Albert Einstein spunea ca trecutul, prezentul si viitorul sunt doar niste iluzii, totul se petrece aici simultan…
Dar lasand la o partea logica uneia dintre cele mai luminate mintii ale Umanitatii, o logica nu foarte intuitiva din pacate, ajungem din nou la SF, de aceasta data discutand despre calatoria in timp, la modul practic. Cu totii ne-am dori o masina a timpului de tipul celei a lui H.G Wells, dar lucrurile sunt, se pare, ceva mai complicate, realitatea implicand cantitati cu totul enorme de energie.
Masina timpului intruna dintre ecranizarile romanului lui H.G. Wells
Si ca o mica paranteza, inainte de discutie, avansul tehnologic al unei civilizatii pare legat strict de cantitatea de energie pe care o poate manipula/genera. Cu cat energia folosita este mai mare cu atat civilizatia este mai dezvoltata. Astfel dezvoltarea tehnologica a unei civilizatii este intr-o relatie direct proportionala cu cantitatea de energie folosita.
In cazul nostru lucrurile sunt foarte clare: am trecut de la forta de munca umana la cea animala, mai apoi am invatat sa folosim forta apei si a vantului, mai tarziu pe cea a aburului (carbune si petrol), iar mai spre zilele noastre forta generata de motoarele cu ardere interna si cea nucleara. Fiecare noua etapa de dezvoltare tehnica si sociala a avut la baza descoperirea si „imblanzirea” unei noi forme de generare a energiei, desi in majoritatea timpului nu am stiut ce-i aceia energie. Incheiem paranteza.
Paradoxal, fata de alte „chestii”des intalnite in literatura sau cinematografia SF, calatoria in timp chiar este posibila la modul cel mai propriu, atat in trecut cat si in viitor.
Viitor. Aici lucrurile sunt relativ simple, teoretic vorbind nu si tehnologic, calatorul nu calatoreste efectiv in viitor. Adica nu pleaca din prezent, „depaseste” viteza de curgerea a timpului si ajunge in viitor, ci dimpotriva isi incetineste timpul sau, lasand timpul „normal” sa curga pe langa el.
Folosind o metafora cam nedecvata, un canotor pe un rau nu incearca sa depaseasca viteza de curgere a raului ci dimpotriva vasleste impotriva curentului, incercand sa stea practic pe loc si lasand raul sa curga pe langa el…
Sunt cel putin doua metode cunoscute pentru a „calatori” in viitor:
-prima metoda, o nava care sa faca o calatorie de cativa ani (cativa ani, ne referim aici la timpul masurat la bordul navei) la o viteza foarte mare – cateva zeci de procente din viteza luminii in vid. La intoarcere echipajul a imbatranit cu doar cativa ani (timpul de la bordul navei), in timp ce pe Terra au trecut cateva zeci. Cu cat viteza si durata calatoriei sunt mai mari cu atat mai mare va fi „saltul” in timp.
Aceasta metoda este foarte cunoscuta si sub numele de „paradoxul gemenilor” si a fost validata experimental. Intradevar timpul curge diferit la viteze diferite, astfel ca pentru un om aflat la bordul unui avion in zbor timpul trece mai incet decat pentru unul care priveste avionul de la sol.
– a doua metoda, perfect valida in teorie extrem de greu de pus in practica, este ca vehiculul in care se afla calatorii spre viitor sa orbiteze o gaura neagra, pe o orbita stabila. Cum gaura neagra perturba spatio- timpul si genereaza o curbura foarte accentuata a acestuia (ne referim evident la zona de spatiu pe care nava are o orbita stabila, dincolo de orizontul gaurii negre), timpul acolo este mult incetinit, fata de un abservator aflat in afara campului gravitational al gaurii negre si astfel dupa 1-2 ani petrecuti pe orbita calatorii ar constata, la revenire pe planeta lor de origine, ca au facut un salt in viitor de zeci-sute poate mii de ani. Teoretic, pentru ca orbitarea unei gaurii negre este un lucru pe care nimeni nu-l poate macar banui cum s-ar termina sau ce efecte ar avea asupra unui echipaj uman…
Telescopul spatial Hubble, o adevarata masina a timpului
Problema calatoriei in trecut este insa mult mai complicata si pana astazi nu exista un model coerent care s-o faca posibila. Dar daca nu putem calatori in Egiptul antic putem in schimb sa-l vedem „live”.
Aici am avea nevoie insa de ceva ce inca nu stim daca exista, adica de o metoda de propulsie care in termeni practici sa ne asigura o viteza matematica mai mare decat viteza luminii. Mai clar distanta parcursa intr-o unitate de timp data sa fie mai mare decat aceiasi disatanta parcursa de lumina.
Deocamdata acest lucru este cu totul imposibil, indiferent de energia navei, dar solutia – macar la nivel de folclor stiintific urban – ar putea fi curbarea spatiului. Pur teoretic o nava poate sta pe loc (in raport cu o stea) si (cu ajutorul unui sistem inca negandit de nimeni de propulsie) sa „traga” spre ea spatiul pe directia de inaintare dorita.
Stim ca spatiul este elastic, astfel ca daca o nava ar putea sa „traga” spatiul spre ea (pe directia dorita de inaintare) pana cand destinatia sa se apropia suficient de mult, mai apoi spatiul este lasat sa revina la forma initiala (sa se detensioneze), nava urmand spatiul fara sa depaseasca deloc viteza luminii (de fapt fara sa se deplaseze nici macar un centimetru). Ar mai fi si „gaurile de vierme”, etc.
Mergand pe ideea ca o astfel de metoda chiar este posibila, am reusi sa vedem imagini ale Pamantului din urma cu cate mii/zeci de mii de ani am vrea noi, pentru ca practic am naviga mai repede decat lumina.
O imagine din trecut: steaua NGC 2440, batrana si aflata in ultimele etape ale vietii ca stea, situata la o distanta de 4000 ani-lumina de noi. Imaginea ne arata de fapt steaua asa cum arata in urma cu 4000 de ani. O imagine surprinsa de Hubble
Acum cateva lucruri mai simple.
Noi avem deja in exploatare adevarate masini ale timpului, ele sunt destul de simple (conceptual vorbind) si la indemana tuturor. De fapt cu totii am vazut imagini din trecut si nu-i nici o metafora aici. Ne referim bineinteles la telescoape.
Aceste sisteme optice ne aduc la modul propriu imagini din trecut, pentru ca intregul Univers pare limitat la viteza luminii. Astfel daca indreptam telescopul spre o stea aflata la 5 ani-lumina de noi, lumina pe care telescopul o „vede” a fost emisa de respectiva stea in urma cu cinci ani, noi vedem steaua asa cum arata in urma cu cinci ani. Si tot asa galaxia Andromeda, cea mai apropiata de noi se afla la o distanta doua milioane de ani lumina de Calea Lactee, pe care noi o vedem asa cum arata in urma cu doua milioane de ani. De fapt este imposibil s-o vedem asa cum arata astazi.
Acum revenind la calatoria in trecut, daca am avea o nava care sa calatoreasca mai repede (in termeni nominali) decat lumina, n-am avea decat sa de deplasam la o distanta de 2500 de ani-lumina de sistemul nostru solar si sa indreptam de acolo telescoapele spre Terra. Am vedea civilizatia egipteana pe viu…
Daca am calatori la distanta de 65 de milioane de ani-lumina de Pamant am putea sa fim martorii caderii meteoritului care i-a exterminat pe dinozaurii.
Si tot asa, cu evidenta conditie sa dispunem de o optica suficient de puternica pentru a vedea ceva de pe Terra de la respectiva distanta.
Discutam bineinteles la nivel pur teoretic in principiu se poate, dar daca calatoria in viitor ar fi posibila in mod fizic si palpabil, cea in trecut ar fi doar la nivelul de imagini.
Insa putem remarca ca orice astfel de intreprindere, de la calatoria in timp pana la o „banala” calatorie spre cea mai apropiata stea de noi, inseamna de fapt un mare consum de energie, un consum de energie atat de mare incat astazi nu suntem capabili nici macar sa ne imaginam o astfel de sursa, de unde rezulta ca tehnologic vorbind suntem inca foarte primitivi, abia de am imblanzit focul…
Si uite-asa incepi sa intelegi de ce, in urma cu multi ani, cineva a catalogat civilizatiile din univers in functie strict de cantitatea de energie pe care o consuma/controleaza si aveam acolo civilizatii care consumau o cantitate egala cu cea emisa de steaua lor, altii consumau la nivelul unei galaxii, etc.
Din punctul de vedere al energiei disponibile/controlate noi suntem inca la nivelul de sulite cu varf de silex, dar stim deja cum sa calatorim in viitor si sa vedem imagini „live” din trecutul nostru.
Nu prea avem insa cum, deocamdata cel putin.
GeorgeGMT