Romania Military

Din ciclul: Altii mult mai prosti ca noi, RoMilitary proudly presents! Romania il da jos pe Vladimir Putin! Regia si scenariu, NTV!

Presa rusă acuză: În România, se pregăteşte răsturnarea lui Putin

Tabere de pregătire în România, pentru revoluţionarii care vor răsturna regimul lui Vladimir Putin.

Atentate şi implicarea lumii interlope în atacuri criminale şi provocarea de dezordini sociale în marile oraşe ale Federaţiei Ruse.

 

Nu este un scenariu de film made in Bollywood, ci “realitatea” prezentată de un documentar-anchetă, difuzat de unul dintre cele mai importante canale tv de la Moscova. “Dezvăluirile” NTV, din documentarul “Anatomia unui protest 2”, au fost preluate de mai multe publicaţii ruseşti.

Astfel, se pare că (n.red. – susţine NTV), pe teritoriul României, există centre/tabere în care au loc pregătiri intense ale activiştilor care trebuie să realizeze în Rusia „Revoluţia colorată”, cu aluzie la “revoluţiile portocalii” care au avut loc în Georgia şi Ucraina, în urmă cu aproape opt ani.

În “ancheta jurnalistică” „Anatomia unui protest 2″, realizată de postul NTV, este prezentată şi o înregistrare realizată cu camera ascunsă, în care un deputat georgian, şeful Comisiei parlamentare pentru apărare şi securitate, Givi Targamadze, îi propune liderului rus al “Frontului de stânga”, Serghei Udalţov, să implice specialişti români şi lituanieni la antrenarea activiştilor opoziţiei, scrie ziarul Timpul. “Credem că dacă vor fi resurse umane, atunci putem începe cât mai repede. Să lucreze atât românii, cât şi lituanienii”, a spus acesta la întâlnire. “În România şi Lituania aceste centre de pregătire a revoluţionarilor există de multă vreme. Ele au fost create de către SUA pentru a învăţa tinerii teoria protestelor şi tactica luptelor de stradă, iar tinerii din Rusia merg regulat în taberele din Lituania şi România”, subliniază NTV.

În timpul întâlnirii cu Targamadze, opoziţia rusească “propune” să-l trimită pe luptătorul Pavel Boloeangova, în România, pentru a-i învăţa pe “revoluţionarii” ruşi tehnici pentru luptele de stradă.

De asemenea, susţin autorii documentarului NTV, Targamadze ar fi propus implicarea crimei organizate în organizarea “revoluţiei”. Se vorbeşte astfel despre acţiuni de sabotare a Trans-Siberianului, pentru a tăia în două Federaţia Rusă. De asemenea, ar fi adusă în discuţie posibilitatea eliberării a aproximativ 20.000 de infractori periculoşi, ce ar putea fi folosiţi la provocarea de revolte şi acţiuni antisociale şi iniţierea unor acţuni militare. O altă componentă a scenariului “revoluţionar”, în care ar fi implicat şi România, ar presupune preluarea controlului asupra enclavei Kaliningrad şi provocarea de mari tensiuni sociale în marile oraşe.

 

Si acum…dovada pe Youtube!

Marius Zgureanu, conspirator desconspirat & GeorgeGMT…nici macar conspirator

 

Intrebarea este cu cea s-au suparat „prietenii” si vecinii nostri fosti sovietici asa de rau pe noi?!

 

Sursa: ziuaveche

Exit mobile version