Doua lucruri care le plac congresmenilor americani sunt: sa-si exprime tipator suportul pentru trupe si pomparea cat mai mult posibila de fonduri federale in districtele electorale pe care le reprezinta. Firmele care fabrica echipament militar sau presteaza servicii de suport pentru complexul militar american se asigura ca unitatile lor de productie sunt imprasitiate peste multiple state si districte electorale. Acesta este unul dintre factorii care fac taierile bugetare in domeniul apararii foarte greu de realizat in Statele Unite.
In urmatoarele saptamani Camera Reprezentantilor si Senatul trebuie sa decida soarta unui sistem pe care o logica rece i-a consemnat soarta pentru eliminare si o eventuala casare: A-10 Thunderbolt II, mai bine stiut sub numele de Warthog (porc alergator – Phacochoerus aethiopicus). Pentru o masina cu forme destul de dizgratioase si cu o misiune macabra, Warthog inspira multa dragoste atat de la cei care au beneficiat de suportul aerian furnizat de aceast avion cat si de la multii sai admiratori care acopera intreg spectrul politic american. Conceput sa atace coloanele sovietice blindate in campiile din centrul Europei si in anumite locuri topografice care in mod natural duc la ambuteiaje de trafic ca faimosul defileu Fulda, acest avion poate fi descris ca un „Gatling gun” (tun rotativ cu multiple tevi initial conceput ca o „arma cu repetitie” rudimentara de Dr. Richard Gatling circa 1862) zburator capabil sa traga aproximativ 70 de obuze de marimea unei sticle de lapte pe secunda folosind un tun de tip Gatling amplasat in botul avionului, in timp ce zboara „low and slow” peste campul de lupta (low and slow ar insemna de obicei un plafon de aproximativ 150-1.000 de picioare (45-300 de metri) si o viteza 150-200 de noduri (278-370 km pe ora). Foarte putine aparate de zbor sunt asa de populare ca Warthog cu unitatile terestre din Afghanistan.
In comparatie cu bombardierele grele care de obicei sunt nevazute si neauzite sau avioanele multirol de genul F-16 sau F-15E care de obicei sunt simtite numai prin forma unui vuiet indepartat, trupele pot vedea un Warthog venind in ajutor, crescand credinta lor ca pilotii vor lovi vrajmasii lor si nu pe ei insusi. Zumzetul facut de tunul Gatling este de obicei asociat cu zgomotul unei drujbe, dar pentru mine personal va fi intotdeauna „the fart of death”. Si astazi imi aduc aminte de primele ore ale cursului de JTAC (Joint Terminal Attack Controller) pe care le-am facut pe acoperisul cazarmei Delta Company, 2nd Reconnaissance Battalion la Onslow Beach/Camp LeJeune in vara anului 1991 sub indrumarea Capitanului Russell Sanborn (pilot AV-8B, prizonier de razboi din primul razboi din Golf, astazi General de Brigada).
Sub indrumarea lui Sanborn am avut prima ocazie de a „go ugly early” cu un A-10 apartinand 355th Tactical Fighter Squadron de la Myrtle Beach Air Force Base. Cu ajutorul unui radio UHF am fost indrumat de Sanborn to „shoot the shit” cu un pilot cu un „call sign” Disco, identificand tinta (un tractor amfibiu care probabil a vazut zile mai bune prin anii 1960) cu ajutorul unui AN/PAQ-3 MULE , sugerand vectori de atac si cu Sanborn langa mine cu un radio VHF indrumand alti „spectatori” aflati peste un canal de navigatie la aproximativ 600 metri distanta de tinta, sa-si indentifice pozitia cu fum mov. Totul parea foarte usor, dar in realitate este un balet de mare precizie care cerea foarte mare atentie si unde chiar si cea mai mica eroare putea avea consecite fatale, mai ales cand in zilele urmatorare facilitatea noastra de a utiliza protocolul de rigoare a fost testata cu aditionala sarcina de a acoperi vectorul de iesire (egress) al A-10 cu tir de mortiere de 60 mm si 81 mm. Asa venea un A-10 din spatele nostru, „low and slow” tragand o rafala de 2 secunde la care Sanborn exclama: „There goes the death fart”. Baletul mergea mai departe, avionul executand un Immelmann indreptandu-se spre noi in timp ce colegul sau „Dash 2” zbura la 5.000 de picioare o traiectorie de tip hipdrom, asteptandu-si randul sa primeasca indicatiile de la un alt cursant inainte de a se lansa intr-o „barrell roll” care il punea in spetele nostru pentru un alt atac. Dar sa lasam amintirile si sa ne intoarcem la subiectul nostru.
Congresul este sub presiune sa efectueze taieri din bugetul apararii, la fel cum publicul american a vrut sa vada taieri la bugetul discretionar si la agentiile federale civile. Comandantii US Air Force propun eliminarea intregii flote de A-10 care consista din aproximativ 283 de aparate de zbor. Sefii Pentagonului au calculat ca eliminarea A-10 are duce la economisiri de $4,2 miliarde in costuri de operare, mentenanta si modernizare. Generalul Raymond Odierno, Seful Statului Major US Army, a declarat recent in fata unei comisii a Senatului ca „cel mai bun” avion pentru „close air support”(CAS) este A-10, dar si „foarte vechi,” iar decizii grele legate de cheltuielile din domeniul apararii asteapta la orizont.
Sefii US Air Force au afirmat ca A-10 a zburat numai 20% din misiunile de tip CAS din 2001 pana in prezent si ca o combinatie de „fast jets” (i.e. avioane multirol) si bombardiere grele/strategice pot sa satisfaca cerintele CAS „destul de rezonabil,” in timp ce indeplinesc si alte misiuni ale US Air Force. 80% din misiunile CAS din Afghanistan si Iraq au fost indeplinite de multiple paltforme precum AC-130, F-15E, F-16 MQ-1, MQ-9, B-52 si B-1. Un bombardier strategic precum B-1 de unul singur este responsabil pentru 40% din tonajul de arme „aruncat” in Afghanistan, asumand 10.000 de misiuni – un A-10 nu va fi capabil nicio data sa indeplineasca o asemenea sarcina. Daca va fi fortata sa pastreze A-10, US Air Force calculeza ca va fi nevoita sa elimine 14 escadroane de avioane multirol F-16, in marea lor majoritate unitati ale Air Force Reserve si Air National Guard pentru a economisi o suma similara cu cea propusa prin eliminarea A-10.
Un avion robust (Pilotii stau intr-o „baie” de titan si carena poate supravietui unui impact cu munitie de calibru mediu), A-10 este foarte vulnerabil rachetelor sol-aer de tip VSHORAD si ca atare isi poate indeplini misiunea de CAS numai in circumstante specifice. „Este foarte frumos sa vezi un A-10 eliminand inamicul, dar acest lucru se poate intimpla numai intr-un mediu de amenintare scazut sau inexistent,” a declarat General Locotenent Burton Field, Loctiitorul Sefului Statului Major US Air Force pentru Operatiuni, Planificare si Cerinte. El a adaugat ca CAS este o misiune vitala, dar actuala tactica folosita de comandanti este sa-i minimalizeze folosinta, preferand sa angajeze tinte de la distanta.
O decizie finala asupra A-10 va avea loc cand atat Camera Reprezentatilor cat si Senatul vor ajunge la un concordat cu Pentagonul asupra cheltuielilor pentru anul fiscal 2015, care incepe la 1 Ooctombrie 2014. Decizia finala va fi o lupta intre o analiza inteligenta bazata pe costuri si beneficii pe de o parte si instinctul de baza al unor politicieni si interesele locale in state si districte electorale care detin baze de unde A-10 opereaza. Multi „grunts” (infanteristi fie US Army sau USMC) cred ca US Air Force dispretuieste misiunea de ai proteja in mijlocul prafului si noroiului care descriu marea majoritate a campurilor de lupta de astazi. „Critica culturala a US Air Force este ca aceasta institutie este condusa de piloti de vanatoare (fighter jocks) care vor jucarii sexi si inceaca sa faca tot ce le sta in putinta sa aiba grije de flota de avioane multirol supersonice,” a declarat Janine Davidson, un fost pilot US Air Force si oficial al Pentagonului specializata in probleme de politica planificarii. Aceasta afirmatie este in mare parte nedreapta, dar trebuie sa luam in considerare ca US Air Force a avut si are in continuare o performanta execrabila incercand sa explice motivatia din spatele decizie sale de a elimina flota A-10, afirma Doamna Davidson, acum un cercetator la Council on Foreign Relations (un think tank).
Senatori republicani precum John McCain (Arizona), Saxby Chambliss (Georgia) si Kelly Ayotte (New Hampshire – al carei sot este un fost pilot A-10) acuza Pentagonul de faptul ca asuma ca era conflictelor terestere de lunga durata se aproprie de sfarsit. Un congresman democrat din Arizona, Ron Barber, aste capul de sulita in lupta de a tine deschisa o baza A-10 situata in districtul electoral pe care il reprezinta. Opozantul sau republican in alegerile congresionale ce vor avea loc in noiembrie, intr-una din cele mai disputate alegeri din acest an electoral, este Martha McSally, un fost pilot A-10. Comitetele Serviciilor Armate ale Camerei Reprezentatilor si a Senatului sustin salvarea A-10 pentru cel putin un an. Modul in care se va plati pentru o eventula salvare a programului este o chestiune mult mai diviziva din punct de vedere politic. Comitetul de Alocari Financiare al Camerei Reprezentantilor a refuzat sa continue finantarea A-10 pentru un an pe 10 iunie anul curent. Senatul probabil ca va incerca sa „burduseasca” alocarea de fonduri pentru A-10 printr-o rezolutie de buget in urmatoarele zile, incercand in acest fel sa conserve un avion pe care US Air Force nu il mai vrea cu fonduri care la ora actuala nu exista. Politica de aparare a Statelor Unite cateodata are propria ei logica, dar un lucru fundamental ramane neschimbat: CAS este o misiune si nu o anumita platforma de zbor.
Alex, USMC
Surse:
Senate Armed Services Committee
Posture of the Department of the Army Hearing – April 3, 2014
Martori:
John M McHugh, Secretary of the Army
General Raymond T. Odierno, USA, Chief of Staff of the Army
House Armed Servcices Committe
The Readiness Posture ot the US Air Force Hearing – April 24, 2013
Matori:
Lieutenant General Stanley E. Clark , III, USAF, Director, Air National Guard, U.S. Air Force
Lieutenant General Judith A. Fedder, USAF, Deputy Chief of Staff for Logistics, Installations and Mission Support A4/7, U.S. Air Force
Lieutenant General Burton M. Field, USAF, Deputy Chief of Staff for Operations, Plans and Requirements A3/5, U.S. Air Force
Major General Richard S. Haddad, USAF, Deputy to the Chief of Air Force Reserve, U.S. Air Force
Lieutenant General Michael R. Moeller, USAF, Deputy Chief of Staff for Strategic Plans and Programs A8, U.S. Air Force
Fiscal Year 2015 Navy, Marine Corps and Air Force Combat Aviation Programs Hearing – March 26, 2014
Martori:
Lieutenant General Christopher C. Bogdan, USAF, Program Executive Officer for the F-35 Lightning II Joint Program Office, U.S. Department of Defense
Lieutenant General Burton M. Field, USAF, Deputy Chief of Staff, Operations, Plans, and Requirements, U.S. Air Force
Vice Admiral Paul A. Grosklags, USN,Principal Military Deputy to the Assistant Secretary of the Navy (Research, Development, and Acquisition), U.S. Navy
Dr. William A. LaPlante, Assistant Secretary of the Air Force for Acquisition, U.S. Air Force
Rear Admiral Upper Half Michael C. Manazir, USN,Director of the Air Warfare Division, U.S. Navy
Lieutenant General Robert E. Schmidle, USMC, Deputy Commandant of the Marine Corps for Aviation, U.S. Marine Corps
Michael J. Sullivan, Director of Acquisition and Sourcing, U.S. Government Accountability Office
Dr. Janine Davidson, Senior Fellow for Defense Policy, Council on Foreign Relations
Why No One Is Buying the Air Force’s Argument to Ditch the A-10 – May 21, 2014
www.defenseone.com/management/2014/05/why-no-one-buying-air-forces-argument-ditch-10/84949/?oref=d-riverFiscal Year 2015 Navy, Marine Corps and Air Force Combat Aviation Programs (Subcommittee on Tactical Air and Land Forces)