Romania Military

Criza economică şi democraţia (în care toţi suntem egali)

Cum va fi 2012 nimeni nu ştie, nimeni nu bănuieşte, se fac doar predicţii. Un lucru însă este foarte clar: dacă problema euro şi prin derivaţie, problema datoriilor suverane nu va fi rezolvată, apocalipsa biblică va fi o joacă de copii, faţă de căderea euro, sau măcar de dispariţa lui prin voinţa statelor membre, aşadar 2012 va fi decisiv!

Ori UE se transformă într-un stat federal, cu un sistem fiscal şi bugetar omogen, ori ne ducem cu toţi dracului pe repede înainte. Semnarea Tratatului Uniunii Economice şi monetare, este doar un început!

Dar să revenim la criza economică. Problemele principale ale societăţii de astazi sunt doua lucruri simple în esenţă, doua adevăruri clare ca lumina zilei! Democraţia politică, drepturi egale din naştere şi statul social, în care bogăţia sau veniturile sunt împartite cât mai egal, sunt doua prosti imense, nenaturale, antieconomice şi în general sunt împotriva firii umane. Nicăieri în natură nu găseşti democraţie pentru simplu fapt că nu suntem toţi egali. Din naştere fiecare dintre noi suntem diferiţi, avem calităţi sau defecte şi în general nu avem nici o treabă cu egalitarismul promovat de democraţie. Continuarea articolului pe Haydepark.ro

Exit mobile version