Partea a II-a
ARME DE RAZBOI: ROT-urile, Armatei
ARMELE ARMATEI ROMANE: RACHETE OPERATIV-TACTICE (ROT)
Desi poate parea tardiv, asemenea rachete nemaiaflandu-se in inzestrare, in acest articol ne propunem sa aruncam o privire asupra sistemelor de rachete sol-sol, ce candva erau mandria Armatei Romane. In jurul acestor sisteme au circulat si mai circula inca, zvonuri si legende. Desi erau de fabricatie sovietica, ele au reprezentat in acele vremuri un motiv de ingrijorare pentru NATO, putand fi echipate cu incarcaturi explozive, chimice, de instructie, de propaganda, chiar si nucleare, fiind construite in numar mare.
In Romania, membra a Pactului de la Varsovia din 1955 pana in 1989, primul sistem de rachete sol-sol cu bataie mare ce a intrat in dotarea armatei, a fost R-11.
R-11, era un sistem balistic sol-sol cu bataie mare (170 km), ce avea in componenta sa racheta cu combustibil lichid, 8 K11 (SCUD-A). Era de productie sovietica, fiind o imbunatatire substantiala a celebrei V-2 germane din WW II (“mamica” multor sisteme de rachete, inclusiv americane. Sa nu uitam ca atat rusii cat si aliatii au pus mana pe “creierele” germane, la sfarsitul razboiului, astfel ca multe dintre realizarile si proiectele acestora au “continuat”). Racheta 8 K11 folosea un motor pe baza de kerosen si oxidant (acid nitric), avand sistem de dirijare autonom, diametrul de 880 mm, diametrul aripilor de 1,82 mm, lungimea de 10,25 m, greutate 4660 kg, greutatea componentei de lupta 950 kg, bataie minima 60 km, bataie maxima 170 km; lansandu-se de pe instalatia 8 U218. A ramas in inzestrare pana in anul 1978.
R11 si racheta 8K 11, pregatire de tragere
Pregatirea lansarii unei rachete dura foarte mult, dupa standardele actuale, aproximativ 90 de minute; lansarea facandu-se vertical. Dupa ce racheta era lansata, intra automat in functiune sistemul de dirijare de tip inertial (era format dintr-un calculator electromecanic pe baza de relee electrice si patru giroscoape ce masurau viteza rachetei, abaterea in directie, abaterea laterala si unghiul de inclinare in zbor).
In compunerea sistemului mai intrau: masini pentru verificarea aparaturii de dirijare, masini de alimentare cu combustibil si oxidant, masini de transport rachete, macarale, compresoare pentru alimentarea cu aer, autospeciale pentru transportul componentei de lupta, autospeciale de stins incendii. O adevarata menajerie am putea spune! Insa, pentru acele vremuri era un sistem avansat si foarte performant. Cu atat mai mult cu cat rachetele 8 K11, puteau fi dotate cu o gama variata de incarcaturi: explozive, chimice, de manevra si…nucleare (nu mai mari de 50 kilotone).Romanianu a avut insa in dotare incarcaturi nucleare (sovieticii nu livrau aceste incarcaturi aliatilor, decat in cazul unui razboi cu NATO, conform intelegerilor in vigoare), desi la Academia Militara se studia si acest tip de incarcatura.
Interesant este faptul ca sovieticii amplasasera instalatia de lansare 8 U218 pe sasiul tancului IS-3 (aflat inca in numar mare, dar depasit tehnic). Armata Romana a avut in dotare 13 instalatii R-11: 6 la Brigada 32 Artilerie –Tecuci (1961); 6 la Brigada 37 Artilerie –Ineu (1962); una la Centrul de Instructie Rachete de laPloiesti.
Un alt sistem ROT ce s-a aflat in dotarea Armatei Romane, dar inferior ca raza de actiune, a fost 2 K-6 LUNA (FROG). Acesta a intrat in inzestrare in anul 1962 -3 divizioane: 113 si 151 la Ploiesti, 180 la Craiova; fiecare cu cate doua baterii a cate o instalatie de lansare. Acest sistem ROT nu avea sistem de ghidare, iar instalatiile de lansare erau de tip 2 P-16 FROG 3, si dispuneau de rachete de tip 3 R-9 (LUNA-1) si 3 R-10 (LUNA-2). Aceste rachete puteau fi dotate cu ogive nucleare, insaRomania nu a avut decat componente de lupta explozive si de instructie (inerte), din aceleasi motive mentionate anterior. Racheta tactica 3 R-9 avea diametrul de 0,4 m, diametrul aripilor de 0,61 m, lungimea 10,49 m, greutate 2249 kg, combustibil solid, componenta de lupta de 450 kg, bataie minima de 15 km, bataie maxima de 55 km. Au ramas in dotare pana pe la sfarsitul anilor *80, fiind vazute la parada din 23 august 1984.
2K 6 LUNA FROG
Un alt sistem, de data aceasta mai complex, a fost 9 K-52 LUNA M (FROG-7), ce a intrat in inzestrare in anul 1982, fiind ultimul retras la “pensie” din seria ROT de la noi, in anul 1998. Acest sistem de ROT era montat pe o instalatie de lansare pe roti (sistemele anterioare fiind pe senile), 8×8, ZIL-135. Sistemul de lansare de tip 9 P113 avea lungimea de 10690 mm, latimea de 2800 mm, inaltimea cu racheta de 3550 mm, raza de actiune de 650 km, greutate totala (racheta+echipaj) de 19 tone, timp de incarcare a rachetei pe ghidaj folosind macaraua din dotare de 7-10 minute, putand transporta si lansa o singura racheta de tip 9 M21.
9P113 LUNA M
Racheta de tip 9M21 era destinata in principal lovirii mijloacelor de atac nuclear si concentrarilor de trupe, si avea o viteza de zbor de 1100 m/s, greutate la start de 2450 kg, componenta de lupta nucleara 9N18B (nu au fost in dotare, dar rachetele aveau si aceasta capacitate), bataia minima era intre 15-25 km (in functie de configuratie), bataia maxima era de 70 km, iar precizia la obiectiv –in bataie 470 m/in directie 620 m.
Datorita faptului ca sistemul putea transporta doar o singura racheta, el a avut in compunerea sa si o masina de transport rachete la fiecare baterie- 9 T29, avand capacitatea de a purta 3 rachete. Aceasta masina avea lungimea de 9970 mm, latimea de 2800 mm, inaltimea cu rachete de 3230 mm, echipaj de 3 servanti, greutate cu 3 rachete de 20000 kg, viteza maxima pe sosea cu incarcatura maxima de 3 rachete era de 65 km/h.
In compunerea Armatei Romane au fost 6 divizioane de FROG-7, amplasate la: Basarabi, Braila, Ploiesti, Craiova, Lugoj si Oradea.
Cel mai complex sistem ROT ce l-a avut Armata Romana in inzestrare a fost 9 K-72 (SCUD-B), intrat in dotare in anul 1978 (13 instalatii de lansare). Ele au fost in dotarea Brigazilor 32 si 37 Artilerie (ROT) de la Tecuci si Ineu, pana in anul 1995. Acest sistem a fost de departe cel mai puternic si complex, el fiind scos din dotare prematur la insistenta SUA si a Israelului (dupa unele surse). Se pare ca au fost vandute (sistemele de lansare+rachetele, fara vehiculele tehnice si de intretinere aferente) via SUA, Israelului. De ce oare, ne intrebam? Mister!
SCUD B 8K14
Instalatia de lansare 9 P117 M1, era echipata cu racheta 8 K14 (o singura bucata); racheta fiind din duraluminiu era compusa din: componenta de lupta (inclusiv nucleara –nu a fost in inzestrare, armata noastra avand doar componente de lupta explozive si de exercitiu), compartimentul sistemului de dirijare, compartimentul rezervoarelor, compartimentul motor, stabilizatoarele si carmele. Racheta avea lungimea de 11250 mm, diametrul de 880 mm, anvergura aripilor 1800 mm, greutate fara carburant de 2076 kg, viteza pe portiunea coboratoare a traiectoriei de 5400 km/h, greutatea totala a rachetei era de 6350 kg, putea avea componenta nucleara de 100 kilotone, greutatea componentei de lupta era de 985 kg, durata de functionare a motorului racheta era intre 41-61 secunde, bataia minima era de 60 km, bataia maxima de 300 km. Racheta putea urca in sageata maxima pana la 89 km, dar nu era precisa, avand o abatere circulara (extrem de mare dupa standardele actuale) cuprinsa intre 500-900 m!
In legatura cu SCUD-B, exista unele zvonuri, neconfirmate inca, cum ca specialistii romani ar fi reusit sa imbunatateasca sistemul de ghidare al rachetei, facand-o mai precisa, crescandu-i totodata si raza de actiune undeva intre 400-500 km. Tot la nivel de zvon este si asa-zisa dorinta a lui Ceausescu de a monta in viitor pe aceste rachete a loviturilor chimice de productie autohtona (incendiare in special), inclusiv bacteriologice (Bruceloza si Antrax, insa nu se stie daca Romania dispunea de acesti germeni, cu atat mai mult sa-i si produca!).
Posibil ca Romania sa fi renuntat la ROT sub presiunea SUA de a respecta tratatul INF (Intermediate Range Nuclear Forces Treaty) semnat cu URSS in 1987. Posibil, dar dupa unele surse neoficiale, rachetele SCUD-B modernizate autohton ar fi ajuns in Israel, prin intermediul SUA, existand teama ca acestea ar fi putut fi exportate in terte tari arabe. Daca asa a fost, nu putem sti. Daca ele au fost intr-adevar modernizate, iarasi nu putem sti. C-asai la noi!
Indiferent insa care-i adevarul, la ora actuala Armata Romana nu mai are rachete operativ-tactice. Exista (daca mai exista) un proiect de racheta de 273 mm, ce teoretic ar trebui sa atinga 150 km, insa nimic nu-i sigur! Daca armata noastra v-a mai avea in dotare ROT, in viitor, nu se stie deocamdata. Dupa parerea mea este pacat ca s-a renuntat la niste capacitati militare care fara nicio indoiala, puteau fi modernizate.
Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SI IMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru); WIKIPEDIA –Enciclopedia libera; Internet.
Sursa poze: Wikipedia
Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR – Cancelarie, dos. nr. 53/1972
preluat de pe „garnizoanasibiu.org”
NOTA NOASTRA (Suntem Romania!):
Principalele bunuri exportate de Romania erau pistolul mitraliera AK-47, lansatoare de rachete, TAB-72 si munitie. Principalele tari importatoare erau URSS, Vietnam, Coreea de Nord, Irak si Libia.
In 1983, Romania a incheiat un parteneriat militar prin care se angaja sa furnizeze Libiei arme usoare, vehicule blindate, explozibili si munitie.
Cel mai mare importator, din Orientul Mijlociu, era Irak. Pe langa vanzarea de arme catre aceasta tara, Romania se ocupa si de repararea tancurilor avariate in timpul razboiului Iran-Irak.
In 1984, Romania a fost de acord sa vanda Egiptului 200 tancuri M77, sa asigure intretinerea acestora, instruirea personalului si sa ajute Egiptul in vederea obtinerii licentei.
Romania a vandut in Algeria, Etiopia si Angola piese de schimb pentru Alouette III si Puma si a incercat sa vanda variantele romanesti ale elicopterelor in America Latina dar acest demers a esuat.
Exportul de armament si echipament militar a insemnat pentru Romania o sursa importanta de venituri pana spre sfarsitul deceniului noua. In 1986 exportul de armament si echipament militar scazuse pana la 270 milioane USD iar pana in 1989 deja nu mai era un sector profitabil si devenise o povara pentru sectorul civil din Romania.
Si, as adauga eu, nu trebuie uitat ca spre sfarsitul anului 1989, Romania isi asigurase un export substantial de zeci de bucati ale avionului de atac la sol IAR 93 catre Iran. Din pacate odata cu moartea lui Ceausescu si acel contract a cazut, iar IAR-ul 93 si Fabrica de Avioane Craiova au intrat practic in nefiinta…
Chiar daca spre sfarsitul deceniului noua industria de armament a Romaniei a cunoscut un declin pronuntat, aceasta a avansat foarte mult fata de anul 1968 si in 1985 Nicolae Ceausescu declara ca peste 2/3 din necesarul intern de armament si echipament militar era produs in tara.
Si un extras interesant din documentele vremii:
Deoarece sovieticii au înştiinţat toate ţările care deţineau sisteme DVINA că „în anul 1978 va înceta producţia de rachete V-750 VMV”, Emil Bobu şi Ion Coman i-au propus lui Nicolae Ceauşescu să cumpere din URSS încă 140 de rachete V-750 VMV, în valoare totală de 9,13 milioane ruble – „din care 7,63 milioane ruble pentru rachete şi 1,5 milioane ruble pentru combustibili şi piese de schimb”.
Cei doi membri ai nomenclaturii au susţinut în faţa liderului PCR faptul că rachetele respective aveau un termen de garanţie de 15 ani şi că „starea tehnică a instalaţiilor din existentul armatei noastre permite menţinerea lor în exploatare până în anul 1985 (…). Având în vedere cele de mai sus, propun a se aproba importarea suplimentară a 140 de rachete V-750 VMV în anul 1977 şi a pieselor de schimb şi combustibililor în anul 1978”.
Rezoluţia lui Nicolae Ceauşescu pe nota întocmită de Emil Bobu a fost simplă şi concisă: „Da”. Apoi, liderul PCR a semnat scurt, folosind doar iniţialele sale.
Zece zile mai târziu, Nicolae Ceauşescu a vizitat o expoziţie de tehnică militară, prilej cu care a ordonat următoarele:
„1. Ministerul Industriei Metalurgice va lua măsuri pentru asimilarea în fabricaţia internă, începând cu anul 1977, a sortimentelor de tablă şi profile din duraluminiu necesare producţiei de rachete.
Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini împreună cu Ministerul Apărării Naţionale vor lua măsuri pentru cercetarea-proiectarea şi asimilarea, în paralel, a rachetelor aer-aer şi sol-aer, dirijate în infraroşu.
2. Se va elabora un program pentru însuşirea în fabricaţie, în paralel cu rachetele tactice, şi a rachetelor cu bătaie de până la 500 km; pentru asigurarea încercărilor prin trageri a rachetelor tactice se va propune un poligon cu folosinţă periodică, care să permită atât utilizarea normală a terenului, cât şi măsurile de securitate necesare în perioadele de utilizare”.
În aceeaşi perioadă, în uzinele de armament din România se lucra pentru onorarea unui contract de export în Republica Arabă Egipt. Documentul fusese deja semnat în luna martie 1976 şi prevedea livrarea, în perioada 1976-1980, de „componente pentru pistolul mitralieră calibru 7,62 mm tip AKM, în valoare de 4.031.510 de dolari SUA liber convertibili. Cursul de revenire ce se va realiza la exportul mărfurilor din contract este de 14,17 lei/$”. Concomitent, România exporta în Egipt, pe baza altor contracte, semnate împreună cu autorităţile de la Cairo, componente ale puştilor mitralieră cal. 7,62 mm tip RPK şi ale puştilor semiautomate cu lunetă, calibru 7,62 mm.
La sfârşitul lunii mai 1977, Nicolae Ceauşescu a vizitat o altă expoziţie de tehnică militară, în cursul căreia a ordonat ca „Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini împreună cu Ministerul Apărării Naţionale să ia măsuri pentru scurtarea ciclurilor de cercetare, proiectare şi asimilare a tipurilor de rachete prevăzute în programul unitar şi a celor indicate de conducere cu ocazia vizionării expoziţiei din octombrie 1976”.
Doi ani mai târziu, generalul-colonel Vasile Ionel i-a raportat lui Nicolae Ceauşescu faptul că „este incertă realizarea în totalitate, în acest an (1979 – n.n.), a celor 15 avioane de luptă IAR-93, 600 transportoare blindate, 2.300 rachete antitanc dirijate prin fir (tip 9 M 14-M «Maliutka» – n.n.), 1.000 autocamioane cu 3 punţi motrice etc”. Totodată, adjunctul ministrului Apărării Naţionale şi preşedinte al Consiliului Tehnic de Coordonare a Producţiei de Tehnică Militară a menţionat în raportul său din 16 iulie 1979 faptul că, în primul semestru al anului 1979, au fost fabricate 16.768 de proiectile reactive nedirijate cal. 57 mm, tip S5M şi S5K, depăşindu-se planul cu 3.964 proiectile. În aceeaşi perioadă, din comanda de 1.000 de rachete antitanc dirijate au fost realizate doar 183 de bucăţi, iar în planul pe anul 1979 se prevedea fabricarea a 2.300 de rachete antitanc.
De asemenea, generalul Vasile Ionel a amintit că nu au fost finalizate experimentările la modelul de rachetă aer-aer dirijată în fascicul de radiolocaţie şi nici la cel de rachetă aer-aer, autodirijată în infraroşu.
În semestrul I al anului 1979, România a exportat produse militare în valoare de 246,6 milioane lei valută (143,3% faţă de prevederile planului semestrial), obţinând 44,4 milioane lei valută pe relaţia cu statele socialiste (60,3% din plan) şi 202,2 milioane lei valută pe devize liber convertibile (205,1% din plan). Principalele produse exportate au fost următoarele: 24 transportoare amfibii blindate BTR-70, cinci aruncătoare la proiectile reactive cal. 122 mm (de tip „Grad”), 100 de mitraliere antiaeriene cal. 14,5 mm (cu două ţevi), 330 puşti mitralieră cal. 7,62 mm (model 1964), 1.000 puşti semiautomate cu lunetă cal. 7,62 mm, 100 pistoale mitralieră cal. 7,62 mm (model 1963), 1.690 aruncătoare de grenade antitanc tip AG-7, 150 aruncătoare de grenade antitanc tip SPG-9, 40 aruncătoare de flăcări LPO-50 şi 16.489 lovituri calibru 122 mm, reactiv-explozive pentru aruncătorul de proiectile reactive APR-122.
În conformitate cu planul aprobat de Nicolae Ceauşescu, uzinele de armament, muniţii şi tehnică de luptă din România trebuiau să exporte produse speciale în valoare de 428 milioane lei valută până la sfârşitul anului 1979, din care 200 milioane lei valută în devize liber convertibile. În acelaşi plan, nu se mai amintea despre indicaţiile liderului PCR din octombrie 1976 şi mai 1977, referitoare la fabricarea în România de rachete tactice şi operativ-tactice. Motivul acestei dispariţii din planurile de lucru ale uzinelor româneşti pare a fi legat de cunoaşterea insuficientă de către inginerii şi muncitorii români a modului de realizare în producţie de serie a focoaselor pentru rachetele balistice cu o rază de acţiune de maxim 500 de kilometri.
Greutăţile întâmpinate de aceştia au fost suplinite prin menţinerea în stare de funcţionare a rachetelor tactice şi operativ-tactice importate din URSS începând din anul 1961. La cele din urmă se puteau monta inclusiv focoase chimice sau nucleare, însă acestea s-au aflat tot timpul în posesia sovieticilor, în afara graniţelor României.
Ei, ce spuneti dragi cititori?
Material adunat, aflat, prelucrat si completat de
– nemotoujours –