Romania Military

Culmea tupeului: sa te c… la usa MI5 si apoi sa suni pentru a cere hartie

O femeie din Marea Britanie a călătorit până în Turcia pentru a-şi aduce fiul acasă şi se declară profund nemulţumită de lipsa sprijinului autorităţilor pentru foştii luptători islamişti care suferă de stres post-traumatic. Mama unui tânăr britanic care a luptat pentru ISIS în Siria deplânge modul în care a fost ignorată de autorităţi de când s-a întors acasă. Totodată, ea a declarat că Marea Britanie este în pericolul de a fi ţinta unor atacuri teroriste similare cu cele din Franţa din cauza incapacităţii guvernului de a reabilita extremiştii reveniţi în ţară, conform publicaţiei The Independent.

Femeia a călătorit până în Turcia, pentru a-şi recupera fiul, care devenise dezamăgit de ISIS. În timp ce tânărul James respinge, în prezent, terorismul, mama sa, pe nume Linda, a declarat că cei care au îmbrăţişat radicalismul islamist sunt nişte „bombe cu ceas” din cauza lipsei oricărei forme de sprijin din partea autorităţilor britanice.

Ea a spus, pentru BBC, că fiul ei este traumatizat şi devine deseori violent din cauza experienţelor trăite în Siria.

Linda şi fiul său s-au convertit la islamism în urmă cu doi ani.

„Este dificil pentru el să treacă prin toată acea experienţă şi apoi să se reintegreze în societate. Când s-a întors, avea coşmaruri teribile. Uneori îşi amintea, brusc, de ceea ce văzuse în Siria, iar dispoziţia sa se schimba deseori”, a spus britanica.

Ea consideră că astfel de persoane, care se întorc din zonele de conflict, ar putea organiza atacuri similare cu cele de la Paris, unde 17 oameni şi-au pierdut viaţa.

„Este înspăimântător când se întâmplă aşa ceva. Este îngrijorător când astfel de oameni se întorc din zonele de conflict şi cred că, dacă nu prevedem situaţiile critice şi nu le oferim ajutor, riscăm un incident ca cel din Franţa. Noi, ca societate, trebuie să abordăm şi astfel de probleme”, a adăugat Linda pentru BBC.

Aproximativ 300 de luptători jihadişti s-au întors în Marea Britanie, iar MI5 consideră că aceştia reprezintă principala ameninţare pentru securitatea naţională. Mai mult decât atât, autorităţile britanice declară că doar şase dintre aceştia au fost acuzaţi şi condamnaţi pentru activităţi teroriste.

EvZ via NasulTV

 

Exit mobile version