Armee de la Republique… ancheta din 2009
Chiar si pentru armata Frantei, cel mai substantial contributor al NATO din Uniunea Europeana, lucrurile nu stau asa de bine ca pe hartie. O demonstreaza un mic documentar – ancheta realizat de televiziunea franceza prin 2009 cel mai probabil. Din pacate nu exista versiune tradusa in engleza sau romana.
Avertisment: A nu se lua ca litera de lege tot ce este prezentat in documentar!
Iata cateva idei extrase din ancheta…
Militari in termen (sergent), la parasutisti, isi cumpara echipamente pentru misiunea in strainatate de la un magazin din Paris, de efecte militare, deoarece echipamentele standard ale armatei sunt vechi, inadaptate sau nu se potrivesc cu pozitia buzunarelor si accesoriilor pe restul tinutei de lupta. Lista de cumparaturi pentru cateva luni:
– 600 euro bocanci/trekkeri adidas (rangers standard sunt vechi, incomozi);
– 400 euro, vesta de lupta britanica cu buzunare modulare;
– sac cu apa- camelback – cu pipeta: 45 euro;
– genunchiere – 60 de euro;
– tinuta de lupta – 300 euro;
– sac de dormit bivuac: 500 euro;
– ochelari antibalistici: 80 euro;
– curea pentru arma Famas: 30euro;
– maner pistol – prindere arma Famas: 120 euro;
Un total de 3000 de euro cheltuiti in cateva luni… chiar daca magazinul le ofera 10% discount militarilor, prin prezentarea livretului. Regulamentul interzice achizitia din resurse proprii… dar ei risca, pentru o mai buna protectie si confort in misiune, colonelul comandant inchizand ochii la astfel de „abateri”.
Despre achizitiile Defense Nationale…
Vechea vesta antiglont care echipa armata franceza pana in 2009-2010 putea fi traversata usor de glont perforant cal. 7,62mm, intre timp au introdus un nou model, care nu mai lasa sa treaca respectivul proiectil.
In 2009, corpului expeditionar francez din Afganistan le lipseau elicoptere de atac si drone capabile de atac… si uneori nu le functionau aruncatoarele de proiectile pentru sprijinul cu foc al trupei. Noroc ca i-au sustinut americanii cu Apache si drone care ghidau tirul artileriei.
Dronele mai vechi SDTI Sperwer din dotarea franceza, folosite pana in 2009, nu erau fiabile, defectandu-se des (luand foc la sol, motor oprit in zbor sau declansand defectuos anumite mecanisme gen airbag/parasuta), nu functionau corect decat seara sau dimineata din cauza aerului rarefiat si temperaturii si aveau probleme si cu directia si viteza vantului, existand restrictii la decolare-aterizare cand vantul nu batea din directia buna, deplasarea catapultei putand dura 5 ore… Cand puteau, foloseau mai mult Predator american.
Ulterior au fost inlocuite cu drone mai performante EADS Arfang, bine mai scumpe, din care cauza o inlocuire de motor defect poate dura si mai mult de sase luni, avand probleme de disponibilitate pentru misiuni. Ofiterul intrebat de reporter minte ca drona (una dintre cele 3 detasate la baza Baghram) nu e indisponibila desi motorul e stricat… neinlocuit insa nici 6 luni mai tarziu.
Din aceste cauze cel putin o misiune din doua a corpului expeditionar francez din Afganistan s-a desfasurat fara recunoastere aeriana prealabila sau fara sprijin aerian propriu pe durata misiunii, trupele franceze avand probleme si cu acuratetea vizorului RWS-ului de pe Renault VAB…din cauze de racire inadecvata la temperaturi ridicate ale aerului.
Pana la sosirea elicopterelor de atac Tigre in 2009, americanii efectuau la cererea francezilor misiuni de atac la sol cu Apache.
Elicopterele Caracal erau putine si des indisponibile. In Afganistan, datorita aerului rarefiat si fierbinte, EC Caracal poate purta doar 10 soldati echipati, sau chiar uneori doar 3 soldati, ziua la amiaza, pe caldura. Unde era nevoie de transport mai consistent, ii duceau americanii cu CH-47 Chinook pe soldatii francezi, in cazul prezentat fiind vorba de „chasseurs alpins”.
In Afganistan, francezii cheltuiau 100.000 euro/soldat/an in 2009, dupa o crestere de 40%, in timp ce americanii cheltuiau 700.000 eur/soldat/an. Bugetul total al armatei franceze era in 2009 de 33 mld. euro, conform unor surse al 3-lea buget militar la nivel mondial, dupa SUA si China, buget din care doar 10 mld. sunt destinate achizitiilor, mare parte „Made in France”.
Vorbesc si reporterii lor despre diferenta intre ce au la defilare de ziua Bastiliei si ce opereaza efectiv in teren.
Categoria „esecuri industriale”:
– tancul Leclerc: inaccesibil la reparatii (locasuri de acces inadecvate), turela se misca usor necontrolat uneori, franele de carbon nu sunt eficace cand sunt reci, senilele de aluminiu sunt fragile pe sol pietros, vizorul tunului cu probleme de calitate a imaginii, alte probleme au tunul, cutia de viteze, periscoapele… Tancul trebuie pastrat in interior fara umiditate, o restrictie curioasa pentru o tara unde climatul este destul de umed, mai ales in jumatatea nordica, datorita climei atlantice. 8mld. euro au fost costurile totale ale programului de fabricatie, 3,5 mld. euro intretinerea pana in 2009 si o pierdere de 1,2 mld. euro in contractul de export catre UAE. Tancul trebuia sa coste 2 mil.euro/bucata dar in final a ajuns sa coste 20 mil. euro/buc., sustin reporterii. Din 60 de tancuri ale regimentului de la Verdun, 54 sunt stocate… folosind doar 6 tancuri pentru antrenament, doar cateva ore pe luna, restul in simulatoare si ca si infanterist…. costurile sunt altfel prea mari
Exista zvonuri ca 20 de tancuri au fost folosite ca si tinte in poligon… Pentru 130 de tancuri (30% din parcul francez) considerate in exces fata de necesarul Armee de Terre s-a incercat vanzarea la export la doar 40% din pretul unui nou… fara succes deocamdata.
– urmeaza Dassault Rafale… la 135 mil. euro/bucata, considerat proiect faraonic din cauza incapatanarii responsabililor francezi de a nu participa la programul european pentru avion de vanatoare, datorita lobby-ului Dassault, care voia sa fie constructor exclusiv pentru Franta. In 1988, 1/4 din finantarea programului Rafale nu era asigurata, primele Rafale fiind livrate cu 10 ani de intarziere, ceea ce a dus la cresterea costului programului de la 18 mld. euro la 39 mld. euro, in preturi estimate, inainte de sfarsitul programului in sine. In 2009 exportul era considerat un esec datorita concurentei SUA, dupa incercari de vanzare in Coreea de Sud, Singapore, Arabia Saudita, Maroc, Brazilia, etc. Intre timp, exporturile s-au mai aranjat… compensand din pierderi.
In schimbul acestor achizitii, au fost sacrificate alte programe de inzestrare: aruncator usor de infanterie, ochelari de protectie, incaltari, rucsac, manusi de tir TTA (o parte din ce isi cumpara parasutistul din proprii bani la inceputul reportajului).
Au vrut apoi sa filmeze intr-o baza de elicoptere a Armee de Terre in Franta… au asteptat 3 luni fara a primi autorizatie… „nu era momentul bun”.
Raportul din 2008 al serviciului de mentenanta/inspectie elicoptere: 1 elicopter din 2 poate zbura pentru cele din gama Tigre si Gazelle, iar in cazul H225 Caracal doar 1 din 3. Le-au crescut mult costurile de mentenanta fata de versiunile mai vechi de aeronave: Gazelle/Tigre costuri 1/7.
Pilotii zboara la jumatate fata de acum 10 ani, de unde rezulta o rata mai ridicata de accidente, pilotii fiind mai putin obisnuiti cu anumite manevre si estimand gresit anumiti parametri si marje de manevra.
Aceste date pot fi un termen de comparatie cu alte armate dar si un avertisment cu privire la costurile cu echiparea si operarea unor echipamente extrem de scumpe si sofisticate, care afecteaza disponibilitatea si numarul de ore de antrenament pe mijlocul de lupta real. De luat in considerare intr-un moment in care armata romana intra intr-un proces de dotare cu echipamente moderne!
Marius Zgureanu