Comandamentul de forţe întrunite NATO de la Napoli va fi dislocat pentru o lună în poligonul militar de la Cincu. Desfăşurarea de forţe are loc în contextul unui amplu exerciţiu la care vor participa 1.000 de militari din 21 de ţări.
Anunţul a fost făcut de amiralul Mark Ferguson, şeful Comandamentului NATO de la Napoli, aflat în vizită oficială în România.
Structura militară va fi şi cea care va coordona activitarea celor două centre NATO ce vor fi înfiinţate în România.
Mark Ferguson: „Această dislocare va testa capacitatea operaţională completă a personalului meu prin schimbarea comenzii şi controlului între comandamentul de la Napoli şi elementele care vor fi trimise la Cincu. Exerciţiul are ca scop testarea abilităţii Comandamentului Aliat de la Napoli de a conduce o operaţie defensivă colectivă pentru Alianţă”.