Îmi propun să vă vorbesc despre un termen lăsat cumva de izbelişte în anii din urmă, dacă nu va fi fost invocat în vreun fel, dar fără acoperire în fapte, care presupune, la o simplă analiză lingvistic-explicativă, nu doar adunare împreună într-un anume scop, ci şi responsabilitate comună.
Mi-a venit în minte această necesară readucere în prim-plan a semnificaţiei solidarităţii cu atât mai mult cu cât părea cu totul pierdută în contextul dezbaterilor din spaţiul public – sterile, de altminteri – privind o ipotetică mobilizare a cetăţenilor cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Pierdută, spun, pentru că puţine voci au reiterat reunirea şi, mai cu seamă, responsabilitatea comună pe care noi, toţi cetăţenii acestui stat, o avem faţă de o moştenire pe care avem obligaţia de a o apăra in integrum pentru a o putea lăsa mai departe generaţiilor următoare: Ţara. Apărarea ei, în orice circumstanţe, nu este o chestiune de opţiune, ci de obligaţie morală şi juridică. Orice altă discuţie, menită să ofere justificări pentru non-acţiune prin invocarea unor motive aparent plauzibile, nu-şi are rostul.
Nu suntem deloc lipsiţi de noima solidarităţii însă, dacă judecăm după un fapt care m-a impresionat la vremea sa. SMURD, prin Fundaţia care îi poartă numele, a reuşit, graţie „dezlegării” oferite de statul român în vederea redirecţionării celor două procente din impozitul pe venit, achiziţionarea unor aparate de zbor a căror menire esenţială este aceea de a salva vieţi. Şi care, în diverse împrejurări, o vor fi făcut deja.
M-am întrebat atunci de ce personalul militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale nu ar reuşi, dată fiind importanţa efectivelor, să contribuie semnificativ la creşterea veniturilor Asociaţiei „Camarazii”, de pildă, prin aceeaşi metodă oferită de statul român. Sumele strânse, potrivit cifrelor pe care reprezentanţii Asociaţiei le pun la dispoziţie anual, arată că este încă destul loc pentru astfel de donaţii. Unii oferă cele două procente altor asociaţii cu profil similar, alţii preferă organizaţii diverse, după cum, ştiu sigur acest lucru, comoditatea îi face pe unii dintre colegii noştri – civili sau militari – să ignore cu desăvârşire această posibilitate de a dispune de propriile lor venituri.
Desigur, sunt mai multe asociaţii care îşi propun să contribuie, prin strângerea de fonduri, la ajutarea personalului militar şi civil din M.Ap.N. şi a familiilor acestuia în situaţii dificile. Şi este bine că ele există. O spun limpede, pentru a evita eventualele confuzii sau interpretări eronate, că nu mă opun, în niciun fel, prin ceea ce scriu, la orice formă de asociere liber-consimţită pe un temei legal. „Observatorul militar” a prezentat, în numeroase ediţii, inclusiv în acest număr, cele câteva asociaţii, care se adresează personalului militar şi civil din M.Ap.N., ale căror eforturi şi realizări sunt, toate, în beneficiul celor care au nevoie de ajutorul nostru, organizat şi consistent.
Aşadar, nu o să mă întreb de ce avem mai multe asociaţii, risipind, din punctul meu de vedere, o resursă financiară provenită din redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit, care ar putea fi mult mai consistentă şi mai bine organizată prin unirea tuturor forţelor într-o asociaţie a întregului personal militar şi civil din M.Ap.N. O să mă întreb însă şi o să vă întreb şi pe dumnevoastră, cei care nu aţi completat încă formularul 230 pentru redirecţionarea acestui impozit pe venit, ce mai aşteptaţi. 23 mai este termenul-limită pentru depunerea acestuia.
Solidaritatea noastră este esenţială, indiferent de asociaţia pe care o veţi alege pentru a oferi cele două procente asupra cărora aveţi drept de decizie. Nu uitaţi, suntem mai puternici împreună!
Sursa: Presamil.ro
Autor: locotenent-colonel Florin Şperlea