Evaluarea amenintarilor elaborate de Statele Unite inaintea invaziei Ucrainei de catre Rusia au prezis intentia intr-un mod corespunzator. Rusii au invadat precum a fost prezis. Dar, de partea capabilitatilor, analistii s-au concentrat pe numarul de trupe angajate si puterea de foc care se comasau in aproprierea granitelor Ucrainei. Cu siguranta ucrainienii depasiti din punctul de vedere al puterii de foc nu puteau sa reziste anticipatului atac rusesc. Kievul era asteptat sa cada in cateva zile. Dupa cum bine stim, rezultatele au fost cu totul altele decat cele prezise de analisti.
Evaluarea capabilitatii militare prin prizma numarului de trupe si sisteme de armament esta probabil familiara celor care isi aduc aminte despre felul in care amenintarea militara sovietica era de multe ori creionata. Un exemplu proeminent este Puterea Militara Sovietica (Soviet Military Power) a Agentiei Informatiilor de Aparare (Defense Intelligece Agency-DIA) , publicata pentru prima data in septembrie 1981 si dupa aceea in forma unui volum anual intre 1983 si 1990.
Elaborarea unei aprecieri a eficacitatii unei forte armate este dificila, in special in absenta unor consemnari istorice. Pina in anii 1980 nimeni nu a vazut masina de razboi sovietica in actiuni simnificative impotriva unui inamic conventional in patru decenii. Ca drept dovada, dupa ce s-au uitat indelung la structurile fortei, la capabilitatile echipamentului si la doctrina, analistii DIA au evaluat ca sovieticii erau destul de competenti sa faca ca totul sa mearga precum era asternut pe hartie.
Factorul Uman
In 1980 insa, Richard Gabriel a publicat „portretul atitudinii ostasului sovietic.” Studiul lui Gabriel – bazat pe experientele imigrantilor sovietici in Statele Unite care au servit in fortele armate sovietice – a dezvaluit rate mari de alcoolism, absenta fara permisie, ultraj asupra ofiterilor, dezertari si sinucideri, indicand „probleme grave de moral si disciplina.” Intrucat aceste „evenimente” au avut loc in unitati aflate sub control ferm, Gabriel a apreciat ca aceste probleme ar fi mult mai serioase in zone si in conditii in care controlul nu ar fi asa de ferm, cum ar fi zone de conflict in afara Uniunii Sovietice. Gabriel a concluzionat ca ostasul sovietic ar lupta bine daca si-ar apara patria. Dar el a continuat, „daca sovieticii vor initia un atac, probelma performantei pe campul de lupta este mult mai problematica…In anumite circumstante este probabil ca unele unitati sovietice ar putea sa-si piarda legaturile fragile de coeziune si s-ar putea sa se destrame sub focul inamicului.”
Viktor Belenko, cel care a zburat un MIG-25 in Japonia in 1976, a raportat ca unitati ale VVS in Orientul Indepartat Sovietic aveau mari probleme cu dezertariile, sinuciderile, bolile transmisibile si evident alcoolismul, incluzind consumul de alcool destinat pentru aparatele de zbor. Conditiile de viata erau descrise ca fiind abisale iar hrana era oribila. Belenko credea ca pilotii sovietici ar fi luptat bine in apararea patriei lor, dar el avea foarte putina credinta in personalul de suport la sol care era in mare parte format din militari in termen, a caror viata de zi cu zi era atat de brutala pe timp de pace incat el avea mari dubii ca acesti oameni „ar putea fi constransi sa performeze adecvat in haosul si adversitatea razboiului.” Colegul dezertor Aleksandr Zuyev, care a zburat un MIG-29 in Turcia in 1989, a confirmat comentariile lui Belenko despre conditiile de viata si de lucru mizerabile ale personalului de suport la sol, chiar descriind o adevarata piata neagra pentru alcoolul destinat aparatelor de zbor in anumite unitati. Ofiterii de mentenanta adese ori performau mentenanta ei insisi din cauza faptului ca militarii in termen erau considerati incorigibili si fara speranta. Militarii in termen asteptau cu nerabdare vizitele sefilor de partid pentru ca asta insemna mancare mai buna si bucatarii mai curate si in general erau mult mai preocupati cu suprevietuirea in viata abrutizata de zi cu zi.
Mizeria era amplificata in fortele sovietice, care se bazau aproate exclusiv pe soldati in termen (rata de reinrolare fiind practic inexistenta.), de ierarhia neoficiala care le permitea soldatilor in termen cu mai mult timp in serviciu sa instaureze o adeverata domnie a terorii asupra soldatilor in termen juniori. Juniorii erau in esenta scalvii seniorilor si nerespectarea ordinelor insemna o pedeapsa corporala, care citeodata putea fi fatala. Acest ritual de violenta al recrutilor este cunoscut si in ziua de astazi sub numele de dedovschina/дедовщина. Un sergent sovietic a recunoscut ca aceasta practica „a mancat precum o carie” stabilimentul militar sovietic si nimic nu se putea schimba pana cand un corp de subofiteri profesionisti putea fi dezvoltat. In cartea sa despre amenintarea militara sovietica, Andrew Cockburn a observat ca un sistem „in care in orice timp jumatate din efective sunt brutalizate si exploatate de cealalta jumatate, este foarte putin probabil sa intretina increderea reciproca necesara in asigurarea coeziunii unei unitati militare.”
Carturarii militari sovietici Harriet si William Scott au afirmat ca, „Eficacitatea unei forte militare este in mare parte dependenta de corpul sau de ofiteri.” Marile probleme intimpinate in asigurarea bunastarii trupei sovietice i-ar fi provocat si pe cei mai dedicati conducatori. In afara de asta, instruirea ofiterilor sovietici era foarte specializata, iar luarea initiativei era o conceptie straina intr-un sistem de comanda de la varf in jos. Sotii Scott au concluzionat ca sovieticii „ar lupta eficace…impotriva oricarei forte care ar fi invadat teritoriul sovietic. Dar in afara Uniunii Sovietice, intr-o situatie fluida unde comunicatiile cu comandamentele superioare sunt pertubate, majoritatea ofiterilor sovietici ar fi probabil depasiti de evenimente.”
Factorul Uman la Munca
Chiar daca Armata Rosie nu a luptat intr-un conflict major conventional in timpul Razboiului Rece, invaziile Ungariei in 1956, a Cehoslovaciei in 1968 si a Afghanistanului in 1979, si de asemenea pregatirile pentru invazia Poloniei in 1980, a fost revelatorii.
Mii de soldati si sute de tancuri au fost trimise in Budapesta, in asteptarea de a desfasura o „operatiune politieneasca” impotriva unor studenti razvratiti. In schimb, cum este relatat chiar de un general sovietic: „Am fost intimpinati de o grindina de foc si gloante.” Razvratitii s-au folosit de cunoasterea terenului si tactici de lovire si fuga sa-i atace pe sovietici ale caror tancuri nu-i puteau urmari pe strazi inguste. Sovieticii au ezitat sa-si foloseasca infanteria de frica sa nu sufere pierderi semnificative. Militarii sovietici au devenit obositi, demoralizati si infometati. Echipajele blindatelor sovietice au fost „indrumate” sa-si gaseasca singuri hrana, iar asta a insemnat jefuirea magazinelor si pravaliilor ceea ce i-a facut tinte vulnerabile ale razvratitilor. Un observator a relatat ca: „Este dificil sa exagerezi partea jucata de lipsa de alimente a sovieticilor in subminarea moralului propriu si a ridica sperantele ungurilor.” Si nu toti soldatii sovietici stiau de ce si pentru ce se luptau. Unii chiar credeau ca se situau in Berlin luptand impotriva nazistilor.
Cockburn a descris cum invazia Cehoslovaciei a descins in haos: „Unitati s-au piedut, unitati mecanizate au ramas fara carburant, iar trupele au ramas fara hrana, in timp ce aproape din momentul in care au trecut granita, au ramas blocate in ambuteiaje enorme, care ar fi oferit tinte ispititoare intr-un razboi real.” Viktor Suvorov, care a participat la invazie, a scris ca solutia comandantului Frontului Carpatin la ambuteiajele de trafic a fost sa impinga vehiculele inoperative la marginea drumului: „Sute de tancuri, tractoare de artilerie, vehicule de comunicatii cu echipament secret de cifrare a fost impinse in jos pe panta.” Eventual trupele au inceput sa se intrebe de ce au fost trimisi in Cehoslovacia, iar cateva sute au dezertat in Austria.
Trupele sovietice care au operat in Afghanistan s-au confruntat cu conditii de viata primitive si stocuri de hrana limitate, iar ritualurile de violenta ale soldatilor in termen asociate cu dedovschina au continuat neabatute. In 1987, 33% din crimele raportate de catre Armata Rosie in Afghanistan au fost legate de „practicile asociate cu dedovschina.” Dar experienta din Afghanistan a Armatei Rosii a fost unica prin prisma faptului ca Armata Rosie a intimpinat dificultati extreme in a mentine sanatatea trupelor. In relatarea sa a razboiului din Afghanistan, Roderic Braithwaite a scris: „Colapsul serviciilor medicale ale Armatei a-40-a a fost una dintre cele mai grave consecinte ale improvizatiei si a lipsei de finantare care a acompaniat desfasurarea Armatei a-40-a .” Braithwaite a comparat situatia sanitara din Afghanistan cu cea din timpul Razboiului din Crimea (1853-1856) din aceleasi motive: „apa murdara, igienizare ingrozitoare, bucatari murdari, cantine murdare, uniforme murdare, alimentatie precara.” Majoritatea coplesitoare a internarilor in spitalele de campanie a fost din cauza bolilor si nu a ranilor suferite in lupta.
Nu la mult timp dupa invazia Afghanistatului, Armata Rosie se pregatea pentru o alta invazie, acum a Poloniei. Trei districte militare au primit ordine de mobilizare. Dar, de la bun inceput, nu toti rezervistii au putut fi localizati, iar multi dintre cei mobilizati au dezertat. Unitati au fost dislocate jur in prejur fara un motiv aparent. Ofiterii superiori au criticat pregatirea fortelor notand probleme cu „betia, abuzul rangului, coruptia, administrarea defectoasa, risipa si birocratia,” si au citat nevoia de a reforma sistemul de rezervisti al armatei.
Editia din 1983 a Soviet Military Power mentiona ca moralul precar si motivatia soldatilor in termen sovietici ii lasa „prost pregatiti pentru a face fata frustrarilor asociate cu razboiul de contra-insurgenta” din Afghanistan. De fapt implicarea Uniunii Sovietice in Afghanistan era un spectacol secundar in comparatie cu „marele joc” dintre NATO si Pactul de la Varsovia, si ca drept consecinta nici Afghanistanul si nici alte exemple de desfasurare de trupe sovietice in timpul Razboiului Rece nu reprezentau ceea ce Occidentul se astepta sa vada de la sovietici intr-un razboi in Europa Centrala. Descrierea unei masini de razboi sovietice competente a persistat. Editia din 1988 a Soviet Military Power nota abilitatea sovietica de a „obtine o mobilizare national rapida, cuprinzatoare…in contextul unui razboi global,” si ca: „Logisticienii sovietici au dezvoltat o structura de suport logistic…care in mod efectiv poate suporta ofensive strategice simultane.” Documentul a recunoscut ca „diferentele calitative…sunt un factor luat in calculul analizei,” dar aceste diferente nu a fost examinate mai departe.
Noua Fata a Rusiei
O data cu destramarea Uniunii Sovietice problemele calitative au devenit imposibil de ignorat. Lucrarea Pentagonului intitulata Military Forces in Transition nota problemele scoase la iveala de „mostenirea” Afghanistanului: evaziunea concentrarii, dedovschina, moralul scazut si declinul standardului de viata al ofiterilor, in special a celor retrasi din Europa Rasariteana. Incercarea de a aduce sub control rebeliunea din Cecenia in 1994 a scos in evidenta aceste probleme. Intr-o reluare a scenariului Budapesta 1956, coloane blindate au fost trimise in Groznii fara suportul infanteriei. Cecenii erau mult mai bine inarmati si pregatiti decat studentii maghiari. Trupele ruse au fost macelarite, iar strazile erau pline de vehicule distruse. Fostul presedinte Boris Eltin a scris la sfarsitul primului razboi in Cecenia (1994-1996) ca Rusia: „s-a mai despartit de inca o dubioasa dar tandra iluzie – despre puterea armatei noastre…si despre indomitabilitatea ei.”
Agentia Informatiilor de Aparare/Defense Intelligence Agency (DIA) a revizitat amenintarea rusa in raportul sau din 2017 intitulat „Russia Military Power” si a admis ca in anii 1990 „pregatirea fortei a fost minima.” Intr-o nota optimista pentru Rusia, raportul afirma ca deficientele identificate in timpul scurtului razboi cu Georgia in 2008 au amplificat eforturile de a reforma si moderniza fortele armate ale Federatiei Ruse. Acest program „nou aspect/new look” era menit sa creeze „o forta armata profesionala mai pregatita, moderna si mai bine situata sa raspunda conflictelor din secolul XXI.”
„Aspectul nou” ar fi trebuit sa fie in defilare completa in timplu marsului catre Kiev. Totusi, 66 de ani dupa ce echipajele sovietice de tancuri sparleau alimente in Budapesta, echivalentul lor in 2022 au fost nevoiti sa faca acelasi lucru in Ucraina. Mai bine de cinci decenii dupa ce invadatorii Cehoslovaciei s-au impotmolit in ambuteiaje de trafic, invadatorii Ucrainei au suferit o soarta similara. Comunicate despre schingiuirea si uciderea civililor, intoxicatia cu alcool, jefuirea, vandalizmul, dezertariile, atacuri fratricide asupra ofiterilor, lipsa de hrana si carburant si sabotajul si abandonarea vehiculelor au validat predictiile lui Gabriel si Cockburn despre coeziunea unitatilor destramandu-se sub focul inamicului. Aceste fapte sunt de asemenea o punere sub acuzare a conducatorilor de pe linia de front care, cum a fost sugerat de catre sotii Scott, s-au vazut pusi in dificultati reale de a raspunde la situatiile neasteptate de lupta.
Pierderea crucisatorului Moskva aduce de asemenea intrebari despre pregatirea Marinei Federatiei Ruse. Instructia de calitate inferioara a Marinei Sovietice insemna ca marinarii in termen si ofiterii de rang junior nu erau pregatiti pentru sarcinile lor. In 1986, o analiza afirma ca „politica de cadre sovietica era adecvata sa suporte dezvoltarea navala, dar cat de bine ar functiona Marina Sovietica in timp de razboi ramane incert.” Fortele Aeriene ale Federatiei Ruse nu au jucat un rol dominant in Ucraina cum era de asteptat. Un pilot ucrainean a afirmat ca pilotii rusi pe care i-a auzit pe circuitele radio pareau bulversati si aveau tendinta de a se retrage din angajamente daca lucrurile nu decurgeau in concordanta cu planurile lor de misiune. Problemele legate de pregatire raportate de Belenko si Zuyev cu decenii in urma sunt in continuare o problema certa.
Preocuparile Chinei
Armata Populara de Eliberare in 1950 era privita drept o forta de clasa a treia ale carei ranguri erau in mare parte compuse din oameni din mediul rural care erau in mare parte prost instruiti. Chiar daca rangurile armatei erau in mare parte compuse din tarani analfabeti, ei s-au dovedit a fii dusmani duri pe campurile de lupta din Coreea. In 1952 Armata a-VIII-a a Statelor Unite in mod consistent ii evalua pe chinezi a fii mult mai buni luptatori decat perechea lor nord coreeana.
Armata Populara de Eliberare nu este subestimata in ziua de astazi. Potrivit raportului anual despre China publicat de Departamentul Apararii al Statelor Unite in 2021 „Armata Populara de Eliberare continua sa faca progres in implementarea reformelor structurale majore, lansand sisteme majore indigene, cladind pregatirea si intarind competenta sa in desfasura operatiuni inter-arme.” Dar in comparatie cu biroul G-2 (informatii) al Armatei a-VIII-a in timpul Razboiului din Coreea, personalul militar american nu au avut sansa sa vada Armata Populara de Eliberare in actiune inainte de a face aceste evaluari. Analistii americani se uita numai la numere, sisteme, instructie, exercitii si doctrina.
Ultimul razboi al Chinei a fost cu Vietnamul in 1979. In timpul acestui conflict care a durat aproximativ o luna de zile, Armata Populara de Eliberare a suferit zeci de mii de pierderi. De atunci am vazut soldati chinezi incaierandu-se cu soldati indieni in Masivul Himalaya sau servind ca trupe de mentinere a pacii sub egida Natiunilor Unite. Pilotii chinezi hartuiesc avioane militare straine in zbor, dar ultima lor experienta in lupta a fost acum 70 de ani. Nave chinezesti in mod regular hartuiesc si chiar intra in coliziune cu navele altor natiuni, dar cum ar performa pe timp de razboi Marina Armatei Populare de Eliberare si Garda de Coasta a Chinei? Armata Populara de Eliberare mai mult ca sigur este un aparator capabil al patriei. Dar poate Armata Populara de Eliberare face fata provocarii unei misiuni expeditionare, posibil impotriva Taiwan-ului sau mai indepartat catre rasarit in Pacific, unde este necesara coordonarea de active aeriene, navale si terestre impotriva unui opozant major?
Conducatorii chinezi nu sunt asa de siguri. Potrivit Locotenent Colonelului Dennis J. Blasko (US Amy retired/in retragere), un expert in China si fost atasat militar la Beijing si Hong Kong, critica publica a conducatorilor chinezi „implica o lipsa de incredere persistenta in abilitatile Armatei Populare de Eliberare si un esec al sistemului educational si de instructie al armatei de a pregati comandanti si ofiteri de stat major pentru un viitor conflict.” Cercetarile indeplinite de Colonelul Blasko ale publicatiilor militare chineze au dezvaluit ani de desatisfactie cu calitatea Armatei Populare de Eliberare. Cu 20 de ani in urma fostul presedinte chinez Jiang Zemin afirma, „In primul rand trebuie sa instruim personal calificat, pentru ca noi am vrea ca personalul calificat sa astepte pentru echipament, decat ca echipamentul sa astepte personal calificat.” De atunci conducatorii chinezi au continuat sa impuna critici citind lipsa de experienta in lupta recenta; „atitudini de timp de pace” in rangurile armatei care compromit pregatirea unitatilor; insuficienta capabilitate a ofiterilor in toate esaloanele de a comanda pe timp de razboi; si comandanti „refractari” sau „incapabili” in a folosi „noile tipuri de forte” care le-au fost atribuite.
Stabilitatea interna este cruciala la carmuirea continua a Chinei de catre Partidul Comunist Chinez, iar Armata Populara de Eliberare poate ameninta aceasta suprematie. Fiabilitatea politica este ca atare o preocupare primordiala. China a publicat in 2019 un document care descrie politica nationala de aparare care cerea „plasamentul constructiei teoretice si politice la varful agendei fortelor armate.” Cerinta de indoctrinare politica plaseaza o sarcina aditionala peste sarciniile de instructie si evaluarea adecvarii peste o forta cu o rata foarte ridicata de rotatie de personal. Daca presedintele Xi Jinping are planuri de a trimite armata sa lupte departe de casa, el va avea nevoie de un mesaj de propaganda foarte convingator care va rezona cu o forta militara al carei component de lupta se bazeaza forte mult pe militari in termen.
Concentrarea informatiilor militare in timpul Razboiului Rece a fost pe numerele si echipamentele sovieticilor, o sarcina destul de usoara in comparatie cu problema mult mai dificila de a evalua sau aprecia factorul uman. Cel putin communitatea de informatii americana merge pe aceasi carare in ceea ce priveste China. Date fiind cifrele impresionante de productie militara ale Chinei si adoptia ei a ultimilor tehnologii, este usor sa evocam imaginea unui oponent coplesitor. Dar o astfel de imagine a fost mitul Razboiului Rece, si este un mit chiar si astazi. Comunitatea de informatii trebuie sa produca portrete care traseaza atitudinea unor potentiali oponenti pentru a dobandi un portret mai complet a ce ar putea confrunta Occidentul intr-un viitor conflict.
Alex
Bibliografie
www.dia.mil/Military-Power-Publications/
Richard A. Gabriel, The New Red Legions (Westport, CT: Greenwood Press. 1980).
John Barron, MIG Pilot (New York: Reader’s Digest Press, 1980).
Alexander Zuyev and Malcom McConnell, Fulcrum (New York: Warner Books, 1992).
Rodric Braithwaite, Afgantsy (London: Profile Books,2011).
Andrew Cockburn, The Threat: Inside the Soviet Military Machine (New York: Random House, 1983).
Harriett Fast Scott and William F. Scott, The Armed Forces of the USSR (Boulder, Colorado: Westview Press, 1979).
Victor Sebestyen, Twelve Days (London: Phoenix, 2007), 126.
Brian Moynahan, The Claws of the Bear (London: Arrow Books, 1990), 275.
Viktor Suvorov, The Liberators (London: New English Library, 1981), 223-224.
Defense Intelligence Agency, Soviet Military Power (Washington, DC: Government Printing Office, 1982).
Defense Intelligence Agency, Soviet Military Power (Washington, DC: Government Printing Office, 1988).
Defense Intelligence Agency, Military Forces in Transition (Washington, DC: Government Printing Office, 1991).
Carlotta Gall and Thomas De Waal, Chechnya (London: Pan Books, 1997).
Lawrence Freedman, “Why War Fails,” Foreign Affairs 101, No. 4 (July/August 2022).
Defense Intelligence Agency, Russia Military Power 2017 (DIA-11-1704-161).
Defense Intelligence Agency, Russia Military Power 2017.
Christine E. Miller and Robert G. Papp, “Soviet Naval Personnel and Schools,” in The Soviet Navy, ed. Bruce W. Watson and Susan M. Watson (Boulder, CO: Westview Press, 1986).
National Public Radio, “A Big Mystery of the War in Ukraine Is Russia’s Failure to Gain Control of the Sky,” 11 May 2022.
Kevin Mahoney, Formidable Enemies (Novato, CA: Presidio Press, 2001).
Annual Report to Congress: Military and Security Developments Involving the People’s Republic of China, Office of the Secretary of Defense, 2021, vi.
Lieutenant Colonel Dennis J. Blasko US Army (Ret.), “PLA Weaknesses and Xi’s Concerns about PLA Capabilities,” Testimony before the US-China Economic and Security Review Commission, 7 February 2019.
China’s National Defense in the New Era, The State Council Information Office of the People’s Republic of China, July 2019. https://english.www.gov.cn/atts/stream/files/5d3943eec6d0a15c923d2036