AGI
Ultimele conflicte au adus in atentie nevoia infanteriei de a angaja tinte la mai mult de 500 de metri, limita de la care pustile de asalt incep sa devina mai putin eficace.
Armelor de precizie in calibre superioare le lipseste capacitatea de a lovi un inamic adapostit iar aruncatoarele de grenade (mortierele) sint in general mai putin mobile si mai greu de adus pe pozitie.
Ramane sa se apeleze la o clasa de arme aflata la un moment dat in declin dar care isi face din nou aparitia: aruncatoarele de grenade sau lansatoarele de rachete portabile.
Concepute initial pentru lupta antitanc si-au pierdut din importanta odata cu raspandirea rachetelor ghidate portabile insa au inceput sa apara din ce in ce mai mult ca arme destinate distrugerii amplasamentelor inamice.
Arena este dominata de doua tehnologii dezvoltate aproape simultan, la inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial: lansatoarele de rachete portabile si aruncatoarele/tunurile fara recul de calibru mic.
Lansatoarele de rachete au fost initial alegerea favorita ca arme antitanc individuale, odata ce pustile antitanc de mare calibru s-au dovedit ineficiente. Dezvoltarea lor a fost legata de evolutia blindajului iar principalele caracteristici urmarite au fost greutatea capului de lupta si raza de actiune.
Ca o paranteza, sistemul ideal ar putea lansa un proiectil care sa isi mentina o viteza ridicata pe o distanta cat mai mare, ceea ce ar indica racheta ca cea mai buna solutie.
Inceputurile
Dezvoltate initial in SUA, faimoasele Bazooka, apoi copiate de germani ca Panzerschreck, lansatoarele de rachete aveau aproape toate calitatile necesare: lipsa reculului, munitie ieftina si relativ usor de transportat si, dupa perfectionarile initiale, o eficacitate multumitoare.
M1 Bazooka – Sursa: Wikipedia.org, credit: Hugh Talman (Smithsonian Institution)
Dezavantajele nu au intarziat sa apara: cum sistemele de ghidare lipseau, propulsia rachetei in afara tubului lansator, desi asigura o raza de actiune marita, ducea la o precizie scazuta iar jetul de gaze risca sa afecteze operatorul. Doar doua motive pentru care initial s-a optat pentru rachete care isi consumau combustibilul inainte de a parasi tubul lansator. Singura metoda de a creste viteza era de a creste lungimea tubului lansator, concomitent cu cantitatea de combustibil.
Solutia avea ca limita portabilitatea sistemului si, in comparatie cu evolutia tancurilor contemporane, lansatoarele de rachete au fost considerate depasite din cauza razei de actiune reduse si a incarcaturii de lupta relativ mici.
Un sistem mai eficient din punctul de vedere al dimensiunilor era lansatorul de grenade fara recul (in realitate cu recul redus): arderea se realiza intr-un timp scurt, la o presiune mult mai mare decat cea din camera de ardere a unei rachete, ceea ce asigura o viteza la gura tevii mult mai mare si, in consecinta, o raza de actiune superioara.
M67 – Sursa: Wikipedia.org
Dezavantajul era reprezentat de greutatea mai mare, peretii aruncatorului trebuind sa suporte presiuni si temperaturi mult mai mari decat in cazul lansatoarelor de rachete. Cu toate acestea, aruncatoarele de tip M67, Carl Gustav sau SPG-9 (AG-9) au fost considerate destul de eficiente in anii de dupa razboi.
AG-9 – Sursa: MApN
Evolutia blindatelor a impus din nou o crestere a incarcaturii de lupta si, din considerente tactice, cresterea razei de actiune.
Aflate la limita posibilitatilor tehnice, aruncatoarele de grenade au trebuit sa lase locul rachetelor antitanc ghidate, care au inceput sa apara si in versiuni portabile. Aruncatoarele de grenade au fost mentinute in serviciu acolo unde conditiile de mediu erau improprii folosirii ATGM sau in rol de suport al infanteriei pentru distrugerea amplasamentelor inamice.
Lansatoarele de rachete si-au gasit si ele o nisa, acolo unde era nevoie de o greutate relativ mica iar performantele cerute (greutatea capului de lupta, raza de actiune) nu erau foarte mari, exemplul tipic fiind lupta de la mica distanta, cum ar fi cea din teren urban.
SUA de exemplu a continuat sa foloseasca lansatoarele M72 LAW in acest rol, dupa ce au fost considerate ineficiente in lupta antiblindate, in timpul razboiului din Vietnam, greutatea redusa fiind o caracteristica foarte importanta pentru fortele speciale.
M72 LAW – Sursa: Wikipedia.org
Sovieticii au incercat sa combine cele doua tehnologii, rezultatul fiind una din cele mai faimoase si mai usor de recunoscut arme: RPG-7. Sistemul este un aruncator de grenade fara recul, munitia fiind asistata in zbor de un mic motor racheta, pentru cresterea razei de actiune.
RPG-7 – Sursa: armyrecognition.com
Ca orice solutie hibrida, RPG-7 are toate calitatile dar si defectele elementelor combinate: o raza de actiune respectabila dar si o precizie mica si o greutate relativ mare. Simplitatea si costul redus au facut RPG-7 foarte raspandit, mai mult decat orice alt sistem portabil, durata de utilizare fiind extinsa chiar si atunci cand performantele au devenit depasite.
Atunci cand si fabricantii initiali au inceput sa renunte la el, e insa semn ca ar fi timpul pentru gasirea unei alternative.
Tehnologia contemporana
Aparitia ATGM nu a condus la eliminarea totala a lansatoarelor portabile, fabricantii incercand sa gaseasca unele solutii pentru a ramane in competitie macar pe anumite nise.
In cazul aruncatoarelor de grenade fara recul, in lipsa unor tehnologii pentru scaderea greutatii lansatoarelor reutilizabile, s-a adoptat solutia unor lansatoare de unica folosinta, a caror constructie nu avea nevoie de a asigura aceeasi rezistenta. US Army a adoptat aceasta solutie ca AT-4, o arma cu performante foarte bune, inclusiv in rol anti-blindate, chiar daca nu este capabila sa distruga blindajele tancurilor grele moderne.
AT-4 – Sursa: Wikipedia.org
USMC s-a orientat in directia opusa, alegand un sistem israelian, cunoscut ca B-300. Adoptat in serviciu american ca SMAW, este un lansator de rachete reutilizabil, care ofera performante remarcabile cu dezavantajul dimensiunilor crescute. Ideea a fost adoptata si de Rusia, faimosul RPG-29 functionand dupa un principiu foarte similar.
SMAW – Sursa: Wikipedia.org
Pentru lupta urbana era necesar sa fie gasita o solutie diferita, atat lansatoarele de rachete cat si aruncatoarele fara recul avand nevoie de teren deschis pentru a functiona in siguranta. Gazele ejectate in spatele tubului au nevoie de o distanta respectabila pentru a se destinde la o presiune sigura si asta face ca lansarile din interiorul cladirilor sa fie excluse.
AT-4 – Sursa: Army.mil via Wikipedia.org, credit: Jason Kaye
M67 zona de siguranta – Sursa: inetres.com
Solutia a fost gasita in modificarea aruncatoarelor fara recul care ejecteaza o contra-greutate dintr-un material usor, pre-fragmentat, care este incetinit aerodinamic foarte rapid. Dezavantajul major este greutatea aproape dubla fata de cea a aruncatoarelor traditionale, contra-greutatea fiind dimensionata sa corespunda munitiei lansate.
Un exemplu de asemenea aruncator este MATADOR (Man-portable Anti-Tank, Anti-DOoR), un produs israeliano-singaporez care incorporeaza tehnologia germana folosita la Armbrust.
Israel Defense Forces MATADOR – Sursa: Wikipedia.org
In Romania s-a incercat dezvoltarea unui sistem similar, cunoscut ca LAPGECA-99/LGEI-99 (Lansator Portabil cu Lovitura Exploziv Incendiara cal. 99 mm). Lansatorul poate fi folosit in spatii inchise si are o incarcatura de lupta respectabila, dezavantajul fiind greutatea de 14 kg.
LGEI/LAPGECA-99 – Sursa: Jane’s via timawa.net
O alta incercare ar fi si LAPGECA-95 (lansator portabil de grenade termobarice) despre care se cunosc putine informatii in afara faptului ca ar fi similar cu RPO-A, ceea ce inseamna ca ar fi mai degraba un lansator de rachete decat un aruncator de grenade fara recul.
Ca evolutii mai recente, aruncatoarele fara recul traditionale, reutilizabile, au inceput sa beneficieze de tehnologia materialelor usoare si sa scada in greutate iar cele de unica folosinta, gen AT-4, sa apara in versiuni ce permit tragerea din spatii restranse.
In zona lansatoarelor de rachete, SMAW II promite sa functioneze si el din spatii inchise.
Nou intrate in serviciu
Cele mai moderne sisteme portabile apeleaza la tehnologia rachetelor ghidate, munitia pastrandu-si traiectoria initiala cu ajutorul unor senzori inertiali miniaturizati. Desi nu pot fi ghidate in zbor in sensul schimbarii traiectoriei, noile rachete ofera un compromis foarte bun, avand o raza de actiune si precizie superioare actualelor solutii insa un pret mult mai scazut decat cel al ATGM-urilor portabile.
Exemple din aceasta clasa ar fi Shipon, o evolutie a B-300 (deci “var” cu SMAW) si produs de IMI, SRAW (produs in cooperare de Lockheed Martin si IMI) si SAAB MBT LAW.
Shipon – Sursa: IMI
USMC SRAW – Sursa: globalsecurity.org
MBT LAW – Sursa: Wikipedia.org
Daca in privinta AG-9 cel mai potrivit inlocuitor ar fi o racheta cu incarcatura de lupta multifunctionala mai ieftina decat ATGM-urile traditionale gen Spike sau Javelin (merita de urmarit proiectul polonez PIRAT), in cazul AG-7 cea mai eficienta solutie ar fi ca rolurile sa fie distribuite intre doua sisteme separate, unul folosit pentru lupta urbana (similar MATADOR / LGEI-99) iar celalalt sa urmeze modelul SRAW/Shipon/MBTLAW.
Sursa: Tehnomil.ro
RomaniaMilitary – date suplimentare:
Este putin probabil ca pe termen scurt AG-7 (manual descriere utilizare si contramasuri) sa fie inlocuit cu altceva in armata noastra, poate doar partial, in raport de 5-10:1. AG-7 este o arma foarte ieftina, usor de folosit si foarte raspandita. AG-7 este inca eficient impotriva unor tinte mai usoare decat tancurile, iar costul redus il va mentine inca in serviciu in numar semnificativ, cel putin pe termen scurt (5-10 ani)…
Pentru a ne face o idee despre costuri, in timp ce un lansator AG-7 are un pret de cateva sute de dolari (sub 500) in varianta de baza iar proiectilele costa si ele de ordinul zecilor sau putin peste 100$, un lansator B-300 israelian costa in 2004 aproape 10.000$ (vezi si studiul pentru armele antitanc portabile aici B-300/Mk 150 SMAW de aici ). Un lansator SMAW II costa deja spre 100.000$ (predecesorul sau, SMAW pornea de la 14000$), in timp ce proiectilul de exercitiu (83mm HEAA Practice rocket) costa la nivelul anului 2011 doar 2300$ pe cand cel pentru tragerea din spatii inchise (Fire From Enclosure = FFE) costa 10.200$.
Poate doar Shipon se apropie cat de cat de pretul de 1000$ (canistra+ sistem de vizare), doar ca Shipon este un sistem de unica folosinta. Ce este de retinut la Shipon este sistemul de control al tragerii care efectueaza un calcul de compensare inaintea tragerii (in mai putin de 1s, pentru o tinta aflata la 1km) fiind compus din: masurare in timp real a curentilor de aer pe directia de tragere, detectia distantei pana la tinta, compensare automata a inclinarii lansatorului, capacitatea de a lovi tinte in miscare, repozitionarea automata a tintei, etc. Acestea contribuie la o probabilitate de lovire a tintei de 50% pentru o distanta de 600m.
PZf-3 IT600 cu calculator balistic Dynarange si cap de lupta dual
Un astfel de sistem computerizat este si raspunsul la cresterea preciziei AG-7 (posibil si ca si kit de retrofit), existand deja astfel de adaptari pentru RPG-7, care sa tina cont de viteza vantului, temperatura, umiditate si altitudine, eventual deplasarea tintei, corectand astfel traiectoria chiar inainte de lansare. O astfel de modernizare a AG-7 ar putea sa-l apropie de Panzerfaust3 la precizie, PZF3 putand lansa atat lovituri standard de 90mm cat si de 110mm (HEAT-T ) sau chiar 125mm, la o distanta de cel putin 300m pentru tinte in miscare. Panzerfaust3 are insa un pret in jurul a 10.000$ in versiunea standard (Standard Firing Mechanism) si peste 11.000$ in varianta cu sistemul SIMRAD IT 600 (Firing Mechanism with Simrad Optronics computerized sight) pretul unui proiectil fiind intre 200$ (Bunkerfaust Round) si 300$ ( HE Round). Sistemul computerizat Dynarange este in curs de introducere pe variantele PZF-3 T600/IT600, in cadrul programului de modernizare „Infanteristul german al viitorului”, sistemul continand un calculator balistic si un telemetru laser. Astfel raza de actiune a aruncatorului PzF-3 este extinsa la 600m pentru tinte fixe. Pretul unui DynaRange pare insa sa fie destul de piperat, spre 20.000$ bucata.
Unitate computerizata de tragere Dynarange cu telemetru laser si computer balistic incorporat pt. PzF3-T600
Tot ca si kit de modernizare, mai ieftin decat calculatorul de tragere, pentru Ag-7 existente ar fi un sistem Mira-Reflex/ Red-dot Reflex, instalabil si ca si retrofit pe lansatoarele existente.
RPG-7 bulgaresc cu vizor Red-Dot
Referitor la munitie, pentru AG-7 exista cateva variante interesante, care ar merita imbunatatite tocmai datorita simplitatii in uz si capacitatii de reincarcare rapida a acestei arme, ceea ce pentru lupte urbane si distante de pana la 200 m o fac inca o arma competitiva:
1.) AT PG-7VR incarcatura tandem contra blindajului reactiv (4,5kg masa proiectil): Calibru 64mm (incarcatura preliminara), 105mm (incarcatura principala); raza eficienta 100 m; poate strapunge 600mm RHA (cu blindaj reactiv), 750mm RHA standard.
Se pare ca cehii au o varianta si mai performanta – PG-7M 110 HEAT cal.110mm (masa 3.15 kg) care ar putea penetra peste 900mm RHA. Chiar si industria noastra militara detine varianta de lovitura antitanc tandem 105mm capabila sa penetreze 800mm RHA (cu variante exploziv-brizant intensiv si termobaric), insa MapN nu a fost interesat pana acum. Deci o penetrare de 900-1000mm RHA este o tinta tangibila pentru lovituri cal.105mm sau 110mm destinate AG-7 ( cal.120mm ar fi mai greu fezabil si nu la fel de usor de manipulat datorita masei crescute).
2.) OG-7V cu fragmentatie, cu masa de 2kg– cal. 40mm, o incarcatura interesanta impotriva infanteriei
3.) TBG-7V termobaric 4.5kg, cal. 105mm – aceasta incarcatura nu este produsa in serie la noi, desi avem capacitatea, iar efectul ei pe tinta nu mai trebuie comentat (vezi si: „Lovitura termobarica”, „Arme incendiare in armata romana”). Varianta termobarica ar putea fi probabil adusa chiar si la cal. 110mm, putand fi folosita in paralel cu introducerea in productie de serie a unei variante a lansatorului specializat LAPGECA-95 (lansator portabil de grenade termobarice).
AG-7 „US made”
Interesant este ca americanii de la Airtronic tocmai au intrat pe piata (incepand cu 2012) cu o versiune modernizata a RPG-7 (vezi prezentare). Peru pare sa fie unul dintre primii clienti, ai caror forte speciale sunt echipate cu Airtronic RPG-7 cu vizor EOTech Holographic, urmati de Filipine care isi inlocuieste mai vechile lansatoare fara recul americane M18 si M67 cu 400 de bucati RPG-7 Airtronic.
Airtronic RPG-7 – versiunea de baza prezentata in 2010
Lansatorul cantareste 7kg, similar cu AG-7, avand o lungime de 908mm si este imbunatatit cu manere de prindere mai moderne, sina Picatinny, totul la un pret apropiat de 1000$ in varianta de baza. Detalii despre dotari:
– Mil-Std-1913 Quad Rail System for mounting combat optics (optical sights),
– flip-up BUIS (Back Up Iron Sights),
– aiming lasers/illuminators,
– tactical white lights, and vertical foregrips
AR-15 Carbine-type Vertical Foregrip
AR-15/M16 Pistol Grip
M4/M4A1 Carbine Collapsible/Telescoping Buttstock
Airtronic RPG-7 – cu vizor electro-optic
Un alt element care ar putea influenta dotarea infanteriei este aparitia in numar tot mai mare, in urmatorii ani, a protectiei active a tancurilor si vehiculelor blindate (hard si soft kill), ceea ce face foarte probabil ca primele lovituri antitanc sa fie interceptate inainte de a apuca macar sa faca contact cu blindajul vehiculului.
Asta face ca preturile ridicate ale rachetelor antitanc ghidate sa fie si mai dezavantajoase, fiind necesare atacuri de saturatie cu arme mai ieftine… cum e chiar AG-7 in varianta de fixare cu trei lansatoare pe bipod sau mult mai modernul « Metal Storm », dar care nu este o arma portabila.
Lansator AGI triplu cu bipod
Metal-storm cu 4 tevi in turela
Video Metal-Storm:
https://www.youtube.com/watch?v=ZFjGbOyd2ek
Tot la categoria ogive antitanc, ar fi interesant de studiat daca ar putea fi dezvoltata pentru AG-7 dar si pentru LAPGECA-99/LGEI-99 o lovitura supracalibru 105-120mm cu submunitii antitanc (2-3 per lovitura) si daca posibil in ax vertical=„top-attack” (datorita puterii mai mici de penetrare a submunitiei), pentru a da o sansa ca lovitura sa treaca de apararea cu protectie activa – hardkill macar cu una din 3 submunitii.
Referitor la proiectile multirol, o varianta interesanta este cea data de MATADOR, in care focosul de tip tija de contact extensibila poate converti proiectilul din exploziv HESH (High Explosive Squash Head), cu tija retrasa, in penetrant anti-tanc HEAT (High Explosive Anti-Tank). Varianta imbunatatita MATADOR-MP a acestui proiectil seteaza automat tipul de explozie, in functie de tinta aleasa.
MATADOR si faimoasa tija de contact
Astfel AG-7 ramane inca o arma de prima linie, cel putin pentru urmatorii 10 ani, inlocuirea putandu-se face treptat, insa cu echipament sensibil mai scump si decat cele mai capabile modernizari ale AG-7. Pentru lupta urbana si la distante de pana in 100m el poate fi completat cu mult mai silentiosul LAPGECA-99/LGEI-99 (Lansator Portabil cu Lovitura Exploziv Incendiara cal. 99 mm) « Snake » al Turbomecanica, poate si in varianta cu proiectile explozive sau penetrante antitanc, precum si cu un lot mai mic de lansatoare gen Shipon, cu rol multirol, mai putin contra blindatelor grele.
Referitor la tragerea la distante de peste 600m-1km, in special cu incarcaturi multirol low-cost, inlocuirea AG-9 poate fi facuta pe doua directii principale:
Saab Karl-Gustaf M3
- Prima directie ar putea fi tot cu o arma « low-cost » din aceeasi categorie, dar de calibru ceva mai mare (80-100mm), asa cum este arma fara recul Carl-Gustav Mk3 cal.84mm, in mare voga si in armata SUA. Acesta poate fi folosit impotriva tancurilor si a altor tinte in miscare la distante de pana la 150m, insa impotriva tintelor stationare de pana la 700m cu munitie standard si de 1km cu munitie cu motor racheta. La o lungime de 1m, masa lansatorului este de 8,5kg in varianta standard la care se adauga 0,8kg sistemul de tintire. In versiunea dezvoltata din M3 MAAWS la cererea trupelor SUA, denumita M4, lansatorul a fost scurtat cu 7,6cm iar masa a scazut la 6,8 kg (cam aceeasi masa cu AG-7), fara sa-i afecteze raza de actiune si precizia. Lansatorul este capabil sa plaseze munitie cu fragmentatie (airburst) la 1,25km si inalt-exploziva la 1,3km.
Gama de munitii pentru Saab KG Mk3
Saab a dezvoltat de asemenea o munitie inalt-exploziva care poate lovi tinte statice la 1,5km cu ajutorul unui sistem de tragere special. Costul armei in versiunea M3 este aproximativ 10.000$/bucata iar al unui proiectil se situeaza intre 800$ (proiectil 502 IM High-Explosive Dual-Purpose = HEDP), 1000$ pentru proiectil 551C/IM High-Explosive Anti-Tank (HEAT) si 1800$ la proiectilele cu motor-racheta si raza extinsa, doar proiectilele fumigene si de iluminare fiind mai ieftine, spre 500$/bucata.
Karl Gustav Mk3 cu Aimpoint FCS12 (computer balistic cu telemetru laser si telecomanda wireless)
O versiune putin mai scumpa o ofera si un lansator portabil de unica folosinta trage-si-uita gen MBT-LAW/NLAW, capabil de a lansa si din spatii inchise, cu un proiectil cal.150mm si o distanta eficace de 600m si max. 1000m. Ghidajul este de tip linie de vizare si predictie/inertial, capul de lupta permitand alegerea intre lovitura in ax vertical (top attack) sau directa. Pretul unui MBT LAW MBT LAW, potrivit estimarii din 2005 pe lotul “Initial Operational Capability” (IOC) era de 67.700$/bucata (677 mil.$ la un lot de 10.000 de lansatoare). Atat unica folosinta cat si pretul ridicat il recomanda mai mult ca si arma achizitionabila in loturi mai mici de catre trupele noastre, complementar celor reincarcabile.
- A doua directie, complementara, consta in inlocuirea cu un lansator specializat cu bataia de pana la 1,5-2km si capacitate de penetrare de peste 1000mm RHA, mai greu si de calibru mai mare de 130mm, din categoria Eryx / Bumbarsau Metis 9K115 M/ Shershen L, cu sistem de ghidaj semiautomat prin fir si cu componentele scumpe (electronica, giroscop, baterie – neincluse in proiectil pentru a reduce costul.
Cam atat despre inlocuirea sau modernizarea actualelor AG-7 si AG-9, variantele specificate mai sus trebuind complementate cu siguranta de « verii mai mari » SPIKE-SR si MR.
Marius Zgureanu
Citeste si:
„Arme incendiare in armata romana”
„Conceptul AGM-176 Griffin, STAR-80L si posibilitatile Romaniei”