De ce a trimis Hrusciov arme atomice inutile in Cuba?! De ce i-a intaratat pe americani, pana aproape de final?!
Multi dintre noi au crescut cu povestea crizei cubaneze in urechi. Filme, documentare, etc, toate astea ne spuneau ca atunci, in 1962 ne-a trecut glontul razboiului atomic pe la ureche. Ca lumea asa cum o stim noi astazi a fost pe punctul sa fie trimisa in neant.
Adevarul, pentru ca despre el vorbim in acest articol, este pe undeva pe la jumatate. Adica razboiul atomic a fost destul de aproape, nici pe departe insa atat de aproape precum ne este prezentat.
A fost adica o cacialma jucata foarte prost de rusi, iar ivanii si-au luat-o de si acum mai strang din stiti voi ce cand aud de Cuba….Dar sa incepem cu inceputul.
URSS-ul era in floare varstei, avea un avans foarte mare in tehnologia rachetelor, erau primii oameni in spatiu! Primul cosmonaut, primul satelit, primul stat din lume al carui steag flutura, vorba vine, pe Luna. Pe baza acestei ideei, tot Occidentul era absolut sigur ca rusii au o gramada de rachete nucleare cu raza scurta, medie, dar mai ales lunga, capabile sa atinga SUA.
Bineinteles ca URSS-ul alimenta aceste legende, umflandu-si muschii cat mai mult si parand cat mai fioros, dar realitatea era departe de imaginea pictata in exterior. Pe langa faptul ca in Raiul Comunist se statea la cozi kilometrice pentru alimente de baza, inca din anii”60, industria lor militara era departe de performantele presupuse de americani, in primul rand.
Si atunci a aparut tovarasul Hrusciov. Deloc prost si foarte viclean, Secretarul PCUS si stapanul absolut a jumatate de lume avea un plan. Ideea ivaniilor era destul de logica de altfel! Daca noi in URSS nu putem ajunge la nivelul de trai din Occident, atunci sa-i aducem si pe ei la nivelul nostru. Sau mai clar exportul revolutiei comuniste trebuie sa continue. Problema, al carei raspuns a fost in propozitia precedenta, venea din RDG si hemoragia aproape fatala din Berlin.
Cum RDG-ul pierduse aproximativ o jumatate de million de oameni foarte repede, fiind in pericol chiar desfintarea statului, din lipsa de cetateni, s-a trecut la construirea celebrului Zid al Berlinului. OK, pana aici toate bune si la locul lor, dar ce are Zidul cu criza rachetelor din Cuba?! Pai…are, ca Zidul, sau mai exact ce reprezenta el, este motivul pentru care Hrusciov a jucat una intre cele mai mari cacialmale din istorie! Si a pierdut. Practic si-a pierdut tara la zaruri.
Miza era reunificarea Germaniei, insa reunificarea trebuia facuta sub sceptrul Moscovei, al proletariatului liber si mandru, bla,bla, bla. Blocada Berlinului a fost doar o incercare, nu au reusit atunci, mai incearca odata. Asadar URSS-ul dorea o reunificare a germanilor sub stindardul rosu al socialismului, insa in RFG erau trupe. Si erau trupe multe si americane si franceze si britanice, dar dintre toti doar americanii contau cu adevarat. Dar cum sa-i scoti pe americani din Germania fara sa intri peste ei?!
Prin santaj si amenintare of course! Zis si facut, astfel Hrusciov a ticluit un plan de plasare in Cuba a peste 150 de focoase nucleare si aproximativ 60000 de militar sovietici, sisteme de rachete AA S-75 Volhov, avioane de vanatoare MIG-21, ca mai apoi sa le arate lumii intr-un spectacol de zile mari, sa puna latul pe gatul americanilor, iar apoi sa ofere alternativa: retragem rachetele din Cuba, contra retragerii trupelor aliate din Germania!
Planul, in mintea sovieticilor, era genial si fara cusur! Dar…
Nu toti rusii erau atat de increzatori si erau unii dintre ei care stiau ca in acel moment URSS-ul era departe de forta etalata prin mass-media occidentala. Mai clar daca lucrurile o luau razna si se ajungea la razboi atomic, URSS-ul pierdea cu lautari, ca sa zic asa, mai exact sovieticii nu aveau la inceputul crizei decat cateva, sub 10 rachete capabile sa loveasca teritoriul SUA, mai mult teoretic decat practic. Puteau sa prefaca Europa intr-un desert radioactiv! Asta da, aveau peste 2000 de rachete cu raza scurta si medie, dar intercontinentale…ioc!
Iar maresalii sovietici stiau asta. Problema atunci cand joci la cacialma, sunt de fapt doua: sa nu-ti stie nimeni cartile si sa ai nervi tari si foarte tari.
Mai exact atunci cand Hrusciov le-a spus diplomatilor europeni la Moscova: “O sa va ingropam”, la sfarsitul anilor “50, toata lumea l-a crezut, iar cand s-a dus neinvitat la reuniunea ONU, aceea in care a batut cu pantoful in tribuna, absolut toti liderii Occidentali au fost siguri ca vorbeste serios si trebuie luat in seama! Si l-au luat foarte in seama, poate mult mai in seama decat ar fi vrut liderul de la Moscova. Iar militarii americani, care erau absolut convinsi ca sovieticii erau mult inaintea lor in materie de rachete si nu numai, s-au dus cu caciula in mana in fata Congresului si au cerut bani.
Cu imaginea lui Hrusciov, batand cu pantoful in tribuna, si cu amenintarile in urechi, Congresul a desfacut barierele bugetului si asa a inceput cea mai mare cursa a inarmarilor vazuta vreodata pe Terra, cursa care va duce in final la colapsul celui care a pornit-o: sistemul comunist si URSS.
Astfel in fiecare an al domniei lui Hrusciov, SUA a dat in folosinta cate unul portavion greu din clasa “Forrestal”, cu cate 70 de avioane de lupta, echivalentul a doua regimente de aviatie sovietice. Doar in 1960 americanii nu au lansat portavioane, dar au revenit in 1961 cu doua portavioane: Unul din clasa “Kitty Hawk”, 80000 de tone si unul nuclear “Enterprise”, 90000 de tone.
Tot in 1961 Flota Americana a mai primit si patru submarine nucleare de atac din clasa “Skipjack”, patru “Thresher” si trei sub-uri lansatoare de rachete “Ethan Allan”, urmate rapid de inca 15 submarine de atac si noua bucati lansatoare de rachete “Lafayette”.
In aceeasi perioada URSS-ul detinea UN SINGUR submarin capabil sa lanseze rachete. K-19, dar si ala vai de el. Trebuia sa iasa la suprafata, sa scoata racheta, iar “pasarica” lui zbura numai 600km, si avea doar trei bucati!
La capitolul bombardiere strategice situatia era la fel de tuciurie. Rusii nu au avut in WW2 aviatie strategica, asadar atunci cand au pus pana pe un B-29 american, s-au apucat sa-l numere la suruburi, rezultand de aici Tu-4, practic un B-29, mai slab oricum. In acelasi timp si pentru ca chiar si copiatul costa si dureaza, adaptarea productiei, scule, utilaje, etc, americanii au creat si scos pe piate B-36, cel mai mare bombardier din istoria aviatiei. Atat de mare incat B-29 ii incapea sub o aripa! Iar Tu-4, semanand ca doua picaturi de apa cu B-29, ii incapea perfect sub cealalta aripa.
B-36, B-29 si in poza de jos…Tu-4
Surse poze:
United States Air Force Historical Research Agency & www.fas.org
Astfel fara flota si aviatie, singura modalitate prin care URSS-ul se putea lua de par nuclear cu SUA erau rachetele intercontinentale. Ori tocmai aici era marea buba comunista: nu aveau asa ceva! Este drept, aveau rachete care puteau ajunge in SUA, insa erau rachete de tip 8K71 si 8K72, 8K74, rachete construite de Koroliov pentru zborul in spatiu si care nu se pretau deloc la aplicatie militara.
Lungimea unei astfel de racheta era de 32 de metri si diametrul cu tot cu flapsuri, de 10.3. La asa marime era aproape imposibil sa o ascunzi intr-un siloz subteran, fiind astfel foarte vulnerabila la orice atac. Chiar daca ar face un siloz, greutatea capacului ar fi de mii de tone. Fiecare racheta ar avea nevoie de un timp foarte indelungat de pregatire pentru lansare, o infrastructura imensa si o fabrica proprie de oxigen langa ea. Basca ca platforma de lansare ar fi ciclopica.
Dar pe 26 octombrie 1961 lucrurile se complica. Ca raspuns la Zidul Berlinului, in acea zi 10 tancuri americane M48, cu lame de buldozer in fata, s-au postat in fata punctului de control”Charlie”, din zona de granita a Berlinului, cu intenia probabila de a sparge zidul. Imediat, de partea sovietica a frontierei, zece tancuri T-54, gata de lupta s-au prezentat in fata americanilor. Apoi fiecare s-a retras incetisor, iar dupa numai 48 de ore, cea mai puternica bomba creata vreodata “Bomba Tarului” a detonat deasupra arhipealgului Novaia Zemlia. Coincidenta, sau declaratie de forta?!
Sovieticii au lasat sa se inteleaga ca a fost un avertisment, dar in realitate a fost doar o coincideta. Planul era pus la punct de luni de zile. In paranteza fie spus Tar Bomb, era o gluma! Prea mare si prea grea pentru a putea fi montata pe o racheta, a fost lansata de pe un bombardier Tu-95V modificat si unic, insa datorita modificarilor, aeronava abia mai zbura, ceea ce facea respectiva solutie impractica pentru razboi. Si mai trebuie spus ca initial bomba nu se numea asa, ci “Mama lui Kuzka”. Aceasta mama are legatura intr-un fel, in folclorul rus, cu diavolul.
Tu-95V singurul de acest tip realizat.
Dar sa revenim la Cuba. Din ordinul lui Hrusciov, rusii incep sa duca pe insula rachete nucleare, sisteme AA, logistica si tot ce aveau nevoie pentru a putea apoi sa-i ”roage ” pe americani sa plece din Berlin, numai ca…
Acest “numai ca” se refera la anumite aspecte, care arata ca daca s-ar fi ajuns la o confruntare directa, URSS-ul ar fi fost ras de pe suprafata pamantului, SUA insa nu. Sovieticii au dus in Cuba doar 24 rachete ale caror raza era suficienta pentru a atinge coasa americana, 8K63. Aveau, cei drept si rachete cu o raza mai mare, dar din pacate pentru ei, aceste rachete erau pe nave, in mars spre Cuba in momentul in care Kennedy a declansat blocada, si astfel nu ar fi putut sa participe la lupte.
Rusii aveau in Cuba rachete 8K63 a caror raza era suficienta pentru a atinge Coasta de Est si rachete tactice R310 cu raza de 32 km.
Adevarat ca mai aveau si lansatoare si focoase pentru 8K65, aceasta din urma mult mai puternice, numai ca, asa cum spuneam, aveau doar focoasele si lansatoarele, racheta in sine nu a mai apucat sa ajunga, fiind blocata de navele americane de razboi. Ba mai mult decat atat, timpul necesar pentru ca rachetele, care erau totusi sosite, sa fie lansate era foarte mare, cateva ore! Ori americanii stateau cu ochii pe cubanezi ca pe butelie si orice aducere a rachetelor in pozitie de alimentare si pregatire a lansarii, ar fi fost urmata de un atac masiv al aviatiei americane, care avea dislocate numai pe aeroporturile terestre sute de A-4 Skayhawk.
8K63
8K65
Ori chiar daca rusii aveau si ei S-75 Volhov( poate opera de la 500m in sus), capacitatea A-4 de a azbura foarte jos le faceau aproape invulnerabile, iar fata de MIG -21 dislocate deja, americanii puteau angaja F-4 Phantom. Cel mai probabil, daca sovieticii se apucau sa pregateasca rachetele de lansare, in mai putin de o ora, sute de avioane americane erau in ceafa lor, sau poate chiar mai rau.
In acelasi timp URSS-ul nu avea practic nici macar o singura racheta intercontinentala, demna de acest nume. Cele cateva asa-zis operative, aveau nevoie de aproximativ 24 de ore pentru a fi pregatite de lansare, si asta deoarece erau rachete derivate din cele folosite pentru explorarea spatiului si avand deci o foarte mica importanta militara.
Americanii aveau, in aceeasi perioada: 450 de rachete pe combustibil solid de tip “Minutaman”, care puteau fi lansate in cateva zeci de minute, 256 de rachete, tot cu combustibil solid, “Polaris”, pe 16 submarine strategice, care, spre deosebire de sub-urile sovietice de tip K-19, puteau lansa din imersiune.
Revenind la capitolul bombardiere strategice, situatia era chiar mai jenanta. URSS detinea doua tipuri de avioane capabile sa atinga teritoriul amertican: 3M si TU-95, in variantele purtatoare de arme nucleare. Potrivit unor estimari diferite, numarul bombardierelor sovietice capabile sa lanseze arme nucleare, era undeva intre 68 si 152 de bucati, toate subsonice si toate zburau sub plafonul de 12000 de metri. Teoretic, sansa ca aceste aparate sa treaca de vanatoarea NATO, era pur teoretica.
3M bombardier strategic sovietic
SUA insa detineau bombardiere supersonice B-58A-115 bucati, B-47-1260 de bucati si B-52, care in cazul unui conflict ar fi atacat sub protectia propriei vanatori.
Asadar despre ce criza a rachetelor vorbim?! Europa ar fi fost parjolita, adevarat, dar atunci rachetele intercontinentale americane ar fi facut scrum tot teritoriul URSS-ului, fara ca acesta sa poata riposa impotriva teritoriului american…Si atunci?!
Convair B-58A
Cum americanii stiau de slabiciunea sovieticilor, Kennedy a putut juca dur, iar rusii au pus coada intre picoare si sub zgomotul continuu al avioanelor americane de supraveghere, s-au carabanit inapoi.
“Marea” victorie a Sovietelor, a fost trambitata in presa din Lagarul Socialist pe motiv ca in urma acestei miscarii eminente, americanii au fost obligati sa-si retraga rachetele nucleare “Jupiter” din Turcia (15 bucati), si s-au jurat sa nu invadeze Cuba!
Dar, caci exista un mare dar, cu un an inainte de Criza Rachetelor, in 1961 Pentagonul se hotarase deja sa retraga rachetele de tip “Jupiter” din dotare, pe motiv ca erau vechi, pe combustibil lichid si deci greu de operationalizat, si in acelasi timp industria americana scotea pe banda rulanta, noile rachete cu combustibil solid Minuteman si Polaris, net superioare din toate punctele de vedere.
B-47
Asadar daca sovieticii chiar asta ar fi vrut, sa scape de rachetele din Turcia, ar fi fost suficient sa citeasca ziarele de limba engleza, stirea fiind facuta publica de americanii din “61.
Adevarul este insa ca Hrusciov a vrut Berlinul, si cu el toata Germania, a blufat si a pierdut, nu numai respectiva confruntare, ci intregul Razboi Rece!
Daca pana atunci americanii se inarmau si nu prea, in momentul in care Hrusciov a inceput sa-i ameninte ca-i ingroapa si sa bata cu pantoful in pupitrul Natiunilor Unite, orice retinere a disparut, iar Congresul a pus la dispozitia armatei orice suma ceruta.
Putem spune acum, privind in urma, ca de fapt Criza Rachetelor cubaneze s-a incheiat abia in 1990, odata cu caderea Zidului Berlinului si intregului sistem comunist si asta deoarece adevarata confruntare intre Est si Vest a inceput in Caraibe.
Dar daca…Dar daca Criza Rachetelor cubaneze a plecat tocmai de inferioritatea evidenta a URSS-ului in fata rachetelor intercontinentale americane?! Daca de fapt scopul real al acestei manevre a fost tocmai faptul ca Rusia nu avea cu ce sa loveasca teritoriul american?!
Poate ca Zidul Brlinului a fost doar motivul, realitatea fiind insa alta. URSS-ul era practic sub tirul american cu ICMB, si atunci s-or fi gandit sa echilibreze un pic situatia, sa tina si ei o parte a teritoriului american sub amenintarea proprilor rachete. Cum racheta lor de baza, 8K65 avea o raza de +2000 de km, amplasarea ei in Cuba aducea un pic de echilibru strategic, pana cand URSS-ul ar fi putut recupera decalajul in materie de rachete ICMB.
Daca ne uitam la ce tipuri de rachete au dus in Cuba, ipoteza poate sta in picioare: asadar aveau 8K63-24 de bucati lansabile, R310, racheta strict tactica, cu raza mica, care ar fi urmat sa protejeze Cuba de o eventuala invazie si 8K65, racheta strategica cu raza medie, pentru atacul asupra teritoriului american.
Daca…acest plan ar fi reusit, daca sovieticii apucau sa operationalizeze ambele tipuri de rachete?! Dumnezeu stie ce s-ar fi intamplat, poate americanii ar fi dat inapoi, sau poate ar fi atacat Cuba prin surprindere nuclear, stiind ca daca lovitura ar fi reusit si rachetele cubaneze ar fi fost distruse inainte de lansare, URSS-ul nu ar fi indraznit sa atace Europa de tema ICMB-urilor americane gata de atac!
Este doar o parere personala, dar cred ca miza rachetelor cubaneze nu era numai reunificarea Germaniei, ci poate si reechilibrerea balantei strategice nucleare, in asa fel incat URSS-ul sa aiba timp sa-si creeze o flota de rachete intercontinentale, la nivelul SUA.
Sursa: Victor Suvorov-“O sa va ingropam!”
GeorgeGMT