David si Goliat, partea a V-a

8 ani ago

Bomba ghidata Fritz X/Ruhrstahl X-1

Inainte de a vedea uimitoarea bomba ghidata Fritz X dezvoltata de catre germani, vom vedea cine, cand, cum si de ce a trimis la fund impunatorul cuirasat Roma.

Epava cuirasatului Roma a fost recent descoperita de catre Marina Militare, in 2012, cu ajutorul unui mic robot subacvatic numit Pluto Palla (ROV proiectat si realizat de catre inginerul Guido Gay, e fabricat astazi de catre compania Idrobotica. Cantareste 60 kg, ajunge la 1000 m in doar 15 minute, operat prin cablu cu fibra optica de 3,50 mm diametru dispus pe tambur –cablul are 4000 m lungime, baterie interna cu autonomie de 4 ore -ambele au greutatea de 4 kg, se ridica de la 1000 m adancime in doar 15 minute. Adancime maxima de operare 4000 m. Se afla in dotarea Marina Militare fiind utilizat in cautarea, gasirea si clasificarea minelor de adancime, dar si in misiuni de cautare la mare adancime. Nu necesita echipament de ridicare la bordul navelor si e usor de operat –operatorul dispune de o consola TV si doua joystick-uri de comanda.

Robotul e de forma sferica, realizat din fibra de carbon avand 45 cm diametru, fiind dotat cu camera foto de 12 megapixeli/TV de inalta rezolutie, o lampa cu LED-uri de mare putere/150 W, doua elice carenate), zacand la aproximativ 1000 m adancime la 30 km de coasta nordica a Siciliei (comunicatul transmis presei a fost laconic, locul de veci al multor marinari nu trebuie deranjat: “Cuirasatul Roma a fost scufundat pe 9 septembrie 1943 de un avion german, intr-un atac care a ucis 1352 de marinari. Doar 622 de persoane au supravietuit”. Pentru Marina Militare acesti oameni sunt eroi, ceea ce-i normal si de bun-simt. Memoria lor nu trebuie intinata nicicum, D-zeu sa-i odihneasca!). Inainte insa de a vedea sfarsitul cuirasatului ce-si intrase “in paine” doar cu 15 luni in urma, haideti sa vedem conjunctura politica si militara care a dus la acesta…

25 iulie 1943, Marele Consiliu al Fascismului (acesta preluase atributiile Parlamentului dupa preluarea puterii de catre Il Duce) il acuza pe Mussolini (ca fapt divers, mama acestuia era invatatoare iar tatal, fierar. Interesant e faptul ca tatal simpatiza comunismul) de dezastrul militar si economic, cerand regelui Victor Emmanuel al III-lea sa-l demita, ceea ce acesta a si facut. Il Duce a fost arestat iar partidul sau, Partito Nazionale Fascista/PNF/Partidul National Fascist, a fost dizolvat de catre guvernul condus de generalul Pietro Badoglio (cel care a semnat armistitiul cu Aliatii. Dupa, Italia a intrat in haos, Regele si Badoglio parasind Roma refugiindu-se la Brindissi, lasand Armata fara conducere, ceea ce a dus la ocuparea rapida de catre germani a teritoriului italian ce nu fusese cucerit/ocupat de aliati). Tot pe 25 iulie, cuirasatul Littorio e rebotezat Italia.

Germanii bineinteles ca n-au inghitit afrontul, trecand la ocuparea Romei, ceea ce au si facut (ocupatia a durat intre septembrie 1943-iunie 1944). Ei bine, interesant e faptul ca pe timpul negocierilor secrete cu Aliatii ce-au dus la Armistitiu, conducerea Regia Marina n-a fost invitata sa ia parte…Asta nu inseamna ca amiralii n-aveau cunostinta despre acestea negocieri (stiau ca acestea sunt in derulare, nu stiau insa detaliile si nici faptul ca acesta fusese incheiat pe 3 septembrie. Abia pe 8 septembrie li s-a confirmat faptul ca Armistitiul a intrat in vigoare. Multi ofiteri n-au fost de acord cu capitularea, multi doreau sabordarea flotei. Posibil ca acestia s-a fi tradat germanilor detaliile plecarii Flotei din La Spezia, insa e foarte probabil ca germanii sa fi avut agenti acolo. Cert e faptul ca germanii interceptasera mesajul de confirmare a conditiilor Armistitiului trimis de catre italieni aliatilor. I-au acuzat rapid pe italieni ca vor sa paraseasca “barca” Axei, pregatindu-si din timp riposta –maresalul Rommel avea 8 divizii in asteptare dispuse in nordul Italiei, maresalul Albert Kesserling avand si el 8 divizii dispuse in sudul si centrul Italiei. Germanii se asteptau ca aliatii sa debarce in apropierea Romei la Livorno sau la La Spezia), desi Flota n-a aflat despre Armistitiu decat in seara zilei de 8 septembrie, si-asta de la Radio Alger (chestie discutabila totusi, incerta, asa cum vom vedea in randurile ce urmeaza. La acel moment Flota de linie se afla in La Spezia).

Exista multe contradictii cu privire la acest aspect, ajungandu-se la suspiciuni de tradare din partea multor ofiteri ai Regia Marina. Chiar si amiralul Iachino suspecta ca unii dintre subordonatii sai tradeaza, si-asta dupa Batalia de la Matapan (evident, se stia ca-s multi ofiteri care admirau Marina Regala, insa…). Marturie in acest sens stau si memoriile sefului serviciului secret de informatii al Regia Marina (Servizio Informazioni Segrete/SIS), amiralul Franco Maugeri, publicate in cartea “From the Ashes of Disgrace”/New York-1948, aceasta carte provocand la momentul aparitiei mare valva –amiralul sustine ca inainte de 8 septembrie 1943 fusese informat ca mai multi ofiteri ai Regia Marina negociau in secret cu Aliatii. Mai mult decat atat, maresalul Rommel suspecta de mult timp ca italienii tradeaza…

Adevarul este ca n-au avut niciodata chef sa lupte, dar pierderile umane si materiale in intregul razboi au fost halucinante –pe 10 iunie 1940, Comando Supremo avea 95 de divizii; in Etiopia au pierdut doua divizii; in Africa de Nord au pierdut 25 de divizii; in URSS, Armata a 8-a Italiana a pierdut peste 50% din efectivul de 235.000 de oameni/12 divizii (adica 114.520 de oameni si mare parte din tehnica. In 1942 aveau 988 piese de artilerie, 420 de mortiere grele, 25.000 de cai si 17.000 de vehicule); la 8 septembrie 1943, Comando Supremo mai avea doar 61 de divizii.

La momentul Armistitiului (numit de catre italieni “Armistizio di Cassibile” –dupa localitatea unde a fost semnat intre Badoglio si comandantul suprem al fortelor aliate, generalul Dwight D.Eisenhower –sau “Armistizio dell’8 Settembre), Aliatii ocupau partea sudica a Italiei. Acordul prevedea ca trupele italiene fidele guvernului Badoglio sa intre imediat in lupta contra germanilor, precum si transferul navelor italiene in zone stabilite de catre Aliati unde acestea urmau a se preda oficial –in porturi controlate de catre aliati, cu deosebire (portul preferat era baza Royal Navy din La Valetta/Malta). Majoritatea navelor Regia Marina s-au indreptat spre Malta, insa Flota din La Spezia a ales Sardinia. Acestei Flote ii apartinea si cuirasatului Roma…

Asa cum mentionam anterior, cuirasatele Clasa Littorio se aflau in La Spezia pe data de 8 septembrie 1943. In seara acestei zile amiralul Carlo Bergamini, comandantul Flotei, a fost informat telefonic de armistitiul cu aliatii, conform surselor oficiale italiene. Conform intelegerilor cuprinse in Armistitiu, navele urmau a se indrepta spre porturi sau zone desemnate de catre Aliati si, pentru a se evita atacarea acestora de catre aeronavele aliate, toate navele urmau a ridica steagul negru pe catarg, iar pe punte urmau a se pitura cate doua cercuri concentric. Amiralul Bergamini n-a fost prea incantat de ideea mutarii Flotei, insa aceasta a inceput sa iasa din rada in zorii zilei de 9 septembrie, ora 3.00, 14 nave (cuirasatele Roma, Vittorio Veneto si Italia/ex-Littorio, acestea apartinand Diviziei a 9-a Cuirasate/IX Divizione Corazzate comandata de catre amiralul Carlo Bergamini –nava-amiral fiind cuirasatul Roma, la acea data comandat de capitanul Adone del Cima.

Li s-au alaturat crucisatoarele Eugenio di Savoia, Raimondo Montecuccoli si Emanuele Filiberto Duca d’Aosta –aceste nave apartineau Diviziei a 7-a Crucisatoare/VII Divizione Incrociatori, aflata sub comanda amiralului Romeo Oliva –nava-amiral a acestuia era crucisatorul Eugenio di Savoia. Dupa moartea amiralului Bergamini, fiind cel mai inalt ofiter in grad preia conducerea Flotei pana la sosirea a doua zi din Taranto, a cinci nave de razboi aflate sub comanda vice-amiralului Alberto de Zara –cuirasatele Caio Duilio si Andrea Doria, apartinand Diviziei 5 Cuirasate/V Divizione Corazzata; crucisatoarele Luigi Cadorna si Pompeo Magno; distrugatorul Nicoloso de Recco. Din Flota lui Bergamini faceau parte si distrugatoarele Mitragliere, Fuciliere,Carabiniere si Velite, apartinand Flotilei 12/12 Flotilla. Le-au fost alaturi si distrugatoarele Flotilei 14/14 Flotilla:Legionario, Oriani, Artigliere si Grecale. Cuirasatul Conte di Cavour care se afla la acel moment in reparatii si modernizari fiind grav avariat la Taranto pe 11 noiembrie 1940, a fost capturat de catre germani pe 10 septembrie la Triest. Cuirasatul Giulio Cesare apartinand Diviziei 5 Cuirasate/V Divizione Corazzata, ce n-avea toate reparatiile terminate, a venit de la Pola cu echipaj redus, comandant Vittore Carminati.

Ei bine, soarta marilor cuirasate italiene n-a fost roza nici dupa Armistitiu, acestea fiind ancorate/arestate in Malta si Egipt, dupa cum urmeaza: Andrea Doria si Caio Duilio –La Valetta/Malta; Italia si Vittorio Veneto –Marele Lac Amar/Canalul Suez/Egipt; Giulio Cesare a ajuns in Marina Sovietica sub numele de Novorossiysk, punandu-se cu chila in sus in urma unei explozii subacvatice cu origine necunoscuta pe 29 octombrie 1955, la Sevastopol. Facea parte din Flota Marii Negre, expertii sovietici calculand ca explozia era echivalenta cu 1000-1200 kg de TNT. Sursa exploziei n-a fost interna ci externa. Dar asta-i alta poveste…).

Ca sa-i linisteasca pe germani, Bergamini le-a spus acestora ca navele urmau a se-ndrepta catre Salerno, unde Aliatii tocmai incepusera s-a debarce (Operatiunea Avalansa. A reusit desi nu totul a mers struna, insa au platit un pret cumplit). In realitate navele aveau cap compas Insulele Maddalena/Sardinia (insula e inconjurata de mici insule granitice –Budelli, Caprera, Razzoli, Santa Maria, Santo Stefano si Spargi. Aici se afla o baza navala a Regia Marina, baza fiind operationala din 1887) situata in interiorul Stramtorii lui Bonifacio (situata intre Corsica si Sardinia, intinderea de ape masoara doar 11 km, leaga Marea Tireniana de bazinul occidental al Mediteranei), destinatia finala fiind Malta (unele surse mentioneaza Tunisia, putin probabil sa fie asa), aici navele ar fi fost in siguranta sub umbrela Marinei Regale.

Ciudat e faptul ca navele lui Bergamini au plecat din port fara a avea insemnele convenite cu Aliatii pe catarge si punte, foarte probabil din ordinul lui Bergamini pentru a nu amplifica banuielile germanilor. Greseala sau nu, cert e faptul ca nu noii aliati au scufundat Roma ci vechii aliati, germanii.

La ora 14.30 pe data de 9 septembrie 1943, cuirasatul Roma se afla in Stramtoarea lui Bonifacio, amiralul Bergamini primeste o radio-telegrama din partea Supermarina (Comandamentul Suprem al Regia Marina. Avea sa fie desfiintat cateva zile mai tarziu, pe 12 septembrie 1943), prin care e anuntat ca La Maddalena a fost ocupata de catre germani, ordonandu-i-se sa navigheze spre portul Bona din Algeria. Se pare ca-n jurul orei 14.00, aeronave de recunoastere germane localizeaza Flota lui Bergamini si, ca urmare, in jur de 14.30, aeronave Dornier Do-217 apartinand Kampfgruppe100/Kgr.100 “Wiking” decoleaza de la Istres/Marsilia (totusi, germanii stiau inca de la ora 8.00 ca flota italiana din La Spezia plecase, fiindca vice-amiralul Wilhelm Gerhardt Julius Meendesn-Bohlken, comandantul flotei germane din Italia, raporta la Berlin ca: “Flota italiana a plecat in timpul noptii sa se predea inamicului”. Spre surprinderea lui, Berlinul i-a raspuns prompt:”Flota italiana trebuie distrusa pentru a nu servi inamicului”. La momentul decolarii bombardierelor, flota italiana se afla la 381-382 km distanta, aeronavele germane zburand cam 1,45 ore pana au intalnit-o in deplina tacere radio. In acest timp, contactul cu flota italiana a fost mentinut de o aeronava de recunoastere germana pana la sosirea bombardierelor). Aceste aeronave purtau o arma strict secreta, inovatoare, arma despre care italienii habar n-aveau, bomba ghidata Ruhrstahl SD-1400.

Do-217K-2 din KGS -100 la Istres toamna 1943

In largul Insulei Asinara/Sardinia, flota lui Bergamini a fost atacata de la mare altitudine de 28 de bombardiere Luftwaffe, Dornier Do-217 (informatia nu-i certa, asta spun italienii, dar germanii nu confirma. Italienii sustin c-au fost doua valuri de bombardiere Do-217, primul val neinregistrand vreo lovitura reusita, iar faptul ca s-au indepartat fara a reveni la atac i-a linistit momentan, insa erau contrariati de faptul ca “bombele pareau a cadea controlat in apa, explodand”). Era ora 15.30 cand aeronavele Dornier au declansat atacul lansandu-si bombele de 6500 m altitudine (trebuie s-a mentionam un aspect ce suscita si astazi controverse. Nu toate bombardierele aveau la bord bomba ghidata Fritz X, asta daca intr-adevar au fost 28 de exemplare. Se pare ca intre 10-15 bombardiere Do-217E/K puteau duce astfel de bombe la acel moment, septembrie 1943. Surse germane ce tin de Luftwaffe mentioneaza ca la atac au participat doar sase bombardiere Dornier Do-217K-2 modificate special in acest sens, apartinand Gruppe III/Kgr.100, fiecare purtand cate o bomba ghidata, aflate sub comanda Hauptmann/Capitan Bernhard Jope. Gruppe III/Kgr.100 s-a desfiintat pe 7 septembrie 1944, insa nu mult dupa scufundarea Romei,pe 20 septembrie 1943, unitatea se muta la Fassberg pentru a face trecerea pe Heinkel He-177A-5 –asta putea duce doua bombe Fritz X sub aripile principale. Italienii sustin ca aceste 6 Do-217K-2 au facut parte din valul doi, ei deschizand focul asupra lor la ordinul lui Bergamini, insa bombardierele s-au mentinut in afara razei de actiune a tunurilor antiaeriene. Oricum, aeronavele lui Jope au executat o singura trecere peste flota italiana, evitand o a doua trecere la care n-ar mai fi beneficiat de factorul surpriza, riscand doborarea din partea apararii AA, dar a fost de-ajuns. Posibil ca italienii sa fi fost pacaliti de faptul ca germanii aveau doar 6 aeronave, ceea ce i-a facut sa se simta relativ in siguranta, apararea AA ar fi facut cu siguranta fata. Cert e faptul c-au deschis focul tarzior, abia dupa ce cuirasatul Italia a fost avariat, si-asta fiindca abia atunci si-au dat seama ca sunt atacati.

Posibil sa fi crezut ca aeronavele care se apropiau apartin Aliatilor, venind sa le asigure acoperire aeriana –exista multe teorii pro si contra. Hauptmann Jope raporta dupa misiune ca au ghidat cate trei bombe spre cuirasatele Roma si Italia, inregistrand o lovitura directa si doua ratari la Italia, si doua lovituri directe si o ratare la Roma, fiecare bomba zburand intre 41-42 de secunde pana la tinta.

Fritz X atacand cuirasatul Roma

Pentru italieni surpriza a fost totala…Exista totusi multe incertitudini si speculatii, se pare ca italienii detectasera pe radar formatiunea germana insa n-au deschis focul decat cand a fost prea tarziu, si-asta in urma ordinelor primite anterior plecarii din partea lui Badoglio, acesta cerand “evitarea provocarii germanilor” (informatia e incerta si trebuie tratata ca atare). Oricum, prima bomba ghidata loveste cuirasatul Italia (ex-Littorio) in jurul orei 15.30, fara a produce pagube masive, insa i-a avariat carma (se pare ca una ar fi cazut la 15 m de crucisatorul Eugenio di Savoia, fara a-i produce pagube, cel putin asa sustin italienii). Cuirasatul Roma incaseaza prima bomba Fritz X la ora 15.45, nava reducandu-si viteza la 18,50-19 km/h. Dupa doar 5 minute, la ora 15.50, Roma incaseaza cea de a doua bomba Fritz X, aceasta, cel mai probabil, a patruns si a explodat in sala masinilor (ca si prima bomba dealtfel. Se pare ca prima bomba a patruns la tribord, a penetrat blindajul a 6 punti, a penetrat chila si a explodat sub aceasta. Sala masinilor si sala cazanelor de la pupa au fost inundate, incendii puternice au inceput s-a se raspandeasca la pupa. Avariile erau extrem de grave…).

„Roma” in agonie

Explozia produsa a fost teribila, coloana de flacari si fum ridicandu-se pana la 1000 m inaltime, turela nr.2 (foarte probabil a explodat magazia de munitie ce deservea tunurile acestei turele. Cel mai probabil, datorita focului puternic s-au aprins incarcaturile de azvarlire) fiind aruncata vertical in apa, iar turnul de comanda s-a deformat din cauza suflului si flacarilor puternice. Dupa explozie nava a inceput sa se incline pe partea dreapta, incendiul neputand fi controlat si, la ora 16.12 minute, aceasta s-a rasturnat rupandu-se in doua, luand cu ea in adancuri 1350 de oameni –amiralul Bergamini, capitanul navei-Adone del Cima, 86 de ofiteri si 1264 de marinari au pierit (si dintre supravietuitori multi vor pieri in zilele ce-au urmat tragediei in urma ranilor, multi suferind arsuri grave in urma exploziei –posibil 136 de victime). Desi aveau aeronave de vanatoare Reggiane Re.2000 Catapultabile la bord, cuirasatele Clasa Littorio n-au apucat sa le lanseze, insa daca ar fi facut-o la momentul detectarii formatiunii germane pe radar, atunci poate alta ar fi fost soarta impunatoarei Rome –se pare ca totusi un Re.2000 Cat ar fi fost lansat dupa atac de catre Vittorio Veneto ajutand la localizarea supravietuitorilor. Au fost salvati doar 600 (596/622 dupa alte surse) de oameni de catre navele din escorta.

Cuirasatul „Roma” sfarsitul

Acesta a fost sfarsitul unei nave impunatoare, mandria Regia Marina si apogeul ingineriei navale italiene in WW II, o nava care n-a apucat sa-i serveasca pe Aliati nici macar 24 de ore. Scufundarea rapida a Romei de catre 6 bombardiere (germanii in schimb au sarbatorit. Prima bomba a fost ghidata spre cuirasatul Roma de catre locotenentul Klaus Deumling/19 ani, iar cea dea doua, bomba-fatala, de catre Kurt Steinborn. Locotenent Deumling marturisea ulterior: “Pe drumul spre casa ne-am dat seama c-am facut un lucru uimitor si ne intoarcem fara nicio zgarietura. La acel moment n-aveam niciun gand cu privire la victime. Saizeci de ani mai tarziu am vazut pozele facute atunci, m-au emotionat. Faptul ca eu si echipajul meu n-am fost cei care am lansat cea de a doua bomba, bomba-fatala, este acum pentru mine unica consolare…”) i-a socat pe marinarii italieni, ofiterii si amiralii intrebandu-se cum a fost posibil, ce fel de “bombe-minune” aveau germanii, ce fel de bombe erau acestea, bombe capabile sa treaca prin blindaj de otel gros ca prin branza cand, normal, ei se asteptau sa explodeze inofensiv pe punte. Cum a fost posibil ca aceste bombe sa strabata punti blindate si sa explodeze, basca precizia lor uimitoare de a urmari si lovi tinta (italienii au fost surprinsi inca de la debutul atacului. Ei nu puteau intelege de ce bombardierele isi lansau bombele la unghi de 60◦ cand, normal, pentru precizie, acestea trebuiau lansate la unghi de 80◦, basca ca lansau de la inaltime prea mare. Unii supravietuitori au marturisit ca au crezut ca germanii rateaza intentionat pentru a nu-si lovi fostii aliati…Multi au marturisit c-au vazut bombele venind “parca miscandu-se spre ei, nu picand”, altii au spus ca dupa lansarea bombei, “bombardierul parca statea pe loc,zbura incet, nu degaja si nici nu lua viteza pentru a se indeparta”). Expertii in armament au concluzionat ca trebuie sa fie ceva ce tinea de radio, un fel de bomba-ghidata. Asa si era, nu greseau cu nimic!

Dornier Do-217 si bomba ghidata Fritz X

Interesant e faptul ca Luftwaffe avea la acea data doar doua unitati pregatite pentru lupta antinava/pe mare, KampfGeschwader 40/100. Cea mai importanta a fost KampfGeschwader 40/KG.40 cu baza la Bordeaux-Merignac/Franta, format din 5 Gruppe: Gruppe I avea in dotare cvadrimotoare FW-200C Condor destinate patrularii maritime si bimotoare HE-111H. Ulterior bombardierele bimotoare HE-111H au fost inlocuite cu bombardiere cvadrimotoare HE-177 Greif; Gruppe II avea in dotare bimotoare HE-111H si Do-217K, inlocuite ulterior cu HE-177; Gruppe III avea dotare similara cu Gruppe I; Gruppe IV avea in dotare FW-200C, HE-111H si Do-217K, inlocuite ulterior cu HE-177; Gruppe V avea in dotare Junkers JU-88C “Zerstorer”, executand misiuni pe timpul noptii. KG.40 opera deasupra Atlanticului.

Fritz X si He 117

Cea dea doua unitate a fost KampfGeschwader 100/KG.100, unitate de bombardament greu care a luptat si pe Frontul de Est. KG.100 era compus din 4 Gruppe dotate cu HE-111H si Do-217K, fiind detasata in Mediterana in vara lui 1943 pentru a combate operatiunile Aliate. Mai tarziu aveau sa faca trecerea pe HE-177 Greif. KG.40 a fost prima unitate Luftwaffe care a lansat bomba-planor cu motor racheta HS-293A, aeronava-mama HE-111H, pe data de 25 august 1943, avariand doua nave britanice in Golful Biscaya. Ca fapt divers, Aliatii au reusit sa compromita rapid bombele ghidate HS-293 si Fritz X, capturand pe aeroportul din Foggia/Italia cateva exemplare intacte pe care le-au studiat, ulterior bruind frecventa radio facandu-le inutile, ceea ce noi astazi numim “contramasuri electronice”.

Spunem adio Romei si ne indreptam spre autorul acestei tragedii, micul David, si-anume bomba ghidata Fritz X si Luftwaffe, autoarea primului atac reusit cu bomba ghidata din istorie (oamenii inteligenti creeaza arme inteligente. Germanii nu se dezmint nicicum, au stat in fruntea inovatiilor tehnice militare in WW II, in avangarda tehnologiei militare). Da, Fritz X/Ruhrstahl X-1 a fost printre primele bombe ghidate din lume, creata si folosita de catre germani incepand din 1943. Expertii o considera a fi prima racheta antinava din lume ghidata radio (radiolink) si “bunicul” bombelor inteligente.

Creatorul acestei bombe a fost Diplomat-Inginer Max Otto Kramer, inginer-proiectant genial care lucra pentru compania Ruhrstahl AG din 1940 (a produs otel si armament pentru germani in WW II. Dar a produs si tehnologie de varf, precum rachete si bombe ghidate –Ruhrstahl X-1/4), acesta ajungand in SUA prin Operatiunea Paperclip la sfarsitul WW II.

Bomba e cunoscuta sub mai multe denumiri, precum Ruhrstahl SD-1400X, Kramer X-1, PC-1400X, FX-1400, Ruhrstahl X-1 sau Fritz X, fiind destinata luptei impotriva navelor puternic blindate, precum crucisatoarele si cuirasatele, experimentele debutand la inceputul anului 1938/1939 la Deutsche Versuchsansalt fuer Luftfahrt/DVL/Institutul German de Cercetari pentru Aviatie (ei bine, cercetarea aeronautica luase avant in Germania dupa 1933. Exista rapoarte, documente si documentatii cu privire la preocuparile cercetatorilor germani in domeniu, cel putin 100 dintre acestea au legatura cu medicina aeronautica, un domeniu nou la acea vreme. Rapoarte, documentatii tehnice, etc de la principalele institute de cercetare in domeniu situate in Aachen, Berlin, Braunschweig, Breslau, Brno, Gdansk, Darmstadt, Dresda, Graz, Hanovra, Munchen si Stuttgart. Exista documentatii inclusiv de la companii de renume, precum Heinkel si Messerschmitt, o adevarata comoara pentru istorici si nu numai. Mare noroc avem ca minutiozitatea si ordinea germana au notat/inregistrat totul).

Primele experimente s-au facut cu bomba cu cadere libera PC-1400 Fritz/Panzersprengbombe Cylindrisch-1400 Fritz, bomba de aviatie HE de 1400 kg aparuta in 1933, anti-blindaj, 2,83 m lungime, 56,20 cm diametru, ce continea TNT si Trialen -200 kg incarcatura exploziva. La aceasta bomba s-au modificat aripioarele stabilizatoare din coada, conul ogivei, noul proiectil fiind dotat cu 4 aripi cruciforme dispuse central (inclinate la unghi de 28◦) si coada inelara segmentata dotata cu spoilere actionate electric. Exista surse ce sustin c-au fost testate initial si bombe SC-250/ Sprengbombe Cylindrisch-250 de 250 kg, HE, insa acestea s-au dovedit a fi ineficiente impotriva blindajului navelor –nu se stie daca astfel de bombe au devenit ghidate, insa e posibil sa se fi testat sistemul de ghidare in anul 1938 pe cateva exemplare (informatia e incerta si trebuie tratata cu retinere).

Testarea armei a inceput in primavara lui 1942 (martie-aprilie), iar in septembrie s-a format unitatea speciala Erprobungs&Lehrkommando 21. Aceasta unitate a testat arma pe nave-tinta in Marea Baltica, foarte probabil 3 bombe au fost lansate cu rezultate bune, insa teste s-au efectuat si la Foggia/Italia.

Bomba avea ogiva ascutita pentru cresterea performantelor aerodinamice, fiind dotata cu spoilere de control si giroscop. Bomba-planor era lansata de la 5500 m altitudine si aproximativ 5 km distanta de tinta, asta in conditii bune de vizibilitate, insa se putea lansa si de la 4000 m altitudine si 5 km distanta fata de tinta (USAF sustinea in 1944 ca bomba putea fi lansata de la 6000 m altitudine, in afara razei de actiune a apararii AA apropiate de la acea vreme. Lansata de la aceasta altitudine, bomba ar fi fost capabila sa penetreze blindaj din otel de 71 cm grosime. Unele surse germane mentioneaza ca lansata de la 5500 m altitudine, bomba penetra blindaj din otel de doar 13 cm. Expertii considera ca bomba atingea inainte de impact viteza transonica). Erau totusi multe variabile, cea mai importanta fiind pregatirea operatorului, acesta ghidand bomba prin intermediul unui joystick din aeronava purtatoare (ghidaj radio. Emitator de tip FuG-203 Kehl III si receptor de tip FuG-203b Strassburg, cel din urma fiind dispus in corpul bombei. Acest sistem era similar cu cel folosit pe HS-293. In corpul bombei se gasea si o baterie de 24 V destinata alimentarii sistemelor interne si a spoilerelor) –sistem Kehl-Strassburg, proiectat si construit de catre Telefunken. Bomba avea in coada un semnal luminos de culoare albastra pentru a ajuta operatorul la ghidare, acesta trebuind sa mentina vizorul pe tinta (de tip Lofte 7D, uzual pe bombardierele germane) pana la impact. Astazi ii spunem MCLOS…

Fritz X sistemul radio FuG-230 Strassbourg

Fritz X avea urmatoarele caracteristici: racheta anti-nava/bomba ghidata, producator Ruhrstahl AG/Brackwede/Westfalia, in productie 1943-1945, aproximativ 1400 de exemplare produse (2000/2500 dupa alte surse, putin probabil sa fie asa), majoritatea fiind distruse in cursul antrenamentelor, nu in lupta. Doar cateva exemplare “au luptat”, unele surse mentioneaza 200 de exemplare (oricum, rata de succes a fost foarte scazuta). Se intentiona ca din mai 1942 sa se produca 100 de bombe lunar, urmand ca dupa patru luni sa se ajunga la 300 de exemplare lunar –asta nu s-a intamplat niciodata. In toamna lui 1944 productia bombelor Fritz X a incetat in favoarea HS-293 (despre aceasta intr-un articol viitor); ghidaj radio; lungime 3,30 m; anvergura 1,40 m; diametru 56 cm; fara motor racheta; viteza maxima preconizata la impact cu lansare de la 5000 m altitudine, 1235 kmh/343 ms; greutate 1362-1500-1570 kg; autonomie 5 km; incarcatura de lupta 300-320 kg, Amatol.

Arma detona dupa penetrarea blindajului, nu la impact, avand focos de timp; platforma de lansare/aeronava-mama –D0-217K si HE-177; unic operator Luftwaffe; CEP probabil 30,48 m (se pare ca 60% dintre bombele care au lovit nave italiene si Aliate, au avut CEP de 4,60 m fata de punctul de vizare al operatorului. Cel putin asa sustin germanii. Aliatii sustin ca doar 15% dintre bombe bombe au avut CEP de 15 m fata de punctul de ochire, pentru acestia 90% dintre bombe au avut CEP de 30 m). S-a intentionat realizarea unei variante ghidate prin fir, asta dupa ce s-au prins ca Aliatii le bruiaza bomba, varianta mult mai sigura, mai usoara si imposibil de bruiat, insa nu s-a mai facut datorita sfarsitului razboiului –cel mai probabil a ramas doar pe planseta. Interesant e faptul ca sistemul de ghidaj radio putea lucra pe 18 canale (multicanal), insa nu-i cert daca germanii au optat doar pentru un singur canal sau pentru mai multe, “ajutandu-i” pe Aliati sa-l bruieze (in decembrie 1943 deja le bruiau. Marile nave si nu numai, au inceput sa fie dotate cu sisteme de bruiaj radio, Type 650/651, considerate a fi primele sisteme de razboi electronic montate pe navele de razboi.Spre exemplu, la jumatatea lui 1944, Royal Navy avea deja 99 de astfel de sisteme pe navele sale. Aceste sisteme au ajuns si-n Pacific, unde au perturbat grav comunicatiile japoneze, echipamentul “japilor” fiind si-asa vai de mama lui. Dar asta-i alta poveste).

Controverse circula pe site-urile germane de profil cu privire la sistemul radio de ghidare, daca intr-adevar acesta era atat de performant (unele surse mentioneaza ca acesta opera in radiofrecventa VHF, 48-50 MHz). Experti americani si britanici considera ca arma era mediocra si nu s-a ridicat la asteptarile germanilor, cert fiind faptul c-au bruiat-o foarte usor…

Fritz X banc de test radio FuG-203

Totusi, Fritz X s-a dovedit a fi o arma devastatoare atunci cand era utilizata eficient, italienii, americanii si britanicii facand “cunostinta” cu ea –USS Savannah/CL-42 (crucisator usor US Navy avariat la Salerno pe 11 septembrie 1943 de o bomba Fritz X, 200 de marinari au murit, nava fiind inactiva timp de 12 luni, aflandu-se in reparatii); USS Philadelphia, victime umane si avarii produse de o Fritz X; HMS Warspite (cuirasat Clasa Queen Elizabeth, Royal Navy, a incasat trei Fritz X la Salerno pe 15 septembrie 1943, suferind avarii serioase ce l-au facut indisponibil pana la debarcarea din Normandia. Bombele au penetrat 6 punti, 9 marinari au fost ucisi). Se pare ca bombe Fritz X au fost folosite pentru a distruge podul de la Pontaubault/Normandia pe 7 august 1944, in vederea stoparii inaintarii Diviziei 6 Blindate US Army, fara rezultat pozitiv.

Sfarsitul „Romei” – grafica