE FOTO – TANCURILE ROMÂNIEI

Surse: Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazu” (saul.forter.ro), wikipedia, worldwarphotos.info

Renault FT 1917, primul tanc din dotarea Armatei Române

Foto: Mircea87/wikipedia

Renault R35, tanc uşor intrat în dotare înaintea celui de-al Doilea Război Mondial; a fost modernizat ca „vânător de care” cu un tun de 45mm, recuperat de la tancuri sovietice capturate.

Foto: Mircea87/wikipedia

R-1, tanchetă proiectată în Cehoslovacia sub numele AH-IV, folosită pentru recunoaştere (în imagine apare o versiune suedeză).

Foto: Jane’s World War II Tanks and Fighting Vehicles. — Leland Ness, 2002 / wikipedia

R-2, cunoscut şi sub numele de Panzer 35(t), un tanc uşor produs în Cehoslovacia, cel mai avansat tanc al României la intrarea în cel de-al Doilea Război Mondial.

Foto: wikipedia

T-38, tanc produs în Cehoslovacia, primit de la Germania în 1943, când deja era vulnerabil faţă de ameninţările de pe frontul de est.

Foto: Werner Willmann / wikipedia

T-III, mai cunoscut sub numele de Panzer III, 12 vehicule (modelul N) au fost livrate de către Germania în timpul războiului

Foto: www.worldwarphotos.info

T-IV, mai cunoscut sub numele de Panzer IV, 138 de vehicule (modelele G,H şi J) au fost livrate de către Germania în timpul războiului.

Foto: Mircea87 / wikipedia

T5 Panther fusese răspunsul Germaniei la tancurile ruseşti T-34, dar în România a ajuns după război, din stocurile Armatei Roşii (capturat). A fost utilizat doar pentru scurt timp.

Foto: www.worldwarphotos.info

T-34/85, intrat în dotare din 1949, pentru înlocuirea tancurilor germane, cu un efectiv care a depăşit 1000 de vehicule; a trecut prin modernizări succesive, fiind retras din uz abia în 1994.

Foto: claudiu_ne2000 / wikipedia

T-54 / T-55-100, comandate de România din Polonia, URSS şi Cehoslovacia în anii `60 şi `70 în număr mare, rămas în serviciul de luptă până în prezent.

Foto: Cătălin Ovreiu / wikipedia

T-72M, important în număr mic din URSS la începutul anului 1980.

Foto: Marian Rădulescu / wikipedia

TR-77-580, primul tanc proiectat şi fabricat în România între 1979 şi 1985, bazat pe T-55. Din aproape 400 de tancuri construite, 150 au fost exportate.

Foto: Mircea87 / wikipedia

TR-85-800, succesorul lui TR-77-580, cu un motor mult mai puternic, produs între 1986 şi 1990.

Foto: Brigada 15 Mecanizata „Podul Inalt” / wikipedia

TR-125 (P-125), prototip bazat pe tancul rusesc T-72, produs în serie mică la finalul anilor `80, care îngloba numeroase echipamente moderne.

Foto: wikipedia

TR-85 M1 „Bizonul”, variantă modernizată a lui TR-85, pentru asigurarea interoperabilităţii cu NATO, produs împreună cu parteneri din străinătate şi din România.