Zborul in spatiu
Teoriile actuale
În mod curent ni se explică faptul că eventualii extratereștrii nu pot ajunge pe Terra datorită vastității spațiului cosmic și distanțelor enorme dintre sistemele solare. Și, am auzit deja cu toții, nimic nu se poate deplasa mai repede decât lumina. Acesta este unul dintre argumentele celor care susțin „științific” că Pământul nu a fost (și nici nu este) vizitat de ET…
Făcând o paralelă cu epoca navigației cu pânze, descoperirea Americilor să spunem, este ca și cum Columb ar susține că nici o navă nu poate naviga mai repede ca vântul (deși tehnic o navă maritimă cu pânze poate atinge o viteză mai mare decât cea a vântului care o propulsează în anumite condiții). La vremea ei o astfel de observație părea una de bun simț, dar astăzi?
Acesta nu este un articol despre extratereștri ci despre unele concepte extrem de ridicole și un pericol care ne pândește.
„Argumentul” de mai sus stă în picioare luat în considerare față de tehnologia noastră actuală, dar dacă ne întoarcem în timp cu 200 de ani, nu mai mult, greu să convingi pe cineva că poți ajunge din Beijing la Londra în câteva ore, atât timp cât avionul nu era inventat, iar o navă maritimă nu are cum să dezvolte o viteză de 1000km/h.
Dar oamenii aveau dreptate, transportul pe mare sau cel feroviar nu aveau cum să ofere astfel de viteze, doar că ei nu luau în considerare un altfel de transport, alte legi ale fizici, alte tehnologii, puțin sau deloc cunoscute înaintea fraților Wright. Aerodinamică, motorul cu ardere internă sau cu reacție erau nu numai necunoscute acum 200 de ani dar erau și imposibil de extrapolat (pe bază tehnologiei curente de atunci) ca dezvoltare ulterioară. Imposibil de imaginat măcar, cu ceea ce aveam atunci la dispoziție, pentru a scrie măcar un român SF despre un aparat de zbor mai greu decât aerul, capabil să atingă 1000km/h.
Ce să mai vorbim de o perioadă cu 300 de ani în urmă…
Ceea ce vreau să subliniez are legătură cu dezvoltarea științei și a tehnologiei. În general cele două au o dezvoltare liniară, de la simplu spre complex și țin cont de noile materiale apărute, noi tehnologii de prelucrare, experiență câștigată în tot felul de domenii, cunostiintele acumulate în generații, practic lucrurile se clădesc cărămidă cu cărămidă. Asta în mod normal, dar câteodată au loc ruperi de ritm.
Apare un om, sau chiar un curent de gândire, care impune noi moduri de a privi lumea, cu totul și cu totul diferite, fără mare legătură cu dezvoltarea liniară. Să nu uităm că Einstein a făcut un salt în fizică cu totul nemaivăzut și a deschis o multitudine de porți către domenii cărora nici măcar nu le bănuiam existența.
Frații Wright, cu ajutorul unei biciclete, au inventat de unii singuri avionul, ca tehnologie matura și funcțională într-un timp extrem, extrem de scurt, dovadă ca tehnologia lor era matura la naștere, este dat de timpul foarte scurt în care avionul a ajuns să fie preluat de armată de la inventarea sa. Ce diferențe marcante sunt între aparatul fraților și Airbus A 380 sau F 22 Raptor? Conceptual, niciuna…
Avem multe astfel de exemple. Unul dintre ele fiind descoperirea altor sisteme solare. Spre sfârșitul anilor ’80 marea majoritate a astronomilor nici măcar nu discutau despre eventualitatea existenței planetelor în jurul altor stele, astăzi cunoaștem mii de sisteme solare, iar regula este că majoritatea stelelor au sisteme solare pe orbita lor. O drastică schimbare de mentalitate în mai puțin de 30 de ani.
Revenind la extratereștrii și limitarea distanței parcursă față de viteză luminii, observăm că acest „argument” apare și când vorbim despre o posibilă colonizare a altor sisteme solare. Soluțiile propuse sunt relativ ridicole și au legătură cu actuala noastră tehnologie, cu actuala noastră înțelegere a legilor fizice.
Ridicole:
– propulsia chimica de tip racheta. Știm că nu funcționează decât pe distanțe scurte, mare consumatoare de energie, masă utilă mică, ai nevoie de cantități gigantice de carburant, dezvoltă viteze ridicole relativ la distanțele din Univers;
–vantul solar. Ridicolă propunerea, accelerația foarte lentă, forța „propulsiei” scade odată cu creșterea distanței de la soare, masă utilă mică și ce te faci când ajungi în spațiul dintre stele? Ce te faci cu faptul că jumătate din distanță accelerezi, jumătate trebuie sa frânezi? Motor ionic pentru frânare, ar spune unii, realitatea este că propulsia ionica este atât de înceată (accelerează și decelerează într-un ritm foarte lent) încât ai nevoie de o foarte lungă perioadă pentru a atinge o viteză decentă sau pentru a decelera;
–rachete propulsate atomic.Aceiași Mărie cu altă pălărie, o accelerație ceva mai răsărită, dar tot ridicol de mică față de distanță de parcurs. Aceeași problemă cu frânarea.
În mod clar, dacă vom ajunge vreodată să navigăm către alte sisteme solare, navă respectivă nu va avea la bază nici un sistem de propulsie imaginat astăzi. Nu înțeleg de ce nu se spune clar acest lucru: „Azi n-avem cu ce, nici măcar nu ne putem imagina ceva, dar viață merge înainte.”
Făcând o analogie, ce ar fi spus un inginer naval din Imperiul Roman dacă i s-ar fi cerut sa proiecteze un vehicul care să ajungă pe Luna?! Ar fi spus că nu se poate și ar fi avut dreptate. În Romă antică, vehiculele cele mai performanțe tehnologic erau navele maritime, dar cum să ajungi cu o navă cu pânze și vâslași pe Luna? Lăsând la o parte lipsa cvasi-totală a cunoștințelor despre aerodinamică, spațiu, viteze, radiații solare etc.
Respectivul inginer nici nu-și putea măcar închipui motorul cu ardere internă, nu știa că petrolul poate genera o forța de propulsia covârșitoare față de un cal/om – deși țițeiul era cunoscut, nu avea cum să știe că apa în care se îmbăia este în sine un combustibil (hidrogenul și oxigenul folosit la zborurile cosmice), pur și simplu nu-și putea nici măcar închipui dezvoltarea tehnologică de peste 2000 de ani. Era prea primitiv tehnologic. Pe ce bază să clădească măcar un concept logic?!
Situația este probabil similară și în cazul nostru, de unde și ridicolul „soluțiilor” discutate serios de savanți, suntem primitivi și mai avem mult de așteptat până când dezvoltarea tehnologică, sau o sclipire de geniu, să ne deschidă fereastra către zborurile inter-stelare.
Nici măcar ideea hibernării echipajului nu este una demnă de luat în seamă, atât timp cât călătoria va dura mii de ani, poate chiar zeci de mii de ani (până la cea mai apropiată stea). Greu de presupus că materialele din care nava respectivă ar fi construită sa-și păstreze proprietatiile atâta amar de vreme și să mai și funcționeze ca un ansamblu bine uns mii și mii de ani. Asta pe lângă problemele psihologice uriașe pentru echipaj.
Astfel încât o astfel de discuție nu cred că ar trebui să aibă loc astăzi, pur și simplu trebuie să mergem înainte și să sperăm că durata de viață a societăți noastre tehnologice, din faimoasa ecuație a lui Drake, este ceva mai mare decât minimul luat în calcul în ecuație-100 de ani, pentru că avem o problemă.
Problema
Ei bine tot ceea ce este născut, trebuie să și moară, vedem acest lucru nu numai în cazul organismelor ci și în cazul întregului Univers: stelele se nasc și mor, planetele la fel, galaxiile idem, chiar și elementele chimice degenerează, nici măcar găurile negre nu par a fi eterne, conform lui Hawking, și una peste altă entropia crește întotdeauna. Există un proverb, și cred că toate popoarele îl au într-un fel sau altul, care spune că moarte nu poate fi păcălita la infinit, odată și odată tot te ajunge.
În cazul Universului, entropia nu poate fi păcălita niciodată, deși pe alocuri se pare că o putem face, de exemplu frigiderul care răcește, scăzând entropia, dar în realitate acesta elimină căldură (răcește incinta) și efectuează lucru mecanic; per total entropia crește absolut întotdeauna.
Ei bine, la fel și în cazul civilizațiilor și al speciilor. Nici o specie nu este eternă, vedem asta în paleontologie: nici o civilizație nu a împărțit pământul, ci dimpotrivă toate au sucombat într-un interval mai lung sau mai scurt. Totul pare ciclic.
Așadar, nu avem nici un motiv să credem că Homo Sapiens, cu atât mai puțin actuala formă de civilizație care împânzește planeta, va fi etern. O greșeală din partea noastră, suprapopularea, poluarea, factori de mediu, orbita Terrei, ciclul activității solare, o super-nova prea aproape de noi etc, sunt toți atâția factori care ne-ar putea trimite în rândul fosilelor, cu tot cu tehnologia noastră.
Din experiență de pe Terra, putem observa că o specie are o șansă mai mare de supraviețuire, în cazul unui pericol de extincție, cu cât este mai bine „împrăștiată” în cât mai multe habitate.
Din punctul de vedere al călătoriilor spațiale suntem într-o cursă contra-cronometru: ori reușim să dezvoltăm tehnologie înainte ca factori umani și planetari să ne vină de hac, ori ne ducem să ne întalnim strămoșii-șobolani din epoca dinozaurilor.
Suprapopularea, scăderea resurselor alocate învățământului, probleme sociale masive, migrația datorată factorilor de mediu etc, pot crea într-un viitor nu foarte îndepărtat condițiile ca cercetarea fundamentală să nu mai aibă resursele necesare dezvoltării de noi tehnologii. Și s-ar mai putea să nu mai existe națiuni suficient de puternice care să le și pună în practică. Cu alte cuvinte, Imperiul lui Asimov pe pielea noastră, doar că aici nu discutăm despre un roman SF ci despre o legea clară a naturii: totul decade la momentul sau, nimic nu este etern, nimic nu se dezvoltă veșnic, totul se transformă, iar transformarea nu funcționează-în biologie-întotdeauna de la simplu către complex, se mai întâmplă și invers.
Imaginați-vă o planetă la nivelul tehnologic și social al Africii sau Americii de Sud. Cine ar mai putea să susțină programe spațiale, dezvoltarea de noi materiale și tehnologii? Cu ce resurse, cu ce voință politică? În acel moment putem spune că voința călătoriilor spațiale a expirat și suntem condamnați să involuam tehnologic și social, tot așa cum Imperiul Roman s-a spart în bucăți și doar la 100 de ani de la căderea Imperiului de Apus, apa caldă, scrierea și cititul, tehnologia construiri de apeducte și drumuri, tehnologia cimentului dispăruseră cu totul din Europa iar lumea plonjase în primitivismul evului întunecat.
De data asta am avut noroc și Renașterea ne-a mai acordat o șansă, data viitoare va fi mult mai greu cu miliardele de oameni pe o planetă din ce în ce mai mică și cu resurse din ce în ce mai puține și poluate.
Există undeva un tic-tac gigantic, trăim, conform principiului energiei spațiului gol (particula-antiparticulă), pe timp împrumutat deși avem senzația că noi suntem stăpânii planetei. Avem senzația că noi putem ocroti Terra și viața pe care o găzduiește, suntem aroganți și ne batem cu pumnul în piept că nu mai vânăm balene…
De parcă planetei chiar i-ar păsa de ce facem noi. De când viața a apărut – in forma ei complexă – pe Terra au fost cinci extincții majore, unele reușind să ucidă peste 90% din viața de pe planetă, plus alte extincții mai mici, locale să le spunem – exemplu cel mai bun și mai recent America și extincția giganților de acum 13000 de ani.
Noi nu avem ce-i face Pământului, de-am detona toate armele nucleare, am detona toate rafinăriile, am omori tot ce am putea, ei bine, răul nouă ni l-am face, pentru noi mediul ar deveni de nesuportat, noi ca specie ne-am duce după strămoșii noștri. În câteva zeci de mii de ani lucrurile ar intră în normal, în câteva milioane/zeci de milioane de ani, planeta ar fi din nou plină de viață, mustind de noi specii.
Ideea este că nu avem foarte mult timp pe motiv că numărul de oameni crește și tot crește, iar resursele nu cresc în același ritm. Dacă am avea ghinionul să fim martori și unei schimbări climatice-precum cea de acum 13000 de ani „Dryasul Recent”, când ultima eră glaciară s-a instalat în doar câteva luni-atunci am înțelege mai bine ideea…
Cum am reacționa?! Am putea să ținem lucrurile sub control?! Bineînțeles că nu, nordul planetei s-ar răci semnificativ, porțiuni foarte mari din America și Europa dispărând sub gheață. Ce am face atunci cu cercetarea fundamentală și dezvoltarea tehnologică?!
Ar trebui așadar să-i dam talpa poate avem descoperim ceva, iar acel „ceva” ne va ajuta sa ne facem planuri serioase intru migrarea Homo Sapiens către alti sori, atat cat mai avem inca timp. Nu vom cu toții, nici nu-i important, Omenirea sa mearga mai departe, oriunde ar fi acel „departe”.
Altfel vom discuta la nesfarsit despre pânze solare, rachete chimice pana când, într-o zi, lucrurile se vor schimba dramatic.
GeorgeGMT
