Despre rolul și importanța marinei române la Marea Neagră

Despre rolul și importanța marinei române la Marea Neagră am tot vorbit dar am zis că nu strică să vă mai vorbesc încă o dată… Doar că, de data asta, am ales să vă redau opiniile unor experți în domeniu. Unele dintre concluziile lor sunt similare cu ceea ce am tot “propovăduit” și eu pe aici, altele mai puțin…

Prezentări ale caracteristicilor Mării Negre am mai făcut, în mai multe articole. Ele au rolul lor, așa că, dacă doriți, le puteți accesa și reciti de aici, aici, aici și aici.

Dar să continuăm cu opiniile prezentate în lucrarea “Influența caracteristicilor Mării Negre asupra operațiilor întrunite”, scrisă de Dr. Florin Nistor și Dr. ing. Lucian-Valeriu Scipanov și publicată în Revista Impact strategic nr. 3/2021. Dânșii încep cu o prezentare a principalelor caracteristici ale unei mări închise/semiînchise, așa cum este și Marea Neagră. Citez:

“Din punct de vedere militar, în funcție de anumite criterii specifice, se pot evidenția principalele caracteristici ale unei mări semiînchise:

• după criteriul spațial: reducerea spațiului/zonei de acțiune, datorită autonomiei platformelor, dar și reducerea distanțelor față de obiectivele militare;
• după criteriul acțional: creșterea intensității acțiunii, stabilirea rapidă a deznodământului acțiunii;
• după criteriul temporal: timpi reduși de acțiune, datorită distanțelor relativ scurte, în raport cu viteza de acțiune a platformelor moderne;
• după criteriul informațional: contribuția tuturor forțelor participante la realizarea, în timp real, a Imaginii Maritime Recunoscute (Recognized Maritime Picture/RMP).

Având în vedere aceste criterii pentru analiza unei mări semiînchise, din punct de vedere militar s-ar deduce că:

• posibilitatea confruntărilor majore este minimizată, dar nu este exclusă acțiunea militară de intensitate redusă: bătălii navale, lovituri, ciocniri;
• acțiunile militare se desfășoară în contextul operațiilor de pace, promovarea diplomației navale etc.;
• acțiunile militare sunt direct puternic influențate de hidrografia mării semiînchise, adâncimi, salinitate, curenți etc.

Scenariile posibile pentru un conflict limitat pe mări semiînchise pot aborda una dintre următoarele teme/situații de planificare:

• un război cu intervenție limitată;
• un război limitat între două puteri majore care evoluează într-un conflict naval complet;
  dezorganizarea transporturilor maritime ale inamicului și/sau a neutrilor în strâmtorile internaționale;
• o dispută cu privire la zona economică exclusivă ZEE;
• un conflict local într-o mare închisă/semiînchisă tipică, lupta între două sau mai multe puteri minore, în timp ce puterile majore rămân strict neutre, chiar dacă o putere majoră poate oferi sprijin unuia dintre participanți, în funcție de interesele sale sau ale partenerilor.

Ca urmare, pot fi extrase câteva concluzii preliminare, care completează corolarul caracteristicilor mării semiînchise:

• este facilitat războiul electronic și cibernetic;
• se așteaptă utilizarea, în principal, a rachetelor cu rază de acțiune scurtă și medie;
• se preconizează desfășurarea unor grupări navale de mici dimensiuni;
• sunt vizate obiective limitate și aici ne putem referi la anumite caracteristici ale unui obiectiv:
  – spațial-geografice (zone maritime, porturi, linii de comunicații, insule, strâmtori);
  – destinația obiectivului (în principal economic, militar etc.);
  – importanța obiectivului (nivel tactic, operativ sau strategic etc.).

Având în vedere concluziile parțiale enunțate, în continuare, se vor prezenta, pe scurt, rezultatele analizei caracteristicilor militare ale Mării Negre.

Având identificate principalele caracteristici ale unei mări semiînchise, susținute de criterii de analiză ancorate în domeniul militar, corelate cu concluziile parțiale prezentate, în continuare, se va efectua o analiză a principalelor caracteristici militare ale Mării Negre.

Având în vedere că principalele caracteristici ale unei mări semiînchise au fost definite prin prisma acțiunilor militare, obiectivul acestui capitol se va realiza printr-o analiză structurată pe nivelurile artei militare: strategic, operativ și tactic.

Nivelul strategic

În primul rând, acțiunile de luptă pot fi efectuate cu o mare intensitate, simultan, pe întreaga suprafață a Mării Negre. Uneori, datorită autonomiei navelor moderne, teatrul acțiunilor militare se poate extinde în mările adiacente, cum ar fi Marea Mediterană, Azov sau Marea Baltică, inclusiv prin implicarea capabilităților de la litoral. De-a lungul istoriei, Marea Neagră a mai fost scena acțiunilor navale în conflicte regionale sau în conflicte majore, ca zonă secundară de operații.

În al doilea rând, loviturile aeriene sunt decisive în comparație cu acțiunile forțelor navale sau terestre. În general, puterea aeriană reprezintă un instrument de manifestare a puterii militare mult mai eficient decât puterea navală. În consecință, puterea aeriană poate fi decisivă în războiul pe mare. Acțiunile militare decisive vor fi caracterizate de utilizarea predominantă a armelor de înaltă precizie (rachete sau sisteme aeriene fără pilot) – fundamentul conceptului A2AD. Astfel, din acest punct de vedere, trebuie să se țină cont de faptul că grupările navale sunt foarte vulnerabile la loviturile cu rachete și, pentru aceasta, au nevoie de sprijinul unui puternic sistem de foc antiaerian (s.a.).

Pe de altă parte, o acțiune navală are, de regulă, un rol de nivel operativ-tactic, dar nu se exclude rolul decisiv pe care îl poate juca o bătălie navală în evoluția acțiunilor de nivel strategic. Aici, poate fi dat un exemplu concret: recâștigarea controlului asupra mării, menținând în același timp superioritatea aeriană, poate influența major rezultatul întregului conflict prin avantajele directe și indirecte care rezultă din realizarea acestui deziderat.

La nivel strategic, unul dintre principalele obiective ale oricărui participant la o acțiune militară este redeschiderea comunicațiilor maritime și protecția acestora (s.a.). În cele din urmă, principalele acțiuni militare vor avea loc lângă coastă, pe litoral, pe apă și uscat, în porturi și baze, pe comunicații maritime și terestre.

Prin urmare, ca o concluzie preliminară, Marea Neagră va rămâne o zonă secundară de acțiuni militare. De aici și rolul forțelor navale pentru misiuni specifice, mai puțin decisive la nivel strategic, dar importante la nivel operativ și tactic. (s.a.)

Nivelul operativ

Având în vedere cele prezentate, se poate afirma faptul că geometria spațiului de luptă în mări semiînchise este diferită de cea a altor tipuri de mări. Teoretic, principalele componente ale teatrului de operații maritime sunt: „bazele de operații, obiectivele fizice, punctele decisive, liniile de operații, liniile de comunicații”. (s.a.) În cazul mărilor semiînchise „aceste elemente sunt situate destul de dens datorită distanțelor mult mai mici”. Astfel, rolul planificatorului militar este de a identifica efectele maxime pe care le pot produce acțiunile forțelor navale asupra componentelor teatrului de operații maritime, în funcție de acțiunile celorlalte componente ale forței întrunite.

În termeni generali, conceptele controlul mării și limitarea folosirii mării reprezintă în principal, controlul comunicațiilor maritime (liniilor de comunicații). (s.a.)

În mările semiînchise, din cauza distanțelor mici, o flotă care acționează la litoral poate contribui ușor și semnificativ la obținerea controlului mării (inclusiv controlul spațiului aerian și terestru adiacent litoralului), cu excepția spațiului submarin (dacă un potențial inamic deține o flotă de submarine). În acest caz, o flotă special destinată luptei antisubmarin, care include capabilități de luptă sub apă (submarine, UUV, mine, sisteme de supraveghere sub apă etc.), este imperios necesară. (s.a.) Prin urmare, în cazul mărilor semiînchise, considerăm potrivite utilizarea și aplicarea conceptului Controlul mării decât Comanda mării. În cazul forțelor navale (n.a. române), se dovedesc oportune utilizarea și aplicarea conceptului Limitarea folosirii mării, mult mai adecvat capabilităților existente. (s.a.)

Plecând de la enunțul „Cea mai mică marină poate complica controlul mării pentru o marină puternică”, din acest punct de vedere, este foarte ușor să deții controlul mării în mări deschise și foarte dificil, dar este aproape imposibil în marea semiînchisă. Și acest lucru nu se datorează prezenței unei flote la litoral, ci prezenței sistemelor de apărare costieră, a rachetelor de coastă și a sistemului de baraje de mine, inclusiv amenajările genistice sau amenajările împotriva forțelor de debarcare.

Dintre toate aspectele caracteristice de la nivel operativ, o concluzie se conturează foarte precis, și anume: există o dependență biunivocă între acțiunile forțelor navale de pe mare și la litoral și acțiunile forțelor terestre de la coastă care, la rândul lor, depind de rezultatul acțiunilor forțelor aeriene în cadrul operației întrunite pentru menținerea unui nivel minim de control al spațiului aerian.(s.a.) În opinia noastră, aceasta reprezintă una dintre cele mai importante concluzii ale acestui demers.

Nivelul tactic

Din punct de vedere tactic, se poate afirma că viteza mare a navelor moderne, abilitatea de a combina manevra și puterea de foc, reprezintă avantaje majore care oferă superioritate în mediul de operare, în special prin posibilitatea de a realiza surprinderea adversarului. Acțiunile militare au loc mai ales noaptea, în special la răsărit și apus. În mările semiînchise, desfășurarea forțelor de luptă la litoral și manevra forțelor tactice pot fi mai dificile. La suprafață, după fiecare atac aerian, refacerea/regruparea forțelor este dificilă, întrucât timpul disponibil între două atacuri succesive nu este suficient pentru a reorganiza dispozitivul de luptă și nici pentru completare. Raportat la capabilitățile tactice, forțele aeriene cu baza la sol reprezintă cea mai mare amenințare la adresa grupărilor navale (TGs) pe mare sau în porturi, inclusiv la adresa facilităților portuare. Se poate extrage deja o concluzie parțială, și anume, confruntarea navală în mări semiînchise poate fi realizată prin desfășurarea unui TG eterogen. De asemenea, misiunea, scopul și durata acțiunii sunt definite de obiective limitate, bine stabilite în timp și spațiu.(s.a.)

Cu toate acestea, această sarcină poate fi rezolvată în strânsă cooperare cu aeronavele terestre și cu trupele de la sol. Deficiențele în ceea ce privește forța navală pot fi adesea depășite cu forța din aer și de la sol. Din cauza necesității de a angaja arme de luptă ale mai multor servicii, asigurarea comenzii mării prin desfășurarea unor operațiuni comune majore într-o mare îngustă tipică este mult mai dificil și mai complicat de planificat și de pregătit, dar mai ales de executat, decât în largul oceanului.”

Mai departe, am selectat mai multe citate din lucrarea lui Milan N. Vego, “Naval Strategy and Operations in Narow Seas”, US Naval War College, Newport, Rhode Island, Ed. Routledge, 2013. O lectură care pare obligatorie pentru pasionați și nu numai, având în vedere că este citată adesea și de cei doi autori români.

Astfel, citez:

„În prezent, pericolele legate de operarea unei mari forțe amfibii în ape restrânse și sub amenințarea constantă aeriană, a submarinelor și a minelor sunt prea mari în unele mări închise, în special în Marea Baltică și Marea Neagră.”

Comentariul RoMilitary: Am văzut în primele luni ale războiului din Ucraina mai multe simulări de operațiuni amfibii efectuate de Flota Mării Negre a Federației Ruse în fața Odesei în condițiile în care marina ucraineană era și încă este practic inexistentă. Totuși, ucrainenii instalaseră mai multe baraje de mine dar, cel puțin informațiilor pe care rusii le aveau la acel moment, nu dispuneau de bateriile de coastă necesare protejării acestor baraje. Până la urmă nu a mai avut loc nicio debarcare în zona Odesei iar această amenințare a dispărut complet după ce rușii au avut dovada clară că marina ucraineană operaționalizase bateriile de coastă de concepție proprie, RK-360 Neptun (despre RK-360 Neptun mai multe detalii aici, ultima parte a articolului). Totuși, unele operațiuni amfibii au avut loc în Marea Azov rușii controlând foarte bine zona respectivă.

„În concluzie, este posibil ca o flotă mai slabă care operează într-o mare închisă tipică să conteste cu succes controlul unei flote mai puternice. Condițiile esențiale pentru succes sunt integrarea completă a tuturor forțelor și mijloacelor disponibile și o cooperare cât mai strânsă între servicii. Disputarea controlului mării va fi efectuată în principal de avioanele cu baza la sol, submarinele, ambarcațiunile rapide de atac și bateriile de coastă cu rachete anti-navă. Minele maritime utilizate în scop defensiv sunt poate una dintre cele mai eficiente și cu siguranță cea mai economică metodă de a reduce libertatea de acțiune a flotei mai puternice într-o mare îngustă și puțin adâncă.”

„Spre deosebire de războiul în largul oceanului, elicopterele de atac înarmate cu rachete anti-navă sunt probabil una dintre cele mai potrivite platforme pentru atacul asupra navelor comerciale inamice pe mare.”

Comentariul RoMilitary: Elicopterele înarmate cu rachete anti-navă au fost utilizate cu succes și împotriva unor nave militare în Golful Persic în timpul Primului Război din Golf (bătălia de la Bubiyan, mai multe informații aici). Succesul acestora a evidențiat lipsurile marinei irakiene în ceea ce privește apărarea antiaeriană a platformelor navale. Aceste lipsuri au fost evidente și în cazul navelor Flotei Mării Negre a Federației Ruse, singurele nave care dispun de o apărare antiaeriană credibilă fiind cele două fregate de clasă Grigorovici. În ciuda aparențelor, crucișătorul Moscova nu era într-o stare tehnică corespunzătoare rolului alocat, acela de apărare antiaeriană a unui raion desemnat (Eng. air area defense). Iar o dată cu scufundarea sa, rușii au aflat și faptul ca bateriile de coastă RK-360 Neptun deveniseră operaționale dovedind încă o dată că subestimarea capacităților tehnico-tactice ale inamicului conduce adeseori la tragedii.

„U-booturile germane de 250 de tone au operat cu un oarecare succes în Marea Neagră și în 1942-1944. În niciun moment nu au fost mai mult de șase dintre aceste nave care să opereze de la baza românească Constanța împotriva traficului sovietic de-a lungul coastei caucaziene între porturile Tuapse și Batum (Batumi). După mai 1944, submarinele și-au mutat zona de operare între Crimeea și coasta românească, iar după august 1944, zona de operare a fost redusă la apele din largul estuarului Dunării.”

Comentariul RoMilitary: Despre acțiunile acestor submarine în Marea Neagră puteți citi mai multe în acest articol mai vechi, publicat pe rnhs.info aici.

„Pe o mare îngustă tipică, chiar și cele mai mici ambarcațiuni înarmate cu arme de calibru mic pot fi folosite în atacuri împotriva navelor comerciale și a navelor de pescuit inamice. În războiul lor cu Irakul, iranienii au folosit nu numai mine, ci, după august 1987, și-au intensificat atacurile prin folosirea unor ambarcațiuni de atac mici și de mare viteză. Aceste ambarcațiuni erau puternic înarmate, inclusiv cu mitraliere montate la prova și lansatoare de grenade cu rachete de fabricație sovietică. Într-o mare îngustă tipică, bateriile de rachete și tunuri de coastă pot fi folosite pentru a ataca terminalele portuare inamice și instalațiile legate de transport maritim aflate în raza lor de acțiune efectivă. Uneori, aceste baterii, mai ales dacă sunt desfășurate într-o strâmtoare sau într-un pasaj, pot fi utilizate eficient pentru a ataca navele comerciale inamice aflate în tranzit.”

Comentariul RoMilitary: Aici n-ar fi multe de spus, totul poate fi redus la ambarcațiunea pilotată de la distanță kamikaze Măgura V5… Această armă are potențial dacă este adusă la alt nivel: capacitatea de a naviga autonom către raionul desemnat respectând regulile de navigație (mai multe despre COLREG aici), capacitatea de a identifica ținta autonom cu ajutorul unei camere performante în baza imaginilor stocate în prealabil (așa cum funcționează racheta anti-navă Naval Strike Missile – NSM), capacitatea de a se coordona cu alte ambarcațiuni similare în vederea lansării unor atacuri coordonate pentru saturarea apărării țintei ș.a.m.d.

Dar să trecem la unul din aspectele pe care eu îl consider deosebit de important pentru noi: protejarea comunicațiilor maritime. Am văzut în războiul din Ucraina care pot fi consecințele unei blocade navale pentru economia unei țări.

„Eficacitatea unei blocade comerciale depinde de poziția maritimă a țării blocate, de dependența de comerțul maritim și de existența (sau lipsa) unei rețele de comunicații terestre bine dezvoltate. O țară continentală care se învecinează cu o mare închisă este, de obicei, mult mai puțin vulnerabilă la o blocadă comercială decât o națiune insulară.

Apărarea și protecția comerțului maritim într-o mare închisă tipică se desfășoară aproape continuu odată ce încep ostilitățile. Această sarcină operațională nu poate fi îndeplinită de un singur serviciu sau chiar de două servicii; sunt necesare eforturile tuturor serviciilor forțelor armate. În multe cazuri, sunt necesare, de asemenea, sprijinul și participarea activă a forțelor navale aliate și/sau de coaliție. Într-o mare închisă tipică, nu numai marile nave de luptă de suprafață, ci și toate tipurile de ambarcațiuni rapide de atac, inclusiv navele comerciale și traulerele de pescuit, ar putea fi utilizate pentru protecția navelor comerciale pe mare și în porturi. De asemenea, toate tipurile de aeronave cu aripi fixe și rotative pot fi utilizate cu succes pentru aceste sarcini. Poate că una dintre condițiile esențiale pentru succesul în timp de război este de a avea o doctrină solidă și testată pentru controlul naval al transportului maritim. Apărarea propriului comerț maritim ar trebui să cuprindă și apărarea tuturor celorlalte elemente ale comerțului, în special a terminalelor portuare, a spațiilor de depozitare, a instalațiilor de construcție și reparații navale, precum și a comunicațiilor feroviare și rutiere din zona de coastă. Aceasta înseamnă că nu numai marina, ci și alte servicii și sectoare ale economiei trebuie să fie pe deplin integrate în conceptul general. Metodele și procedurile de apărare a transportului maritim trebuie să fie pe deplin exersate în timp de pace prin jocuri și exerciții de război. Apărarea comerțului maritim nu este o sarcină secundară, ci una dintre cele mai importante sarcini ale forțelor armate. Mai mult, această sarcină nu este „defensivă”. În multe privințe, este, de asemenea, o sarcină ofensivă pe care marina militară trebuie să o îndeplinească în timp de război.

În mod normal, controlul transportului maritim în timp de război ar trebui să fie în mâinile Marinei. Orice altă soluție ar putea cauza dificultăți considerabile în asigurarea unității de efort din cauza suprapunerii responsabilităților și a autorității slab delimitate.

Pe o mare închisă tipică, utilizarea convoiului este mai dificilă decât în largul oceanului, deoarece inamicul poate obține relativ ușor informații în timp util cu privire la porturile de plecare, zonele de adunare, precum și la compoziția și traseul unui convoi. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dimensiunea cea mai potrivită pentru un convoi de coastă era de la câteva până la zece nave. Astăzi, din cauza amenințării mult mai mari din aer, dimensiunea optimă pentru un astfel de convoi este poate mai mică decât atât. Întinderea mică a zonei, dependența de rute relativ fixe și apropierea de coastă în mările închise afectează negativ manevrabilitatea forțelor proprii.”

Comentariul RoMilitary: Marina militară română a desfășurat numeroase operațiuni de convoiere în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe rutele scurte erau folosite toate ambarcațiunile comerciale disponibile, inclusiv pontoane sau nave cu fund plat, mai puțin potrivite pentru navigația maritimă. Pe rutele mai lungi (Constanța – Bosfor sau Constanța – Crimeea) erau folosite nave maritime, iar escortele erau deosebit de puternice, adeseori navele de luptă fiind la paritate cu navele comerciale escortate. Spre Bosfor erau escortate petroliere italiene (două distrugătoare pentru unul, maxim două petroliere, ruta era directă, convoiul fiind unul rapid). Convoaiele spre Crimeea erau alcătuite din 3 până la 5 nave comerciale. Dar să revenim la lucrarea lui Vega.

„Principalele porturi ale unei țări și căile navigabile de legătură sunt punctele cele mai vulnerabile în menținerea fluxului de transport maritim esențial. Prin urmare, protecția infrastructurii, care susține industria navală, este la fel de importantă ca și protecția navelor propriu-zise.

Apărarea comerțului maritim este dificilă, dacă nu chiar imposibilă, atunci când inamicul deține controlul asupra aerului. Cu toate acestea, într-o mare închisă tipică, aviația terestră poate avea un succes deosebit în apărarea navelor comerciale.

Într-o mare închisă tipică, mai ales atunci când controlul aerului este în dispută, apărarea comerțului maritim devine o sarcină foarte complicată. Atacurile avioanelor terestre inamice împotriva terminalelor portuare îl pot forța pe apărător să mute o parte sau chiar întregul său comerț maritim în alte porturi, în afara razei efective de acțiune a avioanelor inamice. Acest lucru, la rândul său, cauzează o mai mare congestie a traficului naval în aceste porturi și creează situații mai ușoare pentru submarinele sau forțele ușoare inamice de a-și găsi și ataca țintele.”

Comentariul RoMilitary: Consider că ce se întâmplă acum în Ucraina este un bun exemplu în acest sens.

„Apărarea comerțului maritim cuprinde protecția și apărarea tuturor elementelor comerțului maritim, nu doar a transportului maritim pe mare. Această sarcină este îndeplinită prin exercitarea sau contestarea controlului maritim. Pe o mare închisă, apărarea navigației se realizează prin desfășurarea de acțiuni tactice în strânsă cooperare cu diversele arme de luptă ale mai multor servicii. Este parte integrantă a obținerii controlului mării sau parte integrantă a altor misiuni de sprijinire a armatei de pe coastă. Pentru rezolvarea cu succes a acestei sarcini este necesară desfășurarea de acțiuni ofensive de către forțele navale și armele de luptă ale altor servicii, care au ca scop distrugerea sau blocarea la timp a acelor forțe de suprafață inamice care reprezintă o amenințare potențială pentru propria navigație, căutarea și distrugerea submarinelor inamice și atacarea aerodromurilor și bazelor navale ale inamicului.”

Și ajungem la concluzia cărții lui Vega, pe care am ales să o citez integral.

“Este evident că multe forțe navale de tip „blue-water” nu au luat în considerare în mod eficient problema luptei într-un război în mări închise. De asemenea, statele continentale care se învecinează cu una sau mai multe mări închise au eșuat adesea în a lua în considerare posibilitățile oferite de utilizarea puterii navale pentru îndeplinirea obiectivelor pe frontul terestru. Forțele navale ale acestor puteri continentale s-au bazat adesea pe armată și pe forțele aeriene pentru a îndeplini obiective în esență navale.

Fundamentele strategiei navale într-o mare închisă tipică diferă considerabil de cele din largul oceanului din cauza proximității unei mase continentale și a dimensiunii reduse a zonei maritime. Acești factori facilitează și complică atât comanda și controlul, cât și angajarea forțelor navale în astfel de ape. O strategie navală solidă ar trebui să ia întotdeauna pe deplin în considerare limitările pe care mediul fizic le impune asupra angajării și menținerii forțelor navale și a aeronavelor proprii care operează în mările închise. Pe timp de pace, un stat maritim ar trebui să facă tot posibilul pentru a-și consolida poziția navală în interiorul sau în apropierea mărilor închise, unde forțele sale navale și aeronavele sale vor fi utilizate în timp de război sau chiar pe timp de pace. Acest lucru ar trebui realizat în primul rând prin mijloace diplomatice și prin crearea de coaliții navale cu țările riverane mărilor închise.

Principalele metode de angajare a forțelor de luptă pentru îndeplinirea obiectivelor tactice în mările închise sunt bătăliile navale, angajamentele, loviturile, atacurile și raidurile. Cu toate acestea, raza de acțiune, precizia și letalitatea tot mai mare a rachetelor, torpilelor, tunurilor și minelor permit chiar și micilor combatanți să lovească o varietate de ținte la suprafață, submarine și în interiorul teritoriului deținut de inamic. Loviturile au înlocuit deja bătăliile navale ca principală metodă de angajare a marinei de coastă. Una dintre principalele caracteristici ale războiului într-o mare închisă tipică este intensitatea ridicată și angajarea aproape continuă a forțelor disponibile.

Într-o mare mare mai mare și închisă, cum este Marea Mediterană, a fost de obicei foarte dificil să se obțină un control permanent și absolut al mării în timpurile moderne. În schimb, într-o mare închisă tipică, controlul total al suprafeței mării și, într-o mai mică măsură, al mediului submarin poate fi obținut relativ ușor. Controlul unei mări închise tipice necesită o cooperare strânsă între toate serviciile forțelor armate ale țării, iar aici controlul mării este cel mai direct afectat de situația de pe frontul terestru și din aer.

Flota cea mai potrivită pentru a îndeplini sarcinile în mările închise nu este una concepută pentru a lupta în largul oceanului. Un stat mic riveran într-o mare închisă tipică ar trebui să posede o forță navală suficientă pentru a-și proteja interesele economice și regimul juridic pe timp de pace și pentru a-și apăra coasta de invazia inamicului în timp de război. Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri, micile forțe navale de coastă trebuie să se bazeze pe flote mult mai puternice din afara zonei pentru protecția lor maritimă. Eșecul de a construi o flotă echilibrată a creat în trecut multe dificultăți în realizarea obiectivelor strategice într-un război pe mare. O marină pentru o mare închisă ar trebui să fie compusă în mod optim din submarine diesel-electrice de coastă, forțe ușoare, ambarcațiuni amfibii, ambarcațiuni de luptă împotriva minelor și aeronave cu baza la sol cu aripi fixe și rotative. O astfel de marină ar trebui să fie compusă dintr-un număr mare de nave și ambarcațiuni atât multifuncționale, cât și specializate. Ar trebui să se utilizeze pe deplin ambarcațiunile cu corpuri neconvenționale (n.a. catamaran, trimaran etc) și tehnologii stealth. Navele mari de luptă de suprafață, în special portavioane, crucișătoare, distrugătoare, nave amfibii mari și submarinele cu propulsie nucleară nu ar trebui să fie utilizate pentru sarcini care pot fi îndeplinite de nave/ambarcațiuni de suprafață și submarine mai mici și mai puțin costisitoare.”

Navele de luptă de suprafață sunt indispensabile pentru controlul unei mări închise tipice. Ele sunt capabile de operațiuni continue mult mai lungi decât aeronavele și sunt mult mai flexibile decât sistemele de arme terestre. O marină de mare largă (n.a. blue water) care operează într-o mare închisă tipică nu ar trebui să folosească nave de luptă de suprafață mai mari de 2.000 de tone. Combinația optimă de forțe pentru operațiunile în mările închise este reprezentată de grupuri compuse din fregate ușoare, corvete multifuncționale și ambarcațiuni (n.a. vedete rapide, nave purtătoare de rachete) de luptă. Fregatele ușoare de 1.200-1.500 de tone cu propulsie combinată diesel și gaz (CODAG) pot avea o rază de acțiune de până la 5.000 de mile nautice și viteze de până la 30 de noduri. Ele pot fi înarmate cu o varietate de arme și senzori asociați, cum ar fi rachete anti-navă și SAM-uri, torpile ASW și tunuri ușoare multifuncționale. Corvetele de 500-1.000 de tone cu propulsie combinată diesel sau pe gaz (CODOG) au o anduranță mai mică decât fregatele ușoare, dar viteza lor maximă este de peste 30 de noduri. Datorită dimensiunii lor, pot transporta un număr mai mare și o gamă mai diversificată de arme și senzori. Ele pot fi înarmate cu mai multe lansatoare de rachete anti-navă, tunuri multifuncționale și arme ASW și pot fi echipate cu suite extinse de război electronic. Corvetele au capacități mult mai bune de a ține marea și o rezistență mai mare în cazul în care sunt lovite. Atât fregatele, cât și corvetele pot fi echipate cu un helipad pentru elicoptere. Acestea pot fi proiectate ca platforme multifuncționale, antisuprafață, ASW sau de apărare aeriană. Mai exact, pot fi utilizate pentru patrulare, apărarea navelor maritime, efectuarea de lovituri împotriva navelor de luptă de suprafață și a navelor comerciale inamice și pentru a oferi sprijin de foc pentru trupele de pe uscat. Ambarcațiunile de luptă de 100-400 de tone (n.a. vedete/nave rapide purtătoare de rachete) formează probabil platformele optime pentru îndeplinirea sarcinilor ofensive și defensive într-o mare închisă tipică. Ele pot fi proiectate în principal pentru războiul de atac, războiul antisubmarin sau pentru sprijinul forțelor speciale. Dimensiunile reduse, viteza mare, manevrabilitatea excelentă și puterea de luptă ridicată le fac ideale pentru angajarea în apele de coastă și în special de-a lungul coastelor de tip arhipelag. Raza lor de acțiune este, în general, mică, dar mai mult decât adecvată pentru operațiuni într-o mare închisă tipică. Anduranța acestor vedete variază între una și cinci zile, iar misiunea lor tipică de luptă durează între șase și opt ore. Ele sunt deosebit de potrivite pentru atacuri asupra navelor comerciale inamice și pentru protecția navelor proprii și a celor prietene în apele de coastă.”

Comentariu RoMilitary: Un scurt comentariu cu privire la deplasamentul navelor enumerate de Vega. În cazul în care se dorește o platformă multirol – capabilă să lupte în toate mediile, echipată cu hangar și helipad, atunci, deplasamentul optim este pe undeva pe la 3000 tone (ex. fregatele de clasă La Fayette, navele de tip LCS – Littoral Combat Ship, fregatele de clasă Formidable, Tamandare, Pohjanmaa sau cele din familia Meko ce pot fi configurate de la rol de OPV până la rol de corvetă/fregată). O astfel de navă poate înlocui cu succes atât fregatele de clasă T22R cât și corvetele de clasă Tetal.

Dar să revenim la concluziile lui Vega.

„O mare închisă tipică este un loc ideal pentru utilizarea avioanelor și a elicopterelor. Timpul de zbor scurt al acestora permite perioade mai lungi de timp în care se poate ataca o țintă navală și se poate obține surpriza tactică prin apropierea de zona țintă la altitudine joasă. Raza de acțiune a rachetelor anti-navă moderne permite aeronavelor să efectueze un atac la distanță fără a fi observate de navele de suprafață inamice. Tabăra cu forțe aeriene mai slabe va fi forțată să își opereze navele de suprafață pe timp de noapte. Aeronavele sunt singura armă de luptă capabilă să sfideze controlul inamicului asupra strâmtorilor. Forța de lovire a aviației terestre într-o mare închisă tipică ar trebui să fie reprezentată de avioane de vânătoare-bombardament înarmate cu rachete anti-navă cu o rază de acțiune care să o depășească pe cea a antiaerienei navelor de suprafață inamice. Avioanele de recunoaștere maritimă ar trebui să fie capabile să detecteze țintele de suprafață de mici dimensiuni, atât ziua, cât și noaptea, în largul mării, în baze sau în porturi, precum și în strâmtori, pe vreme rea. Vehiculele aeriene fără pilot (UAV) sunt platforme ideale pentru a asigura supravegherea, recunoașterea, achiziția de ținte, evaluarea pagubelor de luptă (BDA) și războiul electronic. Acestea pot fi lansate și recuperate de pe coastă sau pot fi transportate de fregate ușoare sau chiar de corvete. Mările închise și alte ape restricționate sunt ideale pentru utilizarea ambarcațiunilor de luptă multifuncționale. Acestea pot fi utilizate pentru o varietate de sarcini, de la protecția pescuitului, combaterea contrabandei, patrularea ZEE, până la negarea accesului pe mare și, eventual, interdicție. Acestea sunt capabile să se apere împotriva unor omologi mult mai mari și mai bine înarmați. Forțele pentru sarcini defensive ar trebui să fie compuse din corvete și ambarcațiuni ușoare antisubmarin, nave și ambarcațiuni ușoare de luptă împotriva minelor marine, nave de patrulare în larg (OPV) și nave de patrulare de coastă.”

Comentariu RoMilitary: Dacă ne uităm la planurile curente de dotare a Forțelor Navale Române („FNR”) vedem că ele se circumscriu celor enunțate mai sus: baterii de coastă, singura achiziție concretă din acest moment, un sistem de UAV-uri Watchkeeper X (un prim contract pentru 3 sisteme a fost încheiat cu furnizorul, Elbit Systems), vânătoare de mine (un program în valoare totală de 150 milioane euro care se va derula pe o perioadă de 5 ani. 5 ani pentru două vânătoare de mine, Dumnezeule!), modernizarea Navelor Purtătoare de Rachete (un program în valoare de 375 milioane de euro, cu o durată de aproximativ 4 ani. NPR-urile vor primi turbine noi, am scris pe subiect mai demult aici), cele două elicoptere cu capacități de luptă anti-navă (program evaluat la 150 milioane de euro, se pare că în prezent specialiștii din minister elaborează fișa de produs pentru achiziție, urmând să demarăm apoi o procedură de tip negociere fără publicare a anunțului de participare cu societatea IAR Brașov SA) sau cele două submarine (program evaluat la 2 miliarde, cu Naval Group, în prezent se are în vedere o procedură de negociere fără publicarea anunțului de participare, pentru care va fi nevoie de o lege, la care se „lucrează”…). Acestea ar putea fi completate de modernizarea și înarmarea celor două fregate T22R cu mijloace de luptă anti-navă și antiaeriene pentru a putea acoperi principala vulnerabilitate a forțelor noastre navale, capacitatea de luptă antiaeriană. În acest fel am putea dobândi într-o perioadă relativ scurtă de timp capacități de luptă credibile la FNR. Conform declarațiilor ministrului Angel Tîlvăr, (conform Europa Liberă), „după anularea licitației, așteptăm de la comandanții Marinei o propunere care să asigure echiparea acestor fregate cu sisteme moderne și eficiente de armament, într-un interval de timp realist, iar noi vom face tot ceea ce va ține de structurile centrale ale ministerului pentru parcurgerea cu celeritate a etapelor procedurale cerute de cadrul legislativ.”

Un element de noutate îl constituie aderarea României la programul PESCO, «European Patrol Corvette» (EPC) condus de Italia și din care mai fac parte Franța, Grecia și Spania. Acest program vizează proiectarea și dezvoltarea unei noi clase de nave militare, denumită „Corvetă de patrulare europeană”, care va găzdui mai multe sisteme și încărcături utile capabile să îndeplinească un număr mare de sarcini și misiuni într-un mod modular și flexibil. Statele membre participante își propun să producă primul prototip de corvetă în 2026-2027 ceea ce presupune un orizont rezonabil de timp și pentru noi.

EPC este prevăzută ca o platformă comună care poate fi personalizată în funcție de necesități de către statele membre participante, în conformitate cu nevoile și specificațiile lor naționale. Se preconizează că deplasamentul total nu va fi mai mare de 3.000 de tone, ceea ce va permite navei să opereze din porturi mici (pescaj mai mic de 5,5 metri). Lungimea navei, care va fi echipată cu motoare diesel și/sau electrice, nu ar trebui să depășească 110 metri. Nava se va baza pe o arhitectură deschisă de tip „plug-and-play”.

Din punctul meu de vedere, 4 – 6 nave de acest tip ar putea înlocui fregatele T22R, Mărășeștiul și cele 4 corvete de clasă Tetal. Dimensiunile generale permit instalarea unor sisteme de lansare verticală (VLS), probabil între 8 și 16 celule, pentru lansarea de rachete antiaeriene cu rază medie, ceea ce, coroborat cu un sistem CIWS bazat fie pe tunuri rapide, fie pe rachete antiaeriene cu rază scurtă și foarte scurtă, oferă un sistem antiaerian credibil și demn de luat în considerare de orice potențial inamic. Pentru lupta antisubmarin, două dintre corvete ar putea fi dotate cu sonare tractate cu adâncime variabilă în timp ce restul ar rămâne în rol multirol. Italienii au experiență cu astfel de nave, ceva foarte similar cu EPF fiind corvetele de clasă Al Zubarah construite pentru marina Qatar-ului.

Mergând mai departe, dotarea Forțelor Aeriene cu aparate F-16 și, ulterior, cu aparate F-35, alături de bateriile de rachete sol-aer Patriot, vor contribui la conturarea unor capabilități credibile astfel încât România să devină treptat ceea ce tot încearcă declarativ să fie: un important actor regional în Marea Neagră.

În opinia mea, pe termen mediu spre lung ar trebui să avem însă în vedere conturarea unei strategii coerente de dotare a FNR cu noi mijloace tehnico-tactice capabile să susțină și să asigure integrarea unor noi categorii de arme, așa cum sunt, de exemplu, armele cu energie dirijată, mai popular cunoscute și sub denumirea de laser.

Asta presupune lansarea în următorii 5 – 10 ani a unor programe majore de înzestrare cu submarine diesel-electrice, corvete/fregate multirol, vedete/nave rapide purtătoare de rachete și nave multirol capabile să acționeze ca nave-mamă pentru ambarcațiuni, submersibile și aeronave fără echipaj/pilot.

De asemenea, cred că ar fi foarte util și un program de dotare cu nave fluvial-costiere, ceva asemănător navelor de clasă Cyclone sau Mark VI (SUA a aprobat vânzarea a 16 astfel de nave la un preț total de maxim 600 milioane de dolari americani, mai multe detalii aici).

Costurile asociate tuturor acestor programe nu vor fi tocmai mici dar, pe de altă parte, toate aceste achiziții vor avea o durată de viață de 30 până la 40 de ani și o marjă superioară pentru modernizări succesive pe durata de viață.

---

Surse:

Influența caracteristicilor Mării Negre asupra operațiilor întrunite, Dr. Florin NISTOR, Dr. ing. Lucian-Valeriu SCIPANOV, Revista Impact strategic nr. 3/2021

Milan N. Vego, Naval Strategy and Operations in Narow Seas, US Naval War College, Newport, Rhode Island, Ed. Routledge, 2013