Ne referim la flota aeriana – bineinteles, si este util sa vedem cum stau americanii, care-si produc practic toate avioanele pe care le folosesc si au astfel cele mai mici preturi per ora de zbor.
Disponibilitatea aeronavelor pentru serviciul de lupta are la baza mai multi factori, printre care: varsta (nu foarte importanta daca respectivele aeronave sunt intretinute bine), gradul de sofisticare al acestora, tipul de misiune executat si – poate cel mai important factor – rata misunilor executate, adica cat de folosit este respectivul avion. Una e sa le tii in State si sa zbori doar pentru antrenament, cu toate facilitatile uzinale la “botul calului”, cu totul altceva sa le zbori in conditii de front si misiuni de lupta reala, doar cu intretinerea de front disponibila.
In acest context natura misiuniilor conteaza si ea foarte mult. Astfel cel mai batran avion din flota, B 52 – cu 53 de ani in campul muncii – are o rata de disponibilitate de 72%, pe cand cel mai recent membru – CV 22 Osprey, cu doar patru ani de serviciu, are o rata de doar 55%. Insa B 52 zboara rectiliniu (uniform 🙂 ) la 10 mii de metri altitudine, pe cand un Osprey zboara jos, des, in conditii mult mai grele, de unde si problemele de intretinere mai dese.
Si la sfarsit mai conteza si complexitatea designului. Astfel un avion mai simplu este mai fiabil si mai ieftin de intretinut (B 52) iar unul mai complex este un aparat mai putin fiabil si necesita mult mai multe ore de revizie la o ora de zbor, de unde si diferentele in disponibilitate.
Imbucurator pentru noi – viitori proaspeti operatori de F 16 – este ca flota americana de F 16C/D (americanii nu mai opereaza A/B) este la 74% – pentru “C” si 71% – pentru”D”, un lucru normal “D” – adica “dubla” fiind in general mai uzta decat “simpla”.
Problema este acum una …numerica: daca americanii reusesc sa pastreze F 16C la 74%, si daca noi am reusi exact acelasi lucru, inseamna ca RoAF ar avea disponibile pentru serviciul de lupta cam 6 aparate F 16A (din 9 disponibile) si doar 2 aparate F 16B (din 3 disponibile) tot timpul.
Daca – si aici apare un foarte mare “daca”- reusim sa pastram procentul americanilor, lucru de care avem motive sa ne indoim, macar pentru ca noi nu avem banii lor si nici un munte de piese de schimb precum US Air Forces. Cel mai probabil ne putem astepta la o disponibilitatea mai mica de 74% si de aici deducem ca 12 aparate nu inseamna de fapt prea mare lucru, ci doar un inceput, care inceput trebuie repede completat cu alte avioane…
Daca (din nou „daca”) in viitor vom primi si cea de a doua escadrila (inca 12 avioane) si mai apoi inca 12-24, am ajunge in cativa ani (5-7 ani, poate ceva mai mult) sa avem – la 48 de avioane – si o medie de 35-36 de avioane gata de lupta, pentru un procent de 74%, sau mai realist si intr-un caz fericit cam 30 de avioane gata oricand sa se ridice de la sol.
Dar haideti sa vedem cum stau americanii la capitolul diponibilitate pe intreaga lor flota:
GeorgeGMT
Sursa: AICI