Pai inainte de a comenta acest aspect haideti sa vedem cum era tratata problema in timpul Razboiul Rece si cum sta treaba astazi in Germania.
In cazul luptei anti-tanc – ca si in cazul luptei anti-aeriene – apararea este, sau ar trebui sa fie, stratificata, sa preia atacul, sa rareasca randurile inamicului, fiecare strat avand rolul de a slabi forta de atac inamica.
De remarcat (foarte important) ca atat in cazul Germaniei de dinainte de 1989, cat si in cazul Romaniei de astazi, inamicul potential are o superioritate coplesitoare in tancuri (la particular) si in blindate la modul general. Vorbim in primul rand despre numar, nu ne referim la calitatea tancurilor in sine.
Germania s-ar fi confruntat cu mii de tancuri sovietice si desi avea la randul ei un numar foarte mare de tancuri comparativ cu prezentul, tot ar fi fost intr-o inferioritate neta, precum suntem noi astazi.
Revenind, armata germana (in timpul Razboiul Rece) se pregatea de asaltul tancurilor sovietice avand o aparare anti-tanc structurata pe trei niveluri, in adancime, fiecare strat avand alti vectori de lupta, sau o combinatie intre acestia.
Primul strat era format din elicoptere anti-tanc Bo 105 pe atunci dotate cu rachete AT HOT. Elicopterelor li se alatura si artileria de calibrul 155mm cu obuze dotate cu submunitie. Mai apoi vedea nivelul 2, atunci cand inamicul intra practic in contact cu trupele terestre aflate in aparare. Aici era intampinat cu rachete AT HOT si TOW, unele mobile (montate pe vehicule) altele aflate in dotare infanteriei adapostite.
Infanteria in sine era dotata din abundenta cu lansatoare mobile de rachete AT Milan si totul garnisit cu mine AT, cat mai multe cu atat mai bine. Campurile de mine nu au neaaparat rolul de distruge tancurile inamice cu sutele odata, logica ne spune ca odata ce un tanc loveste o mina, restul unitatii devine circumspecta, vin genistii, infanteria de insotire se desfasoara etc, dar o unitate de tancuri stationara este o unitate de tancuri expusa tuturor “intemperiilor” posibile, unitatile aflate in aparare avand suficient timp sa satureze inamicul cu foc si sa-l distruga in voie.
Si pe langa toate acestea, armata germana dispunea si de peste 2000 de tancuri ca principal mijloc de lupta anti-tanc.
Cate straturi erau? Intrebare poate avea mai multe raspunsuri, cert este ca lupta anti-tanc nu este doar apanajul trupelor special instruite pentru acest lucru ci al intregii forte militare aflata in aparare. Aviatia, infanteria, unitatile de vanatori de tancuri, artileria (foarte, foarte importanta) si bineinteles propriile tancuri.
Astazi, Germania gandeste cam la fel, doar ca la scara mult mai mica.
Nu mai are +2000 de tancuri ci doar putin peste 300 (se doreste atingerea numarului de 320 de tancuri in 2026), nu mai detine elicoptere AT nenumarate ci doar 57 de Tiger si una peste alta Berlinul nu mai are o armata formata din + 300 de mii de militari, dar principiile sunt cam aceleasi.
Armata germana detine elicoptere AT Tiger care la randul lor folosesc racheta AT PARS 3LR/Tigrat, artileria lor sustine lupta AT cu obuzierele de 155mm PzH 2000 care pot lansa proiectile SMArt 155 cu submunitie AT (cate doua per proiectil) ghidate de radare milimetrice si senzori cu IIR. Sub-munitia AT ataca intotdeauna de sus, la un unghi de 80*-90* de unde si “coviltirul” rusilor montat pe T 72B3
SMArt 155
Mai apoi vin MLI-urile (Marder si Puma) dotate cu rachete AT Milan si mai nou cu Spike la care se adauga aproximativ 300 de lansatoare mobile pentru infanterie dotate tot cu rachete AT Spike.
Se discuta si despre posibilitatea ca Wiesel sa fie de asemenea dotata cu rachete AT Spike.
Si, evident, cele sase batalioane de tancuri Leopard 2A7V care vin si ele sa intareasca capacitatea de lupta anti-car.
In acelasi timp germanii au in dotare si sisteme AT care desi poate nu pot distruge un T 90, pot face fata fara probleme vehiculelor blindate care insotesc tancurile inamice iar in anumite conditii pot sa scoata din functiune chiar si un MBT. Astfel, infanteria germana dispune de Panzerfaust 3 (ruda indepartata a RPG 7) pentru a oferi posibilitatea infanteriei de lupta apropiata cu vehiculele blindate inamice.
RGW 110. Remarcati cu cata usurinta poate fi transportat, gata de lupta
Panzerfaust 3 va fi inlocuit de mai modernul RGW 110, care la randul sau va fi completat de mai usorul RGW 90 si de RGW 60, sisteme care pot folosi munitie programabila.
Familia RWG este in esenta una de lansatoare de grenade, arme cu care poti lupta si impotriva vehiculeor blindate si impotriva infanteriei adapostite, utile in razboiul urban etc, practic o artilerie de calibrul mic la purtator, bune la toate si extrem de utile.
Acum, care este situatia Romaniei? Nu ne referim la dotare ci macar la concept.
Si armata romana vede lucrurile cam la fel, asa cel putin pare prin prisma dotarilor si achizitilor facute. Avem elicoptere dotate cu rachete AT Spike ER, MLI-uri care au rachete AT Spike LR, infanteria noastra abia de curand a primit lansatoare mobile de rachete AT Spike (montate atat pe vehicule usoare cat si la grupa de infanterie), speram ca si Pirahna 5 sa aiba candva rachete AT Spike in turela.
Unde stam noi foarte rau? Ei bine, la capitolul artilerie nu avem practic nimic, decat vesnicele obuziere tractate de 152mm, dar care nu au munitie AT in dotare. Mai avem tunuri AT dedicate calibrul 100mm, discutabil cat de utile ar fi intr-un camp de lupta modern si foarte mobil, dominat de drone pe post de cercetasi.
Artileria noastra clasica nu are nici munitia necesara, nici pe departe mobilitatea ceruta astazi si nici pe departe raza artileriei potential inamice.
La capitolul tanc vs tanc nu cred ca are rost sa ne facem iluzii. Cu exceptia unor situatii cu totul si cu totul favorabile, tancurile noaste nu au mari sanse in fata unui T 90, pot fi folosite pe post de vehicule pentru sustinerea infanteriei, pot lupta impotriva blindatelor inaimice, insa doar cam atat. Ca mijloace AT nu sunt prea utile.
Infanteria romana nu are in dotare un lansator de grenade reactive modern, nu avem munitie programabila, noi tot cu RPG 7 si AG 9 si nu ar asta ar fi problema, ambele arme nu sunt inca de aruncat, dar ar trebui sa avem pentru ele incarcaturi de lupta ceva mai performante. AG 9 are o mobilitate foarte scazuta, combinata cu o raza nu foarte sanatoasa pentru operatori sai, dar montata pe un 4×4 si cu o gama mai variata de munitie ar mai avea ceva ani pana la pensionare.
AG 7 cu munitie termobarica isi merita toti banii, ar mai avea nevoie de o lovitura AT ceva mai moderna si cu o mai mare capacitate de penetrare.
Stam rau? Asa si asa, avem unele, ne lipsesc altele. Sigur ca Puma Socat nu este Tiger si nici MLI 84M nu este Puma, dar ambele sisteme de arme isi fac inca treaba, mai ales ca au in dotare rachete AT performante si nu elicopterul sau MLI-ul distruge tancul inamic ci racheta si (indirect) sistemul de senzori care cauta si gaseste tinta.
Rau stam la artilerie, stam rau si la dotarea trupelor cu o racheta AT usoara, de raza scurta (sub 1km), pentru ca Spike LR este destul de grea, are o raza cu totul nenecesar de lunga pentru infanterie si astfel genereaza probleme de mobilitate oferind in schimb o raza de 4km cu care infantersitul de rand nu prea are ce face.
Nu stam rau, dar tragedia consta in faptul ca am putea sta mult mai bine cu bani foarte putini. 24-48 de obuziere moderne de 155mm, artilerie de foarte mare mobilitate si care poate trage cu cadenta ridicata ne-ar costa sub 500 de milioane de euro. Dar nu vorbim de jumatate de milliard pe care sa-l platim acum ci dimpotriva banii ar fi platiti in cativa ani de zile, dar plusul de valoare pentru armata romana ar fi fantastic.
In lupta AT moderna, artileria dotata cu sub-munitii este in prim-planul oricarei armate moderne.
Iar pe de alta parte, cat sa coste 200 de lansatoare de rachete cu portabile cu raza mica (pana intr-un km)? Cat sa coste atat de mult de nu am inceput sa cumparam asa ceva, macar cate 20-30 de lansatoare, impreuna cu rachetele aferente, pe an? Oare chiar nu-si permite bugetul MApN sa cheltuie 100 de milioane de euro pe an, timp de cinci ani, pentru 48 de obuziere care ar face cu adevarat diferenta? Sau nu-si permite sa cumpere o mana de lansatoare si de rachete, tot pe an, pentru infanterie? Sau de lansatoare de grenade moderne, ori macar de munitie noua pentru AG 7? Sau sa avem macar in plan achizitia de rachete sol-sol HIMARS dotate cu sub-munitie AT.
La noi totul se blocheaza la bani, asa cel putin ni se spune, dar noi stim deja ca totul pleaca din prostie si incompetenta (vezi cazul corvetelor) si din lipsa de interes (vezi cazul artileriei si rachetelor AT cu raza scurta). Si tare as vrea sa-l vad pe unul dintre ofiteri care a hotarat ca Spike LR sa mearga la grupa de infanterie carand in spate lansatorul sau rachetele, macar in poligon, pe caldura mare sau pe zapada de 20cm. Sa-l vad alergand cu Spike LR dupa ceafa si dupa aceea sa ne explice domnia-sa de ce nu s-au achizitionat rachete cu raza mica si mult mai usoare…
Dar marea noastra vulnerabilitate este insa lupta aer-aer, acolo unde daca nu suntem capabili sa avem o minima suprematie aeriana oferim inamicului posibilitatea de a ne distruge fortele prin atacuri aeriene. Elicopterul de atac – principalul inamic al tancului – ar face ravagii printre blindatele noastre daca nu putem sa le gonim cu aviatia sau sistemele sol-aer.
Dar deocamdata avem doar Patriot, sisteme SHORAD/VSHORAD n-avem sau pe care le avem in dotare par sa nu mai conteze, asa cum am vazut in Armenia..
Evident ca nu ne-ar strica nici bombe cu sub-munitie AT pe F 16le romanesti. Nu ne-ar strica deloc si nici pe HIMARS nu ne-ar strica. Mai ales daca ne gandim la potentialul nostru inamic. Pentru ca abia atunci intelegem ca solutia – in fata unui atac masiv cu blindate – este data de sub-munitia AT, sub-munitie care poate fi lansata deasupra campului de lupta cu artileria (si mai ales cu artileria reactiva) si aviatia si care are avantajul ca poate distruge un numar mare de blindate intr-un timp foarte scurt si face toate acestea fara sa-ti pui in pericol pretioasa infanteria.
GeorgeGMT