Episodul XCVI
Republica Socialista Federativa Iugoslavia/RSFI, candva vecina noastra ce afisa un mod de viata occidental (sa ne-aducem aminte numai de blugii Levis adusi de-acolo prin contrabanda, pe care-i cumparam pe sub mana de la speculanti…Sa ne-aducem aminte de guma de mestecat si ciocolata “Kras”…Sa ne-aducem aminte de sapunul si deodorantul “Fa”, de tigarile Kent nu mai vorbim…Cei care am prins acele vremuri stim ca la ei gaseai de toate, marfuri Vest, la noi doar in duty-free pe valuta forte, inaccesibile marii mase a populatiei), a avut o armata si-o industrie militara redutabila, superioara noua in multe privinte. Despre ce a fost si ce-ar fi putut deveni Iugoslavia din punct de vedere militar s-a vorbit deja pe blog…Pentru mai multe detalii va recomand articolul colegului Vioniribu, pe care-l gasiti la acest link: www.rumaniamilitary.ro/iugoslavia-ce-a-fost-si-ce-ar-fi-putut-fi.
Putina lume stie insa ca Iugoslavia a avut, dupa URSS, cea mai redutabila forta submarina din intreg Pactul de la Varsovia. Intr-adevar, ei au operat pana la destramare submarine cu diverse tonaje insa, ceea ce-i deosebeste de “restul” este faptul ca acestea au fost realizate pe santierele locale, debutul constructiei de nave submarine avand loc in 1957…Nu ne vom opri asupra celor patru submarine mostenite de catre Regatul Iugoslaviei (format in 1929) de la fostul Regat al Sarbilor, Coatilor si Slovenilor, botezate Smeli, Osvetnik,Hrabri si Nebojsa (singurul care a scapat din WW II. A ramas in serviciu pana in anul 1954-1955, fiind inregistrat in inventarul JRM drept P-801 Tara. Nebojsa/L-68, a fost construit de compania britanica “Sir W.G.Armstrong Whitworth&Co Ltd” din Elswick, Newcastle upon Tyne in anul 1927 la comanda iugoslava. Avea sa se refugieze in Egipt pentru a evita capturarea –aprilie 1941, fiind pus sub supraveghere britanica. Pe toata durata razboiului a fost folosit ca nava-scoala pentru formarea submarinistilor Aliati, cu deosebire a celor britanici, si-asta fiindca nava era veche si depasita.
Pe data de 25 august 1945 revine in Iugoslavia, iar in 1949 este incadrata in JRM sub numele de P-801 Tara. Nava, datorita vechimii si a uzarii echipamentelor de la bord nu se mai putea scufunda, astfel c-a fost folosita in continuare tot ca nava-scoala pentru formarea submarinistilor si a vanatorilor de submarine. Este scoasa din uz in 1953 si casata in 1958.Iugoslavii au mai avut in dotare fostul submarin italian Nautilo, Clasa Flutto, ranfluat si repus in uz, ulterior modernizat si cu design revizuit, botezat P-802 Sava, nava iesind din uz in 1968. P-802 Sava, ex-Nautilo, fusese construit pe Santierul Naval “Cantieri Riuniti dell’Adriatico” din Montfalcone, intrand in dotarea Marinei Italiene pe data de 20 martie 1943. Nu mult dupa aceea, in septembrie 1943, a ajuns in dotarea Kriegsmarine si botezat UIT-19. Avea sa fie avariat in urma unui bombardament britanic si scufundat in Santierul Naval Uljanik din Pola pe data de 9 ianuarie 1944. In 1948 a fost ranfluat si reparat de catre iugoslavi, aceasta nava iesind din uz in anul 1968, in ultimii ani de serviciu fiind utilizata ca nava-scoala), nave care pe data de 6 aprilie 1941 se aflau bazate in Golful Boka Kotorska/Golful Kotor la Marea Adriatica, astazi in Muntenegru (Marina Iugoslava a mai folosit pana in anul 1959 si un fost submarin pitic al Marinei Italiene, CB-20, botezat P-901 Malisan).
Flota submarina in vremuri de glorie
Ne vom opri insa asupra submarinelor Marinei Iugoslave realizate incepand cu anul 1957 si, spre surprinderea mea, traditia proiectarii acestor nave este continuata astazi de catre Croatia, stat ce a mostenit mare parte din santierele navale ale fostei Iugoslavii, precum Rijeka, Korcula, Pula si Split, pacat ca n-au posibilitatea financiara si tehnica de a le realiza fizic. Mai mult decat atat, croatii au mostenit si celebrul Institut Brodarski/Brodarski Institut/BI din Zagreb, creatorul submarinelor, fregatelor, vedetelor torpiloare, vedetelor de patrulare si a celor purtatoare de rachete ce-au echipat candva Jugoslavenska Ratna Mornarica/JRM/Marina Militara Iugoslava, dotand in ziua de astazi mica forta navala croata, Hrvatska Ratna Mornarica/HRM/Marina Militara Croata (mica, dar mai potenta ca Marina Romana la anumite dotari. Asta-i o realitate, spre exemplu ei au pe nave si la sol rachete RBS-15B. Desi inca n-au in dotare submarine, la Santierul Naval Brodosplit/Brodogradiliste Specijalnik Objekata/BSO din Split se pot construi submarine diesel-electrice cu deplasamente cuprinse intre 88-1000 de tone in imersiune, basca submarine destinate oamenilor-broasca, de tip R-1/2. Noi n-avem, inca, astfel de…fineturi). Experienta in constructia de nave si submarine aveau, si-asta inca din timpul WW I cand apartineau de Imperiul Austro-Ungar…
Insa, dupa WW I, Italia a luat in stapanire de la defunctul imperiu austro-ungar, orasul port Triest, ocupand si santierele navale din Pula si Rijeka, acestea fiind cele mai mari santiere navale ce-au apartinut austro-ungarilor, Regatului Iugoslav revenindu-i santierele navale de la Kraljevica, Split, Sibenik si Tivat (Arsenalul Naval). In 1931, iugoslavii au inceput sa construiasca vanatoare de mine de mic tonaj la Kraljevica, iar la sfarsitul anilor *30 realizau distrugatoare si nave comerciale la Split. Au avut intentia sa construiasca local si submarine insa izbucnirea razboiului, caderea Frantei si invazia germana a anulat totul. Intentionau sa realizeze nave submarine sub licenta franceza, similare ca design cu Clasa Circe, ei operand deja doua astfel de nave, botezate Ostvetnik si Smeli/Clasa Osvetnik (1928-1943), acestea fiind proiectate si realizate in Franta de catre Ateliers et Chantiers de la Loire din Nantes pentru fostul Regat al Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, ulterior Regatul Iugoslaviei.
Oricum n-ar fi pornit de la zero, cel putin in privinta experientei necesare proiectarii si construirii de nave submarine, si-asta fiindca au avut ingineri, mare parte dintre acestia de origine croata, care lucrasera anterior pe santierele navale austro-ungare si italiene, inclusiv la realizarea unor astfel de nave. Printre acestia se numara Gjuro Stipetic (in 1911 era director al Santierului Naval din Montfalcone, responsabil cu constructia de nave de razboi si submarine. Avea sa fie condamnat la moarte si executat in 1946, colaborase cu…inamicul), Leopold Sorta (a lucrat la Santierul Naval Ganz –Danubius din Rijeka pentru austro-ungari. A proiectat crucisatoare, distrugatoare si submarine pentru Marina Imperiala Austro-Ungara, iar din anul 1917 a fost trimis in Germania, la Kiel, pentru a participa/superviza proiectarea si realizarea de noi submarine destinate Flotei Austriece. Din anul 1919 preda “Constructii Navale” la Universitatea din Zagreb). Ca ei au fost multi altii, inclusiv muncitori specializati –sudori, electricieni, mecanici, etc. Experienta exista…Iata totusi, toate clasele de submarine ce-au fost in dotarea iugoslavilor, atat in perioada interbelica cat si in perioada “comunista”, ei chiar au cu ce se lauda:
1)Hrabri –Marea Britanie, 1928-1941;
2)Nebojsa –Marea Britanie, 1928-1946;
3)Smeli –Franta, 1929-1941;
4)Osvetnik –Franta, 1929-1941;
5)P-801 Tara (ex-Nebojsa) –Marea Britanie, 1946-1956;
6)P-802 Sava (ex-Nautilo) –Italia, 1948/1953-1968;
7)P-901 Malisan (ex-CB20) –Italia, 1948-1957;
8)P-811 Sutjeska –Uljanik/Pula, RSFI, 1960-1980;
9)P-812 Neretva –Uljanik/Pula, RSFI, 1961-1982;
10)P-821 Heroj –BSO Split, RSFI, 1968-1991;
11)P-822 Junak –BSO Split, RSFI, 1969-1993;
12)P-823 Uskok –BSO Split, RSFI, 1970-1999;
13)P-831 Sava –BSO Split, RSFI, 1978-2002;
14)P-832 Drava –BSO Split, RSFI, 1980-1999;
15)P-911 Tisa –BSO Split, RSFI, 1983-1993;
16)P-912 Una –BSO Split, RSFI, 1984-1993;
17)P-913 Zeta –BSO Split, RSFI, 1985-2003;
18)P-914/01 Kupa/Velebit –BSO Split, RSFI/Croatia, 1986-1991/1991-2003;
19)P-915 Soca –BSO Split, RSFI, 1987-1994;
20)P-916 Vardar –BSO Split, RSFI, 1988-1998.
Toate submarinele iugoslave au activat in cadrul Flotilei 88 Submarine/Flotila 88 Podmornica/88 FP, unitate infiintata pe data de 8 aprilie 1928 odata cu arborarea pavilionului national pe primele doua submarine din dotare, Hrabri (Viteazul) si Nebojsa, fabricate in Marea Britanie, ambele derivand din Clasa L, aparuta in WW I. Echipajele celor doua nave, primii submarinisti iugoslavi, au fost alese pe spranceana si-au format elita Marinei Iugoslave. Acestea au fost antrenate in Marea Britanie, plecand spre tara pe data de 11 martie 1928. Acest prim voiaj al celor doua submarine iugoslave a fost lipsit de incidente, ele s-au indreptat spre Gibraltar, au navigat de-a lungul coastei algeriene ajungand la baza navala britanica din Malta pe 1 aprilie.
Navele au intrat in apele teritoriale iugoslave pe data de 8 aprilie 1928, fiind primite cu mare fast. Aceste nave au fost folosite si la formarea si pregatirea altor echipaje, lor adaugandu-li-se curand (4 decembrie 1929) alte doua unitati, acestea fiind construite in Franta, botezate Smeli (Cutezatorul) si Osvetnik (Razbunatorul). La mijlocul anilor *30, Marina Regala Iugoslava/Kraljevska Jugoslavenska Ratna Mornarica/KJRM a cumparat noi submarine din Germania si Franta, insa izbucnirea WW II a facut ca acestea sa nu mai fie livrate. 88 FP a intrat in agonie odata cu dezmembrarea Iugoslaviei si Razboiul Civil, submarinele ce inca erau operationale n-au mai fost intretinute, echipajele s-au dezorganizat (acestea erau formate din sarbi, croati, muntenegreni si sloveni. Acesti oameni, in urma dezmembrarii, au plecat…), fondurile s-au imputinat, santierele navale si-au schimbat stapanul, majoritatea intrand in colaps, ceea ce-a facut ca in perioada 2000-2005 totul sa devina istorie. Dupa 77 de ani, Flotila 88 Submarine a fost desfiintata oficial si stearsa din inventarul Marinei Sarbo-Muntenegrene. Oricum nu mai era operationala…
O parte dintre submarine, de-acum ruginite, dezafectate, inactive, dezmembrate, au fost vandute in Turcia ca fier vechi, ori au ajuns piese de muzeu in Serbia, Muntenegru, Croatia si Slovenia ca memento al gloriei de odinioara a JRM.
P-823 USKOK
Revenindu-ne din visare si aducere aminte, RSFI a construit in perioada 1957-1989 un numar impresionant de submarine, 13 la numar, clase si tonaje diferite, asta daca ne raportam la faptul ca putine state erau capabile de asfel de performante. In articolul de fata ne vom imbarca la bordul celor 4 clase de submarine fabricate in RSFI, si-anume: Clasa Sutjeska, 2 unitati –Sutjeska/P-811 si Neretva/P-812; Clasa Heroj, submarine de atac,3 unitati –Heroj/P-821, Junak/P-822 si Uskok/P-823; Clasa Sava, submarine de atac,2 unitati –Sava/P-831 si Drava/P-832; Clasa Una, submarine mici,6 unitati –Tisa/P-911, Una/P-912, Zeta/P-913, Soca/P-915, Kupa/P-914 si Vardar/P-916.
Inainte insa de a vorbi despre submarinele iugoslave, haideti sa vedem cum era JRM la sfarsitul anilor *80. In anul 1990, nu cu mult inaintea “dezmembrarii”, JRM era o forta redutabila. Numara 10000 de marinari activi si 4400 de rezervisti, dintre acestia 2300 serveau in cele 25 de baterii de artilerie de coasta, iar 900 in cadrul brigazii de infanterie marina. Brigada 12 Infanterie Marina/Mornaricka Pesadijska Brigada/MPB, avea misiunea de a preveni debarcarea inamicului pe coasta litorala ce insuma 4000 km, inclusiv pe micile insule riverane. De asemenea aveau misiunea strategica de a combate o eventuala blocada inamica prin Stramtoarea Otranto, aici fiind vizate Italia si Albania, fiind cunoscute divergentele dintre cele doua tari –dar aveau totusi capacitati limitate de riposta. Exista si astazi in cadrul uniunii Serbia si Muntenegru, avand baze in Golful Kotor/Muntenegru si la Novi Sad pe Dunare/Serbia, numarul lor ridicandu-se, probabil, la 2000 de oameni, avand in compunere si un detasament de forte speciale asemanator GNFOS-ului de la noi, cunoscut drept Pomorski Odred in Muntenegru si Specijalne Snage in Serbia. In 1990, bateriile de coasta aveau in uz 400 de guri de foc, calibrele 88/122/130/152 mm, multe se afla si astazi in uz, suplinite de lansatoare terestre RBS-15B, vechile Rubezh sovietice fiind pensionate.
Flota militara insuma la inceputul anilor *90 cam 80-90 de nave, fiind impartita in trei districte, baze navale importante aflandu-se la Split, Sibenik, Pula, Ploce si Golful Kotor, toate acestea aflandu-se la Marea Adriatica, precum si la Novi Sad pe Dunare –Flotila Fluviala, exista si astazi. Dotarea JRM in anul 1990 era superioara Marinei Romane la multe capitole, ei aveau, spre exemplu, 4 fregate purtatoare de rachete, Clasa Koni –sovietice, 2 unitati +Clasa Kotor, 2 unitati, acestea fiind de fapt Clasa Koni fabricate local sub licenta sovietica. Aceste nave erau dotate cu rachete antinava Brom, copie sub licenta a celei sovietice SS-N-2C Styx, binecunoscute noua. De asemenea mai aveau: 3 corvete antisubmarin, Clasa Mornar, realizate local, design francez de la sfarsitul anilor *50, modernizate la sfarsitul anilor *70; 5 submarine, 3 Clasa Heroj+2 Clasa Sava.
831 SAVA -Baza navala din golful Kotor -Muntenegru, septembrie 2009
Cele doua submarine din Clasa Sutjeska, depasite moral, erau utilizate ca nava-scoala. Marina Iugoslava mai avea in uz si 4 submarine mici din Clasa Una+4 din Clasa Mala, destinate detasamentului de forte speciale din cadrul MPB; 58 de rachete antinava dispuse pe TEL Maz 543 8×8, binecunoscutul 3P51M Rubezh/SS-C-3 Styx (noi inca mai plimbam doua de-astea la 1 Decembrie); vedete torpiloare si vedete purtatoare de rachete, 10 Clasa OSA 1/2, 14 Clasa Shershen –au construit sub licenta sovietica 11 unitati, primele nave de acest tip fiind achizitionate din URSS in anii *60; o multime de nave de patrulare inarmate; 28 de vanatoare de mine (4 Clasa Vukov-Klanac, design francez; 4 Clasa Hamclass, britanice; 6 Clasa 117, de productie locala; restul erau de sorginte sovietica, nave vechi datand din anii *50); o escadrila de elicoptere antisubmarin cu baza la Divulje/Marea Adriatica, dotata cu MI-8/14, KA-25/28. Impresionant, nu credeti? Si asta nu-i tot, daca Iugoslavia nu se dezmembra, JRM avea planuri marete. Urmau sa inlocuiasca navele purtatoare de rachete din clasele OSA 1/2 si Rade Koncar (initial aveau rachete antinava SS-N-2C Styx, 6 unitati realizate. Astazi doar 3 mai sunt in uz in marinele din Muntenegru-Mornarica Crne Gore/MCG si Croatia-Hrvatske Ratne Mornarice/HRM. Croatii si-au dotat nava cu doua rachete antinava suedeze, RBS-15B) cu nave realizate si proiectate local, Clasa Kralj, 2 unitati realizate cel mai probabil dupa navele suedeze din Clasa Spica, active in Marina Croata, 8 rachete antinava RBS-15/tun Bofors calibrul 57 mm/CIWS AK-630.
La acestea urmau sa se adauge noi submarine, noi fregate si nave de asalt amfibiu, marea majoritate fiind proiectate local, armamentul si senzorii fiind de provenienta vest. Mai mult decat atat, sub conducerea colonelului Dusan Radanovic, inlocuit mai tarziu de inginerul Branko Ryslavy, aveau in vedere realizarea unor submarine capabile sa lanseze rachete anti-nava, Proiect B-73, insa iugoslavilor le-a fost imposibil sa obtina tehnologia necesara si rachetele, cu toate c-au incercat multi ani, inclusiv prin spionaj, nici sovieticii si nici vesticii n-au marsat pentru ei. Aveau pe planseta si un submarin de salvare capabil sa opereze la adancimea de 300 m. N-a fost sa fie…
CLASA SUTJESKA -P 812 NERETVA
Asa cum mentionam anterior, JRM a inceput constructia de submarine in anul 1957, inceputul fiind facut cu doua unitati din Clasa Sutjeska (Proiect 81.Unele surse le numesc Clasa Neretva), submarine de atac diesel-electrice. Aceste nave au fost proiectate dupa submarinele italiene din Clasa Flutto, JRM operand un astfel de submarin, fiind vorba despre fostul submarin italian Nautilo, ranfluat si repus in uz, ulterior modernizat si cu design revizuit, botezat P-802 Sava (in evidentele JRM mai apare drept P-802 Sava 2, dupa modernizare), nava iesind din uz in 1968. Cele doua submarine din aceasta clasa, botezate P-811 Neretva si P-812 Sutjeska, au fost modernizate in anul 1980-1981, ele primind senzori de fabricatie sovietica. Navele au fost fabricate la Santierul Naval Uljanik Brodogradiliste din Pula, si aveau urmatoarele caracteristici: deplasament: 700 tone standard/800-820 de tone incarcatura maxima la suprafata/945 de tone in imersiune; lungime 60 m; latime 6,60 m; adancimea maxima de scufundare 100 m; echipaj 38 de marinari; armament 6 tuburi lans-torpila de calibrul 533 mm, 4 prova+2 pupa/16 mine; motorizare: 2 motoare Diesel Sulzer ce generau 1800 CP/1300 kW/2 motoare electrice ce generau 1324 CP/662 CP per exemplar; o singura elice; viteza: la suprafata cu ambele motoare diesel in functiune, aproximativ 26-28 km/h/in imersiune cu ambele motoare electrice in functiune, aproximativ 17-18 km/h; 2 unitati construite: P-811 Sutjeska, pus pe cala in septembrie 1957, lansat la apa pe data de 28 septembrie 1958, intrat in dotarea JRM pe data de 16 septembrie 1960, modernizat cu senzori de origine sovietica in anul 1980, scos din uz in 1987 dupa ce cativa ani a fost folosit ca nava-scoala; P-812 Neretva, pus pe cala in septembrie 1957, lansat la apa in 1959, intrat in dotarea JRM in 1961, modernizat cu senzori de origine sovietica in anul 1981, scos din uz in 1987-1988 dupa ce cativa ani a fost folosit ca nava-scoala.
P-811 SUTJESKA -INCARCAREA TORPILELOR
Nu este foarte clar ce tipuri de torpile sovietice au fost in dotarea submarinelor iugoslave, insa cel mai probabil acestea au fost de tip SAET-50-53.
SAET-50-53, calibrul 533 mm, a aparut cel mai probabil la inceputul anilor *50 (posibil 1953), dar ea se afla in variante modernizate si astazi in dotarea Marinei Ruse si nu numai. Torpila, in functie de varianta, are urmatoarele caracteristici: 53-65, ASUW/ASW, intrata in serviciul incepand din anul 1965, destinata lansarii de pe submarine; greutate 2070 kg; lungime 7,20 m; greutate incarcatura exploziva 300 kg; viteza maxima de aproximativ 83 km/h; autonomie 18 km; motor turbina, combustibil kerosen-hidrogen peroxid; ghidaj acustic; 53-65K, ASUW/ASW, intrata in serviciul incepand din anul 1969, destinata lansarii de pe submarine; greutate 2100 kg; lungime 7,20 m; greutate incarcatura exploziva 300 kg; viteza maxima de aproximativ 83 km/h; autonomie 19 km; motor turbina, combustibil kerosen-oxigen; ghidaj acustic sau prin fir (dupa unele surse); 53-65M, ASUW/ASW, intrata in serviciul incepand din anul 1969, destinata lansarii de pe submarine; greutate 2100/2300 kg; lungime 7,20 m; greutate incarcatura exploziva 300/307 kg; viteza maxima de aproximativ 81 km/h; autonomie 22 km; motor turbina, combustibil kerosen-hidrogen peroxid; ghidaj acustic sau prin fir (dupa unele surse). Torpilele sunt uzuale intre 4/14-400 m adancime, posibil chiar mai mult.
P-812 PILOTAT IN PORT
In anii *60, Institutul Brodarski/IB din Zagreb a proiectat o noua clasa de submarine cu propulsie clasica, Diesel-electrica, acestea urmand sa inlocuiasca vechile nave din Clasa Sutjeska. Trei unitati au fost construite la Santierul Naval Brodosplit/Brodogradiliste Specijalnik Objekata/BSO din Split, acum in Croatia. Noile nave, desi mai mici, erau mult superioare Clasei Sutjeska, dispunand de senzori moderni si utilitati ce imbunatateau substantial microclimatul de viata al echipajului.
P-821 HEROJ LA ULJANIK 1967
Cunoscuta drept Clasa Heroj (Clasa Erou/Proiect B-71), realizata in perioada 1964-1970, avea urmatoarele caracteristici: deplasament: 614-614,50 tone la suprafata/704,60-705 tone in imersiune; lungime 50,40 m; latime 4-4,20 m; diametrul cocii 6,68 m; adancimea maxima de scufundare 200-210 m; echipaj 55 de marinari; armament 4 tuburi lans-torpila de calibrul 533 mm la prova/20 mine/10 torpile de rezerva; motorizare: 2 motoare Diesel Mercedes ce generau 1600 CP/1200 kW/doua motoare electrice Koncar, produse local, ce generau 1560 CP/1160 kW; o singura elice; viteza: la suprafata cu ambele motoare diesel in functiune, 18,10 km/h/in imersiune cu motoarele electrice in functiune, 28,30 km/h; autonomie 4260 km la viteza de 19 km/h, navigand la suprafata/315 km, navigand in imersiune; autonomia in voiaj/misiune era, teoretic, de 45 de zile, insa niciun submarin din aceasta clasa n-a stat pe mare mai mult de 10 zile; echipamentele si senzorii erau de sorginte sovietica; 3 unitati construite, acestea fiind bazate, inaintea Razboiului Civil, la Baza Navala Lora din Muntenegru, unde au si ramas: P-821 Heroj, pus pe cala in 1964, lansat la apa in 1967, intrat in dotarea JRM in anul1968, scos din uz in 1991 dupa 23 de ani de serviciu, perioada in care s-a aflat 726 zile in mars pe mare, avand 910 imersiuni. In aceasta perioada a parcurs peste 86412 km pe mare. In 2004 a inceput restaurarea sa, din anul 2013 devenind piesa de muzeu in Muntenegru; P-822 Junak, pus pe cala in 1965, lansat la apa in 1968, intrat in dotarea JRM in 1969, scos din uz in 1993; P-823 Uskok, pus pe cala in 1966, lansat la apa in ianuarie 1970, intrat in dotarea JRM la sfarsitul lui 1970, scos din uz in 1998-1999, casat in 2007.
P-821 HEROJ IN MARS
Referitor la aceasta clasa de submarine, in randul marinarilor circula o anecdota legata de numele sau, Heroj/Erou. In timp ce vizita BSO unde se construia prima nava din aceasta clasa, nedenumita inca, comandantul marinei militare de-atunci, Amiral Mate Jerkovic, i-a spus proiectantului sef, Zarko Feda Alujevic, ca noile submarine vor fi numite Clasa Heroj/Erou, asta spre surprinderea tuturor, deoarece exista traditia ca acestea sa fie botezate cu numele unor rauri (Sava,Sutjeska, Tara, Neretva). Amiralul si-a justificat decizia astfel: “Aceste submarine extraordinare doar eroii le pot conduce”. Si nu exagera deloc, NATO, in anii *70-*80, le considera a fi printre cele mai moderne submarine conventionale din Marea Mediterana…
P-831 SAVA
Le-au urmat Clasa Sava, doua unitati produse, dezvoltata din Clasa Heroj, considerata a fi proiectata si realizata in intregime in Iugoslavia. Proiectarea s-a facut de catre IB Zagreb, fiind construite de catre BSO Split in perioada 1975-1981. Navele erau mai bine inarmate decat Clasa Heroj, dispunand de 6 tuburi lans-torpila si avand un grad mai mare de automatizare, inclusiv grad sporit de comfort pentru echipaj.
Clasa Sava (Proiect B-72), realizata in perioada 1975-1981, avea urmatoarele caracteristici: deplasament: 760-770-830 de tone la suprafata/949-960-964 de tone in imersiune; lungime 55,70-55,90 m; latime 5,05-5,10 m; diametrul cocii 7,20 m; adancimea maxima de scufundare 300 m; echipaj 35 -5 ofiteri+30 de marinari; armament 6 tuburi lans-torpila de calibrul 533 mm la prova/20 mine/10 torpile de rezerva. Torpilele erau de tip TEST -71ME, raza maxima de actiune fiind de 20 km (este incerta existenta lor, posibil sa fie torpile sovietice fabricate local sub licenta); nava avea senzori de provenienta sovietica, un radar de avertizare pasiv “Stop Light/Nakat” (aparut in 1956;1-10 GHz; RWR; display CRT) si unul de cautare aer-suprafata din gama “Snoop Group” (banda H/I, retractabil. Aceasta gama cuprinde variantele Snoop Pair/Plate/Slab/Tray. Raza de detectie, in functie de varianta, ajunge la 46 km pentru aeronave si la 22 km pentru nave de suprafata. Cel mai probabil, submarinele din Clasa Sava au dispus de varianta Snoop Tray, intalnita si pe submarinele sovietice din Clasa Victor1/2), nu exista informatii in legatura cu tipul sonarului; motorizare: 2 motoare Diesel Sulzer ce generau 1600 CP/1200 kW/un motor electric Koncar, produs local la Zagreb, ce genera 1300 CP; o singura elice; viteza: la suprafata cu ambele motoare diesel in functiune, 19 km/h/in imersiune cu motorul electric in functiune, 30,60 km/h; 2 unitati construite, acestea fiind bazate, inaintea Razboiului Civil, la Baza Navala Lora din Muntenegru, unde au si ramas: P-831 Sava, pus pe cala in 1975, lansat la apa in 1977, intrat in dotarea JRM in anul1978, scos din uz in 2002; P-832 Drava, pus pe cala in 1976-1977, intrat in dotarea JRM in 1981, scos din uz in 1998-1999. Aceasta nava a suferit o deformare a cocii in timpul unei scufundari din octombrie 1983, fiind aproape sa fie pierduta impreuna cu intre echipajul, de vina fiind un defect de fabricatie.
P-832 DRAVA IN MARS
Marina muntenegreana intentiona sa revitalizeze nava in anul 1996, insa s-a renuntat din lipsa de fonduri, intr-un final fiind dezafectata in 1999. Avea sa fie vanduta pe data de 8 mai 2008 ca fier vechi in Turcia pentru suma de 174500 de euro. Exista controverse legate de aceasta vanzare, presupunandu-se ca nava a fost vanduta cu sistemele sensibile nedezafectate in prealabil, printre acestea numarandu-se si sistemul automat de navigatie si control al tragerii cu torpile realizat local, considerat a fi avansat ca tehnologie, pe nume ORCA 2000. Ulterior, comandantul marinei muntenegrene de-atunci, Rajko Bulatovic, a dezmintit informatia, acesta mentionand ca acest sistem n-a apucat sa fie montat pe Drava, acesta fiind destinat unui…client strain. Cert este faptul ca astazi, BI din Croatia, proiecteaza si produce astfel de sisteme, foarte moderne, atat pentru HRM cat si pentru clienti externi.
Clasa Una (Proiect B-91), submarine pitice, de buzunar, a fost proiectata de catre IB din Zagreb incepand din anul 1977, 6 unitati fiind construite in perioada 1985-1989 la BSO Split. Aceasta clasa de nave a aparut din dorinta JRM de a avea submarine mai mici, versatile si usor de intretinut, capabile sa sprijine atat Marina cat si Fortele Speciale ale acesteia, aceste nave putand opera in ape cu adancimea de doar 10 m. Sase unitati au fost produse, P-911 Tisa; P-912 Una; P-913 Zeta; P-914 Kupa; P-915 Soca; P-916 Vardar, responsabil de proiect fiind locotenent-colonelul Davorin Kajic.
Clasa Una avea urmatoarele caracteristici: lungime totala 18,80 m; lungimea cocii de presiune 13,30 m; latimea cocii de presiune 2,70 m; diametrul cocii de presiune 2,50 m; pescaj 2,40 m; inaltime totala cu suprastructura/chioscul 3,64 m; suprastructura este ranforsata cu poliester; deplasament: 76 de tone la suprafata/88 de tone in imersiune; propulsie: 2 motoare electrice ce asigura 48 CP (2×24 CP/18 kW), energia este stocata in baterii, acestea fiind capabile sa genereze 200 kW. Interesant este faptul ca iugoslavii intentionau dotarea acestora cu motoare tip Stirling, ceea ce nu s-a mai facut datorita dezmembrarii tarii; viteza: 13 km/h la suprafata/15 km/h in imersiune; adancime de scufundare: operationala 105 m/maxima 120 m/de rezistenta conform testelor 181 m; navele puteau ramane in misiune intre 96-160 de ore, in functie de numarul personalului aflat la bord (96 de ore cu 10 membri in echipaj/160 de ore cu 6 membri in echipaj); raza de actiune 463-500 km la viteza de 6 km/h; navele erau dotate cu: sisteme de comunicatii ce includeau transceiver HF, radiotelefon, telefon submarin si intercom/sisteme de navigatie ce includeau girocompas, sonar activ-pasiv fabricat de catre firma Krupp-Atlas/Suedia (posibil ca doar P-01 Velebit sa fi fost modernizat astfel de catre croati, nava avand coca marita cu 2 m si un generator diesel de 143 CP. Cel mai probabil asa este),periscop-inaltimea maxima a acestuia era de 5,30 m, ecosonda, busola electromagnetica; armament 4 mine de adancime AIM M-70 (M-70/1, mina acustica/magnetica, probabil copie sub licenta a celei sovietice,KMD-2-1000 din 1945, 1000 kg greutate, ogiva continand 700 kg TNT, uzuala la adancimi cuprinse intre 6-50 m); echipaj 6, insa in misiuni speciale putea lua la bord 4 membrii ai echipajului+6 scafandrii deminori sau incursori/6 membri ai Fortelor Speciale; pentru scafandri, submarinul putea duce in compartimentul destinat minelor de adancime, 4 SDV/Swimmer Delivery Vehicles (vehicule autonome de transport pentru scafandri) de tip R-1 (monoloc. Corp realizat din aliaj de aluminiu; poate duce 40 kg de mine, acestea avand 7 sau 15 kg; lungime 3,72 m;diametrul 52 cm; 150 kg greutate; propulsie electrica, avand baterii argint-zinc, putere dezvoltata 1 kW; autonomie 15 km la viteza maxima de aproximativ 6 km/h; adancime maxima operationala 60 m), si acestea produse la BSO Split.
Exista si o varianta superioara a R-1, biloc, acoperita, numita R-2 Mala, avand urmatoarele caracteristici: submarin de sabotaj, conform terminologiei JRM, biloc, corp realizat din aliaj de aluminiu; poate duce 100 kg de mine, acestea avand 7/15/50 kg; lungime 4,90 m; diametrul cocii 1,40 m; 1400 kg greutate, gol; propulsie electrica, avand baterii argint-zinc/acid de plumb, putere dezvoltata 6 CP/4,50 kW, bateriile pot stoca 24V/192 Ah; autonomie 42 km la viteza maxima de aproximativ 8,10 km/h (85 km la viteza de croaziera de 5 km/h); adancime: uzuala 15-60 m/ maxima 100 m; este dotat cu ecosonda, girocompas magnetic, sonar de adancime, doua proiectoare puternice, limitator automat pre-programabil de adancime; partea frontala si superioara a cocai minisubmarinului este realizata din plexigas, asigurand o buna vedere echipajului, compartimentul acestuia fiind umed/inundat; echipaj 2, fiind folosit de catre Fortele Speciale ale Marinei; nu se stie cate au fost fabricate cu certitudine, probabil c-au fost 18 unitati. Se pare ca doua au ajuns in dotarea Croatiei, de captura, foarte probabil ca inca doua sa fi fost construite local dupa anul 1995, acestea fiind modernizate in 2009, dispunand de echipament de navigatie digital, standard R-2M. In 2011, se pare ca Muntenegrul opera inca 12 R-1 si 4 R-2 Mala, insa astazi acestea ar fi inoperabile pe motiv de expirare a duratei de viata a bateriilor. Posibil ca un numar nespecificat de R-2 Mala sa fi fost exportate in Siria si Suedia, asta inainte de Razboiul Civil. Ehhh, noi nu ne putem lauda cu asa ceva…
P-916 VARDAR
Revenind la Clasa Una, toate cele 6 unitati au servit in cadrul Flotilei 88 a JRM. La izbucnirea Razboiului Civil, toate unitatile cu exceptia P-915 Soca, au fost trimise in Muntenegru la Baza Navala Lora, neparticipand la lupte. Croatii au capturat unitatea P-915 Soca, care se afla in docul uscat de la BSO Split in vederea modernizarii –se pare ca urma sa beneficieze de autonomie marita prin instalarea unui generator diesel, coca fiind alungita cu 1 m. In 1996, HRM l-a rebotezat P-01 Velebit, ramanand in uz pana in anul 2000, a fost restaurat, devenind piesa de muzeu in 2011. Celelalte unitati au ramas active in cadrul Uniunii Serbia si Muntenegru, insa in perioada 1997-2001 au fost dezafectate navele Tisa si Una, ulterior si celelalte pana in 2005. Surse sarbe mentioneaza ca nicio nava din Clasa Una n-a fost detectata in cadrul exercitiilor navale, inclusiv a celor comune cu Pactul, nici macar sovieticii n-ar fi reusit sa le localizeze.
P-01 VELEBIT -MARINA CROATA 2004
Mai mult decat atat, exista supozitia neconfirmata deocamdata, cum ca P-913 aflat in largul coastei muntenegrene, in 1999, ar fi detectat un submarin NATO, ramanand “invizibil” pentru acesta la doar 100 m in urma sa. Astazi, nicio nava din Clasa Una nu mai este operationala si, odata cu ele, a apus un capitol maret. Este putin probabil ca Marina Croata sa treaca la constructia de submarine conventionale, insa intentioneaza sa cumpere cel putin o nava, noua sau sh, de pe piata externa, deocamdata insa nu sunt fonduri in acest sens. Situatia este identica pentru sarbi si muntenegreni…Ce va urma nu se stie, insa candva Iugoslavia chiar a facut parte din cercul restrans al constructorilor de submarine, avand rezultate surprinzatoare, bravo lor!
WW
Episodul XCVII – KU-KAKKU/PLANOARE…
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.
covertshores.blogspot.com
z11.invisionfree.com › … › General Discussion
www.aeronavale-porteavions.com
www.podmornicar.com/istorijat.html
www.lupiga.com/…/lupiga-u-podmornici-klase-..