Romania Military

Ciuhabii s-au apucat de bataie si nimeni nu-i mai opreste!

Flag_of_Islamic_State_of_Iraq.svg

Ne referim aici la ciuhabii revolutionari. Astfel  ISIL (the Islamic State in Iraq and the Levant, cunoscuta si sub numele de ISIS) este o pseudo-entitate statala care se intinde atat in Irak cat si in Siria. In Irak teritoriul pe care il ocupa face parte din vestul tari, provincia Anbar.

Daca in Irak incercarile de succes ale ISIL au legatura cu securizarea unor orase, ramura siriana are probleme tot mai mari, fiind implicata masiv in lupte impotriva rebeliilor sirieni care s-au hotarat sa termine ISIL de pe teritoriul sirian, lasand in plata Domnului guvernul de la Damasc si armata siriana.

Pana acum peste 1500 de morti au rezultat in urma acestui conflict iar rezultatul a fost trecerea in defensiva a islamistilor irakieni pe ambele parti ale frontieriei. Avem asadar de-a face cu un razboi civil intre gruparile rebele inlauntrul altui razboi civil, cel din Siria, iar aceasta situatia este intru totul in avantajul Damascului care-si poate vedea acum ceva mai linstit de recucerirea tarii.

Pe teritoriul Siriei ISIL a ramas destul de bine ancorata doar in jurul orasului Aleppo, cateva cartiere, si de a lungul granitei cu Turcia insa forta rebelilor scade continu, ajungand ca astazi sa mai numere doar cateva mii de luptatori. Dezertarile, pierderile in lupta, lipsa intaririlor, fac ca in general pe frontul sirian raportul intre trupele guvernamentale/rebelii  si cei din ISIL sa fie cuprins intre 20:1 si 5:1 in functie de zona. Insa asta nu inseamna ca razboiul din Siria se apropie de sfarsit ci doar ca ISIL ar putea fi distrusa intr-un final, pentru ca rebelii sirieni sunt mult mai numerosi decat cei din organizatia islamista irakiana si nu au de gand sa-si imparta prada cu aceasta.

Iar acum ISIL culege ce semanat: crime si maceluri impotriva musulmanilor care nu erau de acord cu ei si mai ales impotriva comunitatii crestine din Siria si Irak. In jur de 60% din crestinii omorati in intreaga lume din motive religioase in 2013 au fost victimele ISIL si peste 90% din crestinii ucisi sunt victimele organizatilor islamice radicale…

Asadar pe ce criterii UE si Statale Unite ii sprijina inca pe rebelii sirieni, atata vreme cat acestia nu sunt decat o adunatura de bande criminale, islamiste si al caror singur scop in viata este sa puna mana pe putere?! Mai crede cineva ca rebelii sirieni si irakieni sunt pro-democratie, ca vor sa instaureze domnia legii in aceste teritoirii, sa asigure drepturi egale tuturor cetatenilor?

Si atunci mai poate fi considerat Assad un dictator crud si nemilos care trebuie aruncat de la putere? Pana acum cine s-a dovedit ca are dreptate Rusia care-l sustine pe Assad sau UE/SUA/Arabia Saudita care-i sprijina pe acesti “luptatori pentru libertate”?!

GeorgeGMT

Exit mobile version