Cuirasatul „Roma” – 1942-1943
Cuirasatul Roma, o nava impresionanta, puternic inarmata, asemenea tuturor navelor de razboi italiene. O nava de razboi care in ciuda marimii sale era rapida fata de multe dintre suratele sale britanice. Insa pentru viteza avea sa plateasca un pret, dupa cum vom vedea in randurile ce urmeaza, dar nu inainte de a vedea „imaginea” deloc roza a industriei navale locale…
Ei bine, desi au facut eforturi considerabile dea lungul anilor pentru crearea unei flote viabile, puternice, italienii aveau sa realizeze pre-WW I ca-s departe de realitate –resursele financiare erau limitate, materiile prime costisitoare, multe echipamente trebuind importate (chiar si din Marea Britanie. Ei bine, britanicii nu dadeau in branci sa le dea italienilor tot ceea ce cereau acestia, basca ca platile se faceau pe sponci. Mare parte a echipamentelor si instalatiilor de propulsie, chiar si armamentul principal, proveneau din Anglia la inceputul secolului XX, si-asta deoarece industria italiana nu era in masura sa furnizeze tehnologie sofisticata, basca cantitatile intotdeauna insuficiente si de slaba calitate. Aspect ce se mentine in perioada interbelica si pe durata WW II. Aici vorbim inclusiv de Ansaldo…
Categoric, industria italiana la inceput de secol XX avea mari dificultati, combinatele metalurgice erau putine, basca ca siderurgia locala era slab dezvoltata, otelul furnizat nefiind de cea mai buna calitate. Ca situatia sa fie si mai complicata,lipsa de bani era perena provocand sincope in constructia navelor –durata de constructie a unui cuirasat depasea lejer cinci ani, fata de 3 ani in Royal Navy, spre exemplu -iar dezorganizarea decidentilor facea ca Regia Marina sa fie un colos cu picioare de lut, traind de pe azi pe maine. Exista marturii pre-WW I ale ofiterilor si marinarilor care arata temerile acestora cu privire la combustibil -„nu se stie daca vom avea suficient combustibil saptamana viitoare” –sau plata salariilor/soldelor, ceea ce a dus la deprofesionalizare si insuficienta instruire a echipajelor.
Multi marinari n-au vazut o tragere pe toata perioada serviciului, multi n-au iesit niciodata in mars pe mare, limitandu-se la exercitii in port, cvasi-inutile. Ceva in genul „agonie si extaz” fiindca, ca fapt divers, in 1881 marina italiana avea cele mai moderne si mai rapide nave blindate/cuirasate in serviciu, Clasa Caio Duilio, botezate Caio Duilio si Dandolo, 13.306 tone, 109 m lungime, 4 tunuri de 450 mm, blindaj –punte 30-51 mm/turele 430 mm/cuirasa 550 mm, aceste nave fiind capabile sa scoata 27-28 km/h. Navele au fost realizate local,santierele navale Stabia si La Spezia. Oricum, la sfarsitul secolului XIX, Regia Marina era cotata a saptea Marina din Lume), crearea si mentinerea unei flote mari in stare operationala permanenta, era cu muuult peste puterile lor. Ei bine, ideea era inca viabila inaintea implicarii in WW II.
Vittorio Veneto
Proiectarea cuirasatelor Clasa Littorio a debutat in 1934, aceasta facandu-se de o echipa condusa de catre inginerul Umberto Pugliese de la Ansaldo. Conform cerintelor emise anterior de catre Marina, noile nave trebuiau sa aiba: deplasament 35.000 de tone; 55-56 km/h viteza maxima; capacitatea de a duce suficient combustibil, suficienta munitie si suficiente alimente in vederea detasarii oriunde pe cuprinsul Marii Mediterane; armare cu tunuri de mare calibru, suficiente ca numar pentru angajarea oricarei nave similare franceze sau britanice, fiind avute in vedere calibrele 380/406 mm; blindaj capabil sa reziste la proiectile trase de la 18,50-27,50 km distanta; sistem de protectie/centura cuirasata capabila sa reziste exploziei unei torpile cu 350 kg TNT incarcatura de lupta. Curand proiectantii si-au dat seama ca navele n-aveau cum sa se mentina la greutatea de 35.000 de tone, conform specificatiilor Regia Marina, acestea atingand lejer 37.000-48.000 de tone, trecand peste limitarile Conventiei de la Washington.
Littorio – pupa
In iulie 1935, s-a finalizat proiectarea, nava finala ajungand la 40.000 de tone greutate, fiind relativ bine echilibrata in ceea ce priveste cele trei componente de baza ale unei mari nave de razboi –putere de foc (optiunea finala fiind calibrul 380 mm, ales din doua motive -tunurile se produceau in Italia de catre Ansaldo, si reducerea greutatii in ansamblu. Producerea in Italia a tunurilor de 406 mm era posibila insa putin probabila, neexistand resurse financiare, materiale, lipsind echipamente vitale. Interesant e faptul ca italienii aveau totusi experienta necesara, fiindca in 1937 i-au asistat pe sovietici in realizarea tunurilor calibrul 406 mm, B-37/45 km raza de actiune, acordandu-le asistenta si-n proiectarea si realizarea noilor crucisatoare si cuirasate destinate Marinei Sovietice. Cel mai bun exemplu este Clasa Sovestki-Soiuz, cuirasate de 64.000 de tone, 16 planificate, 4 puse pe cala si anulate la sfarsitul anilor *40 –prima nava fiind realizata in proportie de doar 20%. Povestea lor intr-un articol viitor!)/protectie (centura cuirasata, placile de blindaj in general, erau de calitate indoielnica, conform expertilor,desi la prima vedere blindajul era impresionant.
Vittorio Veneto si Littorio
Vorbeam anterior de calitatea slaba a otelului italian, insa expertii considera ca o placa de blindaj de 70 mm grosime rezista impactului unui proiectil calibrul 150/152 mm tras de pe un crucisator, insa suferea avarii grave, fapt demonstrat in cursul testelor. Proiectilul calibrul 203 mm putea avaria grav placa de blindaj de 280 mm, tras de la 16 km distanta, totul depinzand de unghiul de impact. In cursul testelor, italienii s-au lovit si de calitatea slaba a proiectilelor realizate autohton, rata de esec a acestora fiind mare, multe refuzand sa explodeze. Situatia nu s-a imbunatatit deloc pana in 1943, basca ca cele de mare calibru erau putine. Blindajul depozitului de munitie destinat proiectilelor de mare calibru avea 100 mm grosime)/viteza.
Cuirasatul Roma e ultimul cuirasat din Clasa Littorio, clasa ce urma a avea 4 nave, insa penultima, botezata Impero (Imperiul-aluzie vadita la Imperiul Roman, cel mai mare imperiu al antichitatii. O aluzie vadita si la posesiunile italiene din Africa de Nord), comandata in 1938 odata cu sora sa Roma, si lansata la apa in noiembrie 1939, n-a mai fost finalizata pana la 8 septembrie 1943, fiind capturata de germani in santierul naval din Triest (germanii doreau s-o taie pentru a recupera otelul atat de necesar industriei de razboi). A fot scufundata de Aliati intr-un atac aerian la Triest pe 20 februarie 1945, ranfluata in 1947 si casata in perioada 1948-1950 (Aliatii au gasit-o pe jumatate scufundata la Triest, insa n-au dorit-o). La momentul capitularii, corpul navei era realizat in proportie de 88%, iar motoarele 76% -per total, nava era gata in proportie de doar 28%, necesitand cel putin 18 luni de munca intensa pentru a fi finalizata, armamentul, cablurile electrice, conductele, senzorii, etc, nici macar nu erau finalizate in vederea montarii pe nava.
Coca „Impero”, in laguna venetiana, asteptand casarea
Se poate spune ca Regia Marina a pierdut timpul cu inarmarea navala, Mussolini ordonand reinarmarea Flotei abia in 1933, initial trecandu-se la modernizarea si rearmarea celor doua cuirasate vechi ce datau din WW I, Clasa Conte di Cavour (Conte di Cavour si Giulio Cesare aveau urmatoarele caracteristici dupa modernizare si reconstructie: greutate/deplasament 29.600 tone; 186 m lungime; pescaj 33 m; viteza maxima 50 km/h; autonomie 11.900-12.000 km la viteza de 24 km/h; echipaj 1260 oameni; armament -2×3 tunuri 320 mm/2×2 tunuri 320 mm/6×120 mm/4×100 mm, tunuri AA/3 tuburi lanstorpile calibrul 450 mm, imersate, doua la prova si una la pupa; blindaj –linia de plutire 280-130-80 mm/punte 166-135 mm/turele tunuri 280-240 mm/barbete 280-130 mm.
Sistemul Pugliese
Navele dispuneau de protectie sub linia de plutire, asa-zisul Sistem Pugliese, ce consta intr-o centura de forma cilindrica umpluta cu ulei sau apa, aceasta avand rolul de a absorbi socul exploziei unei torpile sau mine plutitoare/imersate –sistemul era greu ceea ce facea ca linia de plutire sa fie mereu sub apa, aproape complet scufundata indiferent de greutatea aflata la bord. Sistemul se pare ca nu era prea sigur, desi a fost initial considerat „inovator”. In realitate, acesta era incapabil sa incaseze o torpila in acelasi loc fiind „dificil de reparat”, basca faptul ca sudarea acestuia de coca navei prezenta imperfectiuni, existand cazuri cand navele lasau dara de ulei in urma datorita gaurilor aparute la aceste rezervoare cilindrice –fiindca asta si erau. Asta afecta asieta navei, sistemul a fost proiectat de catre Generalul de Geniu Naval, Umberto Pugliese, acesta fiind responsabil si pentru design-ul final al Clasei Littorio, inclusiv pentru cel al cuirasatului Roma –reproiectare si reconstructie. Practic, sistemul consta in rezervoare de forma cilindrica dispuse intr-un rezervor umplut cu ulei sau apa. Aceste cilindre s-ar fi deteriorat in cazul exploziei unei torpile/mine. In realitate, datorita faptului greutatii sistemului, nava se afla mult scufundata asa ca torpilele inamice loveau carena mult deasupra sistemului de protectie.
Asta a patit cuirasatul Littorio, acesta incasand 3 torpile la Taranto de la biplanele britanice Fairey Swordfish. Alte surse mentioneaza ca sistemul era bine echilibrat, de top, la data aparitiei sale acesta suscitand interes din partea fortelor navale de top. Exista chiar si supozitii cu privire la spionajul sovietic si interesul acestuia pentru planurile cuirasatului Littorio. Experti italieni si britanici considera ca noua clasa de cuirasate Sovetski-Soiuz isi are originea in Clasa Littorio, planurile navei italiene si, implicit, cel al sistemului Pugliese, ar fi fost furate de catre spionii sovietici. La sfarsitul anilor *30, Sistemul Pugliese era considerat de catre italieni strict secret, planurile acestuia nefiind vandute ori popularizate si, prin urmare, rusii le-ar fi obtinut ilegal. Ca fapt divers, si spaniolii erau interesati de colaborare cu Ansaldo in vederea construirii unei noi clase de nave ce urma a inlocui vechile cuirasate Clasa Espana, operationale intre anii 1913-1937.
Crucistaorul usor „Pompeo Magno”
Marina spaniola dorea dupa Razboiul Civil a construi 3 cuirasate noi, Clasa Reina Victoria Eugenia, 21.000 de tone, 8 tunuri calibrul 343 mm, 20 de tunuri calibrul 152 mm, in acest sens incheindu-se in 1939 intelegeri cu Ansaldo fara a se demara nicio nava. Aceste cuirasate ar fi avut similaritati constructive cu Clasa Littorio/Italia si Clasa Scharnhorst/Germania), ulterior trecandu-se in mai 1935, in baza planului cincinal propus de catre Ministerul Marinei, la realizarea unor nave moderne, in limita a 35.000 de tone (in realitate, inca din proiectare tonajul depasea 40.000 de tone, incalcand flagrant Tratatul de la Washington. Navele, la deplasament maxim, se apropiau de 50.000 de tone). Aceste noi cuirasate urmau a fi rapide, bine armate, fiind prevazute initial 2 unitati –Littorio si Vittorio Veneto. Acestora li se adaugau 3 portavioane, 12 crucisatoare, 16 distrugatoare, 60 de submarine, 40 de torpiloare, o gramada de vedete rapide si alte nave mai mici (multe au ramas doar la nivel de intentie ori n-au fost finalizate niciodata. Spre exemplu, Santierul Naval din Triest n-avea capacitatea sa construiasca doua cuirasate in acelasi timp. Situatie similara si la cel din Brindisi, iar santierul din Genova nu era sigur in 1940, acesta aflandu-se in raza de atac a fortelor franceze. Din 1941 si prioritatile Regia Marina s-au schimbat, aceasta avand nevoie stringenta de nave de escorta, petroliere si cargouri in vederea sustinerii fortelor Axei in Africa de Nord, asa ca multe proiecte au fost abandonate sau inghetate pentru vremuri mai bune, vremuri ce n-au mai venit pana la Capitulare. Oricum, Italia n-avea nicicum resurse pentru sustinerea acestui program ambitios de inarmare navala). Mai mult decat atat, in decembrie 1935, amiralul Domenico Cavagnari ii propune lui Mussolini ca inca doua unitati din Clasa Littorio sa fie construite pentru contracararea unei posibile forte navale anglo-franceze in Mediterana, forta ce-ar fi depasit categoric Regia Marina. Mussolini initial a ezitat sa ia o decizie, abia in ianuarie 1937 si-a dat acordul, iar in decembrie s-au alocat si fondurile necesare. Aceste doua noi cuirasate erau Roma si Impero…
Ca urmare, Roma a fost pusa pe cala la Cantieri Riuniti dell’Adriatico „San Marco”/CRDA din Triest (activ in perioada 1930-1966. Aici,in perioada 1935-1943, s-au construit submarine-27 de unitati, 2 cuirasate –Vittorio Veneto+Roma, 3 crucisatoare grele si usoare destinate Regia Marina. Tot aici s-a realizat nava de linie oceanica SS Conte di Savoia, extrem de luxoasa la data aparitiei sale, 1932/48.502 tone/248 m lungime/2200 pasageri. Din 1984, CRDA= Fincantieri Group. Cuirasatul Littorio a fost fabricat de Ansaldo la Genova, Santierul Naval Sestri-Ponente. Vittorio Veneto a fost produs la Triest, iar Impero cel neterminat, la Genova) pe data de 18 septembrie 1938, la aproximativ 4 ani dupa Littorio si Vittorio Veneto, si la 4 luni dupa Impero. Daca Impero era similar primelor doua unitati, Littorio (din 30 iulie 1943, nava a fost rebotezata Italia) si Vittorio Veneto, cuirasatul Roma avea design imbunatatit, prova fiind restilizata imbunatatind calitatile nautice, basca ca era mai bine armata decat suratele sale.
Modificari a suferit si la suprastructura permitand montarea mai multor arme antiaeriene. Nava a fost lansata la apa cu mare fast pe 9 iunie 1940, fiind acceptata de Regia Marina pe 21 august 1942 (nefinalizata in totalitate. Abia in 1943 a fost gata. Nava ajunge la Taranto pe 21 august 1942, fiind repartizata Diviziei/Escadrei a IX-a. A inceput pregatirea echipajului, insa s-a deplasat si la bazele navale din Napoli si La Spezia. Insa penuria de combustibil afecta grav Regia Marina in 1942, marile sale nave, cuirasate si crucisatoare, stateau mai mult prin porturi, ca rezerve, ceea ce ducea la deprofesionalizarea echipajelor si uzura statica a diverselor sisteme. Se poate spune ca potentialul de lupta al Regia Marina a fost practic inexistent incepand din 1942). Avea sa aiba un destin trist „traind” ceva mai mult de un an, gasindu-si sfarsitul in Stramtoarea lui Bonifacio (aflata intre Corsica si Sardinia, separand Marea Tireniana de vestul Marii Mediterane) pe 9 septembrie 1943 (la acea data era nava-amiral a Regia Marina, si punctul de comanda a-l amiralului Carlo Bergamini. Roma s-a scufundat in 29 de minute rupandu-se in doua, 1266 de marinari, 86 de ofiteri, inclusiv capitanul navei –Adone del Cima si amiralul Carlo Bergamini+staff-ul sau, si-au pierdut viata.
Doar 622 de oameni au fost salvati de navele de escorta. Capitanul cuirasatului Roma avea gradul de „Capitano di Vascello”/CV/Capitan de Vas, acesta acordandu-se doar ofiterilor superiori din Regia Marina, acest grad fiind similar celui de colonel in armata terestra. Corespondentul in Kriegsmarine era Kapitan zur See. Pe 8 septembrie 1943, CV Adone del Cima a scris ultima scrisoare catre mama sa…Randuri tulburatoare, prevestitoare parca a tragediei ce-avea sa urmeze, definitorii pentru ceea ce-nseamna cu adevarat Razboiul: „Mama mea iubita, in cazul in care soseste scrisoarea mea ceva sa intamplat. Cred ca ultimul meu gand a fost pentru tara mea si pentru cei pe care i-am iubit mai mult decat pe mine.Istoria va judeca evenimentele si va decide soarta noastra. Saruta pe toata lumea, mai ales pe Romana si Violetta. Dragi surori, va las putinul pe care-l posed…Iarta-ma si binecuvanteaza-ma, va imbratisez si va sarut cu tandrete infinita. Adonis”).
Cuirasatul Roma avea urmatoarele caracteristici: Clasa Littorio; deplasament: standard 44.050 tone/maxim 46.215 tone; lungime 238,85 m (cu 1,14 m mai lung decat Littorio-237,71 m). Unele surse mentioneaza 140 m, insa e gresit; lungimea liniei de plutire 232,40 m; lungimea intre perpendiculare 224,50 m; pescaj 9,60/10,54 m; latime totala 32,90 m; latime linia de plutire 32,40 m; propulsie: 4 boilere de inalta presiune tip Yarrow cu tuburi unghiulare ce dezvoltau 128.000 CP/95.000 kW. Atingea 134.000/134.616 CP la putere maxima (139.561 CP la Littorio si 134.616 CP la Veneto, conform surselor. Presiunea in boiler atingea 25 atmosfere, fiecare boiler masurand 6,20 m inaltime, vaporii atingand temperatura de 325◦. Fiecare boiler continea 3981 tuburi de vaporizare, fiecare tub avand 44,50 mm diametru. Un boiler acoperea 109 mp)/4 grupuri independente de turbine tip Beluzzo cu reductie simpla/turbine cu reductor. Acestea erau dispuse in 4 locatii diferite pentru siguranta, fiecare grup avand in compunere o turbina de inalta presiune+o turbina de presiune medie+o turbina de joasa presiune+un reductor (diametrul rotoarelor varia intre 850 si 1600 mm). Un singur grup de turbine asigura cam 32.500 CP, viteza de rotatie variand in functie de tipul turbinei, fiind cuprinsa intre 1940-2540 rpm. Per total, un grup intreg de turbine putea asigura 52.000 CP; Roma avea o rezerva interna de 147,50 tone de ulei de ungere (110 tone Littorio si Veneto), la care se adauga 40 de tone de combustibil Diesel (destinat generatoarelor, pompelor, barcilor de salvare).
Pe nava se gasea combustibil pentru aeronave, aproximativ 12.000 L, si combustibil pentru barci, aproximativ 2000 L (combustibilul era stocat in rezervoare speciale in conditii de securitate sporita, doua rezervoare separate dispuse la prova. Pe punte existau doua rezervoare cu capacitatea totala de 500 L, destinate alimentarii de urgenta a aeronavelor si barcilor); 4 elice, fiecare avand cate 3 pale+4 tuburi port-elice. Elicele erau realizate din otel inoxidabil, aveau cate trei pale si masurau 4,95 m diametru; nava dispunea de: 4 centrale electrice-putere totala 6800 kW, 12 generatoare -220 V CC/generator Diesel, compus din doua grupuri de generatoare –fiecare grup era compus din 8 motoare cilindrice in doua trepte Fiat MS.368, acestea dezvoltand 1200 CP. Cuplate cu generatorul Ansaldo 800 kW, puterea crestea cu 10 %, asta facandu-se in situatii de urgenta. Cele 4 centrale electrice erau cuplate la Centrul de Control al Electricitatii ce dispunea de mai multe statii localizate in Citadela, pe punte, la tribord sau in camera de control. Existau si generatoare de curent alternativ, aceste deservind diverse echipamente de la bord, inclusiv centrul de transmisiuni/statia radio –aceste generatoare, trei la numar, erau de tip Ansaldo A-625, furnizand 187,50 kW.
Exista si iluminare de avarie, becurile fiind alimentate de la baterii de 48 V; viteza: de mars 53 kmh/maxima 57-58 km/h; autonomie 6310 km la viteza de 37 km/h. Se pare ca putea ajunge la 8334 km autonomie, cel mai probabil navigand cu 25-27 km/h (intr-un raport al Comando Squadra/Comandamentul Escadrei din martie 1941 se precizeaza ca Littorio papa 3300 de tone de combustibil dupa cum urmeaza –autonomie 6904 km la viteza de 24 km/h. Consum 10 tone de combustibil pe ora/autonomie 5938 km la viteza de 33 km/h. Consum 15 tone de combustibil pe ora/autonomie 5439 km la viteza de 37 km/h. Consum 19,50 de tone de combustibil pe ora/autonomie 4673 km la viteza de 40 km/h. Consum 25 de tone de combustibil pe ora/autonomie 3661 km la viteza de 46,30 km/h.Consum 36 de tone de combustibil pe ora. La viteza de 51 km/h, nava consuma 48 de tone de combustibil pe ora, iar la viteza maxima de 55,56 km/h, consumul ajungea la 65 de tone de combustibil pe ora); echipaj 1750/1850, incluzand 80/85 de ofiteri, 260 de subofiteri. Se putea ajunge la maxim 1950 de oameni –se pare ca acesta era numarul echipajului in septembrie 1943. Se vehiculeaza chiar de catre istorici italieni ideea ca echipajele italiene erau slab instruite in raport cu britanicii; armament: 3 turele a cate 3 tunuri calibrul 381 mm, 55 calibre, Ansaldo Model 1934/4 turele a cate 4 tunuri calibrul 152 mm, 50 calibre/12 tunuri AA calibrul 90 mm, cate unul in turela/20 tunuri AA de calibrul 20 mm, cate doua tunuri per instalatie; blindaj –centura principala 350 mm/punte 162 mm/turele 350 mm/turn 260 mm (totusi, expertii sunt de parere ca marile nave ale Regia Marina erau slab blindate, cu deosebire crucisatoarele. Pentru a obtine viteza proiectantii sacrificasera protectia, ceea ce le facea usor de avariat si distrus. Faptul ca n-aveau nici radar le faceau extrem de vulnerabile in fata colosilor Royal Navy si a aviatiei ambarcate); 3 aeronave catapultate de tip IMAM Ro.43 (pana in septembrie 1942) sau Reggiane Re.2000 (ulterior, un singur exemplar+2 Ro.43). Catapulta se gasea la pupa, era pneumatica si avea 21 m lungime; rezerva de combustibil: normal 3700 tone/full 4210 tone, caz in care se diminua cantitatea de munitie de la bord (conform unor surse); radar EC-3Ter instalat in martie/iulie/august 1943 (descris anterior).
Armamentul principal al cuirasatului Roma era compus din trei turele a cate trei tunuri de calibrul 381 mm/9 tunuri in total. Doua turele erau dispuse la prova si una la pupa. Turela nr.1 pupa se rotea 290◦ (elevatia era limitata pentru siguranta tragerii la unghiuri cuprinse intre 50◦-120◦), turela nr.2 pupa se rotea 282◦ -era dispusa pe o suprastructura pentru a putea trage peste turela nr.1 (elevatia era limitata pentru siguranta tragerii la unghiuri cuprinse intre 45◦-120◦), iar turela nr.3 din pupa se rotea 320◦ (elevatia era limitata pentru siguranta tragerii la unghiuri cuprinse intre 70◦-123◦, stanga-dreapta). Armamentul secundar era compus din 12 tunuri de calibrul 152 mm dispuse cate 3 in turela, nava avand 4 astfel de turele –doua la prova –stanga/dreapta, rotindu-se intre 0◦-147◦, si doua la pupa –stanga/dreapta, rotindu-se intre 24◦-180◦. Cele 4 turele erau dispuse lateral, doua pe dreapta si doua pe stanga. Turela nr.2 prova si turela nr.3 pupa aveau sector mare de foc, 156◦-157◦.
Telemetru Zeiss-Jena EM 34
Superstructura navei avea 32 m inaltime (de la linia de plutire), aici gasindu-se: statia de dirijare a focului; o mare turela superioara rotativa ce adapostea doua mari lunete de vizare tinte, cu mare putere de marire, acestea deservind tunurile principale si secundare. Acestea erau inutile pe timp de noapte sau pe vreme rea (probabil erau telemetre de fabricatie germana, Zeiss-Jena, cu baza de 1 m/EM-34/36, sau cu baza de 3 m, stereoscopice. Cu acestea se masura distanta pana la tinta, directia de zbor a acesteia, altitudinea si viteza. Deserveau bateriile de tunuri AA usoare si grele. Foarte probabil altimetrul cu baza de 3 m dispunea de predictor, ce usura munca operatorului –predictorul e un aparat cu care se coordona tragerea tuturor bateriilor AA grele, directia de tragere fiind data automat in functie de inaltimea de zbor, viteza si directia tintei/tintelor, calculandu-se totodata si viteza vantului. Masura distante pana la tinta/tinte cuprinse intre 1200 m-18.000 m, si altitudini cuprinse intre 0-11.800 m. Unghiul de masurare era nelimitat sau cuprins intre 0◦-90◦.
Ca fapt divers, altimetre Zeiss-Jena de fabricatie germana, cu baza de 1 m/portabil si 3 m, au fost si-n dotarea artileriei AA romanesti. Au deservit tunurile AA de calibrul 75 mm/43 calibre Vickers-Resita Model 1936/39 –greutate 3325 kg/unghi de tragere –vertical 0◦-90◦,orizontal 360◦/greutate proiectil 6,50 kg/viteza initiala a proiectilului 750-850 ms/raza maxima de actiune 10.000 m. Primele tunuri au intrat in dotare in 1941 –la acea data, existau 6 regimente de artilerie antiaeriana. In 1943, numarul acestora s-a marit la 10. In 28 decembrie 1944 s-a infiintat prima divizie de artilerie antiaeriana. Tunurile erau eficiente, au luptat la Stalingrad in cadrul Brigazii 4 Antiaeriana. Au fost scoase prematur din dotare in 1948-1949 la ordin sovietic, fiind inlocuite cu tehnica sovietica. Au sfarsit razboiul in cadrul Diviziei 1 Artilerie Antiaeriana, ce dispunea si de tunuri Krupp calibrul 88/105 mm. Divizia se afla sub comanda generalului de brigada Horia Roman); o a doua turela rotativa dotata cu luneta de mare putere ce ghida focul altor nave din compunerea escadrei (nave mai vechi ce nu erau dotate cu astfel de lunete), insa deservea si cuirasatul Roma in caz de urgenta (atac inamic, spre exemplu); o platforma pe care se aflau doua proiectoare de mare putere, fiecare avand diagonala de 15 cm; statia blindata destinata controlului focului, aici gasindu-se consola de lucru a Fire Control Officer/FCO (estima distanta pana la tinta;estima viteza si orientarea tintei; masura viteza vantului, temperatura aerului, inclinatia relativa a navei proprii. FCO facea corectia tirului,manual cel mai probabil, n-am gasit date certe cu privire la existenta vreunui calculator de tir la bord. Se pare ca-n 1943 au cumparat de la germani, insa informatia nu-i certa –cel mai probabil erau de tip Basigerat BG, capabile sa detecteze un cuirasat de la 35 km distanta, eroarea de identificare/localizare fiind de 50 m la 30 km.Erau similare cu cele aflate pe cuirasatele germane Bismarck si Tirpitz), sisteme de radionavigatie (lucrau cu radiocompasul de la bordul celor 3 hidroavioane de la bord, avand rol in ghidarea acestora), sisteme de comunicatii, statia Morse, binoclu/binocluri panoramice; un compartiment blindat/cabina blindata destinata amiralului si staff-ului sau comandantului navei, acesta putand comunica cu FCO, puntea, sala motoarelor, depozitul de munitii, tunari, etc. Panorama era de 340◦; centrul de comunicatii, compartiment blindat, aici gasindu-se si doua directoare de tir destinate ghidarii focului tunurilor AA; camera blindata a hartilor; un compartiment blindat ce continea sisteme de comunicatii de rezerva; un compartiment blindat destinat cazarii amiralului si capitanului navei.
Nava era echipata cu pompe de mare putere destinate evacuarii apei, actionate electric, putand evacua intre 60-150 de tone de apa pe ora. Existau si 8 pompe hidraulice, acestea putand evacua, fiecare, 25 de tone de apa pe ora. La bord erau si motopompe portabile, acestea fiind deservite de echipa de stingere a incendiilor, fiecare pompa avand capacitatea de a avacua 20 de tone de apa pe ora. Teoretic, cele 8 pompe centrifugale electrice puteau prin intermediul tubulaturii de mare presiune raspandite in compartimente vitale (tubulatura era impartita in 6 sectiuni), sa evacueze 800-1000 de tone de apa pe ora. Aceste pompe puteau functiona mult timp sub apa. Magaziile de munitii si compartimentele vitale, inclusiv compartimentul motoarelor, erau prevazute cu sprinklere, acestea fiind puse in functiune manual in caz de crestere a temperaturii. Echipele de avarie si de control al riscurilor erau formate din cate 7-8 oameni, conduse de cate un ofiter, acesta fiind deseori inginer naval. Cel mai probabil pe cuirasatul Roma erau: 2 echipe destinate stingerii incendiilor si controlul zonelor inundate; reparare sisteme de propulsie -2 echipe; reparatii de urgenta la coca –o echipa; dulgherie –o echipa; stingerea incendiilor pe punte –o echipa. Echipele de interventie erau dotate cu masti de gaze, combinezoane, ochelari si casti rezistente la foc si temperaturi inalte, carlige, topoare, extinctoare portabile, ciocane pneumatice, aparate de sudura portabile, dibluri si pene din lemn, saci de nisip, etc.
David si Goliat, partea a III-a
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.
www.luft46.com/missile/bv246.html
www.wehrmacht-history.com/…/blohm-and-voss–bv–246-an…
https://airandspace.si.edu/…/bomb-glide-bv–246-hagelkorn-..
www.bredow-web.de/…Voss_BV_246/blohm_und_voss_bv…
www.luftwaffen-projekte.de/lwp/raketen/bv/bv.htm
https://www.geschichtsspuren.de/…/blohm-voss–bv–246-hag…
www.ctie.monash.edu.au/hargrave/rpav_germany_bv.html
www.warbirdsresourcegroup.org › … › MISSILES
www.aviationmegastore.com/…voss–bv246…/product/?…
www.aviation-history.com/garber/vg…/blohm_246-1_c.html
https://warisboring.com/the-nazi-smart-bombs-that-inspired-…
www.defensemedianetwork.com/…/the-sinking-of-the-battle..
fly.historicwings.com/2012/09/fritz-vs-roma
www.deutscheluftwaffe.de/archiv/…/Fritz%20X/FritzX.html
www.1jma.dk/articles/1jmaluftwaffegroundweapons.htm
www.nationalmuseum.af.mil/…/german-fritz–x-guided-bom.
www.military.com › … › Guided Weapons › Guided Bombs
forum.worldofwarships.com › Battleship Era
ww2navalmatters.blogspot.com/…/royal-italian-navy-in-worl…
www.worldnavalships.com › … › Italian Ships and Crews
www.exordio.com/1939…/comando–supremoITA.html
warfarehistorynetwork.com › Daily › WWII
www.lastoriasiamonoi.rai.it/biografie/italo–balbo/…/default.a…
www.naval-history.net/WW2CampaignsItalianNavy.htm
www.marina.difesa.it/EN/history/our…/royal_navy.aspx
ww2db.com › Events › The European War
www.naplesldm.com/sicilyislands.html
www.warfaremagazine.co.uk/…Pantelleria…island…/114