“Doiarul” a avut o gramada de versiuni, unele exotice, fiind folosit practic la orice (in ultimii trei ani de razboi se produceau peste 300 de camioane pe zi. Un numar colosal ce arata puterea industriei americane –“Doiarul” a ajuns la 800.000/810.000 de exemplare. Si nu exageram deloc fiindca, spre exemplu, germanii au produs in perioada 1937-1944 “numai” 95.000 de camioane Opel Blitz 4×2 si 4×4. Japonezii au produs chiar mai putine camioane decat germanii, spre exemplu, Isuzu Type 4, 6×6, greutate 5,30 tone, capacitate maxima de incarcare 1,50 tone, motor pe benzina de 70 CP, aparut in 1934 –intre 50.000-70.000 de exemplare produse, posibil chiar si sub 50.000 de unitati). Dintre acestea, bineanteles, se remarca versiunile inarmate si DUKW (vom vorbi despre acesta intr-un articol viitor). In cursul articolului am mentionat numarul de productie, insa trebuie sa mentionez faptul ca acesta difera de la o sursa la alta. Cel mai probabil, productia de “353” a avut 6 loturi, numarul camioanelor in toate variantele fiind, foarte probabil, cel prezentat in tabelele de mai jos. Iata, pentru inceput, care au fost cele 6 serii “353” produse:
-Serie 1 –camioanele cu seriile cuprinse intre 001-41.188 (varianta B1);
-Serie 2 –camioanele cu seriile cuprinse intre 41.189-87.613 (variante B1/A2);
-Serie 3 –camioanele cu seriile cuprinse intre 87.614-213.651 (varianta A2);
-Serie 4 –camioanele cu seriile cuprinse intre 213.652-321.077;
-Serie 5 –camioanele cu seriile cuprinse intre 321.078-394.576;
-Serie 6 –camioanele cu seriile cuprinse intre 394.577-peste 560.000, numarul exact al ultimului exemplar nu se cunoaste.
Iata si productia defalcate pe ani a unora dintre variante, insa acestea au fost multe, foarte multe:
Trecem acum la enumerarea tuturor variantelor, insa trebuie sa mentionez faptul ca unele dintre acestea au fost realizate in numar foarte mic, nu am reusit sa gasesc date despre acestea spre marea mea parere de rau…
T-27 Xylophone si „Doiarul”
O varianta interesanta e lansatorul de rachete neghidate T-27 Xylophone (Xilofonul), ce folosea rachete M-8/110 mm, operational din 1943, peste 2,50 milioane de rachete produse, combustibil solid, greutate 17 kg, lungime 84 cm, ogiva HE de 2 kg, raza maxima de actiune 4200 m, viteza maxima 970 kmh/270 ms, neghidata, penetra blindaj de 2,50 cm aflat la 700-800 m distanta de punctul de tragere. T-27 avea 8 tuburi de lansare. Existau mai multe variante, precum: T-27E2, avea 24 de tuburi de lansare; T-34/34E1/34E2/Calliope, avea 10/14/20/60 de tuburi de lansare; T-44 avea maxim 120 de tuburi de lansare, a fost creat pentru debarcarea din Normandia si era montat pe nave cargo, pe DUKW/G-501 si pe LVT (un sistem similar numit Scorpion a dotat DUKW in Pacific, avea maxim 144 tuburi de lansare). Erau dispuse pe M-4 Sherman de regula, insa au existat si Jeep-uri dotate cu 8 tuburi lansatoare/T-36 MRL, fiind utilizate in Europa si in Pacific, ulterior si in Coreea (au fost vazute in Guam, Saipan, Tinian, Iwo Jima si Okinawa.
Puterea de foc era devastatoare pentru “japi”, cand le vedeau incercau sa le anihileze rapid concentrandu-si focul asupra acestor vehicule. Primele unitati de “rachetisti” din US Army au fost formate in 1944,cinci la numar, initial fiind dotate cu 12 camioane echipate cu T-72 Xylophone –aceste unitati s-au numit initial 5th Rocket Detachments. Prima tragere cu astfel de rachete a avut loc la Brest/Franta, in toamna lui 1944. In noiembrie 1944 existau in uz 18 lansatoare T-27 Xylophone). Un numar mic de astfel de tancuri Sherman a fost produs in perioada 1944-1945, nu mai mult de 200 in toate cele trei variante. T-34E2 lansa rachete de 183 mm.
Acest sistem caruia noi astazi ii spunem MLRS a fost realizat in numar mic si indeplinea acelasi rol ca vestita Katiusa sovietica/BM-13 Katiusa (16 sine de ghidare a rachetelor de 132 mm. Acest sistem a fost montat de regula pe camioane ZIS-6, insa au fost in numar mic si pe tractoare senilate STZ-5. Un numar mare de exemplare au fost montate pe camioane americane CCKW-352/353 –lansatorul purta numele de BM-13. Interesant e faptul ca puntile spate ale camioanelor ZIS-6 erau copy-paste dupa cele Timken de pe GMC CCKW-352/353/Studebaker, variante 6×4 si 6×6 –se pare ca 57% dintre vehiculele de acest tip primite de catre sovieticii au fost transformate in BM-13, fiind vazute pentru prima oara in vara lui 1942 la Stalingrad. Asta avea sa duca la renumitul BM-21 GRAD pe care l-am avut si noi in dotare).
Darea focului la T-27 se facea electric (avea un generator), sistemul dispunand de un colimator similar cu cel folosit la obuzierele de 75/105 mm, elevatia fiind obtinuta mecanic, suportul rachetelor nu se putea roti. GMC CCKW-353 avea pe platforma destinata incarcaturii maxim 16 tuburi de lansare T-27 Xylophone dispuse cate 8 pe doua suporturi/cadre, acestea fiind ridicate manual prin intermediul unui dispozitiv tip melc. Nu se stie cate astfel de camioane au fost produse insa erau rar vazute de catre trupe pe front, asta inseamna c-au fost putine.
A existat si varianta tun AA autopropulsat, pe camioane fiind dispuse un tun antiaerian Bofors/40 mm sau o mitraliera AA cvadrupla M-45 Maxson/12,70 mm. Astfel de vehicule au fost putine, cele echipate cu tun Bofors au fost probabil 32-34 de unitati.
M-45 Quadmont a aparut in 1943, fiind realizata la cererea US Army de catre compania W.L.Maxson Corporation/New York (producea turele pentru bombardiere B-17/24 si suporturi/monturi pentru mitraliere, echipament electric, platforme rotative, etc). Avea la baza teribila mitraliera Browning M2, calibrul 12,70 mm, acestea fiind dispuse cate 4 pe o turela deschisa rotativa (exista si varianta cu doua mitraliere dispuse pe afet, M47/M65, utilizata pe scara larga pe vehicule, aeronave sau nave de razboi). Arma era devastatoare fiind folosita impotriva aeronavelor ce zburau la joasa altitudine, impotriva infanteriei, a vehiculelor neblindate sau usor blindate. Datorita ratei de foc mare si a dispersiei scazute a proiectilelor, arma a fost poreclita de catre militarii americani “Tocatorul de carne” (Meat Chooper) sau “Cositoarea de varza” (Krautmower, aluzie la porecla data germanilor –Kraut/Varza).
A fost vazuta in Europa si in Pacific, ulterior in Coreea si Vietnam (USA a inceput sa scoata la pensie M-45 la inceputul anilor *70), francezii folosind-o si ei in Algeria si Indochina, basca israelienii in razboaiele cu arabii (ei au montat pe platforma M-45 si tunuri franceze Hispano-Suiza HS.404, calibrul 20 mm, numind platforma TCM-20. Raza maxima de actiune a crescut la 2000 m, astfel de sisteme au fost montate pe autosenilate M-3 si pe BTR-152/URSS). Se pare ca exista tari din Africa care o mai folosesc si astazi, insa columbienii, brazilienii, turcii si argentinienii o folosesc cu certitudine. Turela era operata electric fiind alimentata de doua baterii de 6 V cuplate la un generator pe benzina, rotindu-se 360◦ cu viteza mare, 60◦ pe secunda. Cele 4 mitraliere M2 erau dispuse cate doua pe lateralele turelei deschise, in central acesteia gasindu-se scaunul tragatorului, maneta de dare a focului si pedalele ce roteau turela.
Tragatorul era protejat de un panou blindat detasabil la nivelul picioarelor si al trunchiului, intregul ansamblu cantarind 1360 kg, M-45 putand fi remorcat (varianta remorcata era dispusa pe semi-remorci cu o osie/M-20/55 sau cu doua osii/M-51) sau montat pe platforma CCKW-352/353, pe autosenilate M-13/16 MGMC (au ajuns si-n dotarea sovieticilor, inclusiv purtatoare de M-45. Se pare c-au fost 1000 de exemplare, au ajuns cu ele pana la Berlin), pe tancheta M-3 Stuart (un singur exemplar). Putea fi aeropurtat cu avioane sau planoare, aceasta versiune numita M-55 dispusa pe semi-remorca cu o osie nu dispunea de panoul de blindaj pentru a fi mai usoara, putea fi tractata si de Jeep-uri si s-a aflat cu precadere in dotarea trupelor aeropurtate si a US Marines –cantarea 1130/1135 kg. Fiecare mitraliera dispunea de propria caseta cu munitie interschimbabila, capacitate 200 de proiectile –per total, 800 de proiectile, echipaj 3. Rata de foc era de 450-575 proiectile/minut, per total 2200 proiectile/minut, viteza initiala a proiectilului 884 ms, iar raza maxima de actiune in trageri AA –aproximativ 1000 m.
M-45 era operabil intre -5◦/+85◦. O parte dintre camioanele CCKW-352/353 aveau o mitraliera M2 deasupra cabinei, utilizata pentru aparare apropiata si trageri AA. Trebuie sa mentionez faptul ca aceste camioane tractau tunuri de 75/105 mm si mortiere de 85/120 mm si, de multe ori, tunurile de 75 mm si mortierele de 85/120 mm erau dispuse pe platforma –au fost vazute astfel in Italia, Franta si-n Pacific (US Marines, spre exemplu, folosea astfel obuzierul M-116). Totusi, asa ceva nu era o practica standard insa soldatii sunt inventivi adaptandu-se frontului.
Tunul antiaerian Bofors, calibrul 40 mm e considerat a fi una dintre cele mai bune arme de acest gen din WW II si a aparut in 1943 pe platforma camioanelor GMC (are si versiuni navale cu 2/4 tevi). La origine fiind suedez, conceput si fabricat de compania AB Bofors/Karlskoga-Suedia in anii *30, acest tun a fost operat atat de catre SUA si aliatii ei, cat si de catre fortele Axei, fiind fabricat sub licenta in SUA/40 mm Gun M1 L60 –produs de catre Chrysler, Germania/4cm FlaK 28 –produs de catre Kongsberg in Norvegia, Anglia/Gun AA Mk.1 –produs de catre Vickers, Polonia/40 mm Armata Przeciwlotnicza, aflandu-se in uzul Finlandei, Ungariei, Poloniei si a altor 60 de operatori din lume dupa WW II (Uruguay, Venezuela, Paraguay sunt doar cateva dintre statele ce-l au si astazi in dotare. Japonezii l-au copiat si ei capturand astfel de tunuri de la britanici, numindu-l 4cm/60 Type 5 Model 1945, insa n-au mai apucat sa-l fabric, se pare c-au facut doar un prototip).
Varianta produsa sub licenta in SUA, “40 mm Gun M1/L60”, era montata pe o platforma tractata pe roti, tunul rotindu-se 360◦. 4 astfel de tunuri erau ghidate de un director de tir M-5 (dispunea de un predictor Kerrison, primul complet automatizat realizat in SUA), ulterior inlocuit cu un computer analog M-7/Weissight –din 1944. Tunul avea urmatoarele caracteristici: servanti 4; greutate 2,68 tone; elevatie cuprinsa intre -6◦/+90◦, manual sau electric; rotatie 360◦; munitie AP, HE, HE-I-T/High-Explosive-Incendiary-Tracer; raza de actiune: AP-8,66 km, orizontal; HE -4,75 km, orizontal; HE-4,66 km, vertical; lungime: totala 5,48 m/teava 3,78 m; ghintuit –lungime ghinturi 1,92 m; latime 1,82 m; inaltime 3,96 m; rata de foc 120 proiectile/minut; greutate teava 470 kg, racita cu aer. Varianta navala a tunului, Mk.1/2, cantarea 522 kg si era racita cu apa; volum camera de ardere 0,464 dmc; greutate proiectil: HE-900 grame; AP-889 grame; greutate lovitura completa 2,15 kg; incarcatura exploziva 67-68 grame TNT; lungime proiectil: HE-18,40 cm; AP-15,70 cm; lungime completa proiectil 44,75 cm; viteza initiala a proiectilului 881 ms; teava tunului era schimbata dupa 9500 de proiectile trase.
Camioane GMC CCKW-353 ce aveau pe platforma tunuri AA Bofors/40 mm au fost, cel mai probabil, doar 32-34 de unitati, unele surse mentionand ca acestea ar fi aparut din vara lui 1944, altele ca la sfarsitul lui 1943. Erau rare oricum!
Si ajungem la variantele “domestice”, daca putem spune asa, fiindca acestea isi au originea in viata civila –ambulante, transport marfuri, containere frigorifice, etc. Razboiul, dislocarea trupelor, aprovizionarea si transportul acestora aveau, bineanteles, nevoie de variante multiple. Si au fost…
CCKW-353 cu platforma basculanta sau fixa au fost produse in numar mare. Platforma basculanta era ridicata/coborata prin intermediul unui cilindru hidraulic dispus sub aceasta, fabricat de compania Garwood. Au aparut in 1941, aceste exemplare fiind denumite in inventarul US Army –CCKW-352/353 H. Astfel de vehicule erau folosite inclusiv la transportul marfurilor, al soldatilor (unele aveau banchete rabatabile din lemn), al materialelor de constructii dar si al gunoaielor. Cateva, conform surselor, au fost echipate cu troliu, si s-au aflat in dotarea genistilor si pontonierilor –vehiculele dotate cu troliu aveau initiala “B”, iar cele fara troliu, initiala “A”.
Platforma putea fi realizata din otel, inlusiv lateralele (acestea puteau fi suprainaltate, mai mari decat standardul, foarte probabil aceste vehicule aveau initiala “C”), astfel de vehicule fiind utilizate de catre genisti –basculante, multe dotate cu platforma basculanta. Genistii le foloseau la orice, erau masini versatile.
Au fost realizate multe cisterne, de apa/2646-2650 L sau combustibil/2839 L (US Army avea cisterne ce carau chiar si gaz lampant). Puteau lua dupa ele si rezervoare de pana la 500/1000/1500/2270 L dispuse pe roti (remorci sau semi-remorci). Au fost utilizate de intreaga armata americana, multe fiind in dotarea USAF. Inca se aflau in dotare in anii *70. Prima cisterna pe platforma CCKW-353 a fost produsa in 1942, probabil in aprilie, in baza contractului W-398-QM-10.250 –se pare c-au fost 284 de cisterne+34 de vehicule destinate tratarii apei, pentru inceput, in dotarea US Army (cel mai probabil la inceputul lui 1941).
O varianta interesanta realizata in numar mic a fost CCKW-353 radar autopropulsat. Aceste masini aveau montata pe platforma o cabina deasupra careia se afla radarul AN/TPS-1D MSRS/Mobile Surveillance Radar System/Radar de Supraveghere Mobil (era poreclit Dog Tipsy/Cainele Beat).
Radarul a fost proiectat de catre Bell Telephone Laboratories si produs de catre Western Electric Company/WECo si avea urmatoarele caracteristici: radar de supraveghere a spatiului aerian mobil; banda L; lungime de unda 23 cm; frecventa de emisie 1,25 GHz/1220-1350 MHz; a avut patru variante, AN/TPS-1B/C/D/E, avand raza maxima de actiune cuprinsa intre 32/65/128/296 km. La varianta AN/TPS-1D aceasta era de 196 km –radarul putea detecta un bombardier ce zbura la 3040/3050/3100 m altitudine de la 296 km; putere de emisie 500 kW; putere de intrare 115 V/400 cicluri; durata unui puls 2 microsecunde; putea fi dispus si la sol, amplasament fix, la 5 m distanta de sol (pe pilon. Inaltimea pilonului fara antena radar era de 3,50 m/cu antena radar 5 m. Pilonul nu era retractabil), insa exista si varianta montata pe cabina remorcata (centrul de comanda putea fi amplasat la maxim 45 m de radar); azimut 360◦; elevatie cuprinsa intre 11◦-13◦; viteza de rotatie 1/15 rotatii/minut; frecventa de repetitie a pulsurilor/PRF 360-400 pps/pulsuri pe secunda; radarul genera pulsurile directionate de microunde cu ajutorul uni magnetron cu cavitate rezonanta dispus pe antena, Model 5J26; eroarea probabila de localizare era de aproximativ 1◦ la +/- 300 m; operatori 2; greutate, incluzand si generatorul electric, 2200 kg. Greutatea probabila a antenei era de 784 kg.
Fortele aeriene iugoslave l-au avut in dotare, 18 exemplare prin programul Mutual Defense Aid Program/MDAP in perioada 1953-1984, doar varianta static dispusa pe pilon. Aproximativ 400 de exemplare au fost produse sub licenta in Italia de catre compania Microlambda –Societatea pentru Studii si Aplicatii in Electronica, ulterior Selenia S.p.A (din 1960, rezultata in urma fuziunii dintre Microlambda si Sindel. Astazi Selex, apartine grupului Finmeccanica), creata de catre Carlo Calosi (a inventat in 1942/1943 un detonator magnetic pentru torpile foarte avansat si, bineanteles, a ajuns in SUA –acest detonator a fost cel mai bun din dotarea Regia Marina si, conform italienilor, nu avea rival la acea data. Ajuns in SUA dupa septembrie 1943, a lucrat impreuna cu serviciile secrete aliate la anihilarea sistemului de ghidare realizat chiar de catre el, foarte probabil l-a transmis SUA. Are o poveste foarte interesanta ce va fi spusa intr-un articol viitor).
In perioada 1948-1952, acest radar a facut parte din reteaua LASHUP de radare de avertizare timpurie –reteaua dispunea initial de 5 amplasamente radar fixe dispuse astfel: Arlington/Washington/radar CPS-5/337-340 km raza de actiune, de la sfarsitul lui 1947; Hanford/Washington/radar TPS-1B din martie 1948; Montauk Point/New York/radar TPS-1B din iunie 1948; Portland/Oregon/radar TPS-1B din martie 1948. Pana in30 aprilie 1952 aveau sa fie 80/82 de locatii, ultima aflandu-se la Goldman AFB din cadrul Fort Knox/Hardin County-Kentucky, avand radar AN/TPS-1C. Din 1950, Marea Britanie a adoptat idea LASHUP, reteaua britanica numindu-se ROTOR, dotata cu radare Type 60/AN/TPS-10A si Type 61 Mk.1/2 –asa apareau radarele americane AN/TPS-1B/C/D in inventarul RAF. Radarele de acest tip au fost coloana vertebrala a apararii aeriene suedeze pana in 1984, au facut parte din reteaua lor de avertizare timpurie –suedezii il considerau “eficient, fiabil, mobil”.
Unul dintre cei mai mari utilizatori a fost Franta, galicii cumparand in 1953 cel putin 100 de exemplare AN/TPS-1D care au intrat in dotarea armatei terestre si fortelor aeriene. L-au utilizat masiv la granita algeriano-tunisiana, amplasandu-le la Djidjelli, Bone, Ain Beida, Bir el Ater, Biskra si M’sila. Interesant e faptul ca astfel de radare deserveau si unitatile de artilerie antiaeriana, ghidand focul tunurilor de 40/90 mm si, ulterior, vor deservi si unitatile de rachete antiaeriene Hawk –cate doua radare la fiecare regiment (galicii le-au pensionat in 2012, conform surselor franceze. Au tras ultima data cu MIM-23 Hawk pe data de 29 martie 2012 in poligonul Biscarrosse/sud-vestul Frantei). In anii *60, francezii au montat radarul pe o cabina Type-614 in greutate de 700 kg, transportabila pe sosea (camioane Simca F sau Berliet 594), calea ferata, pe apa sau aerotransportabila (C-160 Transall). Acest container e dotat cu 4 picioare extensibile, retractabile, actionate hidraulic, containerul putand fi amplasat pe pante de maxim 9◦, insa raza de actiune scadea la maxim 150 km. Radarul e numit AN/TPS-1E si, foarte probabil, a fost exportat in anii *70 in Maroc si Tunisia.
Au existat o multime de vehicule specializate realizate in numar mic, precum: vehicul cu platforma ridicata hidraulic/lift hidraulic de tip foarfeca, operat in general de USAF. De regula il foloseau la incarcarea aeronavelor de transport C-54 Skymaster, insa il foloseau si la transport munitii, personal sau combustibil (in butoaie). Astfel de platforme, diverse configuratii, au fost produse de companiile Anthony, Hercules si Heil. Unele surse mentioneaza c-au fost produse 48.399 de astfel de vehicule, 1300 dintre acestea fara troliu. Au fost 1300 de exemplare pe platforma “352”, foarte probabil; vehicul destinat instalarii conductelor, a aparut spre sfarsitul razboiului, a fost produs in numar limitat si operat de genisti si pontonieri A fost fabricat de McCabe Powers Auto; vehicul de transport compresor/compresoare de aer, cu motor de 34 CP, tip D-17/318. Erau fabricate de compania LeRoi, aceasta exista si astazi in Sydney/Ohio. Au fost in uzul USAF, genistilor, trupelor de blindate si pontonierilor –astia puneau deasupra instalatiei o barca de cauciuc.
Un astfel de vehicul CCKW-353 realizat de compania LeRoi avea urmatoarele caracteristici: lungime 6,45 m; latime 2,28 m; inaltime 2,36 m; ampatament 4,16 m; greutate: gol 5,52 tone/complet incarcat 6,48 tone; compresorul D-318 avea debit de 3 mc/minut, presiune 7 kg/cm patrat; masina destinata transportului gunoiului, cu sau fara platforma rabatata hidraulic actionata din cabina. Erau fabricate de compania Garwood, insa au fost folosite practic la orice. A existat si o versiune a acesteia prevazuta cu obloane suprainaltate si platforma de incarcare la partea spate, destinata inclusiv transportului cailor si a vitelor, s-a aflat si in dotarea trupelor de aprovizionare si a bucatariilor de campanie; vehicul dotat cu cabina frigorifica destinat transportului alimentelor perisabile, foarte probabil realizata din aluminiu; librarie si posta ambulanta; vehicule medicale cu diverse destinatii –sala mobila de operatii/cabinet dentar mobil/clinica oftalmologica mobila/transport sange uman, posibil frigorific; punct de comanda mobil; sala mobila de spectacole/cazinou/club, o scena ambulanta cum s-ar zice, dotata cu statie de amplificare, boxe si lumini –soldatii americani aveau parte periodic de distractie, multe vedete in voga pe atunci veneau benevol sa-i distreze, cu deosebire pe frontul din Europa.
America a facut totul pentru bunastarea soldatilor aflati pe front, asta-i o certitudine, niciun beligerant n-a dispus de toate aceste vehicule specializate. Facea bine la moral; vehicul decontaminare chimica, numit in inventare M1, posibil in trei versiuni. Era o autocisterna care ducea 1200 L de solutie decontaminanta+un trailer cu 1690 L de substante destinate decontaminarii. Au fost produse de catre companiile Bean, Friend si Myers. Debitul maxim la furtun era de 130 L/minut iar presiunea de 28 kg/cmp. N-au fost niciodata folosite pentru decontaminare, n-a fost cazul, insa au carat apa si au fost utilizate pentru dusul soldatilor pe timp de vara. In caz de nevoie au devenit vehicule de pompieri; magazin ambulant de unde soldatii isi puteau lua tigari, brichete, ustensile de scris, dulciuri, hartie igienica, etc. Se pare ca fiecare divizie americana avea 12 astfel de buticuri ambulante, unele dintre acestea duceau 120.000 de articole de prima necesitate. Au fost realizate la cererea Quartermasters Corps de catre compania Foyers; vehicul destinat mersului pe calea ferata, realizat in doua variante, serie mica, de catre Evans Products Company.
Practic era vorba de un kit ce se atasa rotilor vehiculului, constand in roti din otel specific garniturilor de tren, acestea montandu-se pe toate rotile camionului. Un astfel de camion putea duce pana la 5 vagoane de tren, insa totul depindea de natura si greutatea incarcaturii; vehicul de cartografiere si laborator fotografic, destinat realizarii hartilor, developarea si interpretarea fotografiilor –a fost folosit de USAF si serviciile de informatii militare. Se developau si interpretau rapid fotografiile aduse de avioanele de recunoastere, chiar la “botul calului” cum s-ar zice, pe aerodrom. Cabina ce continea echipamente specializate era realizata de companiile Wendel si McCabe Powers, au fost putine exemplare produse. Au aparut si in Coreea; vehicul de purificare a apei, dotat cu rezervoare de decantare, filtre mecanice si o instalatie de clorinare. Au fost produse in numar mic de compania Wallace&Tierman. Un astfel de vehicul avea urmatoarele caracteristici: lungime 6,60 m; latime 2,44 m; inaltime 3,12 m; greutate complet incarcat 6,59 tone. A fost folosit si in Pacific, ulterior in Coreea si chiar Vietnam. Unele surse mentioneaza ca brazilienii il folosesc si astazi, instalatiile fiind schimbate; vehicule-atelier, doua versiuni, ST-5/6. Din noiembrie 1942 s-a produs doar varianta ST-6.
Erau dotate cu tot ceea ce e necesar repararii vehiculelor blindate sau neblindate pe front, SDV-uri, strunguri, menghine, aparate de sudura portabile; semiremorca destinata transportului pontoanelor. Se compunea dintr-un cap tractor CCKW-353+o semiremorca cu o singura axa, pe aceasta putand fi dispuse doua-trei pontoane M-4, realizate din aluminiu. Se puteau lua si barci de asalt. Semiremorca era produsa de companiile Converto Milt, Highway si Hobbs. Acest vehicul a fost numit Bolster, s-a produs in perioada 1944-1945. A fost folosit si in Coreea, s-a aflat si in uzul francezilor, britanicilor, australienilor, etc.
M-27 si M-27B1 erau variante destinate transportului de munitii, ambele variante fiind produse de Garwood. Puteau lua dupa ele si un trailer M-10, transport munitii. Pe platforma dispuneau de un troliu dispus pe o sina de otel destinat ridicarii si transportarii bombelor pe platform, unde erau stocate pe rastele speciale pentru a nu se misca pe timpul transportului. Se pare ca aceste rastele erau demontabile, acest camion fiind folosit si la transportul butoaielor de combustibil ori a altor marfuri containerizate. Un troliu putea ridica, conform surselor, bombe de maxim 500 kg. S-a aflat in dotarea USAF cu precadere, deservind bombardierele si avioanele de vanatoare-bombardament.
Vehicule de comunicatii, dotate cu diverse sisteme de comunicatii. Astfel de vehicule deserveau si radarul mobil si de control al focului SCR-545. Sistemele radio erau dispuse in cabina K-53. Au fost multe variante de astfel de vehicule. Le vom diseca pe larg intr-un articol viitor, deoarece sunt sisteme foarte complexe si n-are rost sa supraincarcam acest articol. Va urma…
WW
SURSE DATE SI POZE:Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet
olive-drab.com › Military Vehicles
cckwphotoblog.blogspot.com/
www.ww2cckw.org/
www.armyvehicles.dk/gmc353.htm
www.jeepest.com/index.php?option=co
www.autogallery.org.ru/gmccckw.htm
www.kingandcountry.com/cckw-truck-p-8417.html
www.493bgdebach.co.uk/GMC.php
www.dday-overlord.com/eng/gmc_cckw_353.htm
www.maschinenkrueger.com/…/index.php?…gmc…cckw-35…
www.garageoverlord.ch/WW2Cars.html
https://archive.org/details/TM_9-801_Truck_GMC_CCKW
www.o5m6.de
www.offroadvehicle.ru
www.ww2airpowerexpo.org620 × 415
members.home.nl
www.tanks-encyclopedia.com
https://www.us-militaria.com/vehicules/…/gmc-dukw-353.ht..
www.military.com/…/military…/gm-military-history-motoriz…
www.transportation.army.mil/history/
www.historynet.com/world-war-i-american-expeditionary-fo..
www.transchool.lee.army.mil/museum/…/LibTrucks.htm
www.militaryfactory.com/armor/armor-1910-1919.asp
www.militaryfactory.com/…/ww1-tanks-vehicles-artillery.as…
www.militaryfactory.com/armor/ww1-us-tanks.asp
www.tanks-encyclopedia.com/ww1/USA/USA_wwI_tanks.php
motoimg.com
istoricauto.ro/personalitate-Henry-Ford.htm
www.ultimatehistoryproject.com/pancho-villa-general-pershi…
www.historia.ro/exclusiv…/era-armata-rom-n-preg-tit-s-n-al-doilea-r-zboi-mondial
diam.uab.ro/istorie.uab.ro/publicatii/colectia_bcss/bcss_11/14_bratu.pdf
www.harley-davidson.com/…US/…/military…/military-histor…
Oakland County Michigan
https://history.gmheritagecenter.com/…/Reliance_Motor_Car..
Just A Car Guy
www.german.o5m6.de/gmc_ack353.html
forum.worldoftanks.com
www.alternatewars.com/BBOW/Weapons/US_Rockets.htm
www.armyrecognition.com/…/70_l70_l-70_bofors_40mm_…
www.navweaps.com/Weapons/WNUS_4cm-56_mk12.php
www.militaryfactory.com/armor/detail.asp?armor_id=786
www.normandy.it
www.radomes.org/museum/equip/tps-1d.html
www.radomes.org/museum/equip/tps-1b.html
www.alternatewars.com/BBOW/Radar/TPS_Series.htm
archives.nato.int/radar-operating-ranges-fps-8-and-tps-1d;isad
Mobile Military Radar
basart.artillerie.asso.fr/article.php3?id_article=1195
gmc-us-cckw.chez-alice.fr/version.htm