De multe ori ne-am contrazis în privinţa acţiunilor ţărilor europene, atât în problema Schengen dar şi, în ultimul an, în privinţa poziţionării faţă de Rusia şi acţiunile sale militare din Ucraina.
Celor care se mai îndoiau în privinţa modului cum se aplică principiile europene, în funcţie de forţa economică a actorilor, le recomand să urmăreasca înregistrarea emisiunii Ambasador România din data de 14 martie, realizată de Alexandru Cumpănaşu, la Realitatea TV.
Emisiunea işi propune să realizeze interviuri cu ambasadorii aflaţi la post la Bucureşti. N-am urmărit prima ediţie dar pe cea de-a doua, cu ambasadorul Olandei, am văzut-o (chiar de două ori) şi v-o recomand cu căldură (I strongly recommend 🙂 ). Linkul AICI.
Veţi avea ocazia să vedeti o desfăşurare spectaculoasă de ipocrizie şi aronganţă, asezonată, ce-i drept, cu multe observaţii pertinente despre starea actuală şi funcţionarea instituţiilor româneşti.
Mă voi opri doar la câteva aspecte, deşi emisiunea are cca o oră şi jumătate, cu tot cu reclame:
Evident, primul subiect este Schengen:
Ambasadorul susţine sus şi tare că România nu era pregătită să adere la UE şi că a aderat cu o listă de lucruri de îndeplinit, listă pe care nu o îndeplineşte integral nici acum, motiv pentru care parlamentul olandez nu consideră oportună intrarea României în Schengen.
Primul lucru pe care uită să-l spună ambasadorul este că Olanda, ca şi alte ţări bogate din UE, a ştiut situaţia României dar a preferat să-şi ia peşcheşul inainte de aderarea României la UE, fie că vorbim despre preluarea unor monopoluri naturale, cum ar fi distribuţia de energie, de gaze sau de apă, fie au preluat în exploatare, la costuri simbolice, resurse naturale strategice ale României, fie bănci profitabile. În cazul Olandei, peşcheşul a fost mai mic: pentru că urmau să treacă la Patriot iar dezafectarea rachetelor Hawk era costisitoare şi poluantă, olandezii au decis să le vândă proştilor de români, care ar fi luat şi un rahat, numai să primească acceptul de aderare la UE.
Să vii acum, ca o garofiţă imaculată, şi să spui: “Am constatat că nu indepliniţi condiţiile de aderare” te face demn de un scuipat între ochi.
Al doilea lucru pe care-l omite ambasadorul este faptul că, prin refuzul de a pune în aplicare acordul Schengen, Olanda şi ceilalţi oponenţi instituie dublul standard în relaţiile cu ţările nou venite în UE. Acordul este pur tehnic şi nu include niciunul din criteriile invocate de ambasador.
Pe de-o parte îi ceri României să se conformeze, fără rabat, standardelor la care a aderat dar, pe de alta, refuzi să pui în aplicare un acord pe care l-ai semnat, pentru că aşa vrea muşchiul tău. Nu reiau motivele reale ale refuzului pentru că le-am dezvoltat aici: http://www.rumaniamilitary.ro/schengen-poveste-fara-sfarsit
Al treilea lucru omis de ambasador este faptul că, prin refuzul de aplicare a acordului Schengen, se reinstituie principiul “ţintei mobile” de care România reuşise să scape în 2007-2008: “V-am dat criteriile Schengen, le-aţi indeplinit dar nu intraţi pentru că nu ne place cum funcţionează justiţia, ok, ne place cum funcţionează justiţia, dar nu ştim dacă politiştii de frontieră nu vor lua spagă, ok, nu iau spagă dar nu reuşiţi să încasaţi sumele confiscate prin instanţe, ok dar acum nu ne place birocraţia, ok dar acum……” şi tot aşa.
Acordul Schengen a fost semnat în baza unor critarii foarte clare, le-am indeplinit şi orice refuz de aderare este un abuz pe care va trebui să găsim căi să-l eliminăm, fără concesii, sau să-l contrabalansăm.
Celelalte probleme, foarte reale, se rezolvă prin MCV şi alte mecanisme, nu prin şantaj şi nerespectarea tratatelor.
Un al alt subiect l-a constituit euroscepticismul şi apariţia, inclusiv în Parlamentul European, a formaţiunilor eurosceptice:
Aici ambasadorul a avut o atitudine aproape şocantă. Nu şi-a asumat nicio răspundere pentru apariţia fenomenului, a declarat că oamenii au devenit eurosceptici şi că politicienii europeni trebuie să discute cu ei sau să treacă la dezintegrarea UE. Nu săriţi ! Nu s-a referit la dezmembrare ci la renunţarea la unele politici de integrare şi, probabil, la trecerea la un comportament tip autoservire, practicat de britanici (cât mai multe drepturi şi facilităţi, cât mai puţine obligaţii). La sfârşit a adăugat că România îi poate ajuta, îndeplinind criteriile de aderare.
În traducere liberă: “ Noi n-avem nicio vina că ei sunt eurosceptici şi, dacă se va renunţa la proiectul de integrare a UE, va fi din vina voastră (probabil şi a bulgarilor)”
Marele subiect, pe care l-am lăsat la sfârşit, a fost unitatea de acţiune externă şi poziţionarea faţă de acţiunile Rusiei:
Realizatorul a trebuit să-l întrebe în mod repetat cum vede unitatea de acţiune şi de interese a Europei pentru că ambasadorul o cotea mereu către nivelul de dezvoltare economică a României, încasarea impozitelor, bunăstare care asigură securitate …… păi şi Kuweit-ul avea nivel ridicat de bunăstare şi tot i-a ocupat Saddam.
Forţat de insistenţa realizatorului care-i reamintea că Mogherini nu există, că Franţa şi Germania s-au dus şi au încheiat acordul de la Minsk fără girul unui Consiliu European, putând fi bănuite de apărarea propriilor interese, ambasadorul a ţinut-o langa cu dezvoltarea economică, aducătoare de securitate.
Din nou întrebat despre lipsa de unitate de acţiune a UE, în problema Rusiei, ambasadorul a spus că nu este bine că România spune una, Polonia alta, Germania alta pentru că trebuie avute în vedere interesele tuturor (!?).
No shit !
Aş fi fost curios să aflu cum stau în balanţa interesele de securitate ale României, Poloniei şi balticilor cu interesele Germaniei de a lua gaze ieftine, de a-i dota pe rusi cu submuniţii inteligente pentru Grad şi cu poligoane ultrasofisticate pentru tancuri ori cu interesele Frantei de a-i dota cu nave de asalt Mistral, transportoare blindate Atom sau sisteme ultramoderne de ochire pentru tancurile T-90.
Pentru mine, faptul că ambasadorul olandez ne asigură că nu suntem în pericol pentru că există Articolul 5 valorează tot atât de mult precum valoarea combativă a trupelor olandeze din al doilea război mondial sau de la Srebrenita, no offence …
Concluzionând pe acest subiect, ţările bogate europene se vor opune agresivităţii Rusiei doar în măsura în care nu le vor fi afectate interesele economice şi niciodata pe cale militară.
Pentru a-şi apăra interesele economice îi vor lăsa pe ucraineni să fie măcelăriţi, aşteptând ca Rusia să se calmeze şi să se declare mulţumită cu câştigurile politice şi teritoriale.
Vă amintiţi? http://www.rumaniamilitary.ro/editorial-filozofia-crocodilului
Întrebarile care se pun sunt:
- Până unde sunt dispuşi să-i lase pe ruşi să avanseze ?
- Suntem dispuşi să ne lasăm securitatea pe mâna lor, ţinând degetele încrucişate să nu pierdem Republica Moldova sau chiar teritorii?
Dincolo de abordările care ne pot indigna, trebuie urmărit interviul pentru a inţelege şi a învăţa din felul cum gândesc şi acţioneaza ţările europene bogate: cu pragmatism dus până la cinism, cu prevalenţa intereselor naţionale asupra tratatelor semnate sau intereselor unor terţi, chiar aliaţi.
Aşa trebuie să acţioneze şi România.
În acest moment, pe relaţia cu Rusia, Moldova şi Ucraina nu avem interese comune cu bogaţii Europei şi trebuie să ne vedem de interesele noastre, bazându-ne pe parteneriatul cu SUA şi strângând cooperarea politică, economică şi militară cu ei, cu polonezii şi balticii.
În privinţa acţiunilor din interiorul UE, dincolo de modernizarea statului, va trebui să aplicăm modelul britanic: cat mai multe avantaje şi prioritate absolută intereselor nationale.
Eroul Bulă