Kosovo: între pretext şi deziderat
Aceasta provincie este menţionată prima dată ca făcând parte din statul medieval Serbia. În 1346 ia naştere Imperiul Sârb iar secolele XII şi XIV au reprezentat crearea unui centru politic şi spiritual în această provincie. Bătălia de la Kosovo din 1389 a constituit o lovitură grea dată naţiunii sârbe care a pierdut provincia în favoarea otomanilor. Kosovo va face parte din Imperiul Otoman până în 1912. Albanezii au fost cei care au acceptat islamizarea acestei provincii deţinând şi diferite funcţii în cadrul administraţiei otomane şi persecutându-i pe cei de religie creştină, în majoritatea lor sârbi. O împărţire a acestei provincii s-a făcut încă din această perioadă criteriul fiind unul pur religios.
Pe perioada celui de-al doilea război mondial, sârbii din Kosovo sunt supuşi atacurilor din partea albanezilor, în consecinţă peste 70.000 de familii sârbe sunt obligate să fugă din calea acestor violente. Atrocităţile comise s-au produs pe fondul idealului naţional a “Marii Albanii” formată din Kosovo, Antohia, părţi din Macedonia, Muntenegru şi Serbia cât şi nordul Greciei. Tito, ca urmare a victoriei sale din cel de-al doilea război mondial, a dat un decret în 1945 prin care li se interzicea familiilor sârbe – ce au fost nevoite să plece din Kosovo – să se mai întoarcă, proprietăţile lor fiind date albanezilor săraci, toate acestea savarsindu-se în numele unităţii şi frăţiei iugoslave. În anii 40’ foarte mulţi albanezi din Albania s-au stabilit în Kosovo ca urmare a acestei măsuri. Orice forme de manifestare naţionalistă inclusiv criticarea măsurilor anti-sârbe, au fost suprimate aspru de către regim. Albanezii din Kosovo au avut un statut privilegiat ducând un trai mai bun decât în Albania şi având o sumedenie de servicii şi facilităţi: şcoli proprii, universităţi, posturi radio şi de televiziune etc.
Articolul complet pe Suntem Romania