Romania Military

Challenger vs Leclerc (II)

AMX-56  Leclerc

Video Leclerc:

https://www.youtube.com/watch?v=uGdmPSbG3Ck

https://www.youtube.com/watch?v=9UqtcRWp2Wc

https://www.youtube.com/watch?v=rGLGcFTk8AE

Documentar Leclerc (in limba franceza : contine imagini din timpul dezvoltarii, cu prototipurile si testele):

https://www.youtube.com/watch?v=aRrD5JtZKuE

 

Comparatie, cam naiva si inexacta (viteza, blindaj), Leclerc-Armata (rusul ar mai avea cate ceva de invatat de la frantuz la unele capitole):

https://www.youtube.com/watch?v=C0BLJzOAf8U

 

Si iata ca am ajuns si la AMX-56  Leclerc, care implineste 25 de ani de exploatare (inceput in serviciu 1993, cu 5 ani inaintea Challenger 2) si care se asteapta a ramane in serviciu pana cel putin in 2040:

https://www.youtube.com/watch?v=eMXuzI1VNtQ

 

Desi este mai batran cu 5 ani decat Challenger II cu care are in comun doar suspensia oleopneumatica (un amestec de ulei si azot), Leclerc-ul conceput diametral opus fata de primul, se misca inca bine pentru varsta lui.

 

Puncte forte Leclerc:

Conceput pentru a o masa de doar 55 de tone (57,7 tone complet echipat), Leclerc-ul este propulsat de un motor finlandez (SACM /Wärtsilä) V8-16litri/1500CP Hyperbar (presiune interna 32,1 bari), supra-alimentat de o turbina Turbomeca TM 307B, care injecteaza de 7,5 ori cantitatea/vol de aer comparativ cu un motor atmosferic, turbina functionand si ca si generator auxiliar in stationare (APU).  Exista si varianta echiparii cu motor german –  EuroPowerPack in 12 cilindri de tip MTU MT 883 Ka 500, varianta livrata catre Emirate, pentru care sasiul a fost modificat.

Leclerc cu husa de camuflaj

Transmisia hidromecanica de tip Renk Automatic SESM ESM 500 favorizeaza acceleratii si franari rapide, si ajuta si ea la obtinerea unei viteze maxime sustinute de 72 km/h, acesta fiind unul dintre punctele forte ale Leclerc si anume ca datorita masei mai mici si transmisiei poate sustine viteze ridicate perioade lungi de timp, putandu-se deplasa rapid si pe distante mari pe propriile senile (o varianta compacta a transmisiei, ESM-350M a fost propusa pentru echiparea T-72/PT-91 poloneze, alaturi de un agregat Wola de 1000CP). Leclerc este unul dintre tancurile occidentale cu cel mai mare raport putere/tona, de 27CP/tona, rivalizand la acest aspect cu cele de provenienta sovietica.

Aranjament intern Leclerc

            Spre deosebire de britanici, francezii au mers pe ideea de profil/amprenta reduse (« furtivité »), mobilitate si viteza, autoloader (deci doar 3 membri ai echipajului) masa mai redusa si deci un blindaj de baza probabil ceva mai «subtire » decat Challenger, insa modular si cu o rezerva de masa confortabila (probabil pana la 10 tone, fara a penaliza performantele) pentru a creste protectia, avand o masa complet echipat de doar 57,7 tone, avand o crestere de masa de 3 tone fata de seria 1. Datorita autoloaderului, profilul frontal al turelei a fost redus la 1,6m², cu 0,5m² fata de Leopard 2.

Structura blindajului turelei Leclerc cu cutiile de depozitare

Carcasa de baza a sasiului si turelei este din placi sudate de otel peste care se adauga apoi blindajul compozit, in diferite straturi, care incepand cu lotul 3 contine si insertii de titan, tungsten, dar si blocuri reactive ERA pe lateralele turelei.

Blindajul compozit este asezat in mai multe straturi, unele cu rol de spatiere, cu dispunerea urmatoare: blindaj suplimentar/aer/compozit/aer/blindaj principal. Obiectivul acestui blindaj este sa ofere o protectie cel putin dubla fata de cea existenta in anii ’70-‘80 contra penetratoarelor cinetice, dar si cumulative, la clasa de 50 de tone, adica 2x 400mm echivalent RHA. Rezervoarele cu capacitate interna de 1300 litri, asezate in fata-stanga, sunt auto-obturabile in caz de penetrare.

Compartimentare Leclerc

Tancul este echipat cu unul dintre cele mai sofisticate, rapide (12 lovituri/minut) si fiabile autoloadere (masa 500kg), fiind practic proiectat in jurul acestuia, cu magazie selectiva pentru 6 tipuri de munitie, avand 22 de proiectile in carusel (incarcabile prin trapa externa in spatele turelei sau din interior, prin trapa in spatele locului tragatorului) si alte 18 stocate in magazie interna, dispusa la dreapta soferului, langa rezervor. Dezavantajul autoloaderului este ca odata un proiectil incarcat pe teava, acesta nu mai poate fi retras si inlocuit cu un altul, recomandarea fiind ca echipajul sa incarce tunul numai dupa ce tinta a fost identificata si trebuie angajata.

Tunul, de tip GIAT (Nexter) CN120-26 cu o lungime de 52 de calibre, echipat cu camasa termica si evacuare de fum cu aer comprimat (spre deosebire de standardul cu recuperator pe teava), era superior celor existente la momentul intrarii in dotare, fiind depasit astazi doar de RH-120/L55 ca si performante. Tunul foloseste munitii standard NATO, printre care si penetratorul sageata LKE1/DM43 care atinge 1790m/s la gura tevii, sau penetratorul cu uraniu saracit OFL 120 F2 120 mm APFSDS, iar din 2011 o gama extinsa de obuze explozive programabile (EXPL, OEFC, HE M3M programabil). Se sustine ca tancul poate lovi din mers, la viteza de 50km/h tinte aflate la 4km, datorita suspensiei oleopneumatice si stabilizatorului turelei.

O alta particularitate este ca mitraliera coaxiala interna este calibrul 12,7mm (doar Merkava 4 mai foloseste o mitraliera cal. 12,7 coaxiala, dar externa), regula fiind o mitraliera cal. 7,62mm.

Turela cu mitraliera coaxiala si blindajul periscopului tragatorului

Un mare avantaj al Leclerc este ca turela si sistemele aferente au fost astfel proiectate si dimensionate pentru a putea acomoda la nevoie un tun de calibru superior, 140mm. Varianta s-a numit Leclerc 140 T4, turela fiind alungita pentru a acomoda 31 de obuze din doua bucati si tunul construit de Nexter-Centre de Bourges, masa tancului urcand la 60 de tone

Leclerc are o autonomie de 470km (cu un consum mediu de 147 litri/ora), autonomia putand fi extinsa la 615km cu ajutorul a doua canistre de 200 litri fiecare, atasabile in partea din spate a sasiului, dar care trebuie demontate inainte de intrarea in lupta, blocand altfel anumite miscari ale turelei.

Estimare blindaj Leclerc XXI

Electronica ambarcata era foarte avansata pentru inceputul anilor ’90, incluzand 14 procesoare si  150 de captori interconectate prin digi-bus. Tancul este dotat cu sistem de management al luptei produs de Nexter si denumit FINDERS (fast information, navigation, decision and reporting system).

Tancurile au fost produse in mai multe serii, eliminand pe parcurs anumite defecte ale primelor loturi si adaugand imbunatatiri. S-a ajuns in 2005 la iteratia 10 (batch 10), urmat de 11- echivalent serie XXI, care includea si sistem de management al luptei si un nou pachet de blindaj, in timp ce seria 8 a primit electronica noua iar seria 9 (2004) a primit un vizor termic Iris Sagem cu rezolutie imbunatatita.

 

Au fost produse in total 862 de exemplare incepand cu 1990, ultimul fiind produs in 2007 dupa care linia a fost inchisa si pusa in conservare temporar, cu posibilitate de repornire la nevoie. Daca in 2007 francezii aveau operationale 355 de tancuri Leclerc (4 regimente a 80 de tancuri + scoala), in 2010 aveau operationale doar 60 de tancuri/ regiment si 100 in rezerva. Problema majora o reprezinta gradul de disponibilitate in cadrul armatei franceze, aceasta nedepasind 65%.

Evacuarea gazelor motorului se face printr-un sistem de racire, care amesteca gazele cu aer pentru a reduce semnatura termica.

Senilele V2 si galetii din aluminiu cu invelis de cauciuc au permis reducerea masei cu 800kg, insa au uzura rapida, fiind inlocuite la ultimele variante (transa 11) cu senile V5 din otel.

De retinut este ca tancul poate traversa fara pregatire apa de 1,1m adancime, iar cu snorkel, pana la 4m adancime.

Un alt avantaj este existenta unui kit de lupta urbana, AZUR, care poate fi instalat la cerere.

 

Dezavantaje Leclerc:

Blindajul este unul decent dar nu exceptional si cu kit-uri suplimentare se apropie in zona frontala de peste 800mm RHA echivalent.

Estimare blindaj frontal de baza Leclerc

Zona monturii tunului in turela este slab protejata si a fost dotata in versiunea XXI cu blindaj suplimentar.

Puncte slabe frontale

La fel, zona periscopului tragatorului, care are o insertie similara cu cea a turelei de Leopard 2.

Partea frontala a turelei nude de Leclerc – se observa golul monturii tunului

Pretul unui Leclerc era piperat in 2011 fiind evaluat la 9,3 mil.$, insa dupa 2104 pretul pare sa fi coborat rapid (KE Black Panther devenind cel mai scump tanc) iar anul trecut au aparut zvonuri ca francezii ar oferi la doar 4 mil.$, posibil dintre cele stocate.

Costurile de operare ale unui Leclerc, par sa se situeze la 250.000 euro/an (20.000 euro/luna), conform unor informatii recente, ceea ce inseamna ca operarea parcului francez de 241 exemplare, in vrasta medie de 15 ani, ar costa anual 60 mil. euro.

Disponibilitatea parcului de tancuri Leclerc in inventarul francez pentru anul 2016 este evaluata la 61%, ceea ce inseamna putin sub 150 de vehicule din 241.

Leclerc renove la Eurosatory 2016

Ultima varianta de modernizare a Leclerc (renove) comandata de armata franceza pentru 200 de tancuri din inventar, a fost prezentata la Satory 2016 si contine:

Seria XXI, produsa in 96 de bucati pana in 2008, includea, alaturi de blindajul cu insertii tungsten-titan, si o actionare electrica imbunatatita a turelei si tunului, care permitea rotatia completa a turelei la 360° in doar 9 secunde fata de cele 12 initiale. De asemenea introducea un vizor HL130 pentru tragator si unul panoramic HL120 cu rezolutie crescuta si telemetru LASER dar si camera cu termoviziune Iris pentru comandant.

Puncte slabe in zona frontala diferite tipuri de tancuri

Marius Zgureanu

 

Surse:

http://www.thinkdefence.co.uk/2012/11/the-tank-is-dead-long-live-the-tank-part-4-sdsr-army-2020-and-the-challenger-lep/

https://aw.my.com/en/forum/showthread.php?18070-Challenger2-Taking-a-kicking/page7

Leclerc MBTs

http://below-the-turret-ring.blogspot.fr/2015/06/cold-war-mbt-turret-designs.html

http://below-the-turret-ring.blogspot.fr/2016/06/team-challenger-2s-upgrade-suggestion.html

http://defenceforumindia.com/forum/threads/main-battle-tanks-and-armour-technology.208/page-123

http://www.army-technology.com/projects/leclerc/

https://aw.my.com/en/forum/showthread.php?54847-Explain-the-Leclerc/page2

http://www.steelbeasts.com/topic/8266-leclerc-armour-discussion/?page=2

 

Citeste si:

http://www.rumaniamilitary.ro/amx-4856-leclerc-un-francez-100

http://www.rumaniamilitary.ro/botezul-focului-pentru-amx-56-leclerc

http://www.rumaniamilitary.ro/leclerc-la-modernizare

http://www.rumaniamilitary.ro/despre-armata-franceza-martie-2015

http://www.rumaniamilitary.ro/tancul-care-era-sa-fie-strv-2000

http://www.rumaniamilitary.ro/tanc-contra-tanc-optiunea-romaneasca-i
http://www.rumaniamilitary.ro/tanc-contra-tanc-optiunea-romaneasca-ii-merkava

Exit mobile version