Romania Military

Despre pensiile militare: corecte sau incorecte?

Tancul T 72-001

Știu că-mi dau foc la valiză

Știu că-mi dau foc la valiză, dar în spiritul dreptății,  al patriei, onoarei și demnității, trebuie să spun câteva cuvinte: Fac parte dintre cele 700-900 cadre militare în rezervă cărora li s-au redus pensiile în 2011.
Personal, mi-a scăzut venitul cu 500 de lei/lună. Din 2013, an de an, cu acel procent de creștere al punctului, am ajuns de unde plecat.
Între timp, am mai muncit, adăugând ceva civilie la viață militară amară. Fraților, am pensia mai mare de 4 ori ca salariul soției, care muncește la stat, pe salariul minim pe economie.
Mă aștept la înjurături.
Dar vreau să subliniez un lucru pe care nu l-a spus nimeni: În 2008, un comandant de unitate, activ, cum eram eu, avea cam 85% din pensia unui rezervist.
Știu că nu vă place istoria trăită, știu că nu vă place adevărul, și la fel de bine știu că mi-am dat foc la valiză!
Numai că acum, eu sunt singurul meu
Comandant!


Sursa: rezervistul.fr
RoMilitary
Noi ne-am ferit – de-a lungul anilor – sa abordam aceasta tema din varii motive, cel mai important fiind respectul si dragostea pentru militarii romani, care intotdeauna si-au facut datoria, desi erau amarati, prost echipati, prost platiti, adesea batjocoriti de conducerea politica a tarii, umilitii – prin promovarea si ridicarea in grad a unor pacalici (vezi lista de generali cu Ilie Nastase, Oprea sau Onteanu, etc), in timp ce oameni precum colonelul   Ifim Trofimov a fost „aruncat” in pensie desi poate ca ar fi fost nimerit sa fie ridicat in grad si lasat sa-si faca datoria in continuare.
Pentru ca nu poti compara un tanchist – „nascut” in tanc, comandant de unitate de tanar, cu un Ilie Nastase (ei bine asta m-a calcat rau pe nervi de cand la orice iesire in public isi etaleaza gradul de general, cel mai recent pe 1 Decembrie).
Faptul ca domnul colonel Trofimov [iesit la pensie cu gradul de colonel plin si din functia de comandant al regimetului de tancuri de la Targoviste – la vrea respectiva cel mai bine dotat regiment de tancuri romanesti (cu T 72 Ural)] a abordat aceasta problema imi permite mie sa cred ca domnia sa (un om mai mult decat onorabil si ofiter pur-sange) vede ca lucrurile nu sunt tocmai cum ar trebui sa fie.
Se stia de mult ca anumite pensii sunt mai mari decat salariul cadrelor militare active si de aici putem poate deduce de ce ofiterii si subofiterii Armatei Romane „uita” brusc ca sunt inca militari aflati sub juramant de credinta si nu protesteaza deloc – dar absolut deloc! – in fata distrugerii capacitatii de lupta  Armatei, a lipsei de dotare si a avansarilor pe criterii politice si de spaga, avansari care distrug orice unitate in cadrul Armatei si o distrug din interior precum o metastaza uriasa…
Acum inteleg de ce acesti oameni tac!
Domnul colonel Trofimov scrie: ” în spiritul dreptății,  al patriei, onoarei și demnității…” Ei bine domnilor ofiteri, acest spirit va spune domniilor voastre ceva?!
GeorgeGMT
Exit mobile version