DOIARUL (partea a IV-a)

8 ani ago

Nu putem incheia articolul pana nu vedem cate ceva despre „cariera militara” a „Doiarului” si, mai mult decat atat vom vedea chiar daca, poate, nu are nicio legatura cu articolul de fata, ce stiau serviciile de informatii romane cu privire la ajutorul primit de catre URSS din partea anglo-americanilor. Aceste camioane, 352 si 353, au fost pe toate fronturile unde armata americana a luptat, inclusiv varianta amfibie, DUKW (datorita complexitatii acestui vehicul amfibiu si a carierei operationale lungi, il vom dezvalui intr-un articol viitor). Au fost apreciate drept „fiabile, de incredere, adevarati cai de povara”…Si asta pe buna dreptate, fiindca si dupa sfarsitul WW II, aceste camioane au ramas in Europa ajutand la reconstructia tarilor devastate de razboi. Mai mult decat atat, aceste camioane n-au servit doar armata americana, ele au ajutat la dezvoltarea industriei si economiei SUA pe toata perioada razboiului, chiar si multi ani dupa, existand si astazi multe exemplare in muzee si colectii private –au fost multe variante civile, masini de pompieri, cargo, autocisterne, vehicule destinate exploatarilor forestiere/miniere, industriei metalurgice, etc. Au facut o cariera impresionanta in Coreea, mare parte a camioanelor 6×6 utilizate de catre US Army si US Marines fiind GMC 352/353.

O cariera militara impresionanta si greu de egalat, cariera care a inceput in Africa de Nord, unde primele GMC CCKW-353, 6×6, au fost aduse pentru a sustine trupele ce luptau impotriva Afrika Korps, fortei expeditionare germana condusa de catre Vulpea Desertului, maresalul Erwin Rommel. Nu-i o certitudine, foarte probabil in perioada 1942-1943, cam 400 de exemplare au fost produse pentru Marea Britanie, posibil varianta CCKW-352 cu cabina inchisa, parte dintre acestea ajungand in Africa de Nord. Britanicii le-au utilizat in rol cargo sau tractoare de artilerie AA si AT.

In Europa, aceste camioane, asa cum mentionam anterior, au ajutat cu certitudine la castigarea razboiului. Au inceput cu debarcarea din Normandia/Operatiunea Neptun, jucand un rol major in mentinerea presiunii fortelor aliate asupra Germaniei, fara ele asaltul aliat s-ar fi dus de suflet acordand germanilor momente de respiro de care aveau atat de multa nevoie. Fara aceste camioane n-ar fi existat linia continua de aprovizionare intre Normandia si fortele SUA ce avansau spre Germania, pana la victorie. In 81 de zile, 6000 de camioane grupate in coloane fara de sfarsit care circulau ziua si noaptea, non-stop, numite Red Ball Express datorita faptului ca vehiculele aveau piturata o bila rosie pentru a li se da intaietate, au asigurat tot ceea ce era necesar trupelor aflate in prima linie, materiale consumabile, hrana si combustibil insumand peste 400.000 de tone.

COLOANA RED BALL EXPRESS

O cifra colosala, insa fara toate acestea Frontul s-ar fi oprit –germanii puteau doar visa la asa ceva, un ofiter german din Luftwaffe vazand fotografii aeriene cu imensa coloana Red Ball ar fi spus cuvinte care n-au nevoie de nici o explicatie: „Nu mai avem nicio sansa, am pierdut razboiul”. Datorita inaintarii fortelor spre interiorul Frantei era nevoie de suport permanent acordat acestora si, in doar 36 de ore, US Army a pus in functiune „expresul”, acesta intrandu-si in paine pe 25 august 1944.

RED BALL EXPRESS TRUCK -SEPTEMBRIE 1944

A fost o reusita remarcabila, cele 6000 de camioane deservite cu precadere de soldati afro-americani duceau zilnic 12.500 de tone de provizii –la apogeu, cel putin 1542 de camioane, in marea lor majoritate CCKW-352/353, se aflau zilnic in misiune, viteza de deplasare medie fiind de 40 km/h, unele coloane aveau si 140 de camioane iar traseele erau efectuate in 72,50 ore (75% dintre soferi, mecanici si responsabili cu incarcatura erau afro-americani. Majoritatea soldatilor afro-americani din cadrul US Army au servit in cadrul Quartermasters Corps, la acea vreme exista inca segregarea rasiala. Multi dintre acesti militari nu condusesera niciodata un camion sau un automobil, au beneficiat de doar cateva ore de instructaj si…la drum. Curand au devenit experti, conducand si noaptea cu luminile camuflate. Mai mult decat atat, pentru a lua mai multa incarcatura, soferii renuntau la mitraliera si alte obiecte inutile. Oboseala era permanenta si atunci cand convoiul se bloca, soferii atipeau imediat furand cateva minute de somn. Si camioanele au avut de suferit –motoarele se supraincalzeau, uleiul idem, basca faptul ca se uzau cutiile de viteza si cauciucurile. Se spune ca numai Red Ball Express a „tocat” 40.000 de cauciucuri, in mare masura datorita supraincarcarii si a drumurilor proaste). In 16 noiembrie 1944, Red Ball Express s-a oprit, fusesera construite conducte de combustibil si apa, fusesera cucerite porturi cheie, precum Le Havre si Anvers, si se reparase reteaua feroviara si infrastura aeroportuara (americanii aveau sa aduca in Europa 1700 de locomotive si vagoane cu diverse destinatii, inclusiv echipamente destinate repararii caii ferate –germanii aplicau tactica „pamantului parjolit”, distrugerea totala a infrastructurii de transport si nu numai in speranta ca-i va opri pe inamici. Nu i-a oprit, i-a intarziat, amananddoar inevitabila infrangere. Forta economica a Americii era insa colosala, intreaga industrie lucrand pentru razboi. Numai intre ianuarie-aprilie 1944 au adus 500…La sfarsitul razboiului, SUA si aliatii operau in Europa aproximativ 11.500 de locomotive, multe provenind din reabilitari/rechizitionari facute in teritoriile eliberate –Franta, Belgia, Olanda, Italia, Germania. Toate acestea au contribuit la afluirea fortelor aliate spre Germania, stranguland incet dar sigur Reich-ul „milenar”). Insa pana atunci, 412.000/412.193 de tone de marfuri si combustibil fusesera livrate trupelor americane si nu numai. Ca fapt divers, generalul Bradley spunea in Autobiografia sa ca, citez: „28 de divizii avanseaza in Franta si Belgia. Unei singure divizii ii sunt necesare 700-750 de tone de alimente pe zi, deci cam 20.000 de tone pentru toate diviziile”. Intr-o singura zi, spre exemplu, Armata a III-a lui Patton consuma peste 3000 L de benzina…

MILITARI AFRO-AMERICANI

Insa povestea Red Ball a continuat pana in 26 martie 1945, in aceasta perioada 245.000 de tone de marfuri/combustibil au fost transportate in Germania numai din portul Anvers.

Camioanele au deservit si alte rute, cateva iesind in evidenta: White Ball Express, octombrie 1944-ianuarie 1945, ruta Le Havre-Rouen-Paris, 140.486 de tone marfuri transportate; Little Red Ball, 15 decembrie 1944 –17 ianuarie 1945, ruta Carentan/Peninsula Cotentin-Paris utilizandu-se autostrada M-13, 106 tone marfa livrate zilnic; Diamond Express Green, 14 octombrie 1944-1 noiembrie 1944, 15.590/16.000 de tone marfa transportate din Avranches si Dol-de-Bretagne; ABC Express Route, ruta Anvers-Bruxeless-Charleroi; XYZ Route, teritoriul Germaniei in ultimele saptamani de razboi.

In cursul articolului s-a evidentiat un lucru extrem de important, ajutorul acordat URSS prin programul Lend-Lease/Lend-Lease Act, programul de imprumut si inchiriere initiat de catre F.D.Roosevelt pe 11 martie 1941. Prin acesta se autoriza vanzarea, inchirierea sau imprumutarea de tehnica militara de orice fel tarilor a caror aparare era considerata „vitala” pentru apararea si siguranta SUA. Din aceasta cauza, SUA a fost numita ulterior –„Arsenalul Democratiilor”. Mda, nu stiu ce tip de „democratie” era URSS, insa asa cum spune un neaos proverb romanesc -”Interesul poarta fesul”. Uite asa, in URSS ajung 4102 tancuri M-4A2 Sherman, dintre acestea, 2007 exemplare dispuneau de tun calibrul 75 mm, iar 2095 aveau tun de calibrul 76 mm. URSS a primit 18,60% din totalul tancurilor Sherman livrate Aliatilor. Rusii au primit si tancuri britanice Matilda Mk.II si Valentine, niste „jucarii” in comparatie cu T-34 si KV-1. Canadienii au produs doar ei 1420 de tancuri Valentine destinate URSS si, conform surselor, in iulie 1942, Armata Rosie avea in serviciu 13.500 de tancuri, peste 16% dintre acestea erau de import, mai mult de jumatate provenind din Marea Britanie (la acea data).

CURTISS P-40 TOMAHAWK IN URSS

Bineanteles, sovieticii au primit si avioane, asta deoarece la sfarsitul lui 1941 vanatorii locali, I-153 si I-16 erau depasiti si demodati, inferiori in mare masura britanicului Hurricane. In timpul contraofensivei de la Moscova fortele aeriene sovietice aveau doar 263 de Lagg-3, insa asta inca suferea de numeroase defectiuni (pe 1 ianuarie 1941 aparatorii Moscovei dispuneau de 677 de avioane, 7600 de tunuri, 1000 de tancuri si 1.250.000 de soldati. Apararea Moscovei si contraofensiva armatei rosii din perioada octombrie 1941-ianuarie 1942 aveau sa-i coste 650.000 de oameni –cel putin atat recunosc rusii. Oricum, 15% din avioanele de vanatoare ale Diviziei 6 Aviatie de Vanatoare care apara Moscova erau Hurricane si Tomahawk).

Bell P-39 Airacobra

La fel erau Yak-1/3 si MIG-3, putine si cu multe defectiuni –la toate acestea a contribuit si relocarea fabricilor si lipsa personalului specializat, acesti specialisti ajungand pe front. URSS a primit 699 de avioane de vanatoare doar pana in decembrie 1941. Dintre acestea 99 erau Hurricane si 39 erau Curtiss P-40 Tomahawk. Pana in 1944, URSS a primit prin programul Lend-Lease o gramada de vanatori: 247 P-40C/Tomahawk IIB; 2178 P-40E/K/L/N; Bell P-39 Airacobra, aproape 5000 de exemplare; Bell P-63 Kingcobra, 2397 de exemplare. In sfarsit, au primit ei multe, bombardiere, tunuri, munitii, inclusiv papica, suma totala vehiculata fiind de 1,30 miliarde de dolari. Sovieticii au primit numai din SUA peste 14.000 de aeronave, 44.000 de Jeep-uri, 375.883 de camioane diverse, 8071 de tractoare+tractoare de artilerie si 12.700 de tancuri si vehicule blindate. La toate acestea se adauga 1.541.590 de paturi, 331.066 L de alcool (acu’ rusii nu zic de care, da’ probabil ca-i vorba de alcool sanitar. Exista insa poze cu ofiteri sovietici care beau whisky, sursa acestuia e insa incerta), 15.417.000 de bocanci militari, 106.893 tone de bumbac, 2.670.000 L de benzina si 4.478.000 de tone de alimente conservate.

Nu se stie cate medicamente si alte furnituri medicale le-au livrat SUA, insa e clar ca toate acestea au reprezentat pentru URSS o gura de oxigen, unii istorici rusi intreabandu-se daca „raiul proletariatului” ar fi rezistat fara acest ajutor –exista controverse in Rusia pe aceasta tema, unii istorici militari rusi minimalizand acest ajutor vital din partea anglo-americanilor, motivele nu-s greu de ghicit. SUA si aliatii au pierdut 80 de cargouri si petroliere din convoaiele destinate URSS, acestea fiind scufundate de submarinele Kriegsmarine (ca fapt divers, in 1941 bugetul militar SUA era de 62 de miliarde de dolari). In randurile ce urmeaza, randuri care la prima vedere n-au nicio legatura cu acest articol, vom vedea din surse romanesti ce a insemnat camioanele americane, printre acestea numarandu-se si eroul acestui articol, GMC CCKW-352/353, pentru unul dintre „aliatii” SUA, si anume URSS.

Ei bine dragi cititori, in lucrarea „Contributii la studiul armatei sovietice din anul 1941” a domnului profesor Octavian Mihai Bratu de la Universitatea din Pitesti (o gasiti in format PDF aici: diam.uab.ro/istorie.uab.ro/publicatii/colectia_bcss/bcss_11/14_bratu.pdf), se dezvaluie intr-un raport datat 16 martie 1944, ceea ce serviciul de informatii militare al armatei romane, Biroul 2, reusise sa afle in legatura cu ajutorul dat de catre Aliati sovieticilor (randurile ce urmeaza sunt preluate, uneori integral, din aceasta lucrare deosebit de interesanta. Multumesc pe aceasta cale d-nului Octavian Bratu). In acest raport se spune ca URSS primea in cantitati mari mijloace auto, cu deosebire camioane, echipament si hrana conservata. Aceste ajutoare soseau in URSS via Iran prin orasul Ordjonikidze (astazi Vladikavkaz, capitala asa-zisei republici Osetia de Nord, un pesudo-stat apartinand Federatiei Ruse), aici existand un „Centru de adunare si de indrumare a materialului spre front”. La Centru, in Ordjonikidze „materialul” ajungea pe doua cai: pe coasta, prin orasele Mahacikala si Gudermes; prin Kirovobad (astazi Gandja/Azerbaidjan) si Tiflis (astazi Tbilisi/Georgia). De asemenea, din Iran via Krasnodar veneau avioane, camioane, echipament –cu deosebire bocanci si mantale, conserve, etc. La granita sovieticii le preluau de la anglo-americani si, interesant daca nu haios, militarii sovietici n-aveau voie sa stea la palavre cu „capitalistii”, neoficial acestia fiind considerati de catre conducerea comunista de la Moscova „inamici a-i statului sovietic”. Inamici, inamici dar dupa ajutorul lor le ardea buza!

Conform marturiilor adunate de Biroul 2 de la dezertori si prizonieri sovietici „armata rosie n-ar fi putut intreprinde marea ofensiva de la Don la Nistru”. Mai mult decat atat, rusii se temeau ca dupa razboi vor plati scump aceste ajutoare, insa n-aveau alta solutie –dispuneau de resurse umane aproape inepuizabile, insa resursele tehnico-materiale erau limitate. Chiar si cetatenii de rand erau ingrijorati, acestia temandu-se ca „dupa terminarea razboiului, rusii sa nu devina robii si muncitorii americanilor”. Ehhh, ce inseamna sa fi spalat pe creier si indoctrinat, rusii n-au devenit slugile americanilor, au ramas in continuare slugile elitei comuniste si ale PCUS. Ce a urmat in „raiul proletariatului” stim cu totii…

In acest raport exista si o marturie elocventa si zguduitoare a unui veteran care a luptat in Crimeea si Caucaz, Ion Pantazi, fiul ministrului de razboi din perioada 1942-1944. Iata ce spune acesta in legatura cu soldatul sovietic: „in 1941 soldatul sovietic era intr-o stare mizerabila, neavand decat o paine neagra-neagra, un fel de pesmet, cum nu mai vazuse nici un roman pana atunci si o sticla mare de votca…din anul 1942, situatia a inceput sa se amelioreze sensibil, pentru ca americanii au ajutat enorm Armata Rosie, trimitand multe mii de tone de alimente, de furnituri de tot felul si, bineanteles, echipament de razboi. Tehnica de lupta nu era marea problema a rusilor, caci ei produceau o tehnica buna, problema era a alimentelor. Or, aici americanii au avut un aport decisiv. Pot sa spun in deplina cunostinta de cauza ca, fara ajutorul masiv american, in 1942 Armata Rosie ar fi capitulat…Noi i-am gasit pe soldatii sovietici destul de bine echipati inca din 1941, aveau pufoaice, cizme, echipament de vara si de iarna, oricum erau mai bine imbracati decat nemtii…

Problema Armatei Rosii era mancarea, asa cum este de fapt si astazi…Rusii aveau camioane militare, dar erau foarte proaste, nu puteau merge nici pe noroi, nici pe zapada. Camioanele americane erau ultramoderne, mergeau pe orice teren si in orice conditii atmosferice. Gratie acestor camioane, Armata Rosie s-a putut deplasa rapid, incepand cu anul 1942, sute de kilometri numai in cateva zile, in timp ce noi eram tot la cai sau chiar mai rau, pe jos, fara cai…Camioanele americane au facut pentru rusi mai mult decat 10.000 de tancuri…In plus, prin aceste livrari masive, americanii au ridicat moralul bolsevicilor, care si-au spus ca acum au un aliat foarte puternic, nu mai sunt singuri”. Ce ar mai fi de spus –„ noi eram tot la cai sau chiar mai rau, pe jos, fara cai”. Asta era Armata Romana, fara de nici unele insa cu o inima viteaza, datorita curajului si daruirii militarilor lipsiti de toate cele am recuperat, fie si vremelnic datorita nimicniciei vremurilor si oamenilor, Basarabia, si pentru totdeauna, Ardealul de Nord.

PRIN NOROAIELE FRANTEI

Si revenim la SUA, la imensul ei potential industrial ce i-a permis ajutorarea aliatilor sai. Doar in perioada 1 septembrie 1939-7 decembrie 1941, perioada cunoscuta drept „perioada neutralitatii”, productia industriala a crescut substantial: productia de otel a crescut de la 47,80 milioane de tone in 1939 la 75,10 milioane tone in 1941 (in 1942 productia de otel a atins 78 de milioane de tone, atingand apogeul in 1944 -81,30 milioane de tone, ca in 1945 sa scada la 72,10 milioane de tone); productia de aluminiu a crescut de la 327.000 de tone in 1939 la 618.000 de tone in 1941; productia de petrol a crescut de la 1.264.500.000 barili in 1939 la 1.402.200.000 de barili in 1941; productia de gaz metan a crescut de la 2.401.500.000 mc in 1939 la 2.812.600.000 mc in 1041; productia de camioane a crescut de la 710.000 unitati in 1939 la 1.060.000 de unitati in 1941 (in 1942 atinsese 818.600 de unitati, iar in 1945 au produs 655.000 de unitati). Odata cu intrarea oficiala in WW II, intreaga economie americana a trecut la productie intensiva, o mica parte a acesteia lucrand doar pentru razboi (fabricand doar armament si tehnica de lupta), mobilizandu-se toate resursele natiunii in vederea sustinerii efortului de razboi (datoria publica numara 42,90 miliarde de dolari in 1940, insa avea sa ajunga in 1945 la 258,70 miliarde de dolari).

Totusi, acest efort a adus si rationalizarea in viata americanilor, incepandu-se cu anvelopele/27 decembrie 1941 si ajungandu-se treptat la cartele de ratii pentru zahar, cafea, carne, grasimi, ulei comestibil, unt, branzeturi, incaltaminte, bumbac, etc. Insa tot acest efort si toate aceste sacrificii facute de americanul de rand au dus la castigarea razboiului de catre SUA si aliatii sai, numai intre iulie 1941-iulie 1945 industria SUA producand 200.000 de avioane de lupta, 71.000 de nave militare de diferite tipuri –peste 100 de portavioane, 5000 de nave comerciale, 90000 de piese de artilerie grea, 56.000 de tancuri medii, 2.400.000 de camioane, cantitati uriase de munitie, echipament militar, incaltaminte si multe altele (in 1943 productia militara a SUA depasea de 10 ori productia Japoniei –americanii faceau 10 avioane de vanatoare in timp ce japonezii faceau unul. Mare dreptate a avut Yamamoto cand s-a indoit ca tara sa era capabila sa lupte cu puterea industriala a Americii). In 1940, populatia SUA numara 131.696.000 de oameni si, din 1941 pana la sfarsitul razboiului au fost mobilizati 12.133.000 de oameni –in 1945, in cadrul US Army si USAF luptau 8.268.000 de oameni iar in US Navy, 3.855.000 de oameni (7% din efective erau afro-americani si peste 2% erau femei). Si asta in conditiile in care circa doua treimi din intreaga capacitate industriala a tarii a produs 100% doar armament si tehnica de lupta.

Guvernul a investit in aceasta perioada circa 33 de miliarde de dolari in exploatari miniere, forestiere, santiere navale, aerodromuri, porturi, etc, reprezentand 43,40% din totalul investitiilor desfasurate pe toata perioada razboiului. Si ca incheiem intr-o nota „contabila”, in cei patru ani de razboi, Guvernul SUA a acordat comenzi unui numar de 18.500 de companii insa aproximativ 70% din bani, cam 118 miliarde de dolari, au revenit unui numar de 100 de mari corporatii (spre exemplu, General Motors, General Electric si DuPont au primit contracte in valoare de minim 70 de miliarde de dolari, o suma imensa la acea vreme). Celelalte 18.400 de firme si-au impartit restul, 57 de miliarde de dolari. Categoric, nici o economie consacrata la acea vreme nu era capabila de asemenea performante. Nu pot sa nu ma intreb, daca razboiul ar fi ajuns pe pamant american aceste cifre s-ar fi mentinut?

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

olive-drab.com › Military Vehicles

cckwphotoblog.blogspot.com/

www.ww2cckw.org/

www.armyvehicles.dk/gmc353.htm

www.jeepest.com/index.php?option=co

www.autogallery.org.ru/gmccckw.htm

www.kingandcountry.com/cckw-truck-p-8417.html

www.493bgdebach.co.uk/GMC.php

www.dday-overlord.com/eng/gmc_cckw_353.htm

www.maschinenkrueger.com/…/index.php?…gmc…cckw–35…

www.garageoverlord.ch/WW2Cars.html