Vă mai aduceţi aminte cine scotea acest strigăt de opresat revoltat: „Jandarmilor li s-a spus că, astăzi, va fi o lovitură de stat. Li s-a dat muniţie. Fac un apel să înţeleagă că nu trebuie să facă ceea ce le spune Băsescu, aşa cum n-au făcut nici când le-a spus Ceauşescu să tragă în oameni. Este foarte grav ce se întâmplă. Credem în continuare că democraţia poate fi salvată. Ne aflăm într-un moment prin care România n-a mai trecut din decembrie ’89. Uitaţi-vă câţi jandarmi sunt aici. Ca să ce? Să se lupte cu poporul român? Şi ei fac parte din poporul român”?
Era Victor Ponta, în timpul marelui marş sindical din noiembrie 2010. Cu tricolorul legat la gât şi Marian Vanghelie făcându-i drum, mergea spre Palatul Parlamentului împreună cu „poporul”, oprindu-se cât să amplifice, în faţa camerelor de filmat, minciuna despre „glonţul pe ţeavă” şi să incite mulţimea care s-ar fi aflat în pericol de moarte. Scriam, atunci, că lui Victor Ponta i-ar fi plăcut să vadă sânge. Era singura explicaţie plauzibilă pentru încercarea sa de a-i instiga pe protestatari împotriva forţelor de ordine, o baltă de sânge pe asfalt transformând mitingul într-o nouă revoluţie, care i-ar fi schimbat, fulgerător, destinul şefului PSD. L-ar fi propulsat la Putere ca „liderul din mulţime”, contopit cu victimele prin ADN-ul căzut în stradă şi Victor Ponta şi-ar fi lins, tacticos, degetele pline de hemoglobină.
Trei ani mai târziu, în noiembrie 2013, acelaşi personaj vorbeşte din funcţia de prim-minstru. Despre protestul de la Pungeşti, unde 200 de jandarmi au fost trimişi împotriva a tot atâţia ţărani înşiraţi pe marginea unui drum, majoritatea bătrâni şi femei, care nu vor ca Chevron să extragă gaze de şist, în ograda lor: „Am înţeles cât timp lucrurile nu blochează circulaţia, nu se blochează drumuri naţionale, e în regulă, dar după aia ce facem ? E anarhie. Deci, eu ii susţin pe jandarmi, m-au informat şi cred că, în conformitate cu legea, trebuie să acţioneze”.
A doua zi, vineri, în şedinţa de guvern, după ce opozanţii proiectului Roşia Montană au spart (gest reprobabil n.n.) luneta maşinii ministrului Culturii: „Există o linie roşie peste care nu accept să se treacă. Colegul nostru, domnul Barbu, a fost agresat. Nu e vorba de domnia sa, că e bărbat, rezistă, e vorba de faptul că nu ne întoarcem la anii ’30, când îşi făceau legionarii de cap pe străzile Bucureştiului. Jandarmii au procedat foarte bine, foarte elegant, dar în momentul în care se trece linia roşie şi vorbim de agresiuni, ameninţări, blocarea unor drumuri, aveţi din partea mea mandat foarte clar de intervenţie conform legii”.
În aceeaşi zi, seara, după şedinţa USL: „Am cerut ministerului de Interne, reprezentanţilor statului să ia masuri foarte decise şi foarte dure dacă e vorba de violenţe, de agresiuni, perturbare a bunei funcţionari a societăţii. Nu voi avea niciun fel de ezitare, am sprijinul USL în acest sens. Violenţa şi anarhie, nu!”.
I s-a schimbat radical optica dlui Ponta. Nu mai vede în stradă şi pe mirişte „poporul”, ci grupuri mici, anarhiste şi legionare, care, finanţate de duşmanii României, s-ar opune progresului ţării. Protestul lor, aşadar, nici nu ar fi îndreptăţit. Manipulează însă ca şi acum trei ani. Exacerbează un incident izolat, singurul în peste o lună de manifestaţii, pentru a induce opiniei publice ideea că protestatarii sunt violenţi şi folosirea forţei împotriva lor – inclusiv împotriva bătrânilor ţărani, care, apărându-şi drepturile, au blocat o proprietate privată – s-ar justifica pe deplin. Aşadar, dl Ponta încă mai vrea sânge. Nu mai are unde se cocoţa, dar nişte bastoane peste guri şi spinări, mai multe capete de manifestanţi sparte ar arăta ţării întregi cine este şeful, intensificând gustul puterii care-i provoacă atâta plăcere. Cum dl Ponta pune atâta accent pe forţă când se confruntă cu „minorităţi” paşnice, mă întreb ce ordin va da dacă oamenii vor ieşi în stradă, ca la revoluţie.
Rodica Ciobanu este senior editor al ziarului Gândul