Pe de o parte majoritatea țărilor europene sunt de acord că tancurile sunt necesare și fiecare are propria sa strategie. Evident că Polonia conduce în topul achiziției de tancuri, mizând pe un amalgam: PT 91, încă ar mai avea în jur de 200 de bucăți, Leopard 2A4 de modernizat la standardul 2PL, Leopard 2A5, Abrams M1A1, model mai vechi dar care a venit foarte repede, Abrams M2A2 SEP V3 și ultimul venit K2 Black Panther.
În restul Europei se cumpără Leopard 2A8, România fiind alături de Polonia singura țară care a mizat pe Abrams. Dar dacă prezentul este relativ simplu, viitorul pare sortit… Germaniei.
Pe de o parte avem deja rasuflatul program MGCS acolo unde, se zvonește, că Franța și Germania ar colabora. De ani de zile nu fac absolut nimic în acest sens decât să se certe prin presă și să găsească fiecare ce soluții poate. Francezii, care nu prea mai sunt capabili să-și fabrice tancurile singuri, s-au hotărât să tragă de Leclerc până prin 2040 și mai apoi văd ei ce fac.
Germanii în schimb își joacă cartea și nu prea par dispuși să-și împartă piața cu francezii și până la urmă de ce ar face-o când KMW are un produs – seria Leopard – care s-a vândut și se vinde încă foarte bine, tancul german neavând de facto concurență. Și atunci te întrebi, francezii cu ce vin în acest program? Cu tehnologie? Hai să fim serioși, germanii nu au ce învață în materie de proiectat și fabricat tancuri de la nimeni. Piață? Cu ce piață să vină Parisul în programul MGCS când Leclercul nu s-a vândut cam pe nicăieri, iar Franța deține o mică flota de tancuri?
Și atunci de și-ar împărți germanii clienții și profiturile cu francezii, când galii nu au ce să ofere: nici tehnologie și nici piață de desfacere?! Pentru că dacă stăm și ne gandim bine, tancul european există deja și el se numește Leopard 2…
Astfel încât, Berlinul mimează mișcarea în programul MGCS dar de fapt se duce glonț spre Leopard 3. Iar de această dată discutăm despre o știre oficială. Cu ocazia conferinței “Internațional Armoured Vehicle” care a fost găzduită (21-23 ianuarie 2025) în Farnborough (Marea Britanie), colonelul german Armin Dirks, șeful operatiilor în echipa MGCS, din cadrul oficiului federal pentru armamente al Bundeswehr, a declarat că armata germană trebuie să-și mențină capacitatea de lupta anti-tanc la un nivel ridicat și cum programul MGCS nu va produce un succesor pentru Leopard 2 până după 2040, un nou tanc trebuie luat în considerare, măcar ca soluție interimară.
Dar noi știm că nimeni nu dezvoltă un tanc nou pentru 10-15 ani, că n-ar avea sens și ca lucrurile să fie clare, nu se are în vedere o modernizare a Leopard 2 spre, să spunem, un nou standard – Leopard 2A9 ci discutăm despre un nou tanc: Leopard 3.
La baza acestuia s-ar afla demonstratorul tehnologic Leopard 2A-RC 3.0, prezentat de KMW la EuroSatory și care va dispune de un încărcător automat cuplat la un tun de 120/130/140mm, dar cel mai probabil că se va alege varianta Rheinmetall cu tunul de 130mm.
Noul Leopard are și o turelă cu tun rapid de 30mm – deasupra turelei principale, care ar putea fi folosită inclusiv împotriva dronelor și va putea lansa și rachete AT. Sau în cuvintele lor: “KNDS considers the Leopard 2 A-RC 3.0 not only as an intermediate solution but also as a decisive technological precursor of the future MGCS land combat system,” adică viitorul Leopard 2AX (tanc cerut in mod expres de Bundeswehr ca alternativa la MGCS).
Site-ul german Europaïsche Sicherheit & Technik [ESUT] ne explică mai bine: „New technologies have been identified. În addition to further digitization and drones for reconnaissance and combat, it could rely on a 130 mm cannon with an automatic loader. The decision on the configuration should be taken în the second half of 2026„, iar „integration into the forces could take place în the early 2030s.”
Tot site-ul ESUT ne spune că, cel mai probabil, tancul va fi indentificat ca Leopard 3 și nu Leopard 2A9. Despre MGCS, colonelul german ne spune numai de bine, că va fi și va face, că discutăm despre un complex de vehicule: tanc, MLI, blindat lansator de rachete AT și că va fi, când va fi, dacă va mai fi vreodată adaug eu, atât timp cât Germania chiar nu are nici o motivație să-și împartă piața tancurilor cu nimeni.
De partea franceză există încă speranțe, se agață de memorandumuri de înțelegere semnate cu nemții (Thales tocmai au fost adaugati cu participatie de 25% in programul MGCS), și speră ca la orizontul anului 2045 să aibă în ogradă complexul de vehicule de lupta MGCS. Până atunci se speră că în 2030 Franța să aiba cel puțin 160 de tancuri Leclerc ușor modernizate dar restaurate dpdv tehnic, iar în 2035 își doresc să fie gata de lupta spre 200 de unități.
GeorgeGMT