În ultimii ani, pe site-ul acesta s-au tot scris articole în care s-au prezentat soluţii pentru a obţine banii necesari modernizării armatei.
Sigur, când scrii articole de acest gen sau, mai mult, întocmeşti memorii şi le trimiţi celor în drept iar răspunsul este o asurzitoare tăcere, ai tendinţa să-ţi bagi picioarele în tot şi să te apuci de altceva.
Numai că noi suntem perseverenţi, ne place domeniul şi, în plus, cel puţin eu sunt adeptul principiului: “Dacă nu reuşeşti să-ţi învingi adversarul, măcar scoate-l din minţi.”
Aşa că ….. revenim la temă:
Ultimul eveniment care mi-a atras atenţia este recenta aprobare de către guvern a unui proiect de lege prin care vor fi amnistiaţi fiscal un număr de pensionari care au încasat pensii ilegal şi un număr de mame care trebuie să restituie indemnzaţiile de creştere a copilului pentru că, în perioada în care erau în plată, au realizat şi alte venituri.
În cazul pensionarilor este vorba de 31.118 persoane care au primit pensii necuvenite, din care 9.593 au comis ilegalităţi (acte / declaraţii false etc), restul primind banii respectivi datorită unor funcţionari idioţi care au interpretat greşit legislaţia sau au calculat greşit sumele cuvenite. În cazul pensionarilor este vorba de un prejudiciu total de 65 milioane lei.
În cazul mamelor este vorba despre 12.460 persoane care, între 01.ianuarie-30 iunie 2014 au încasat venituri suplimentare, în afară de indemnizaţii, prejudiciul total fiind de 15 milioane lei.
Nu discut acum despre populismul măsurii de amnistiere şi nici despre prevederile întortocheate ale legislaţiei privind indemnizaţia de creştere a copilului.
Îmi dau seama că Baba Frosa de la Adâncaţii de Sus nu ştie cum se calculează pensia şi nu trebuie să plătească ea pentru prostia facută de un funcţionar idiot, numai că generozitatea electorală a guvernului se exercită pe banii noştri, ai celor care plătim impozite şi n-avem nicio vină că se întâmplă lucrurile astea.
Soluţia corectă este ca persoanele care au săvârşit fapte penale să răspundă pentru ele, sumele aferente să fie recuperate, cu tot cu dobândă, iar pentru sumele pierdute datorită unor funcţionari idioti acestora să le fie imputate sumele până la recuperarea totală, plus dobânzile aferente. În paralel, n-au decât să primească şi alte sancţiuni prevăzute de lege, mergând până la desfacerea contractului de muncă.
După ce că încasează salarii ca să doarmă cu capul pe birou, să joace Solitaire sau să urmărească, de la birou, site-uri porno, mai dau şi găuri la buget.
Suma totală de recuperat, de cca 18 milioane de Euro, este aproape cât banii necesari pentru cumpărarea bateriilor pentru Delfin.
Gândindu-mă la cât se va coimăni fiscul să recupereze aceşti bani mi-a revenit în minte o declaraţie a Codruţei Kovesi care spunea că anul trecut statul român trebuia să recupereze 300 milioane Euro în urma unor sentinţe definitive, din dosare instrumentate doar de DNA, şi că fiscul nu a reuşit să recupereze decât 5% din această sumă !!!!!!
La o asemenea rată catastrofală de recuperare ne întrebăm unde se termină prostia şi nepotismul şi unde începe trădarea şi subminarea economiei.
Pentru a rezolva o astfel de problemă nu trebuie să inventăm apa caldă ci doar să ne uităm ce au făcut alţii.
Disperaţi de încasările reduse şi de explozia evaziunii fiscale, bulgarii au concesiontat serviciile vamale unor firme private, britanice cred. Rezultatul a fost că încasarile din taxe vamale au crescut exponenţial iar evaziunea în vamă s-a redus dramatic.
La noi este foarte simplu de rezolvat problema.
Există numeroase cabinete de executori care se pot ocupa de recuperarea sumelor stabilite de instanţe. Sunt independenţi, privaţi, au experienţă, n-au mamă, n-au tată, lucrează la comision şi pot rezolva problema rapid.
O astfel de soluţie ar aduce anual la bugetul ţării undeva între 500-800 milioane Euro, după plata comisioanelor (ăştia chiar şi-ar merita comisioanele). În plus, externalizarea activităţii ar permite reducerea personalului de la fisc unde şi aşa sunt prea multi care freacă duda …… tot pe banii noştri.
Ce s-ar putea cumpăra pentru armată dacă s-ar suplimenta bugetul apărării măcar cu 500 milioane Euro pe an, doar dintr-o bună recuperare a creanţelor, vă las pe voi să vă gândiţi.
Eroul Bulă
PS De altfel RoMilitary a mai propus privatizarea in relatia dintre banul statului si programele finatate de acesta, solutii exista cu duiumul, insusi Fiscul poate fi privatizat, doar ca daca s-ar face asa ceva, spaga ar disparea cu totul din peisajul dambovitean, iar noi romanii ne-am trezi intr-un an-doi mult mai bogati…