Anul trecut a fost foarte nefast pentru US Navy, nu mai puţin de patru nave fiind implicate în incidente care au condus la pierderea de vieţi omeneşti. Am scris şi eu despre incidentele cele mai grave, cele în care au fost implicate USS „Fitzgerald” şi USS „John S. McCain”, concluziile de atunci, confirmate ulterior de raportul de anchetă al US Navy, fiind că marinarii americani au dat, printre altele, dovadă de o slabă pregătire marinărească. De altfel, OOD-ul (Offices of the Deck) de pe USS „Fitzgerald” a pledat vinovat în procesul care i-a fost intentat.
Astăzi vă voi prezenta două dintre aceste reguli astfel cum au fost ele aplicate la un moment dat de diferite nave (mare majoritate sunt cu US Navy), cu speranţa că, în acest fel, voi mai îndulci ariditatea lor. Cine ştie, poate unii dintre cititorii site-ului doresc să devină skipperi, această mică lecţie fiindu-le utilă pe viitor.
Mai multe detalii şi poze despre cum aplică distrugătoarele şi portavioanele US Navy Colreg-ul (Regulamentul de evitare a coliziunilor pe mare) chiar şi în timpul operaţiunilor militare puteţi vedea în articolul de pe RNHS