Romania Military

De ce n-or spune-o pe aia dreapta?!

Canadienii au anuntat oficial ca oferta Boeing – cu F/A-18 Super Hornet E/F Block III – nu corespunde cerintelor si pe cale de consecinta Boeing nu merge mai departe in programul de inlocuire a aparatelor F/A-18 Hornet canadiene, 88 de bucati la numar.

Oficial, in competitie se aflau Boeing cu Super Hornet, Saab cu Gripen E/F si, evident, omniprezenta Lockheed Martin cu F 35A.

Doar ca aici trebuie precizat faptul ca Tara Frunzei de Artar este membra in consortiul JSF, are contract semnat de unde si tigania cu inlocuirea flotei de Horneturi. Ba s-a cerut offset si americanii le-au dat peste ochi cu contractul semnat, ba au facut competitie si au lalait-o pana cand au ajuns sa cumpere Horneturi la mana a doua din Australia.

Eurofighter si Rafale s-au retras demult, francezii i-au dat chiar in fapt pe canadieni acuzandu-i ca de fapt ce competitie cand F 35A este deja castigator indiferent de ofertele depuse de restul si ca totul nu este nimic altceva decat o mascarada ieftina…

Tigania a inceput in 2015 cand actualul premier canadian –  Justin Trudeau – a preluat puterea. Pana atunci nimeni nu se gandea decat la F 35A (bun sau rau) macar si pentru ca guvernul de la Ottawa semnase cu americanii si avea rolul de partener in program.

In 2017 s-a lansat prima competitie cu cinci participanti, in 2019 francezii si Airbus s-au retras de buna voie, lasand Lockheed si Saab singurele companii ofertante. Boeing a fost insa mai mereu prezenta cu oferta pentru Super Hornet ba chiar au avut loc miscari de trupe, amenintari reciproce si ce sa mai vorbim, un intreg scandal a inceput in Canada intre Boeing, Lockheed Martin si guvernul condus de  Justin Trudeau.

Intre timp, Canada ar fi beneficiat de pe urma programului JSF cu peste un milliard de dolari crestere a PIB, incepand din 1997 (cand tara s-a alaturat programului) pana in prezent. Lockheed pe de alta parte sustine ca programul JSF va sustine doar in Canada multe mii de slujbe pe durata de exploatare a aparatelor.

Acuma nu comparam Saab Gripen E/F cu F 35A ca n-ar fi corect, sunt generatii diferite, aparate concepute diferit si nu este elegant sa spunem noi care sa fie mai bun, dar este greu de presupus ca fortele aeriene canadiene (care opereaza intr-o extrem de stransa legatura cu US Air Forces) vor marsa pe Gripen in loc de F 35A. Ar fi chiar cu totul absurd si de aici si neintelegerea noastra asupra modului cum guvernul canadian gestioneaza inlocuirea batranelor CF-18 Hornet.

Pastrand proportiile, parca ne uitam la inlocuirea MiG 21 Lancer romanesti cu ce avion vreti voi, F 16 din anii “80 sa fie…

GeorgeGMT

Exit mobile version