Partea a V-a – Orişicât de smerit şi de modest aş fi vrut să fiu şi să rămân,
pentru că anumite lucruri care s-au întâmplat şi nu au vizat doar persoana şi viaţa mea particulară, cred că e mai bine să le arăt, fără niciun pic de mânie, de denaturare a realităţii sau de răzbunare.
Aşadar, pe 30 august 2001 am preluat Drapelul de Luptă al Batalionului 1 Tancuri „Vlad Ţepeş”.
În organica sa, batalionul avea 3 companii de tancuri (cu plutoanele pe 4 tancuri, compania având 13 tancuri) – Batalionul avea aşadar 40 de tancuri (3 Cp.x 13 Tc +tancul Cdt.B.). Din cele 40 Tc, toate operative, 30 buc. erau T-72, iar 10, T55 modernizat. În cazarmă, printre alte maşini de luptă, era diferenţa de tancuri până la 108 buc, 12 Autotunuri SU 100, câteva zeci de tansportoare amfibii blindate, BRM-uri, TAB-uri purtătoare de Maliutka s.a.m.d.
Evident, am fost interesat de tancuri şi mai ales de cele 30 buc. T-72, unul dintre acestea fiind tancul comandantului de batalion, adică fiind tancul meu! 🙂
Nu e mare lucru să fii numit comandant şi să te trezeşti comandând peste câteva zeci sau sute de oameni. Mai ales să ai la dispoziţie poate chiar cea mai performantă maşină de luptă pe care ţara ta ţi-o poate pune la dispoziţie în acel moment.
Cam de aici încep problemele: eşti în stare sau te simţi capabil să nu te faci de râs?!
Ce să vă spun, după foarte puţin timp de la numirea mea ca şi comandant la unitatea de T-72, am primit în vizită o delegaţie de la CASTEL FILM STUDIOS, care căuta o locaţie pentru filmările la REGELE RĂZBOIULUI, cu Nicolas Cage în rolul principal.
Deja mă simţeam în pielea unui Rege al Războiului.
Din diverse motive, pentru turnarea filmului a fost aleasă o altă locaţie.
Iar eu, odată cu luarea în primire a patrimoniului unităţii şi cu înţelegerea problemelor uniţătii, am ajuns să mă simt ca Regele unei ţări ploioase.