Surse suedeze scriu despre intentia Columbiei de a cumpara, intr-un final, Gripen E/F. Nici columbienii si nici cei de la Saab nu au confirmat deocamdata stirea, ambele parti implicate declarand doar ca sunt in discutii.
Intentia Bogotei de a cumpara avioane multirol moderne vine inca din 2019 atunci cand au fost alocate si fondurile necesare, dar prin alocare trebuie sa intelegem ca politicul a fost de acord cu un milliard de dolari fara insa a avea si bani pusi deoparte. Era vorba mai mult de o chestie teoretica.
Si drept dovada, nu s-a intamplat mare lucru de atunci si pana acum. Intre timp flota columbiana de Kfir isi da obstescul sfarsit, aeronavele cumparate din Israel sunt astazi subiectul restrictiilor de zbor datorate unor accidente si defectiuni. Asadar urgenta unei achizitii de avioane supersonice de lupta este clara.
Cu toate acestea, in 2022, odata cu inaugurarea noului presedinte – Gustavo Petro, acesta a declarat ca tara sa are destule altele pe cap iar avioanele multirol nu sunt o prioritate, numai ca in decembrie, acelasi an, presedentia si-a schimbat opinia si a anuntat ca Rafale F3 ar fi avionul ideal. Bucurie mare la Paris…
„The Rafale aircraft proposal is the best option for the country in terms of price, efficiency and operability. An hour of Rafale flight costs about 30% less than an hour of flight of Kfir,” sustineau sud-americanii.
Francezii au fost de acord cu columbienii si chiar au inaintat o oferta financiara foarte avantajoasa, prin care Columbia primea 16 aparate Rafale F3 iar platile ar fi debutat la cinci ani de la semnarea contractului. Totul parea aranjat si batut in cuie.
Dar cand s-au asezat la masa pentru a negocia lucrurile n-au mai mers la fel de lin si asta din cauza faptului ca sud-americanii n-au prea fost de acord sa semneze pentru 16 aparate ci doreau ca initial sa discute despre 3 maximum 5 aeronave si lucrurile s-au impotmolit din nou.
In acest context apare stirea cum ca de fapt Columbia s-ar fi decis sa cumpere Gripen E/F. Radioul suedez de stat – SR Ekot – este cel care a dat in fapt afacerea si deocamdata, cum scriam mai sus, lucrurile nu au fost confirmate. Dar speranta palpaie in sufletul suedezilor…
De mentionat ca flota operationala columbiana de Kfir tot imbatraneste si unele avioane sunt retrase de la zbor pentru a asigura piese de schimb celor ramase active intr-un proces ireversibil de canibalizare a flotei.
Nu se stie cate avioane vor sa cumpere pana la urma sud-americanii, ce mi s-a parut interesant este faptul ca presedintele de la Bogota se plangea de ora de zbor scumpa pe Kfir – 25 de mii de dolari. Ok, atat o fi, stie omul ce vorbeste, dar cat crede domnia-sa ca costa ora de zbor pe Gripen E/F sau Rafale?!? Pentru ca nu cred ca cineva chiar ia in serios faptul ca ora de zbor pe Gripen este sub zece mii de dolari.
Si nu cred asta pentru ca ceva ani in urma, nu mai tin minte exact, Cehia s-a oferit sa faca serviciul de politie aeriana pentru Slovacia contra-cost, cu Gripen C/D. Suma ceruta de cehi? 50 de mii de euro per ora de zbor. Sigur ca ne putem gandi la faptul ca cehii si-au pus si un sanatos adaos comercial dar totusi lucrurile trebuiesc vazute dincolo de marketingul mai destept sau mai putin destept facut de fiecare companie in parte atunci cand isi promoveaza produsul.
Revenind la columbieni si viitorul lor avion supersonic de lupta zvonurile sunt zvonuri si pana cand nu va fi facut un anunt oficial ramanem sa comentam de pe margine. Uimitor, pana la urma, cum Bogota nu s-a orientat spre F-16 cu atat mai mult cu cat relatiile dintre americani si localnici sunt suficient de bune pentru o astfel de varianta, dar pare ca europenii sunt favoriti, fie ei din Hexagon (Parisul nu a renuntat inca la ideea de vinde Rafale in America de Sud) fie din Peninsula Scandinava via Copacabana.
GeorgeGMT