Marius Radulescu, PhD
Integrated Weapon Systems
Replica la articolul: Unii inca modernizeaza T-55: Kafil
Raspuns M.R.:
T-55 in orice varianta nu mai poate angaja cu sanse bune, tanc-contra-tanc, platformele din generatia 4+.
Totusi, statisticile arata ca aceasta situatie tactica se intalneste in mai putin de 15% dintre actiunile fortelor blindate.
Altminteri, T-55AM2 si TR-85M1 sunt tancuri bune, care trebuie mentinute pana la epuizarea resursei, fara mari cheltuieli de modernizare.
Pe moment, pentru batalioanele de tancuri pe care le avem in structura, o solutie ar fi:
– reducerea nr. de masini in companie de la 17 la 13
– introducerea companiei 4 cu MBT Leopard 2 A5/7
– suplimentarea subunitatii de mentenanta
Cateva elemente tehnice legat de T-55:
– crestere de masa la mai mult de 40-42t si 620-690Cp nu are rost, pentru ca apoi schimbi tot drive-line
– blindaj suplimentar compozit conform in partile frontale vulnerabile dar nu ERA
– HE, APFSDS, HC ajung; nu trebuie rachete nici pe teava nici pe afara, altfel incadram Academia
– SCF e destul de bun; radio-setul merita schimbat
– coaxial cal.14.5mm e o idee buna, dar cu pastrarea unei arme 7.62;
– cal. 12.7mm extern nu-si are rostul, mai bine cal.7.62mm pentru paza, in nici un caz teleoperat
Poate fi un punct de vedere conservator, dar pentru consumarea economica a resursei aparatelor relativ noi pe care le detinem este important sa poata sprijini actiunile tactice diverse, sa aiba o sansa in dueluri la distante pana la 1000m (1500m max.) si sa poata actiona fara mari restrictii logistice, de training sau tactic-operative.
In ce priveste modernizarea extensiva a T-55, pentru unele forte armate, in raport cu terenul, inamicul potential si gama de misiuni, poate fi o solutie.
T-55 cu ERA
Din partea autorului articolului – cateva sugestii:
1.) rachetele antitanc ar putea fi incadrate la nevoie intr-o varianta de turela teleoperabila pentru comandant sincronizate cu vizorul de cautare al acestuia, de genul celei medii deja propuse inclusiv pentru TAB-uri (Rafael Mini Typhoon 12.7mm RWS / Kongsberg protector cu Javelin/Spike integrat). Aceasta ar mentine o capacitate antitanc dar si de lovire indirecta, la distante superioare celei de lupta in contact direct (+2km).
2.) In locul T-55/ TR-85, n-ar fi oare mai indicata o participare in programul polonezo – ucrainean de modernizare limitata pentru T-72 (pe la 1,2 mil.$/bucata), punand la bataie pe langa cele 30 de sasiuri ale noastre, inca efectivele pentru 2-3 batalioane cu carcase cumparate la tona din stocurile bulgare, unguresti, cehesti sau poloneze ? Se adauga sistemele de arme complementare discutate deja la T-55. Sunt constient ca suntem deficitari la stocurile de piese si munitii si la intregul lant de mentenanta al T-72, dar cu sprijin polonez, am putea integra local cate ceva.
Raspuns M.R.:
- Rachetele antitanc (ATGW) sunt specifice unui Vanator de Tancuri de linia a II-a. Un MBT este vulnerabilizat de echipamente sensibile, afetate exterior. Distanta medie de angajare in lupta directa in zona noastra este sub 1000m. Concluzie de moment (intr-un viitor mai indepartat lucrurile s-ar putea schimba) – rachete antitanc pe ML specializate (VT), elicoptere si portative (nu pe tanc, transportor, MLI). Masinile de lupta (ML) pentru lupta in contact sunt maturate de suflu, flacari, rafale si schije, nimic nu ramane neavariat deasupra blindajului si trebuie sa poata continua lupta asa.
- In ce priveste aderarea la o up-gradare din T-72 am retineri legate de arta operativa a trupelor blindate. Sunt filozofii diferite de manevra si intrebuintare in lupta, depinde de treatrul de operatii avut in vedere. Personal, la cate batalioane avem in organica, as sta langa un model vestic (Leopard 2A7 sau Challenger 2 sunt exemple bune). Nu mai merita (cantitativ) sa dezvoltam acum un model national de tanc, mai degraba capacitati bune de reparatii si mentenanta pentru un model adoptat.
Intrebari autor articol:
1.) O racheta antitanc ar permite unor tancuri cu blindaj insuficient pentru lupta la contact cu alte tancuri sa poata lovi totusi acele tancuri de la o distanta de peste 2km, evitand raspunsul direct si devastator cu proiectile perforante. Practic in acest caz familiile T-55 si TR-85 ar putea fi incadrate mai degraba la categoria MLI greu cu tun de calibru mare, practic un vehicul de sprijin cu foc, si protejate preponderent contra armelor de calibru mediu si a rachetelor.
De acord cu efectul devastator asupra optronicii si altor sisteme expuse in afara turelei. Doream o varianta relativ ieftina si usoara de a oferi comandantului posibilitatea de a angaja la distanta tintele observate in timp ce tragatorul angaja (selectiv, cu tunul, mitraliera grea sau usoara coaxiale) alte tinte cu prioritate si caracteristici diferite. Celalata optiune ar fi pastrarea unei arme duale pentru comandant (mitraliera usoara + AGL) in timp ce optiunea unor rachete antitanc sa se faca fie prin ingroparea in spatele turelei a unui lansator retractabil de rachete antitanc (cu 2-4 lovituri), fie prin trecerea la optiunea mai complicata de rachete antitanc trase pe teava.
2.) Optiunea pentru tancuri grele occidentale s-ar putea sa fie prea scumpa dincolo de efectivul de maxim 3 batalioane, ceea ce inseamna ca restul pana la necesarul de 6 batalioane fie sa fie eliminat (ceea ce ar pune o problema de acoperire a frontului si o lipsa a unei forte de rezerva) fie alcatuit din masinarii ceva mai ieftin de achizitionat si operat.
De unde alternativa pentru refolosirea T-55 si TR-85 cu modernizari limitate (care ulterior sa devina forta de rezerva, pentru mobilizare), respectiv reintroducerea T-72 modernizat si operat la comun cu polonezii, ucrainenii si poate si bulgarii, ungurii sau cehii. Astfel T-72 ar deveni o baza comuna pentru flancul estic al NATO, alaturi de, cel mai probabil, Leopard 2 A5+. Macar noi si polonezii am utiliza 2 tipuri de tancuri cat de cat comune, si am putea o baza tehnologica comuna.
3.) Ambele optiuni ar oferi industriei romanesti niste exercitii de dezvoltare, integrare si asimilare a unor sisteme de protectie, comunicatii si armament, cu un efort comun cu alti parteneri din NATO si riscuri scazute.
Raspuns M.R.:
1.) Lupta in contact in zona noastra se duce, in medie, sub DLD (distanta loviturii directe) a tunului. T-55, ca masina de sprijin cu foc e prea greu, galagios si consuma mult.
2.) 300 de piese second hand trecute prin revizie la producator + PSA + training intructori nu e mult pentru Romania.
3.) Linia de tancuri T-72 + nu ne este ,,manusa’’ ca numar, tactica de lupta, traditii, asta daca ramanem in aparare la noi.
4.) Sustin insa folosirea T-55 si TR-85 cu modernizari limitate, pana la epuizarea resursei.
5.) Industria romaneasca poate, cu mari eforturi, sa asigure doar mentenanta si eventual, asistata, modernizari limitate.
Intrebari autor articol:
Referitor la estimarea de 300 de bucati de tanc greu, ar putea fi interesanta si optiunea Rotem K1, care in varianta initiala, cu tun cal. 105mm cantareste doar 51 de tone (in versiunile K1A1 si K1A2 cu tun RH-120mm urcand spre 54,5 tone), avand inca o rezerva semnificativa de modernizare si crestere de masa (si de putere a motorului la 1320CP sau chiar 1500Cp pentru K1E2) plus un disponibil pentru vanzare de cateva sute in inventarul sud-coreenilor (210 oferite Malaieziei in 1997 pentru 730mil.$). Un fel de Abrams cu 25% mai compact, mai usor, cu motor diesel MTU, suspensii speciale pentru relief dificil si garda la sol exceptional de inalta (0.46 m), presiune pe sol de doar 0.87 kg/cm2 (fata de 1,09 la Abrams, sau 0,895 kg/cm2 la TR-85), specifica unui tanc de doar 40 de tone, pentru manevrabilitate in zone mlastinoase. Un avantaj ar fi faptul ca majoritatea infrastructurii de pasaje si poduri din Europa a fost conceputa in trecut pentru mase ale vehiculelor de pana in 40 de tone, relativ recent stacheta fiind ridicata la 60 de tone (50 de tone in cazul nostru). Celalalt avantaj ar fi o presiune mai redusa pe sol in regiuni cu densitate redusa de drumuri si cu sol afanat, zone care se afla preponderent in estul tarii si apoi in R. Moldova si Ucraina.
Raspuns M.R.:
K88 este proiectat pentru tun de 105 si modernizat apoi la 120 (ca si Abrams). Este o copie buna, cu unele solutii adaptate de la mai multe modele (Abrams, Leopard). Este scump, sursa de PSA departe, iar ca performanta este inca bun, dar fara resursa semnificativa de modernizare.
Cel mai adecvat model existent pentru terenul nostru, configuratia logistica si o doctrina defensiva ar fi Leo-2A5/7. In fiecare batalion, compania 1 poate avea pentru inceput Leo-2 A7+, iar celelalte, T-55/TR-85 modernizate moderat, intr-un program national, eventual offset la achizitie. Pentru inceput ne putem gandi la un raport de minim 80 bucati din modelul nou si 220 bucati din modelul vechi modernizate, utilizand astfel cat mai echilibrat resursa tehnica, PSA si munitia existente.
