Partea a III-a
Cred că nu e ceva comun şi prea des întâlnit, mai degrabă poate, e ceva deosebit, ca un băiat din Mila 23, despre care se ştia că era mic, firav, ehh, bunicel la şcoală, prieten cu toţi cei din satul lui, mai mari, mai mici, mai tineri, mai bătrâni, indieni sau mexicani (în Mila 23, bufetul şi debarcaderul fiind la jumătatea satului, cei din stânga, adică din amonte sau din vest, în jocurile copilăriei mele erau indieni, iar cei din dreapta, spre aval, erau mexicani)… să fie numit comandantul celei mai celebre şi puternice unităţi de tancuri din Armata Română, Batalionul 1 Tancuri „Vlad Ţepeş”!
Pentru că am fost acuzat, mai pe şleau sau mai pe şest, că am ajuns comandant la unitatea de tancuri din Târgovişte cărând butoaie cu vin, bărci cu peşte şi saci cu icre, vă rog să-mi îngăduiţi să continui un pic această divagaţie.
Într-una din primele zile ale celei de-a doua decade ale lunii iulie 2001, pe la amiază, am fost anunţat să mă prezint în biroul comandantului Brigăzii 40 Mecanizată „General David Praporgescu”, eu fiind şeful S-3, „Operaţii şi Înstrucţie”.
– „Leşinatule” (asta era o vorbă de alint pentru cei pe care-i simpatiza), pe unde umbli? Stai jos! îmi porunci Comandantul, colonelul Gheorghe Fratu. În biroul comandantului mai era o persoană, colonelul Stoe Petre, şeful S-1 la Corpul 1 Armată. Ciuleşte urechile, beleşte ochii şi zici „Da”…
– „Da”, încercai să mă încadrez în peisaj.
– Fii atent aici, cam de o lună, poate mai mult, unitatea de tancuri de la Târgovişte nu are comandant. Noi, şi-l arătă cu privirea pe colonelul Stoe, ne-am gândit că tu ai fi potrivit…
– La batalionul de T-72?
– Exact!
– „Da”… Sigur că vreau, nici n-am visat aşa ceva, numai că eu am făcut raport de trecere în rezervă, au trecut deja trei săptămâni, raportul a fost aprobat…
– Trofi! Accepţi ?
– Da!
– Bine, leşinatule. Şi comandantul brigăzii ridică receptorul telefonului, formă un număr, iar când auzi persoana de la celălalt capăt al firului, spuse aproape cu o bucurie neprefăcută:
– Domnule general, locotenet-colonelul de tancuri Ifim Trofimov este de acord să vină la unitatea de tancuri din Târgovişte…
– I-ai spus că acolo sunt oarece probleme?
– Nu e necesar, el pricepe din mers!
– Bine! Atunci, aşa va fi. Încearcă să-l pregăteşti oarecum, câtuşi de puţin, căci oamenii din Dâmboviţa, şi mai ales cei din Târgovişte, nu sunt ca voi, dobrogenii.
– Cred că nu este cazul, domnule general. El, practic, este imun sau neutru, căci este lipovean.
Aşa am ajuns eu comandant la T-72, cel mai bun tanc pe care l-a avut Armata Română.
(Va urma)
tROfi