Lupta pentru „petrolul cel mare” începe să se dea între americani și ruși.
Irakul a anunțat că dorește să îi înlocuiască pe giganții petrolieri de la ExxonMobil cu alte companii din domeniu dar din Rusia. Autoritățile sunt supărate că americanii au semnat un acord cu guvernul regional din Kurdistan fără să le ceară aprobarea.
Informația vine la scurt timp după ce Agenţia Internaţională pentru Energie a publicat o estimare potrivvit căreia producţia de petrol a Irakului s-ar putea dubla până în 2020, pentru a atinge 6,1 milioane de barili pe zi (mbz), însă cu preţul unor investiţii masive.
Înzestrat cu rezerve dovedite de 143,1 miliarde de barili de petrol şi 3.200 miliarde de metri cubi de gaze naturale, printre cele mai mari din lume, Irakul ar putea deveni până în 2030 al doilea exportator mondial de petrol, după Arabia Saudită.
Sectorul energetic irakian, care încearcă să se refacă după 30 de ani marcaţi de conflicte şi instabilitate, ‘are resursele necesare (…) pentru o creştere rapidă a producţiei sale de petrol şi de gaze naturale’, semnalează un raport al AIE, braţul energetic al ţărilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Potrivit ‘scenariului principal’ stabilit de organizaţie, oferta de aur negru a Irakului ar atinge chiar 8,3 mbz în 2035. Potrivit AIE, ţara pompa numai 3,07 mbz în luna august a.c.
Pentru ca această creştere a ofertei irakiene de aur negru să se concretizeze, ‘va fi nevoie de investiţii cumulate de circa 530 miliarde de dolari’ până în 2035, avertizează AIE.
Rușii sunt deja acolo
Guvernul irakian a aprobat un contract în valoare de cel puţin 100 milioane de dolari prin care grupul rus Lukoil şi cel nipon Impex Corp vor explora şi exploata zăcământul petrolier Block 10 din Sudul Irakului, a anunţat miercuri Lukoil.
În timpul unei licitaţii organizate în mai, grupul rus Lukoil şi cel nipon Impex Corp au obţinut dreptul de a explora şi exploata zăcământul petrolier Block 10, situat la 120 de kilometri de Basra. Lukoil deţine 60% din zăcământ în timp ce grupul nipon Inpex deţine 40%. Conform termenilor acordului încheiat cu executivul de la Bagdad, investiţiile minime pentru prospecţiunile geologice ale acestui zăcământ trebuie să depăşească 100 milioane de dolari.
Zăcământul Block 10 acoperă o zonă de 5.500 kilometri într-o regiune bogată în ţiţei, unde giganţii energetici exploatează întinse zăcăminte, cum ar fi Rumaila, West Qurna-1 şi West Qurna-2.