Ei bine discutiile dintre India si Dassault Aviation in vederea semnarii contractului pentru achizitionarea celor 126 de avioane multirol (omnirol pe franceza) Rafale au cam stagnat, cu prognoza negativa.
Astfel negocierile nu pot progresa datorita faptului ca Fortele Aeriene Indiene insista ca integratorul local al productiei Rafale – HAL – sa garanteze atat calitatea aparatelor cat si graficul de livrare al acestora si cu toate ca dupa negocieri lungi, Dassault a fost intr-un final de acord sa se implice mai serios in productia avioanelor in India, HAL se fereste sa ofere garantii ferme in privinta subcontractorilor sai.
Astfel compania indiana nu are incredere intr-o alta companie cu capital de stat, Bharat Electronics Ltd. (BEL), care ar trebui sa livreze sistemele auxiliare. In acelasi timp indienii doresc sa integreze in productia locala un numar mai mare de subsisteme ale Rafale, lucru cu care francezii nu sunt nici foarte de acord si nici nu au incredere ca industria indiana are capacitatea necesara sa produca sub licenta, la un standard occidental, respectivele subsisteme.
Iar aceste negocieri nesfarsite au facut ca valoarea contractului sa creasca de la o suma initial estimata de 11 miliarde de euro la peste 14, datorita inflatiei si scaderii rupiei indiene fata de euro si dolar din ultimii trei ani.
Problema majora insa pare a fi cererea Fortelor Aeriene cu privire la garantarea de catre constructorul local al graficului de livrare pentru cele 108 aparate care ar trebui fabricate in India, mai ales daca tinem cont ca IAF-ul este fript rau cu HAL, programul Tejas, pentru inlocuirea MIG-21, fiind deja intr-o intarziere de numai putin de 15 ani, astfel ca de aceasta data militarii nu par a mai fi dispusi la concesii catre industria aeronautica bastinasa.
Asa ca pe cale de consecinta sansele semnarii unui contracct cu actualul guvern sunt practic zero, francezii trebuind sa astepte alegerile generale din India si un alt guvern.
GeorgeGMT