DAVID SI GOLIAT (partea a3-a)

8 ani ago

Artileria principala: tunuri navale calibrul 381mm la bordul „Roma”

Revenim la armament…Asa cum mentionam anterior, armamentul principal al cuirasatului Roma era format din 9 tunuri de calibrul 381 mm, 50 calibre, dispus in trei turele (3×3),cunoscute drept „Cannone da 381/50 Ansaldo M1934”. Aceste tunuri sunt cele mai mari si mai puternice guri de foc produse in Italia, performanta ce si-o mentin si-n ziua de astazi. O turela+tunurile aferente a fost produsa de catre Ansaldo (compania a produs si cele trei turele+tunurile aferente pentru cuirasatul Impero, insa acestea au fost stocate, nava nefiind finalizata), iar celelalte doua+tunurile aferente, au fost produse de catre Odero-Terni-Orlandi Societa per la Construzione di Navi, Macchine ed Artigliere/OTO (activa in perioada 1929-1951, initial societate privata –din 1933 intra sub controlul Instituto per la Ricostruzione Industriale/IRI, creat de Mussolini. Avea santiere navale la Genova/Sestri Ponente si Livorno/Cantieri Orlando, fabricand tunuri si echipamente navale la Stabilimento Artigliere/La Spezia si la Cantiere del Muggiano/La Spezia –aici se afla si un santier naval, astazi apartine Fincantieri. OTO a produs si artilerie terestra, mitraliere, submarine si minisubmarine, vedete torpiloare, torpiloare, crucisatoare, munitii. OTO, dupa razboi,in 1949, a trecut la fabricarea de tractoare agricole, primul astfel de vehicul a fost OTO R3. Din 1953 devine OTO Melara, societate binecunoscuta astazi in lume). Dar, desi sunt impresionante, aceste tunuri aveau viata scurta, la jumatate fata de marile guri de foc din dotarea cuirasatelor britanice, americane, germane, chiar si japoneze, basca ca erau imprecise, dispersia proiectilelor fiind larga. Mai mult decat atat, s-au produs in numar mic, in doua loturi a cate 20 de unitati, botezate Model 1934 (au dotat cuirasatele Littorio si Vittorio Veneto) si Model 1939 (au dotat cuirasatul Roma, fiind destinate si neterminatului Impero).

Tunuri calibrul 381mm Ansaldo

Tunurile au urmatoarele caracteristici: intrare in serviciu 1940, proiectarea debutand in 1934; calibrul 381 mm/50 calibre, ghintuit; greutate tun 102,90/109,90 tone; lungime tun 20,72 m; lungimea tevii 19,05 m; lungime ghinturi 19,78 m; volumul camerei de ardere 456,22 dm/cubi; rata de foc 1,3-2 proiectile/minut per tun; folosea urmatoarele tipuri de proiectile: APC, greutate 884,80 kg, viteza initiala a proiectilului 850 ms/HE, greutate 824,30 kg, viteza initiala a proiectilului 880 ms; greutatea incarcaturii de lupta: APC -10,16 kg/HE -29,51 kg; greutatea incarcaturii de azvarlire 222,20 kg; lungime proiectil: APC -1,66m; presiunea in camera de ardere 3,20 kg/cmp; teava rezista la aproximativ 110-130 proiectile trase, dupa care trebuia inlocuita; rezerva interna pentru fiecare tun la bordul cuirasatelor Clasa Littorio era, cel mai probabil, de 74 proiectile per tun.

Proiectil calibrul 381mm

Foarte probabil, Roma avea 495 de proiectile APC si 171 de proiectile HE la momentul scufundarii. Calitatea proiectilelor lasa mult de dorit, amiralul Angelo Iachino plangandu-se superiorilor de acest lucru –multe proiectile refuzau sa explodeze. Se pare ca spre sfarsitul anului 1942 s-a produs un proiectil HE, calibrul 381 mm, cu greutate redusa, 774 kg, insa acesta n-a intrat in dotarea navelor. Existau si proiectile de exercitiu, inerte, prea putine insa. Cu toate acestea, productia de proiectile calibrul 381 mm a fost scazuta, ceea ce n-a permis exercitii si antrenamente ample ale tunarilor –pur si simplu nu-si permiteau sa le risipeasca; raza de actiune: cu proiectile APC de 885 kg, avand elevatia de 4,3◦-10.000 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 687 ms/7,2◦-15.000 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 620 ms/10,6◦-20.000 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 563 ms/14,5◦-25.000 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 524 ms/19,2◦-32.000 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 498 ms/24,7◦-35.000 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 483 ms/35◦-42.260 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 483 ms/36◦-42.800 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 483 ms; cu proiectile HE in greutate de 824,30 kg, raza maxima de actiune era de 44,640 m la elevatia de 35◦ (se pare ca in timpul testarii la sol a tunurilor, poligonul Cottrau din apropiere de Viareggio, la elevatia de 45◦, proiectilele APC au ajuns la 46.280 m, iar cele HE la 48.270 m, ceea ce e remarcabil); proiectilul APC, 885 kg greutate, putea penetra blindaj de otel: grosime 81,40 cm de la 0 m distanta (!!!)/51 cm de la 18.000 m distanta/41,60 cm de la 19.000 m distanta, unghi de lovire 90◦. Penetra blindaj punte de 6,70 cm de la 19.000 m distanta/40,20 cm de la 20.000 m distanta, unghi de lovire 90◦. Penetra blindaj punte de 7,40 cm de la 20.000 m distanta/34,80 cm de la 24.000 m distanta, unghi de lovire 90◦. Penetra blindaj punte de 10,50 cm de la 24.000 m distanta/32,50 cm de la 26.000 m distanta, unghi de lovire 90◦. Penetra blindaj punte de 12,40 cm de la 26.000 m distanta/38 cm de la 28.000 distanta (toate aceste date cu privire la raza de actiune si eficienta proiectilelor pot fi interpretabile, acestea isi au originea intr-o nota a Supermarina din septembrie 1942. Exista insa si consemnari ale celor ce-au luptat pe aceste cuirasate, acestea confirmand sau infirmand anumite cifre. Un lucru e insa cert, multe proiectile erau rebuturi, n-au existat accidente pe timpul tragerilor); turelele de pe cuirasate erau fabricate de Ansaldo/OTO. Pe cuirasatul Littorio acestea aveau urmatoarele caracteristici, turele, in numar de trei, fiind fabricate de Ansaldo: greutate 1570 tone; elevatie cuprinsa intre -5◦/+35◦ (posibil chiar

-5,5◦/+36◦. Tunurile erau actionate de motoare electrice, erau dispuse in leagane individuale din otel turnat, fiind separate prin pereti etansi/blindati); rata elevatiei 6◦/s; turelele se roteau diferit dupa cum urmeaza: nr.1, intre -145◦/+145◦ /nr.2, intre -141◦/+145◦/nr.3, intre -160◦/+160◦; viteza de rotatie 6◦ secunda, aceasta facandu-se prin intermediul unor role conice -72 de role conice; lungimea reculului tunurilor 1 m; unghiul de incarcare al tunurilor +15◦; tunurile, 3 la numar per turela, trageau la interval de 45 s unul de celalalt; turelele dispuneau de un sistem de evacuare a gazelor rezultate in urma tragerii, compus din mai multe ventilatoare electrice; elevatia maxima a tunurilor in turele era de 35◦; tunurile ce-au supravietuit razboiului au fost casate in 1948.

Cuirasatul „Roma” -schite

Tunurile calibrul 152 mm/55 calibre erau arme secundare pe cuirasatele Clasa Littorio, dar arma principala a crucisatoarelor usoare Giuseppe Garibaldi si Duca degli Abruzzi, Clasa Duca degli Abruzzi (apartine Clasei Condotierri, formata din cinci subclase construite in perioada 1928-1937/1938 –Giussano/4 unitati, Cadorna/2 unitati, Montecuccoli/2 unitati, Duca d’Aosta/2 unitati si Duca degli Abruzzi/2 unitati). Au existat doua modele –Model 1934 construit de Ansaldo/Model 1936 construit de OTO –acestea fiind variante imbunatatite a vechiului 152 mm/53 calibre, ce dota primele patru subclase ce apartin Clasei Condotierri, incepand din 1928. Armele sunt considerate a fi cele mai reusite tunuri navale realizate de italieni inainte de WW II, relativ precise, raza de dispersie a proiectilelor fiind de 80-90 m la 17.500 m. Au existat studii demarcate in 1941 in vederea realizarii unuor proiectile mai bune, mai precise si, bineanteles, in vederea imbunatatirii preciziei tragerii, insa nu se stie daca s-a lasat cu rezultate –foarte probabil ca aceste studii au fost abandonate din motive economice si militare. Cu toate acestea, rata de foc era considerata a fi prea mica, insa tunurile erau eficiente impotriva crucisatoarelor usoare, distrugatoarelor si navelor mai mici, insa nu prea eficiente in trageri AA datorita elevatiei mici.

Tunurile au urmatoarele caracteristici: intrare in serviciu 1940, proiectarea debutand in 1934/1936; calibrul 152 mm/55 calibre, ghintuit; greutate tun 9,68 tone; lungime tun 8,84 m; lungimea tevii 8,38 m; lungime ghinturi 7,30 m; volumul camerei de ardere 25,19 dm/cubi; rata de foc 4-5 proiectile/minut per tun; folosea urmatoarele tipuri de proiectile: AP, greutate 50 kg, viteza initiala a proiectilului 910 ms/HE, greutate 44,40 kg, viteza initiala a proiectilului 945 ms. Tunul putea trage si AA, insa n-am reusit sa gasesc date cu privire la caracteristicile acestor proiectile; greutatea incarcaturii de lupta: AP -1 kg/HE -2,30 kg; greutatea incarcaturii de azvarlire 16,35 kg; lungime proiectil: AP -63 cm/HE+AA necunoscute; presiunea in camera de ardere 3,27 kg/cmp; rezerva interna pentru fiecare tun la bordul cuirasatelor Clasa Littorio era, cel mai probabil, de 840 AP/1428 HE/252 AA, cam 210 proiectile per tun; raza de actiune: cu proiectile AP de 50 kg, avand elevatia de 45◦-25.740 m. Cu proiectil HE la aceeasi elevatie, 24.900 m; proiectilul AP, 50 kg greutate, putea penetra blindaj de otel: grosime 86 mm de la 14.000 m distanta/40 mm de la 18.000 m distanta, unghi de lovire 40◦.

Tunurile erau dispuse in turele dupa cum urmeaza: cate doua tunuri Model 1934 per turela, la crucisatorul Giuseppe Garibaldi, acesta avand doua astfel de turele, 2×2; trei tunuri per turela, crucisatorul usor Giuseppe Garibaldi, 2×3 Model 1934/cuirasatul Littorio, 4×3 Model 1934/cuirasatele Vittorio Veneto+Roma, 4×3 Model 1936. Cuirasatul Roma avea 12 astfel de guri de foc; greutate turela tripla 133,30 tone, fara placile de blindaj suplimentare; elevatie tunuri in turela tripla cuprinsa intre -5◦/+45◦, actionate electric; turela se rotea intre -120◦/+120◦; unghi de incarcare tunuri cuprins intre -5◦/+20◦, mecanism de incarcare pneumatic; recul probabil 12,70 cm; blindaj turele Clasa Littorio –frontal 28 cm/lateral fata 13 cm/lateral spate 8 cm/dorsal 8 cm/plafon frontal 15 cm/plafon spate 10,50 cm.

Tunurile calibrul 120 mm au inceput s-a fie fabricate de catre Ansaldo incepand din 1926. Acestea au fost continuu modernizate dea lungul anilor *30, atat de catre Ansaldo cat si de catre OTO. Au fost dispuse atat in turele deschise cat si in turele inchise, cate un tun sau cate doua tunuri, insa armele au suferit de dispersie excesiva a proiectilelor. Cuirasatul Roma avea 4 astfel de tunuri, 120 mm/40 calibre, folosite in general pentru iluminarea tintei (trageau cu proiectile de iluminare. Tunurile erau Armstrong Whitword, Model 1889/1891, foarte probabil QF 4,7 inch Gun Mk.1/2/3/4, acest tun gasindu-se si-n dotarea artileriei de coasta), insa acestea au fost modelele fabricate –Ansaldo, Model 1926/1936/1937/1940+OTO, Model 1931/1933/1936 –astfel de tunuri dotand submarine, puitoare de mine, vanatoare de submarine, distrugatoare, crucisatoare, cuirasate.

Tun naval Ansaldo calibrul 120mm in turela

Aveau urmatoarele caracteristici, si ne referim la 120 mm/50 calibre: intrare in serviciu 1936, proiectarea debutand in 1926; calibrul 120 mm, ghintuit; lungime ghinturi 4,95 m; greutate tun 5, 55 tone; lungime tun 6,40 m; lungime teava tun 6 m; volumul camerei de ardere 15,08 dm/cubi; rata de foc 6-7 proiectile/minut per tun; folosea urmatoarele tipuri de proiectile: AP, n-am reusit sa gasesc date cu privire la caracteristicile acestor proiectile/HE, greutate 23,15 kg, viteza initiala a proiectilului 920-950 ms; greutatea incarcaturii de azvarlire 9,70 kg; presiunea in camera de ardere 3,15 kg/cmp; nu se stie cate proiectile de iluminare calibrul 120 mm stoca cuirasatul Roma, insa se stie ca pe distrugatoarele Clasa Navigatori (12 construite in perioada 1928-1931-1934, 2693 tone) aceste tunuri, modele anterioare, dispuneau de 182 proiectile de rezerva (cifra nu-i certa, dar probabil ca distrugatoare din aceasta clasa aveau la bord 408 proiectile AP, 672 proiectile HE, 120 de proiectile incendiare si 100 proiectile de iluminare pe timpul escortarii convoaielor spre Africa de Nord); raza de actiune: cu proiectile HE de 23,15 kg, avand elevatia de: 35◦-18.200 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 920 ms/45◦-22.000 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 950 ms; tunurile erau dispuse single sau binate pe afet, turela deschisa sau inchisa, tipurile si dispunerile variind de la o clasa de nave la alta, multe fiind modernizate/redotate, dupa cum urmeaza: un singur tun, Clasa Soldati 1/primele variante, acesta fiind fabricat de Ansaldo, Model 1940; turela dubla dotata cu tunuri Ansaldo Model 1926 –Clasa Navigatori, distrugatoare, 3×2/Clasa Dardo, distrugatoare, 2×2/Clasa Folgore, distrugatoare, 2×2; turela dubla dotata cu tunuri Ansaldo Model 1936 si 1937, Clasa Soldati 2, a doua generatie, modernizata si modificata, 2×2+1 single/15 calibre (destinat iluminarii tintei)/Clasa Maestrale+Clasa Oriani, distrugatoare, erau armate cu tunuri fabricate de OTO, Model 1931 si 1936 (elevatia era cuprinsa intre -5◦/+50◦, greutate proiectil 19,80 kg, viteza initiala a proiectilului 400 ms, raza maxima de actiune 6400 m. Trageri AA, posibil 4000 m)/Clasa Conte di Cavour, cuirasat, dupa modernizare, avea 6 turele binate/6×2,fiind dotata cu tunuri OTO, Model 1933 –blindajul turelei era marit. Iata si greutatea tunurilor+afete sau turele in functie de model si fabricant: Ansaldo, Model 1926 -19,92 tone/Model 1936 si 1937 -21,26 tone/Model 1040 -11,81 tone; OTO, Model 1931 -17,37 tone/Model 1933 -33,46 tone/Model 1936 -22,44 tone; elevatie tunuri in functie de model: Ansaldo -1926, intre -10◦/+45◦/1936, intre -10◦/+40◦/1937, intre -10◦/+42◦/1940, intre -10◦/+45◦/OTO -1931, intre -7◦/+33◦/1933, intre -10◦/+42◦/1936, intre -10◦/+35◦; turelele se roteau intre -150◦/+150◦. Elevatia tunurilor si rotatia turelelor se obtinea/facea electric.

Turela tunuri calibrul 120mm Littorio

Astfel de tunuri, modele vechi cu deosebire, precum Model 1909 (120 mm/50 calibre, patent Elswick/Marea Britanie, similar Vickers BL, cantarea 3,37 tone, greutate proiectil 22,75 kg, viteza initiala a proiectilului 840 ms) si Model 1924/OTO (greutate proiectil 19,40 kg, viteza initiala a proiectilului 730 ms. A fost utilizat si-n trageri AA, raza maxima de actiune fiind 7800 m) au dotat si artileria de coasta. Italienii au produs o multime de modele, caracteristicile si performantele nefiind identice. Spre exemplu, modele 1918, Schneider-Canet-Armstrong/1924, Vickers-Terni/1926, OTO, aveau urmatoarele caracteristici: intrare in serviciu 1919, proiectarea debutand in 1918, guri de foc reproiectate in 1924 si 1936; calibrul 120 mm, ghintuit; greutate tun 4,35 tone; lungime tun 4,98 m; rata de foc 7 proiectile/minut; raza de actiune: cu proiectile HE de 22 kg, avand elevatia de 33◦-15.500 m, viteza initiala a proiectilului fiind de 750/850 ms; folosea urmatoarele tipuri de proiectile: AP, greutate 23,15 kg/HE, greutate 22 kg; greutatea incarcaturii de azvarlire 7,60 kg.

Regia Marina, tun AA calibrul 90mm

Cuirasatele Clasa Littorio erau dotate cu tunuri AA in turela, calibrul 90 mm/50 calibre, in turela, fabricate de catre Ansaldo/Model 1938 si OTO/Model 1939, acestea fiind similar ca design. Tunurile aveau proprietati balistice bune, insa suporturile de stabilizare in patru axe erau prea complexe suferind de dese defectiuni tehnice, electrice si mecanice (dispunea de 11 giroscoape, acestea fiind sensibile la coroziune. Multe componente si echipamente ale acestor tunuri erau neprotejate impotriva influentei marii. Ca urmare, marile cuirasate, spre exemplu, inclusiv cele din Clasa Littorio, aveau mai mereu probleme cu aceste tunuri. In 1942 spre exemplu, anumite echipamente sensibile au si fost indepartate, cel putin pe cuirasatul Caio Duilio, Clasa Andrea Doria. Datorita imperfectiunii tehnice, era foarte greu ca tunul sa fie mentinut pe tinta, cuirasatele italiene platind din greu aceste lipsuri grave). Tunul Ansaldo+OTO/Model 1939 avea urmatoarele caracteristici: calibrul 90 mm/50 calibre; intrare in serviciu 1940, in studiu din 1938. Prototipul a fost testat la bordul vechiului crucisator San Giorgio (in serviciu 1910, 10.167 tone, 4 tunuri calibrul 254 mm. Doua prototipuri au fost testate in 1938, acestea avand 40 calibre –tunurile de serie au avut 50 calibre); greutate tun 1,96 tone; lungime teava 4,50 m; rata de foc: preconizata 16 lovituri/minut/reala 12 lovituri/minut; greutate lovitura completa 18,40 kg.

Turele tunuri calibrul 90mm

Greutate proiectil AA -10,01 kg; greutatea incarcaturii de azvarlire 3,40 kg; viteza initiala a proiectilului fiind de 860 ms; presiunea in camera de ardere 3,05 kg/cmc; rezerva de proiectile Clasa Littorio, 487 lovituri per tun. Probabil ca Roma avea la momentul scufundarii 5842 de proiectile AA si 50 de proiectile de iluminare, calibrul 90 mm. Aceste tunuri au ramas in uzul marinei italiene pana in anii *50; raza de actiune cu proiectile AA de 10 kg, avand: elevatia de 45◦-13.000 m/tunurile erau eficiente impotriva aeronavelor care zburau sub 10.800 m altitudine; turela cu un tun, Clasa Andrea Doria -10 turele, Clasa Littorio -12 turele; greutate turela+tun 18,77 tone; elevatie cuprinsa intre -3◦/+75◦, operata manual; turela se rotea intre -120◦/+120◦, operata manual; recul tun 48,40 cm; fiecare turela era deservita de un troliu electric, acesta putand alimenta tunul cu maxim 30 proiectile/minut. Proiectilele erau ridicate din magazia de munitie pana in camera de manipulare, de aici un mic elevator electric –motor de 2 CP –ridica proiectilele in turela, ritmul variind intre 12/16/30 proiectile/minut (ascensoarele erau complicate, se defectau des, basca ca si proiectilele erau pline de defecte). Incarcarea tunului se facea manual. Blindajul turelei pe navele Clasa Lottorio era urmatorul: frontal 4 cm/fetele laterale inclinate 4 cm/spate 1,20 cm/plafon 1,60 cm.

Apararea aeriana cu raza scurta, medie si lunga a cuirasatelor Clasa Littorio era compusa din popularele tunuri de calibrul 37/20 mm fabricate de catre Breda, guri de foc relativ reusite si usor de utilizat ce-au dotat intreaga armata italiana. Dar si acestea aveau hibe, tevile avand durata scurta de viata iar proiectilele viteza initiala prea mica pentru a fi eficiente peste 2500/4000/5000 m.

Tunul Breda calibrul 37 mm, model 1932

Tunul Breda calibrul 37 mm, denumit oficial in inventarele Regia Marina si Regio Esercito “Cannone-Mitragliera da 37/54(Breda)” s-a aflat in dotarea navelor mari, fiind realizat in mai multe modele –Model 1932 (racire cu apa. Pe navele Regia Marina, precum crucisatoarele Clasa Bolzano/Zara, afetul acestor arme binate s-a dovedit a fi prea greu. Greutatea instalatiilor+vibratiile masive din timpul tragerilor duceau la uzura prematura a structurii de sprijin si rotatie/turela deschisa –aproximativ 5000 kg/rulmentii sinei de ghidare, aceasta blocandu-se des. Tunurile single erau dispuse pe afet, cele binate fiind dispuse in turele deschise rotative. Teoretic arma putea trage la 6800 m altitudine, in realitate insa era eficienta doar la 3500-4000/5000 m. Precizia lasa mult de dorit datorita vibratiilor. Rata de foc era de 200 proiectile/minut, in realitate nu depasea 120 proiectile/minut)/Model 1938 (racire cu aer. Datorita eliminarii sistemului de racire cu apa, greutatea armei+afetul a fost redusa la 4200 kg. Insa problemele legate de structura si precizia tragerii au ramas, cu toate ca s-a imbunatatit intrucatva precizia tragerii)/Model 1939/RM 39 (racire cu aer) –produse intre anii 1932-1945. Cuirasatul Roma dispunea de 20 de astfel de guri de foc, 8 afete cu tunuri binate/8×2 si 4 afete a cate un tun/4×1.

Brenda 37mm, model 1939

Tunul avea urmatoarele caracteristici: tun AA calibrul 37 mm/54 calibre, Model 1932/1938/1939/RM 39; intrare in serviciu 1934; greutate tun 277 kg; lungime teava 1,99 m; rata de foc: preconizata 200 lovituri/minut, in realitate 60/90/120 lovituri/minut in functie de varianta (unele surse mentioneaza 140 proiectile/minut); greutate lovitura completa 1,63 kg/lungime lovitura complete 38,40 cm; greutate proiectil HE -823/830 g/lungime proiectil 16,25 cm; greutatea incarcaturii explozive 200 g; viteza initiala a proiectilului 800 ms; presiunea in camera de ardere 2,80 kg/cmp; dupa aproximativ 1500 de proiectile trase teava tunului trebuia schimbata; incarcatoare tip magazie cu 6 proiectile; rezerva de proiectile era probabil de 1500 de unitati per tun; raza de actiune cu proiectile HE de 823/830 g, avand: elevatia de 45◦-maxim 7.800 m, pentru eficienta maxima 3500-4.000 m/tunurile erau eficiente impotriva aeronavelor care zburau sub 5000 m altitudine; tunurile puteau fi dispuse cate unul pe afet sau binate in turela deschisa rotativa: Model 1932/1938, binate in turela deschisa/Model 1939/RM 39 single pe afet; greutate tun+afet/turela: Model 1932 -4,90 tone/Model 1938 -4,20 tone/Model 1939 -1,48 tone/RM 39 -1,97 tone; elevatie: tunuri single, intre -5◦/+90◦/tunuri binate, intre -10◦/+80◦. Elevatia se obtinea manual; afetul si turela se roteau intre -120◦/+120◦, operate manual; recul Model 1939 si RM 39 -10 cm. Mecanismul de recul era hidraulic; servanti tunuri binate 5 –comandant baterie, 2 ochitori, acestia manevrand si turela, doi incarcatori; rastelele cu munitie se gaseau de regula dispuse in apropierea bateriilor. A existat si o varianta numita Model 1941, tun single pe afet remorcat destinat Regio Esercito, insa acesta n-a intrat in productie de serie datorita lipsei de materii prime –posibil sa fi ramas doar pe planseta, nu se stie daca s-a realizat un prototip.

Tun calibrul 20 mm, model 1935

La bordul tuturor navelor Regia Marina, inclusiv pe cuirasatele Clasa Littorio, se gasea o alta foarte populara in randul armatei italiene, tunul Breda calibrul 20 mm. Numita oficial “Cannone-Mitragliera da 20/65(Breda)/ “Cannone-Mitragliera Polivalente da 20/65 Breda/Breda 20/65 Model 1935/1939/1940”, arma era destinata tirului antiaerian sau anticar, existand si variante pe afet tractat (roti. Studiul pentru varianta anticar a debutat in 1936, astfel de tunuri au fost trimise in Spania, unde s-au dovedit ineficiente impotriva blindatelor sovietice. In Rusia s-au dovedit a fi total ineficiente impotriva blindatelor. Tot in 1936, tunul calibrul 20 mm a aparut pe blindate si autoblindate, precum L6/40 si AB-40/41/43). Ca si tunul calibrul 37 mm, arma a fost produsa de catre “Societa Italiana Ernesto Breda per Construzioni Meccaniche” din Brescia incepand din 1932, intrand initial in dotarea Regio Esercito/1935 (dupa teste comparative cu Oerlikon/Elvetia, Madsen/Danemarca si Lubee MG-204/Germania. Arma a fost creata in urma specificatiei emisa de catre Regio Esercito in octombrie 1931, prin care se cerea un tun automat calibrul 20-25 mm capabil sa combata aeronave ce zboara la joasa altitudine,care de asalt sau vehicule usor blindate).

Prototip Brenda 20mm, model 1935

Propunerea de catre Alfredo Scotii a tunului calibrul 20 mm, aflat la acea data in proiectare, tun numit ulterior Scotti-Isotta Fraschini 20/70 Model 1941 (avea sa intre in dotare abia in 1941) nu a fost luata in considerare din motive de…lipsa. Astfel de arme au dotat din plin “Milizia per la difesa antiaerea territorial/DICAT” (1927-1943. Apartinea “Milizia volontare per la sicurezza nationale/MVSN”, trupele paramilitare mussoliniene de trista amintire “Camasile Negre”. In 1940, DICAT avea 85.000 de oameni, 22 de legiuni metropolitane si 4 legiuni coloniale. Au luptat in Etiopia si-n WW II. Raspundeau de apararea aeriana a teritoriului, si-n 1933 aveau in dotare doar mitraliere franceze de calibrul 8 mm ramase din WW I), Regio Esercito, Regia Aeronautica si Regia Marina, dovedindu-se a fi foarte populare. Regia Marina a adoptat arma in vederea inlocuirii mitralierelor Breda Model 1931, calibrul 13,20 mm, considerate ineficiente impotriva aeronavelor modern construite integral din metal. Marina a avut in dotare atat varianta single cat si varianta binata, la cea din urma tevile nefiind dispuse in linie ci usor defazate (in octombrie 1939, armata italiana avea deja in dotare 786 de unitati. In aprilie 1940 aveau 1200. In perioada ianuarie-noiembrie 1941 s-au realizat 1640 de unitati. Se pare ca apogeul productiei s-a atins la inceputul lui 1942, cam 160 de tunuri lunar. Cert este ca-n septembrie 1942, Regio Esercito avea in dotare 2442 de tunuri Breda calibrul 20 mm. La acea data, cel putin 169 de tunuri se aflau in dotarea fabricilor strategice, fiind destinate apararii AA a acestora).

Tunuri AA Brenda calibrul 20mm in Africa de Nord

Initial, cuirasatele Clasa Littorio aveau la bord 24 de tunuri Breda calibrul 20 mm, insa din 1942, se pare, numarul lor a fost marit la 28 de unitati –informatia nu-i certa fiindca cuirasatul Roma avea la momentul scufundarii 20 de tunuri Breda calibrul 20 mm. Arma a fost utilizata si de catre finlandezi (astia le-au utilizat pana la mijlocul anilor *80/sec.XX), sovietici, spanioli (in Razboiul Civil. Se pare ca 138 de astfel de tunuri au ajuns in Spania. Nationalistii lui Franco au si montat 30 de exemplare pe blindate Panzer-1, inlocuind cele doua mitraliere calibrul 7,92 mm –despre acestea am vorbit intr-un articol anterior), germani (sub numele de “2 cm FlaK-282i”. Productia destinata germanilor a continuat si dupa Armistitiu, fiind livrate nu mai putin de 255 de tunuri), britanici (si celebrul LRDG s-a bucurat de aceasta arma. Royal Navy a “adoptat-o” si ea pe torpiloare si nave de patrulare costiera), australieni (cateva nave ale Marinei au si fost armate cu astfel de tunuri, de captura), sud-africani. Tunul a ramas in dotarea armatei italiene si dupa WW II, a participat chiar si la razboiul israeliano-arab din 1948.

Brenda 20mm binat

Tunul Breda 20/65 Model 1935/1939/1940 avea urmatoarele caracteristici: tun AA/AT calibrul 20 mm/65 calibre, ghintuit, dotat din 1938 cu dispozitiv optic de ochire si vizare (numit vizor “San Giorgio”); intrare in serviciu 1937, proiectat incepand din 1935; greutate tun 72 kg (alte surse 69,30 kg)/in baterie 307,70 kg; lungime teava 1,30 m; teava trebuia schimbata dupa maxim 5000 de proiectile trase; lungime totala: in baterie 2,03 m/pe blindate 1,03 m; rata de foc: preconizata 240 lovituri/minut, in realitate 120/140 lovituri/minut in functie de varianta (unele surse mentioneaza faptul ca nu se depasea 120 proiectile/minut); greutate lovitura completa 320 g; greutate proiectil 135 g; greutatea incarcaturii explozive 38 g, FC-4; raza de actiune cu proiectil de 134 g avand: elevatia de 45◦-maxim 5500 m, pentru eficienta maxima 2500 m/tunurile erau eficiente impotriva aeronavelor care zburau sub 2900 m altitudine (asta doar pana prin 1942, ulterior insa…). Tunul putea trage orizontal, conform surselor rusesti, la maxim 6100 m distanta (teoretic depasea raza maxima de actiune in trageri orizontale a celebrului “coleg” german, Flak-38/20 mm, aceasta fiind de 4700 m. Ca fapt divers, l-am produs si noi sub licenta la Resita. S-a aflat si in dotarea Marinei Regale Romane, fiind dispus single pe afet naval C-30); incarcator tip magazie cu 12 proiectile (Flak-38 avea 20 de proiectile); tunurile puteau fi dispuse cate unul pe afet naval sau binate pe postament rotativ: Model 1935, binate pe postament rotativ/Model 1939 single pe afet naval/Model 1940 single pe afet naval; greutate tun+afet naval/postament: Model 1935 -2,33 tone/Model 1940 -312,50 kg; elevatie: tunuri single, intre -10◦/+90◦/tunuri binate, intre -10◦/+100◦.

„Roma” camuflaj – 1943

Elevatia se obtinea manual; afetul naval si postamentul se roteau intre -120◦/+120◦, operate manual; servanti tunuri binate 5 -un ochitor/tragator, 4 incarcatori; rezerva de proiectile era probabil de 1500 de unitati per tun la cuirasatele clasei Littorio; tunul putea penetra blindaj de 30 mm grosime de la 500 m distanta, unghi de incidenta 0◦. In Africa de Nord, tunul penetra blindajul de 7-10 mm al unui Universal Carrier/Bren Gun Carrier de la 600 m distanta (aici, o gramada de tunuri erau dispuse ad-hoc pe camioane si alte vehicule, devenind artilerie autopropulsata. Erau populare in randul italienilor si germanilor, ba chiar si-n randul LRDG –astia le-au pus si pe propriile camioane. Forces Francaises Libres/FFL/Fortele Franceze Libere ale lui de Gaulle le-au folosit dupa 8 septembrie 1943, italienii cedandu-le 73 de exemplare in urma eliberarii Corsicai. Britanicii au rechizitionat si ei 210 exemplare in sudul Italiei, trimitandu-le partizanilor iugoslavi condusi de Tito. Ulterior au ramas in dotarea armatei iugoslave multi ani, posibil pana pe la jumatatea anilor *70). Eficienta impotriva blindajului aeronavelor aliate e discutabila dupa 1942 –tunarii italieni se plangeau de faptul ca daca bombardierele aliate zburau peste 1500/2500 m, proiectilele calibrul 20 mm doar le “ciocaneau”, eficienta fiind…nula.

Am vazut Armele, trecem acum la componenta aeriana. Va urma… „Roma” testarea tunurilor in 1943